Despre Darurile Spirituale – 1 Corinteni – Capitolele 12-14
Autor: Victor Dobrescu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Dobrat in 13/04/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 DESPRE DARURILE SPIRITUALE – 1 Corinteni – Capitolele 12-14

 

*************************

Scurt Prologos

Atunci când suntem călăuziți să elaborăm un studiu biblic, nu se poate să nu descoperim mai târziu o sinergie (coordonare) între ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt la fiecare dintre noi, când studiem Sfânta Scriptură, și ceea ce a descoperit deja Duhul Sfânt altor credincioși, care au trăit înainte de noi sau sunt contemporani cu noi.

Fiind același Duh, care ne iluminează gândirea în procesul studierii Sfintei Scripturi, El va descoperi fiecărei generații de credincioși aceleași adevăruri ale lui Dumnezeu consemnate în Biblie.

Însă, revelația divină fiind progresivă, Duhul Sfânt a descoperit, descoperă și va descoperi noi înțelesuri, noi mesaje ale  Cuvântului divin, celor care studiază sub îndrumarea Sa; fiindcă Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a orânduit totul astfel încât,  „la vremea sfârșitului... . cunoștința va crește”.

 *****************************

      -    Istoricul Bisericii din Corint -    

Biserica din Corint a fost înfiinţată de către apostolul Pavel în anul 50 în timpul celei de-a doua călătorii misionare (50-53 d. H.),  în care a plecat însoţit de Sila (Fapte 15:40), iar pe drum i s-au alăturat Timotei în oraşul Listra (Fapte 16:3) și mai târziu evanghelistul Luca în oraşul Troa (Fapte 16:10).

Istoria apariţiei Bisericii din Corint este relatată în cartea Faptele Apostolilor capitolul 18:1-11.

******

Ajungând în Corint „Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi  dovedea Iudeilor că Isus este Hristosul.  Fiindcă Iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele, şi le-a zis:  „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. Deacum încolo, mă voi duce la Neamuri.” Şi după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga.  Dar Crisp,  fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre Corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei, şi au fost botezaţi. ” (Fapte 18:6-8).

******

Astfel, Biserica din Corint,  care activa în casa cetățeanului roman Iust, era vecină cu Sinagoga Iudeilor.  

În felul acesta se explică faptul că pentru apostolul Pavel necredincioşii,  despre care a scris în    1 Corinteni 14:21-22,  erau reprezentați de Iudeii împotrivitori din Sinagoga din Corint.

Credincioșii care veneau  în Biserica din casa cetățeanului roman Iust nu riscau să fie atacați de Iudeii împotrivitori fiindcă erau protejați de autoritățile romane.

 *****************************

În timpul celei de-a treia călătorii misionare (53-57 d. H.) apostolul Pavel s-a oprit doi ani în oraşul Efes. În această călătorie a plecat singur, dar pe parcurs i s-a alăturat din nou doctorul Luca în oraşul Filipi (Fapte 20:5-6) şi apoi l-a însoţit la Ierusalim (Fapte 21:17).

„În timpul celor doi ani de închisoare petrecuţi de Pavel în Cezareea, se pare că doctorul Luca a rămas în Palestina, pentru că el s-a îmbarcat cu Pavel la Cezareea pentru a merge la Roma” [Fapte 27: 1-28: 16].

În relatarea momentelor când s-a alăturat apostolului Pavel, doctorul Luca nu a folosit numele său ca să indice acele evenimente, ci în mod discret a folosit doar pronumele  personal, persoana I-a, plural,  noi” în capitolele 16: 10-17; 20: 5-21: 18;  27: 1-28: 16 din cartea Faptele  Apostolilor.   

 

*****************************

      -    Problemele creștinilor din Corint -    

 

În perioada când apostolul Pavel se afla în Efes a fost vizitat în anul 56 de unii creştini din Corint, care aparţineau casei lui Cloe, de la care a aflat problemele ce apăruseră în Biserică după plecarea sa.

Astfel, în Biserică apăruseră diverse partide, iar unii creştini se judecau în instanţele omeneşti, iar alţii trăiau în imoralitate.

Însă, la scurt timp după vizita celor din casa lui Cloe au sosit alţi trei creştini aparţinând Bisericii din Corint: Ştefana,   Fortunat şi Ahaic (1Corinteni 16:17). Ei erau purtătorii unei scrisori ce conţinea mai multe  întrebări (1Corinteni 7:1), printre care o întrebare referitoare la darurile spirituale.

Aceaste probleme care au fost aduse la cunoștința apostolului Pavel l-au determinat să scrie Întâia sa Epistolă adresată creştinilor din Corint.

 *****************************

Până în anul 56, din cele 27 de cărţi care alcătuiesc astăzi Noul Testament nu fuseseră scrise decât cinci carţi, dintre care trei aparţineau apostolului Pavel.

Patru au fost scrise în limba greacă (Epistola lui Iacov- scrisă în anul 49,  Galateni- scrisă în anul 49, „la scurt timp după incidentul din Antiohia și  înainte de Conferința de la Ierusalim”, sau în anul 54,  şi 1 şi 2 Tesalonicieni- scrise în anul 51/52 de către apostolul Pavel)  şi una în limba ebraică,  Evanghelia după Matei,  scrisă probabil în perioada 49-54, și care a fost tradusă în limba greacă în anul 64.

Este posibil ca în anul 63 să fi fost scrisă cartea Faptele Apostolilor de către doctorul Luca, cel care l-a însoţit, cel puţin în parte, pe apostolul Pavel în ultimele sale călătorii misionare,   începând cu anul 50  până când apostolul Pavel a fost martirizat la Roma, eventual în anul 68.

De ce este necesară această ultimă precizare?

Ea este necesară pentru a înţelege faptul că toate epistolele apostolului Pavel au fost cunoscute de doctorul Luca, iar Evanghelia şi Faptele Apostolilor,  scrise de doctorul Luca, au fost cunoscute de apostolul Pavel. Acestă cunoaștere reciprocă se reflectă și în folosirea unor termeni cu aceleași semnificații în scrierile lui Pavel, dar și ale lui Luca.

De exemplu, cu referire la darul vorbirii în limbi trebuie precizat că atât în textul din  Faptele Apostolilor (scris de doctorul Luca) cât şi  în textul din 1Corinteni (scris de apostolul Pavel) apare atât verbul λαλέω,  „a vorbi”, cât şi substantivul γλώσσαι,  „limbi”.   

 *****************************

Față de comportamentul creștinilor din Corint, aflat de la cei din casa lui Cloe, apostolul Pavel ia atitudine și scrie indicând Bisericii,  în primele șase capitole ale Epistolei către Corinteni, soluțiile pentru rezolvarea gravelor probleme care divizau unitatea Trupului lui Hristos.

Răspunsul lui Pavel la întrebarea referitoare la darurile spirituale se găseşte în capitolele 12,13 şi 14 din Întâia epistola pe care le-a trimis-o creştinilor din Corint în anul 56.    

„Știm că problema Bisericii din Corint o reprezentau diviziunile.

Soluţia la aceste diviziuni, indiferent de natura lor, o reprezenta  – Duhul Sfânt  –  cel care a înzestrat şi înzestrează pe credincioşi cu daruri duhovnicești, pentru  menţinerea unităţii în diversitate a Bisericii Domnului Isus Hristos.”

În Epistola lui Pavel către Efeseni, în capitolul patru cu versetul trei, este scris:  căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.

 

        Înzestrarea credincioşilor cu daruri -

Aşa cum rezultă din pasajul aflat în 1Corinteni 12:1-11,28,  un dar al Duhului Sfânt (sau un dar duhovnicesc) „este calificarea supranaturală acordată fiecărui credincios de către Duhul Sfânt spre a-l face capabil să slujească în Biserica Domnului Isus Hristos”.

Apostolul Pavel enu­meră câteva dintre darurile acestea:

„Înţelepciunea este pătrunderea adevărului, omul care este prevăzător, chibzuit, stăpânit.

Cunoaşterea este investigarea adevărului, descoperirea  permanentă a voii lui Dumnezeu.  (în v. 8).  Credinţa este “o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1).

Puterea de a vindeca ( în v. 9),

Puterea să facă minuni este acea înzestrare de a face lucruri supranaturale.

Proorocia este proclamarea voii lui Hristos.

Deosebirea duhurilor este capacitatea de a face diferenţa dintre adevărat şi fals.

Limbile nu se referă la limbi necunoscute (în v. 10),   (în capitolul 14:10 apostolul Pavel a precizat: „Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi nici una din ele nu este fără sunete înţelese.”),

Darul de apostol, de învăţător, darul ajutorărilor, al cârmuirilor (v. 28),

Darul de evanghelist, de păstor (Efeseni 4:11);

Darul dărniciei (Rom 12:8).”

După ce a precizat că Duhul Sfânt promovează un spirit de unitate prin intermediul darurilor, apostolul Pavel precizează că Duhul Sfânt este cel care distribuie aceste daruri pentru slujirea trupului Bisericii.

Apoi,   apostolul Pavel a subliniat în versetul 11 faptul că Duhul Sfânt este suveran în distribuirea darurilor spirituale:   „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.”

Lucrul acesta este întărit şi de versetul 18 „Acum, deci, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.

*****************************

De la versetul 12 la versetul 27 apostolul Pavel face o analogie prin intermediul unei metafore între trupul uman şi Biserica Domnului Isus Hristos.

v. 12  Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sînt mai multe, sînt un singur trup, -tot aşa este şi Hristos... .  v. 20 Fapt este că sînt mai multe mădulare, dar un singur trup... . v. 27 Voi sînteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.

Apostolul Pavel, a folosit aici comparaţia cu trupul uman. Aşa cum un singur trup are mai multe părți care îndeplinesc mai multe funcţii, la fel se întâmplă cu Biserica.   În aceeaşi măsură, Biserica are nevoie de fiecare din membrii ei pentru a îndeplinii anumite slujbe date de Domnul Isus în Biserică.

Versetul 13 „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” este intinsec legat de versetul 28 „Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.”

În versetul 13 este vorba despre  botezul Duhul Sfânt pe care îl experimentează toți cei care cred în momentul mântuirii în Domnul Isus Hristos, care precede botezul în apă.

Duhul Sfânt este Cel care ne-a integrat în Biserica Domnului Isus Hristos şi care ne-a dat fiecăruia un  dar.

Şi tot Duhul Sfânt este cel care   ne ajută să folosim darul primit,  pentru a îndeplini fiecare slujba dată de Domnul Isus Hristos pentru lucrarea la care ne-a chemat Dumnezeu Tatăl.

Acum,  ştiind că Duhul Sfânt acordă fiecărui credincios (v. 6-7,11, 27),  un dar diferit,   nu este biblic să se afirme că toţi trebuie să vorbească în alte limbi ca dovadă că au fost botezaţi cu Duhul Sfânt.

*****************************

1 Corinteni 12:28  Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.

În capitolul 12, în versetele 29 şi 30 apostolul Pavel pune şapte întrebări la care răspunsul biblic şi logic este:  NU!

Oare toţi sunt apostoli?  [NU!] Toţi sunt prooroci?  [NU!]  Toţi sunt învăţători?  [NU!]  Toţi sunt făcători de minuni?  [NU!]   Toţi au darul tămăduirilor?  [NU!] Toţi vorbesc în alte limbi?  [NU!]  Toţi tălmăcesc?  [NU!]

O precizare importantă. Nu se poate afirma că Dumnzeu nu mai acordă darul vorbirii în limbi cui vrea El și când vrea El. Dumnezeu este suveran absolut și este liber în tot ceea ce face.

Însă, nu este biblic să se afirme că toţi creştinii trebuie să vorbească în alte limbi ca dovadă că au fost botezaţi cu Duhul Sfânt.   Această pretenţie este exagerată şi fără suport biblic.  

*****************************

În ziua Cinzecimii, la coborârea Duhului Sfânt, relatată de evanghelistul Luca  în Faptele Apostolilor 2, când toţi apostolii, inclusiv Matia – cel ales prin tragere la sorți în locul lui Iuda,  „s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească”. . . „mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.   Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni?   Cum, deci, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?  alţii îşi băteau joc, şi ziceau: „Sunt plini de must!” „Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le-a zis: „Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!  Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

 Deci, la „pogorârea Duhului Sfânt” în ziua Cincizecimii în Ierusalim doar apostolii au vorbit în alte limbi.

 Iar în versetele  42-43 (cf. și 5:12) din acelaşi capitol este scris că cei trei mii de credincioşi „stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne”.

Astfel, prin apostoli se făceau multe minuni şi semne cu scopul evident de a menține  unitatea Bisericii nou create.

Din acest motiv,  la propăvăduirea lui Filip în Samaria, însoțită de minuni și semne mari,  samaritenii, bărbați și femei, „fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus” fără a primi Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 8:6,12-13,16 ).

 

 Iar „ Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Demnezeu,  au trimes la ei pe Petru și pe Ioan. Aceștia au venit la Samariteni, și s-au rugat pentru ei să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.  Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 8:14-17).

 

 Concluzia evidentă este că la început Dumnezeu doar prin lucrarea apostolilor,   prin care se făceau multe minuni şi semne,  a păstrat unitatea Bisericii pe teritoriul întregului Israel, înlăturând prin credința în Domnul Isus Hristos  prăpastia  existentă de sute de ani între iudei și samariteni, unindu-i pe  toți ca frați în Hristos.

*****************************

Trebuie remarcat că fiecare dintre darurile enumerate de apostolul Pavel este supranatural, şi nu doar cele trei:  darul de a face minuni, de a vindeca şi de a vorbi in limbi.

Dumnezeu este suveran în a alege timpul când să acorde aceste daruri.  El le-a răspândit din belşug pe toate în momentul când Evanghelia şi Noul Legământ trebuiau să fie acceptate, în­soţindu-le cu o serie de semne exterioare care nu au mai fost repetate.

„De exemplu, evenimentul relatat de evanghelistul Luca din  Faptele Apostolilor 2:1-3 nu a mai fost consemnat de nimeni că s-ar fi repetat în timpul scurs până astăzi.”  „În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.  Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.  Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei”.  

La fel şi evenimentul din   Faptele Apostolilor 4:31 nu este consemnat că s-ar fi repetat. „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”.

Apoi, în Evrei 2:3-4 apostolul Pavel a scris: „ o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul,  ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!

Bine­înţeles că şi astăzi Dumnezeu poate să-şi manifeste puterea Sa după cum voieşte.  Este o realitate de necontestat că ma­joritatea darurilor (înţelepciunea, cunoştinta, credinţa, evanghelişti, păstori, invăţători, câr­muire, ajutorări, dărnicie) nu au încetat nicio­dată să fi acordate.

Apoi, dacă Dumnezeu vindecă pe unii bolnavi prin slujitorii Săi sau în mod direct, acest fapt ţine tot de suveranitatea Sa. Însă, este sigur că „El nu a dat nici unei persoane - dintre câte se cunosc ­puterea de a tămădui pe toţi bolnavii (dar pe care l-a avut Domnul Isus, precum şi apostolii)”.

*****************************

Biserica din Corint primise toate darurile, iar 1Corinteni este singura epistolă unde este menţionat acest fapt (1Corinteni 1:17; 12:14); dar, asta nu i-a împiedicat pe corinteni sa fie fireşti şi dezbinaţi.

Prin urmare,  principalul este sa fim pe deplin supuşi Domnului şi Cuvân­tului Său, să discernem darul care ne-a fost acordat fiecăruia dintre noi şi să ne lăsăm folosiţi pentru binele întregii Biserici.

Tema capitolul 13 „ care marchează întreaga scrisoare 1Corinteni este trezirea dragostei în creştinii din Corint”.

De aceea, „cel mai important lucru nu este darul în sine pe care ni l-a dat fiecăruia Dumnezeu, ci folosirea lui într-un spirit de dragoste pentru folosul altora”.

Dragostea trebuie să fie trăsătura creştinului,  pentru că Dumnezeu este dragoste.

Însă, atenție!   Dragostea nu este Dumnezeu!    

 

Spre ilustrare, fructele exotice din zona  Ecuatorului nu sunt imaginea pădurii ecuatoriale, ci rodul copacilor pădurii!

„Dumnezeu este infinit mai mare decât suma tuturor atributelor Sale”, atribute care sunt egale.

„Nu este mai multă dragoste decât dreptate, sau mai multă milă decât neprihănire.

 Dacă există vreun atribut al lui Dumnezeu care poate fi recunoscut ca atotcuprinzător şi atotpătrunzător, acel atribut este sfinţenia Lui, care trebuie afirmată cu privire la atributele Lui: dragoste sfântă, compasiune sfântă, înţelepciune sfântă. ”.

„Fără dragoste viaţa noastră, viaţa oricărui creştin, n-ar fi spirituală, ci ar fi o viaţă dominată de egoism.”  Domnul Isus a spus:  „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Evanghelia după Ioan 13:35)

„Dragostea noastră pentru alţii e mai importantă în faţa Domnului decât toate talentele, cunoştinţele, slujbele sau jertfele noastre. Când îl iubeşti pe Domnul cu toată inima, atunci dragostea pentru ceilalţi va veni de la sine.”

Apostolul Pavel încheia capitolul 13 afirmând că dintre credinţă, nădejde şi dragoste; cea mai mare dintre ele este dragostea, care nu va pieri niciodată!

Darul proorociei este superior darului limbilor – cap. 14:1-22

v. 1 Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi.

– „Toate darurile trebuie să fie exercitate cu dragoste. Îndemnul „urmăriţi dragoastea” este sinonim cu   a-L urma pe Domnul Isus Hristos aşa cum ne îndeamnă Mântuitorul nostru în Luca 9:23  Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

Această urmărire permanentă a dragostei, în mod practic, înseamnă a-i sluji pe ceilalţi creștini.

Credinciosul ar trebui să-şi dorească cu înflăcărare toate darurile, în special darul proorociei (v. 39; 12:31”

 *****************************

v. 2 În adevăr,  cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege, şi, cu duhul, el spune taine.

– Nu este vorba de limbi necunoscute.  Limbile sunt limbi deja existente, dar care nu sunt cunoscute vorbitorului. Abilitatea de a vorbi într-o altă limbă, care nu a fost însuşită anterior, a fost un fenomen al bisericii apostolice.”

Așa cum am menționat anteriror,  cu referire la darul vorbirii în limbi trebuie precizat că, atât în textul din  Faptele Apostolilor, scris de doctorul Luca, cât şi  în textul din 1Corinteni, scris de apostolul Pavel, apare atât verbul λαλέω,  „a vorbi”, cât şi substantivul γλώσσα,  „limbi”.

„Despre Domnul Isus Hristos nu este consemnat că ar fi vorbit cândva în limbi.

 Apostolii nu au vorbit în limbi după ziua Cincizecimii.

Nu avem nici o relatare care să ne spună că Pavel vorbea în limbi în public, deşi avea acest dar (versetul 18).”

Numai trei daruri sunt menţionate în acest capitol: proorocia; limbile; interpretarea limbilor.

*****************************

În afară de capitolele 12-14 din 1Corinteni, mai există doar trei cazuri în Sfânta Scriptură de vorbire directă în limbi, toate în cartea Faptele Apostolilor,  în capitolele 2,   10 și 19.

 

În Faptele Apostolilor 2:1-4 vorbirea în limbi a avut un dublu scop: validarea unui text scriptural din Ioel 2 şi prezentarea deplină a Evangheliei Naţiunii Israel.

 

În Faptele Apostolilor 10:44-45 vorbirea în limbi a avut drept scop acceptarea neamurilor de către evrei în Biserica Domnului Isus Hristos şi a evidenţiat universalitatea Evangheliei. În casa lui Corneliu a fost aceiaşi vorbire ca în Faptele Apostolilor 2.   Acest lucru este arătat capitolul 11:15 și 10:46 de către apostolul Petru:  Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început...  Căci îi auzeau [Petru și însoțitorii lui, evrei] vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu.

 

În Faptele Apostolilor 19:6 vorbirea în limbi a avut doar scop validarea poziţiei de apοstol a lui Pavel.

 

În toate cazurile consemnate în Sfânta Scriptură, inlusiv în Epistola către Corinteni 14:21-24, „vorbirea în limbi era semnul pentru israeliţii necredincioşi,  semnul universalităţii salvării [oamenilor dintre națiuni] ,  şi acest semn nu era decît pentru ei... ”.

 

În Isaia 28:11-13 este scris:  „Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bîlbăitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul. 12  El îi zicea: „Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte, 13  şi pentru ei cuvântul Domnului va fi: „Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo” ca mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi.”

1. Judecata pe care o vestea vorbirea în limbi (Is. 28:11-13) asupra Israelului necredincios a căzut dramatic asupra lui începînd cu anul 70 prin cucerirea Ierusalimului şi împrăştierea evreilor în toată lumea.

  2. Intrarea masivă a păgînilor (limbilor) în Biserică, pe care o anunţa şi vorbirea în limbi, s-a făcut paralel cu darea la o parte şi judecarea Israelului. Semnul era în întregime îndeplinit. La fel de îndeplinit ca şi marele „s-a isprăvit“ de pe cruce, care interzice orice reînnoire a acestei jertfe.  Nici vorbirea în limbi nu mai continuă, după cum a profeţit Duhul Sfînt: „Limbile vor înceta“ (1. Cor. 13:8).”

*****************************

Scopul vorbirii în limbi în Faptele Apostolilor a fost de a elimina necredinţa oamenilor (evrei şi samariteni) și de a evidenția universalitatea Evangheliei.

Scopul vorbirii în limbi în 1 Corinteni a fost de a întări o Biserică slabă.

 Principiul de evaluare a Bisericii, al fiecărui credincios, se face după roadele Duhului Sfânt nu după daruri.

*****************************

v. 3  Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângîiere.

–  Credinciosul care proroceşte îi zideşte pe cei din jurul lui, îi îmbărbătează şi îi mângâie.   Şi asta pentru că vorbeşte pe înţelesul tuturor. „Aici este deosebirea între prorocie  şi vorbirea în limbi. Proorocia este acel dar pe care L-a dat Dumnezeu cuiva ca să explice lucrurile lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură în ceea ce privește ceea ce a fost în trecut, cea ce este astăzi cea ce va fi în viitor.”

În Sfânta Scriptură avem trecut, avem prezent, avem viitor!

v. 4 Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuş; dar cine prooroceşte, zideşte sufleteşte Biserica.

Cine vorbeşte în alte limbi se concentrează asupra lui, dar cine profeţeşte şi proclamă Evanghelia, vine în spijinul Bisericii.    „Pavel nu se ocupă aici de viaţa particulară de închinare a cuiva, ci de folosirea limbilor în adunarea locală.   Contextul arată că, departe de a recomanda folosirea limbilor pentru edificare proprie, apostolul condamnă orice folosire a darului vorbirii în limbi în Biserică, dacă aceasta nu duce la ajutorarea altora. Dragostea se gândeşte la alţii nu la sine.    Dacă darul vorbirii în limbi e folosit cu dragoste, el va aduce foloase altora, nu doar persoanei care vorbeşte în limbi.”

v. 5 – 8 Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să proorociţi. Cine prooroceşte, este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, ca să capete Biserica zidire sufletească.  În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi, şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici proorocie, nici învăţătură?  Chiar şi lucrurile neînsufleţite, care dau un sunet,  fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta?  Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?

„Pavel încearcă să mai scadă interesul şi entuziasmul corintenilor pentru vorbirea în limbi. El se dă exemplu pe sine că nu le-ar fi de nici un folos  dacă prin cuvântul său nu iar zidi spiritual. Descoperirea şi  cunoştinţă au de-a face cu receptarea lăuntrică a mesajului, iar proorocia şi învăţătura cu comunicarea mesajului.   Folosindu-se  de ilustraţia instrumentelor muzicale care dau sunete înţelese,   tot aşa este şi cu limba omului. Dacă rostim cuvinte care nu sunt inteligibile, nimeni nu va şti ce spunem. În versetul 9 cuvântul limbă se referă la organul vorbirii. (v. 9). Evident că Pavel descurajează folosirea vorbirii în limbi. El a scris clar că,  în lipsa interpretării (tălmăcirii), darul vorbirii în limbi rămăne fără nici o utilitate pentru Biserică, şi este preferabil ca acesta sa nu fie folo­sit în public (v. 5-6,9-11).”

 În versetele 14-19 apostolul Pavel arată că, în cazul celor care nu aveau darul interpretării   limbii vorbite era mai de folos să spună cinci cuvinte înţelese decat zece mii în altă limbă.

Pe de altă parte, „limbile” nu trebuie să fie utilizate în prezenţa necredincioşilor (versetul 23). Aşadar, este lesne de înteles de ce, de două ori, Pavel plasează vorbirea în limbi la sfârşitul listei darurilor spirituale (1Corinteni 12:8-10,28).

De asemenea, el are grijă să precizeze că vorbirea în limbi nu este acordată tuturor credincioşilor (1Corinteni12:10,30), în vreme ce botezul Duhului Sfânt este apana­jul fiecărui credincios (1Corinteni 12:13).

În cel mai fericit caz doi sau cel mult 3 să vorbească, unul după altul, iar daca nu are cine sa tălmacească spusele lor, ei sa tacă (v. 27-28).

„El cere să nu fie impiedicată vorbirea în limbi, dar totul să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială (v. 39­-40,33). Un astfel de îndemn este foarte ne­cesar astazi când se semnalează atâtea con­trafaceri şi se respectă atât de puțin toate prescripţiile înţelepte ale apostolului Pavel.”

*********************************

Anexă

În Concordanţa lui Strong nr. 1100 reprezintă cuvântul γλώσσα.

********************************************************

În ”Dictionarul grec-roman pentru studiul cuvintelor Noului Testament / Arad 1999” (tradus dupa Noul Testament grecesc editat de Kurt Aland, Mattew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger si Allen Wikgren, publicat de Societatea biblica Unita, Suttgart 1983sensurile cuvântului grec 1100 γλώσσα, - ας,  ή,    sunt:

limbă (ca organ al cor­pului) în următoarele pasaje:   Mc. 7:33,35, Lc. 1:64,16:24, Fapt. 2:26, Rom. 3:13,1Cor. 14:9, Fil 2:11, Iac. l: 26,1Pt. 3:10,   1In. 3:18; şi

limbaj, vorbire, exprimare (inteligi­bilă) în următoarele pasaje: Fapt. 2:4,11;  1Cor. 12:10,28; 13:8; 14:22,26.

 

În Concordanţa lui Strong nr.  2981 reprezintă cuvântul λαλία.

*******************************************************

Iar sensurile cuvântului grec 2981   λαλία, -ας,  ή,  (λαλέω),  vorbă, vorbire; grai, dialect.  In. 4:42; Mt. 26:73, In. 8:43. * sunt:

 

În Faptele Apostolilor 2:4,11 

***********************  

Faptele Apostolilor  2:4.  Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.

Faptele Apostolilor  2:4 καὶ ἐπλήσθησαν ἅπαντες Πνεύματος ῾Αγίου, καὶ ἤρξαντο λαλεῖν ἑτέραις γλώσσαις καθὼς τὸ Πνεῦμαἐδίδου αὐτοῖς ἀποφθέγγεσθαι.

 

Faptele Apostolilor 2: 11 Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”

Faptele  Apostolilor  2:11  ᾿Ιουδαῖοί τε καὶ προσήλυτοι,  Κρῆτες καὶ ῎Αραβες, ακούομεν λαλούντων αὐτῶν ταῖς ἡμετέραις γλώσσαις τὰ μεγαλεῖα τοῦ Θεοῦ.   

 

În 1 Corinteni 14:23  

*******************

1 Corinteni 14:23  Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, și toți ar vorbi în alte limbi, și ar intra și de cei fără daruri sau necredincioși, n-ar zice ei că sunteți nebuni?

14:23 ᾿Εὰν οὖν συνέλθῃ ἡ ἐκκλησία ὅλη ἐπὶ τὸ αὐτὸ καὶ πάντες γλώσσαις λαλῶσιν,  εἰσέ λθωσι δὲ ἰδιῶται ἢ ἄπιστοι,  οὐκ ἐροῦσινὅτι μαίνεσθε; 

Q. E. D. !

*********************************

Dobrescu Victor

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 175
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni