STUDIU, ÎN VREMURI DE CORONAVIRUS 19, DESPRE ALERTA SPIRITUALĂ ÎN TIMPUL ORDONANȚELOR
Autor: Victor Dobrescu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Dobrat in 07/05/2020
    12345678910 0/10 X

STUDIU, ÎN VREMURI DE CORONAVIRUS 19, DESPRE ALERTA SPIRITUALĂ ÎN TIMPUL ORDONANȚELOR

------------------------------------------------------------                                     

Scurt Prologos                       

Atunci când suntem călăuziți să elaborăm un studiu biblic, nu se poate să nu descoperim mai târziu o sinergie (coordonare) între ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt la fiecare dintre noi, când studiem Sfânta Scriptură, și ceea ce a descoperit deja Duhul Sfânt altor credincioși, care au trăit înainte de noi sau sunt contemporani cu noi.

Fiind același Duh, care ne iluminează gândirea în procesul studierii Sfintei Scripturi, El va descoperi fiecărei generații de credincioși aceleași adevăruri ale lui Dumnezeu consemnate în Biblie.

Însă, revelația divină fiind progresivă, Duhul Sfânt a descoperit, descoperă și va descoperi noi înțelesuri, noi mesaje ale  Cuvântului divin, celor care studiază sub îndrumarea Sa; fiindcă Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a orânduit totul astfel încât, „la vremea sfârșitului... . cunoștința va crește”.

------------------------------------------------------------

În vremurile acestea de testare a credinței noastre, când nu ne mai putem aduna împreună în Bisericile noastre, vă dorim tuturor, în  Numele Domnului Isus Hristos, sănătate și protecție divină permanentă!

------------------------------------------------------------

Dincolo de ordonanțele militare care ne interzic să ne mai adunăm împreună în Bisericile noastre există un dușman spiritual, Diavolul, care afectează oamenii de pretutindeni.

 Am scris în urmă cu 17 ani într-un articol și am și predicat despre faptul că, citez:

 „Sunt puţini oameni pe această planetă, care îşi dau seama că răul care s-a manifestat în decursul istoriei  pe întreg pământul, şi care este astăzi pretutindeni împrejurul nostru, ... . „la origine este de fapt evidenţa  vizibilă a unui război care s-a dezlănţuit în Univers, în urmă cu mii de ani”.

 Echilibrul creaţiei lui Dumnezeu a fost rupt, când una din creaturile Sale, un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse, de pe muntele lui Dumnezeu  şi-a dorit gloria Creatorului, aducând restul creaturilor cerești într-o situație fără precedent: rămânerea cu Dumnezeu, sau, despărțirea de Dumnezeu. Am încheiat citatul.

-----------------------------------------------------------------

Scurtă digresiune despre identitatea lui Lucifer

-------------------------------------------------------

Apostolul Pavel a afirmat în Epistola a doua către Timotei 3:16-17 că: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit [matur] şi cu totul destoinic [echipat]  pentru orice lucrare bună.”

 Iar în Epistola întâia către Corinteni în versetul 6 din capitolul 4 a lăsat scris un imperativ cu valoare de criteriu primordial pentru interpretarea corectă a Sfintei Scripturi: „... prin noi înşine, să învăţaţi SĂ NU TRECEŢI PESTE „CE ESTE SCRIS”!

-----------------------

Originea, dar, și regresia spirituală și ierarhică a acestui heruvim care a ales să devină un împotrivitor al lui Dumnezeu este relatată în cărțile lui Isaia 14:12-14 și Ezechiel 29:12-15 din Vechiul Testament.

 În limba ebraică, în Ezechiel 28:14,16  Lucifer este numit de două ori heruvim, iar termenul în limba ebraică este  כְּרוּב  H3742 ( kerûb), fiind transliterat identic în Septuaginta (LXX fiind traducerea din limba ebraică a Vechiului Testament în limba greacă ) – χερουβ – în Ezechiel 28:14,16.

 Nu este greu de descoperit că Biblia menționează că există o categorie de îngeri, între multe altele, care poartă denumirea de Heruvimi, din care a făcut parte și Lucifer.   

Există însă și o altă categorie de îngeri care poartă denumirea de Arhangheli.

Biblia ne spune în Iuda 9, în mod explicit, că Mihail este arhanghel (μιχαηλ G3413 N-PRI      ο  G3588 T-NSM   αρχαγγελος  G743 N-NSM), dar lucrul acesta îl afirmă Biblia şi despre  Gavril în Luca 1:19, când îi spune lui Zaharia, citez: „Eu sunt Gavril care stau înaintea lui Dumnezeu”. (Înaintea lui Dumnezeu înseamnă în prezenţa lui Dumnezeu).

Afirmaţia din Daniel 10:13 că există un număr de căpetenii mai de seamă, din care face parte şi Mihail, este susţinută şi de afirmaţia din 1Tesalonicieni 4:16, unde articolul nehotărât genitival „unui”  care precede substantivul „arhanghel”, indică o clasă de îngeri de acelaş rang,   arhanghelii.

NETRECÂND PESTE CE ESTE SCRIS în Sfânta Scriptură, concluzia biblică este că Lucifer „era un heruvim” și nu un arhanghel.

Termenii heruvim și arhanghel nu sunt termeni interschimbabili! !

------------------------------------------------------------

Și războiul acesta, în care suntem angrenați cu toții,   a început pentru om  în Grădina Edenului,  când, după ce Dumnezeu l-a creat pe om și l-a pus în Grădină să o lucreze și să o păzească, Șarpele cel vechi a mijlocit căderea în păcat a primilor părinți ai omenirii, Adam și Eva.

Din  Geneza 3 știm ce s-a întâmplat. Șarpele a venit la Eva, a stat de vorbă cu ea  și a amăgit-o. Eva a luat și a mâncat  și a dat și lui Adam  din fructul singurului pom despre care Dumnezeu spusese lui Adam: din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, fiindcă, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!

Deci, căderea „a fost iniţiată de Satan, săvârşită de Eva  şi   desăvârşită de Adam”.

Și astfel, datorită păcatului lui Adam urmașii lui au moștenit  și moștenesc o zestre genetică alterată în care a acționat și acționează legea păcatului și a morții.

Să reținem faptul că pe noi, creștinii, Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus  ne-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.   Cu alte cuvinte am fost scăpați de pedeapsa iazului de foc.

Şarpele cel vechi, Diavolul a fost judecat primul de către Dumnezeu care a decretat: Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul".

Astfel, profeţia din Genesa 3:15 evidenţiază că  înainte de victoria finală a Domnului Isus Hristos va fi o  luptă îndelungată  între bine şi rău.  Dum­nezeu a promis înaintea judecării lui Adam şi Eva  venirea lui Mesia. Aceasta a fost încă un exemplu de îndurare a lui Dumnezeu  faţă de părinţii omenirii care au căzut în păcat și de generațiile de oameni care le-au urmat.

Însă, noi creștinii știm că lupta noastră, după cum este scris în Sfânta Scriptură, nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii  care sunt în locurile cereşti.

Biblia ne descoperă faptul că și acum există forţe spirituale care sunt la lucru în lume, forţe ale răului  care lucrează împotriva Bisericii. Aceste forţe acționează prin sămânța celui rău împotriva credinciosului, împotriva lui Dumnezeu, împotriva  Domnului Isus Hristos.

În prologul cărții lui Iov devenim martorii unui dialog între Dumnezeu și Satana în  prezența fiilor lui Dumnezeu, îngerii, care veniseră să prezinte raportul activității lor. Ne uimește faptul că Satana, Acuzatorul, avea și încă are acces în cer.

Însă, Cartea Apocalipsa în capitolul 12 cu versetul 10 confirmă acestă realitate. Satana, ne reclamă zi și noapte  înaintea lui Dumnezeu  relatând faptele  făcute de noi toți.

El, pârâșul fraților noștri, AL NOSTRU, al tuturor,  poate obține permisiunea de a ne fi testată credința, așa cum s-a întâmplat și cu Iov, cum s-a întâmplat cu ucenicii Domnului Isus Hristos.

În Evanghelia după Luca este scris că Domnul Isus l-a avertizat pe apostolul Petru: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”

Astfel, în aceste zilele, când cel rău a primit îngăduința  de a cerne întreaga omenire  prin intermediul acestei pandemii  cu multiplele ei consecințe, apostolul Petru prin ceea ce ne-a lăsat scris ne întărește și pe noi. În prima sa epistolă el ne spune și nouă astăzi:

5 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!  6  În ea  voi vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie, Sunteţi întristaţi  pentru puţină vreme, prin felurite încercări, 7  pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul  care piere şi care totuşi  este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, LA ARĂTAREA LUI  ISUS HRISTOS, 8  PE CARE VOI  ÎL IUBIŢI FĂRĂ SĂ-L FI VĂZUT, CREDEŢI ÎN EL, FĂRĂ SĂ-L VEDEŢI, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, 9  pentru că veţi dobîndi,  ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.

Noi, cu toții, Îl iubim pe Domnul Isus Hristos pentru că în orice moment al zilei, și oricând ne rugăm, El este prezent ca OM la dreapta Tatălui și mijlocește pentru noi ca Mare Preot.

Ca Dumnezeu, Domnul Isus este este prezent în casele noastre, dar și în noi, și în orice loc din Universul pe care El l-a creat și îl susține în existență.

Astfel, atunci când venim în Rugăciune înaintea lui Dumnezeu Tatăl, ca Biserică, uniți în Duh și în adevăr, fiecare în casele noastre, să ținem minte  REMARCA lui John Murray:

 „COPIII lui Dumnezeu au DOI  MIJLOCITORI  DIVINI”…

„HRISTOS ESTE MIJLOCITORUL lor CA MARE PREOT în  INSTANŢA CEREASCĂ…”

iar…DUHUL SFÂNT ESTE MIJLOCITORUL lor pe SCENA INIMII LOR”.

Însă, esențial este să știm că orice păcat nemărturisit de către fiecare din noi  este pricină de scandal în cer.

De ce? Pentru că pârâșul fraților noștri, al nostru, al tuturor, încă are acces în cer să reclame faptele nostre făcute prin călăuzirea firirii noastre pământești.

În consecință, orice timp de rugăciune  trebuie început cu mărturisirea păcatelor  pentru a împiedica pe vrăjmașii Domnului să hulească Numele Său din cauza noastră, așa cum s-a întâmplat cu regele David.

Un lucru este clar, atunci când bâjbâim în rugăciunile noastre pe care le adresăm lui Dumnezeu, DUHUL SFÂNT, CARE LOCUIEŞTE ÎN DUHUL NOSTRU, „ne ajută mijlocind pentru noi şi prin noi cu suspine negrăite, însă, după voia lui Dumnezeu.

În atotștiința Sa, Dumnezeu Tatăl  cunoşte dorinţa puternică şi consecventă a Duhului de a ne  ajuta pe noi, datorită slabei noastre condiţii spirituale, a faptului că nu ştim sigur care este voia reală a lui Dumnezeu pentru noi în momentul rugăciunii.”

Și, probabil că atunci când Dumnezeu răspunde la rugăciunile noastre, răspunde de fapt la mijlocirea  corectă a Duhului Sfânt din noi şi la mijlocirea Domnului Isus care se află la dreapta lui Dumnezeu Tatăl ca Mare Preot, după planul alcătuit în Sine Însuși înainte de întemeierea lumii.

------------------------------------------------------------

Pacea, binecuvântările și protecția permanentă a Domnului Isus Hristos să fie peste noi și peste toți oamenii, dar în toate să se facă voia lui Dumnezeu precum în cer așa și pe pământ.

---------------------

Dobrescu Victor

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 622
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni