Sfânta Cină (trebuie) însoțită de buna rânduială...
Autor: Adrian Timișag  |  Album: Studii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de lorena97 in 13/12/2020
    12345678910 0/10 X

            Dumnezeu iubește rânduiala. Aceasta L-a determinat să-i ceară lui Ezechia să-și pună casa în rânduială înainte de a muri. Dacă El vrea ca omul să moară în rânduială, cu atât mai mult El vrea să trăiești în bună rânduială.

Dar ce înseamnă rânduială?

Expresia „rânduială” derivă din cuvântul rând. A se pune sau a sta la rând într-o anumită ordine. Apostolul Pavel urmaș a Domnului Isus ce a pretins că merge pe urmele Lui, a apreciat rânduiala din biserica din Colose și o încurajează în acest sens: „... privesc cu bucurie la buna rânduială care domnește între voi. . .” (Col. 2/5) Însă a fost dezamăgit să audă că nu tot așa stau lucrurile și în biserica din Corint. Acolo unde nu este rânduială cu siguranță că este dezordine. Aceasta duce la dezbinări, spirit de partidă și chiar la scindări. Așa că apostolul este nevoit să le scrie în scopul de a instaura disciplina. Atunci când vorbim despre rânduială nu mă refer la rânduiala stabilită de o anume față bisericească după gusturile ei, ci mă refer la rânduiala stabilită de Dumnezeu.

De exemplu: Surprins de modul cum se manifestau darurile duhovnicești apostolul scrie un capitol  pe această temă pentru a pune lucrurile în ordine. Printre altele menționează:

- întâi dragostea, apoi darurile duhovnicești,

 - darul vorbirii în alte limbi urmat (obligatoriu) de darul tălmăcirii,

- cine prorocește mai mare decât cine vorbește în altă limbă,

- Dumnezeu a rânduit în biserică: întâi apostoli. al doilea proroci, al treilea învățători, s. a. m. d. Acest capitol se încheie cu îndemnul: „... toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială”.

Tot atât de surprins a fost apostolul Pavel și în ce privește modul cum se sărbătorea Sfânta Cină. Unii veneau iar alții plecau. A fost necesar să-i îndemne: „așteptați-vă unii pe alții”. Unii sătui alții flămânzi iar alții beți. Unii prezenți la Masa Domnului, dar și la masa dracilor (agapele ce aveau loc în templele idolești cu carnea rămasă de la jertfe) unii luau parte la paharul Domnului dar și la paharul dracilor. Aceasta înseamnă dezordine.

Apostolul dorește rânduială și scrie vestea bună: „Am primit de la Domnul... ” Rânduiala pusă de apostolul Pavel nu este de obârșie omenească ci de origine divină. Pe considerentul că este scris: „Ține cum ai primit. . .” unii și-n ziua de astăzi invocă anumite persoane care au lăsat în urmă o moștenire confesională și pretind: „noi așa am primit”. Pentru unii „moștenirea” este mai presus decît învățătura Scripturii. Cu amândouă mâini s-au prins și nu renunță cu nimic... Este bine că ai primit dar contează foarte mult de la cine și ce anume ai primit. Unii au „primit” împărtășirea cu Sfânta Cină noaptea, alții ziua. unii cu spălarea picioarelor, alții fără, unii cu un pahar alții cu mai multe, unii cu azimă, alții cu pâine. În unele biserici  împărtășirea se face stând pe picioare în altele din poziția „așezat” (Într-o biserică păstorul zelos a propus ca mulțimea să fie pe genunchi atunci când se împărtășesc. Biserica a încuviințat dar cu condiția ca și el (păstorul) care împarte să meargă tot pe genunchi.) Se pare că în ce privește regulile penticostalii sunt pe primul loc la mulțimea de păreri deosebite. Ca să fie și mai multe unii pretind că au avut anumite „descoperiri” ca și când Biblia n-ar fi fost completă. Partea mai puțin bună este că noi punem accent mai mult pe latura secundară decât pe cea principală. Mai mult valorează timpul și blidul decât conținutul.

Important de reținut: „Masa Domnului”  nu este masa  unde clientul găsește un catalog pentru consultare  după care este  servit după gusturile (mofturile) lui. Masa Domnului are, sau ar trebui să aibă fixate reguli  în care nu poate fiecare să contribuie cu „încredințarea”  sau părerea proprie. Încredințarea  care o ai este pentru tine, nu este valabilă în bisercă și nu  poți  face regulă din ea așteptînd ca toți să se încoloneze în spatele tău. Este un compromis „negogierea” modului de desfășurarare a Cinei Domnului după părerea fiecăruia.

Pavel vine cu clarificări: „Am primit de la Domnul... ”

Ce a primit Pavel de la Domnul?

Faptul că Domnul în noaptea în care a fost vândut a luat o pâine. Deci putem „justifica”: noaptea a luat pâinea. Avem cuvânt biblic pentru a ne împărtăși  noaptea. Dar apostolul nu vrea să scoată în evidență timpul, ci accentul cade pe „o pâine”. Spunea aceasta în contrast cu belșugul de mâncare cu care cei din Corint serbau Sfânta Cină. De aici bogații sătui iar săracii flămânzi. Nu se făcea nici o deosebire între pâinea care în urma rugăciunii era sfințită și simboliza trupul Domnului și mâncarea obișnuită. Scriindu-le Pavel împlinește un cuvânt biblic: „Vor învăța pe poporul meu să deosebească ce este sfânt de ce nu este sfânt, și vor arăta deosebirea dintre ce este necurat și ce este curat.” (Ezec. 44/23) Dacă în urma învățăturii nu se face deosebirea, atunci „își bea și mănâncă osânda lui însuși dacă nu deosebește trupul Domnului. Ce anume a mai primit Pavel? ceva foarte important: „Și după ce a mulțumit lui Dumnezeu a zis: Luați mâncați... ”Nu scrie că Domnul s-ar fi rugat să transforme pâinea în trupul Său și nici să-i dea valoarea trupului Său ci doar a mulțumit. Lui Moise, Dumnezeu i-a poruncit: „Să faci în totul după chipul care ți s-a arătat pe munte.” 

  Este surprinzător să auzim rugăciunile: „Doamne transformă pâinea în trupul Tău, vinul în sângele Tău și dă-le valoarea trupului și sângelui Tău.” Chiar nu înțeleg... Dacă s-ar transforma ar avea și valoare. Dar nu se transformă... Însă despre ce transformări vorbim? Există așa ceva? Învățătura privitor la transformarea (transubstanțierea) celor două elemente își are originea în catolicism. Dacă tot vorbim de transformare înseamnă că s-ar putea aduce la biserică apă pentru prăznuirea Sfintei Cine, în urma rugăciunii  s-ar transforma în vin, apoi în sângele Domnului. În acest mod minunea ar fi  mare, vădită de toți și imposibil de contestat transformarea. Dar s-a rugat Domnul Isus pentru transformare? Eu citesc astfel: „Pe când mâncau ei Isus a luat o pâine și după ce a binecuvântat, a frânt-o și a zis: Luați mâncați acesta este trupul Meu.” Dar în ce mod era trupul Lui? În mod simbolic. Nu se putea ca Domnul Isus să fie cu ucenicii la masă și în același timp trupul Lui să fie pe tavă. Totul avea valoare de simbol. Da, (va spune cineva) dar El n-a spus că simbolizează, ci a spus că „este”. Să luăm un alt exemplu: „... toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei și stânca era Hristos. (1Cor. 10/3,4) Piatra din pustie era Hristos? Da, - dar simbolic. Dacă tot vorbim despre simboluri este bine să mai luăm un exemplu: Iacov era în călătorie. A luat o piatră, a pus-o căpătâi și a adormit cu capul pe ea. A avut un vis în care a stat de vorbă cu Dumnezeu. Când s-a trezit a luat piatra care fusese ca și căpătâi, a turnat untdelemn pe ea apoi a zis: „... piatra aceasta care am pus-o ca stâlp de aducere aminte va fi casa lui Dumnezeu... ” (Gen. 28/22) Piatra din pustie? Da, ea avea o mare valoare simbolică. Nu știu de unde a avut Iacov undelemn, dar ungerea pietrei n-a fost întâmplătoare. Era „piatra” care s-a dezlipit din munte. (Daniel 2/34) era piatra din capul unghiului lepădată de zidari dar aleasă și scumpă  înaintea  Lui Dumnezeu.

 Revenind la subiect: Pâinea va rămâne tot pâine și în urma rugăciunii. Pavel confirmă aceasta și scrie în acest sens: „... noi care suntem mulți suntem un singur trup deoarece luăm o parte din aceeași pâine.” (1Cor. 10/17) - și nu din același trup. O pâine binecuvântată care deși nu-și modifică cu absolut nimic compoziția ea trebuie privită ca ceva sfânt (pus deoparte) pentru un scop divin, din care nu poate mânca oricine și oricum. Dumnezeu l-a pedepsit cu moartea pe împăratul Belșațar din cauză că în cheful vinului „... a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său Nebucadnețar din Templu de la Ierusalim ca să bea cu ele împăratul și mai marii lui... ” (Dan. 5/2) Vasele erau sfințite și puteau fi folosite doar de preoții ce slujeau la Templu. Același lucru s-a întâmplat cu Uza care purta chivotul într-un car, când el ar fi trebuit să fie dus de preoți pe umăr. Chiar dacă  era o ladă din lemn, trebuia privit ca un lucru sfânt. Așa trebuie privit conținutul paharului sau a paharelor cât și pâinea binecuvântată. Deoarece ele în urma rugăciunii de mulțumire simbolizează sângele și trupul Domnului. (Paharul nu simbolizează nimic fiind lipsit de importanță dacă se ia din unul sau cincizeci. Nici tava pe care este purtată pâinea binecuvântată nu simbolizează nimic. De fapt Mântuitoruli n-a folosit așa ceva. Dacă vrem ca împărtășirea să se facă cu un singur pahar, în acest caz trebuie renunțat la tavă. Ca să fie biblic... Toate acestea au loc atunci cînd i punem preț  mai mult pe ambalaj decât pe conținut. Coaja nucii o ajuns să valoreze mai mult decît miezul.

Deși este o pâine ea ilustrează cât se poate de bine o altă pâine care a fost numită „Pâinea Vieții”, Pâinea vie care s-a pogorât din cer. Atunci când în viața de fiecare zi în fața noastră pe masă se află o pâine obișnuită trebuie să ne gândim la „drumul” lung pe care l-a parcurs până să ajungă la noi. Înainte de a ajunge pe masă „ea” a fost un bob de grâu ce a fost pus în pământ. A murit ca să aducă multă roadă. La vremea rânduită a odrăslit și a ieșit la suprafață. A fost primit cu răceală de ploile reci ale toamnei. apoi de vânturile reci ale iernii, Într-o zi rodul bobului a fost zdrobit de valțurile nemiloase ale morii făcându-se asemenea cu praful pământului. Cel mai greu moment a fost atunci când a trebuit să fie pusă în cuptorul cu foc. Tot procesul acesta a rezultat pîinea care o avem la masă... Ea a îndurat acestea ca eu mâncând să mă bucur de viață.

Cel care este „Pâinea vieții” a avut parte de același drum. A fost o odraslă slabă care iese dintr-un pământ uscat. Primit cu răceală și indiferență ba chiar respins, a fost zdrobit în suferință, apoi a trecut prin cuptorul cu foc. Pâinea rumenită scoasă din foc a fost pusă pe masa poporului Său iubit, dar ea a fost disprețuită și făcută firimituri. Firimiturile au fost strânse și au ajuns pe masa noastră. Da, ferice de cei flămânzi, căci ei vor fi săturați. Pentru că pe masa din casă este pâine îndestulată. Fiul cel mic a hotărât să plece de la casa părintească. A hoinărit prin lumea largă până a ajuns păzitor la porci. A uitat tot ce era în casa tatălui său. Dar chinuit de foame și-a adus aminte că în casa părăsită este belșug de pâine și a hotărât să se întoarcă acasă. Este bine să nu uiți niciodată, că-n casa Tatălui este belșug de pâine. Cei flămânzi se pot sătura. Este „Pâinea” care s-a coborât din cer.

Pâinea care dă lumii viață...

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 199
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni