Foarte religioși
Autor: Adrian Timișag
Album: Studii
Categorie: Diverse

       Cuvântul de apărare rostit de Pavel în fața Areopagului din Atena a început plăcut pentru urechea auditoriului:

„Bărbați Atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși!"

Ei au interpretat această afirmatie ca o apreciere când de fapt era mustrare. Dar oare să-i fi depășit  grecii pe ultrareligioșii iudei? E posibil, deoarece religia a ajuns o formă de concurență între oameni sau anumite cercuri religioase.

Felul în care apostolul apasă pe cuvinte m-a pus pe gânduri și am fost determinat să mă întreb: Dacă în timpul actual Pavel ar intra într-o biserică, oare n-ar rosti aceleași cuvinte?

Dar ce înseamnă de fapt să fii un om religios?

Religiosul respectă cu strictețe anumite reguli spirituale. Mirarea este că atenienii erau religioși în „toate privințele”. Niciun compartiment a vieții fără religie. O adevărată performanță.

Dacă ar fi să le exemplificăm și să le luăm punctual, am putea spune astfel: frecventarea unei biserici, dărnicia, postul, rugăciunea, citirea Bibliei sau a literaturii religioase și altele, pot fi considerate religie.

De cele mai multe ori - ca să nu spun totdeauna - aceste îndeletniciri nu sunt altceva decât ritualuri mecanice practicate din inerție.

  • Merg păgânii la biserică - mergem si noi.
  • Ne rugăm noi - se roagă și păgânii.
  • Dăruiesc păgânii - dăruim și noi.
  • Postim noi - postesc și păgânii.
  • Vorbim în alte limbi - vorbesc și păgânii.
  • Sunt păgânii părtași la o confesiune religioasă - suntem și noi.
  • A prefăcut Moise apa râurilor în sânge - au prefăcut-o și vrăjitorii.
  • A adus Moise broaște peste țara Egiptului - au adus și vrăjitorii. Până la un punct în care s-a făcut diferența și au recunoscut: "Aici este degetul lui Dumnezeu."

Când ajungem și noi în acest punct?

În acest context, întrebarea Domnului Isus cade perfect: „Ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?” (Matei 5:47)

Accentul este pus pe „neobișnuit” și nu pe obișnuit (obicei)

Așa că din acestă ecuație reiese că trebuie să depășim aceste formalități și să luăm în calcul un mod de a ne DIFERENȚIA de păgâni.

Ce ar putea constitui această diferență?

„Iată, dar, ce vă spun și mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii în deșărtăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află în urma împietrii inimii lor.” (Efes. 4/17,18)

Așadar: Diferența constă în trăirea interioară.

Totul pornește de la gândire. Ea te înstrăinează sau te pune în relație permanentă cu Dumnezeu. Te apropie de Dumnezeu, sau te depărtează. Felul de gândire este determinat și influențat pozitiv atunci când „Eu, înțelepciunea, am ca locuință mintea... " (Prov. 8/12)

Această stare nu mai înseamnă religie, ci înseamnă relație - ce este cu totul altceva. Atenienii erau religioși, dar Dumnezeu era necunoscut pentru ei. Nicio legătură, nicio relație cu El. Fără cunoașterea Sa toată încărcătura religioasă nu le era de niciun folos.

De regulă omul se uită la înfățișare. Exteriorul este unitatea de măsură, dar Dumnezeu se uită la inimă. Fiind dotată cu " tensiometru" se poate citi cu exactitate cât pulsează pentru lume si cât pulsează pentru Dumnezeu. Este dotată cu indicator ce evaluează gândurile. Indicatorul arată dacă ești om firesc sau duhovnicesc. Numai Dumnezeu știe să citească corect starea sufletească a fiecăruia...

Funcționarul furnizorului de energie electrică nu este interesat câte aparate ai și care e consumul fiecăruia. Pe el îl interesează ce îi spune contorul. Atât...

La fel și inima. A fost concepută să producă în interior și să livreze pe poartă pentru exterior. (conf. Marcu 7/21-23) Numai că acestă marfă menționată in acest paragraf nu poate ieși fără să fie înregistrată.

Ea înregistrează: ce ai gândit, ce ai vorbit, ce ai făcut și unde ai fost.

Tocmai de aceea ni se cere să facem totul în ascuns și Dumnezeu care vede ce este în ascuns (inimă) îți va răsplăti. Când faci ceva să fie văzut de cei din jur e religie pură, iar pentru religie nu este promisă nici o răsplată.

Așadar: ni se cere să facem mai mult decât fac păgânii. Ei totdeauna sunt interesați de partea exterioară a paharului și mai puțin sau chiar deloc de cea interioară.

Tocmai de aceea Isus a făcut un avertisment dur însoțit de o remarcă dându-i exemplu negativ pe cărturari și farisei: „Căci vă spun: dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și fariseilor cu niciun chip nu veți intra în Împărătia cerurilor.”

Dar în ce constă neprihănirea lor?

„Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor.” (Matei 6/1)

Mai concret:

„Când vă rugați să nu fiți ca fățarnicii... cărora le place să fie văzuți de oameni.” (vers. 5)

„Când faci milostenie nu suna cu trâmbița ca fățarnicii... ”! (vers. 2)

„Când postești nu lua o înfățișare posomorâtă ca fățarnicii... "! (vers. 16)

„Când vorbești în alte limbi, nu vorbi în public ca fățarnicii pentru a impresiona, ci încuie-te în odăița ta și roagă-te Tatălui în ascuns. Tatăl tău care vede ce este ascuns îți va răsplăti~& !"~ (vers. 6)

Răsplată doar pentru ce ai făcut în ascuns.

Pentru ce a fost făcut la vedere ți-ai luat răsplata de la oameni.

În concluzie: adevărata neprihănire cerută de Dumnezeu ce va fi răsplătită și îți garantează intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este cea ascunsă. Neprihănire lăuntrică ce nu este văzută de cei din jur.

Religia este totalitatea faptelor (acțiunilor) noastre expuse și lăudate de alții.

Nimeni nu strigă „Aleluia și Osana” după ceva ce nu se vede. În schimb toți aplaudă ceea ce este la vedere.

Așa că avem posibilitatea să ne cercetăm:

Nu cumva suntem doar niște oameni „foarte religioși"?

 

Fiți binecuvântați!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/318826/foarte-religiosi