ADEVĂRUL DESPRE BIBLIE
Autor: Victor Dobrescu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Dobrat in 18/02/2021
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

ADEVĂRUL DESPRE BIBLIE

Scurt Prologos

Atunci când suntem călăuziți să elaborăm un studiu biblic, nu se poate să nu descoperim mai târziu o sinergie (coordonare) între ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt la fiecare dintre noi, când studiem Sfânta Scriptură, și ceea ce a descoperit deja Duhul Sfânt altor credincioși, care au trăit înainte de noi sau sunt contemporani cu noi.

Fiind același Duh, care ne iluminează gândirea în procesul studierii Sfintei Scripturi, El va descoperi fiecărei generații de credincioși aceleași adevăruri ale lui Dumnezeu consemnate în Biblie.

Însă, revelația divină fiind progresivă, Duhul Sfânt a descoperit, descoperă și va descoperi noi înțelesuri, noi mesaje ale  Cuvântului divin, celor care studiază sub îndrumarea Sa; fiindcă Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a orânduit totul astfel încât, „la vremea sfârșitului... cunoștința va crește”.

******************************

Ca oameni credincioși, trebuie să  știm că Biblia este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Ea are un caracter normativ și formativ pentru cei care cred în Dumnezeu.

Biblia este etalonul după care Dumnezeu ne călăuzește prin Duhul Sfânt în viața de zi cu zi. Și tot Biblia ne pune înaintea noastră modelul Domnului Isus Hristos care ne învață prin Duhul Sfânt să ne comportăm ca Mântuitorul nostru în gândire, în vorbire și în fapte.

Toate cuvintele din Sfânta Scriptură sunt cuvintele lui Dumnezeu, care au fost scrise prin autori umani, care în mod conștient au participat la procesul scrierii Bibliei.

Însă, toți autorii umani s-au aflat sub  controlul și inspirația Duhului Sfânt, care s-a folosit de personalitatea fiecărui autor pentru ca scrierile lor să fie fără eroare în manuscrisele originale.

Deci, Biblia a fost scrisă de aproximativ 40 de autori diferiți, într-o perioadă de timp de aproape 1500 de ani. Ea cuprinde cuvintele lui Dumnezeu consemnate de oameni, care în mod conștient n-au scris nici după dictare, nici în stare de extaz, ci în deplinătatea facultăților lor intelectuale, sub controlul și inspirația totală a Duhului Sfânt.

******************************

Orice om, care se va apuca să citească Sfânta Scriptură va descoperi, citind cuprinsul ei, că Biblia, care conține 66 de cărți, este alcătuită din două Testamente sau Legăminte: Vechiul Testament și Noul Testament.

Vechiul Testament prezintă începuturile Universului și ale omenirii și continuă cu începuturile poporului Israel și istoria sa până în anul 425 î. d. H. relatate în 39 de cărți.

Noul Testament cuprinde istoria vieții Domnului Isus Hristos, istoria Bisericii Lui, finalul istoriei acestei lumi, Judecarea de către Dumnezeu a tuturor oamenilor necredincioși din toate timpurile, dar și începutul stării veșnice, relatate în 27 de cărți.

Dumnezeu este Autorul Bibliei, dar este și Creatorul universului. El este susținătorul tuturor lucrurilor și al tuturor oamenilor de pe întreaga față a pământului, fie că ei cred sau nu cred în existența Sa. Personajul principal al Bibliei este Domnul Isus Hristos, iar subiectul Bibliei este Mântuirea noastră, a tuturor oamenilor de pe întregul Pământ.

******************************

Din Biblie descoperim dragostea lui Dumnezeu pentru întreaga lume. În Evanghelia după Ioan este scris: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu,  pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Trebuie să rețineți faptul că Dumnezeu iubește la fel pe absolut toți oamenii de pe întreaga față a pământului, dar nu-și găsește plăcerea în tot ceea ce facem noi.

Din această cauză va veni o vreme, când Dumnezeu va judeca faptele noastre, ale fiecarui om, și ne va răsplăti fiecăruia pentru atitudinea pe care am manifestat-o față de El și față de mesajul Său pentru noi din Biblie, care este cea mai răspândită carte din lume.

******************************

Însă, întreg conţinutul Bibliei vorbeşte în esenţă despre o singură Persoană, Domnul Isus Hristos, El este tema unică atît a Vechiului Testament în cele 39 de cărți, cît şi în cele 27 de cărți ale Noului Testament:

 „În Geneza El este „sămînţa femeii; în Exod, El este Mielul pascal; în Levitic este jertfa pentru păcat; în Numeri este Stînca atinsă prin lovitură; în Deuteronom este Profetul mai mare decît Moise;

în Iosua, este Căpetenia oştirii Domnului; în Judecători este Eliberatorul; în Rut este Rudenia noastră; în Samuel, Regi şi Cronici este Regele promis; în Neemia şi Ezra este Reziditorul poporului sfânt; în Estera este Ajutorul care vine din altă parte;

în Iov este Răscumpărătorul meu cel viu; în Psalmi este Totul în toţi şi în toate; în Proverbe este Modelul nostru; în Eclesiast este Scopul nostru; în Cîntarea cîntărilor este Iubitul;

În Profeţii mari şi mici este Prinţul care vine;

în Evanghelii este Hristosul care a venit să ne caute şi să ne mântuiască;

în Fapte este Hristosul cel Înviat;

în epistole este Hristosul care şade la dreapta lui Dumnezeu;

în Apocalipsa este Hristos care vine şi va domni.”

**************************

Esențial este să nu uităm că BIBLIA sau Sfânta Scriptură Îl are ca Autor pe DUMNEZEU. Personajul principal al Bibliei este DOMNUL ISUS HRISTOS. Conținutul Bibliei este ADEVĂRUL, iar subiectul ei este MÂNTUIREA NOASTRĂ.

**************************

Dobrescu Victor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 695
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni