ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU, CU PRIVIRE LA LUCRURILE, PE CARE NU LE ÎNȚELEGI
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 05/01/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

De exemplu, adu-ți aminte de istoria poporului israel, care în sfârșit a fost eliberat de robia egipteană, după mulți ani de robie. Tot poporul s-a strâns, și a plecat spre libertate, și în primul rând, au întâlnit în cale – Marea Roșie. Înaintea lor – Marea Roșie, iar în spatele lor, se vedea, cum armata lui Faraon venea spre ei, deoarece  s-a răzgândit, și a decis să năvălească asupra poporului Israel, pentru ca să-i omoare. Ce e de făcut? Poporul Lui Dumnezeu se afla într-un loc, unde nu există scăpare. Dar Dumnezeu foarte bine a știut, ce trebuie să facă mai departe. El Și-a pregătit poporul, pentru o minune mare. El i-a pregătit pentru eliberare. Nu a fost nicio greșeală aici, pentru că Dumnezeu a văzut ceea, ce n-au văzut oamenii. El a despărțit în două Marea Roșie, pentru ei, și ei au mers liniștiți pe uscat.

 

După mulți ani, după aceste evenimente, aducându-și aminte de cele întâmplate, a fost scris Psalmul 77, unde se spune: “Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele” (Psalmul 77:19). Cărarea Domnului, a trecut prin mare. A trecut prin ceva, care pentru oameni era un obstacol, pe care nu-l puteau trece. Urmele Domnului, au fost ascunse de ochii oamenilor, în apele cele mari, unde oamenii nu-și puteau găsi un loc de scăpare.

 

Probabil, de asemenea ai ajuns într-un punct, în care nu poți găsi o cale de scăpare – probleme financiare, ai parte de emoții negative, provocate, din cauza relațiilor cu oamenii, sau din cauza stării de sănătate. Dar în realitate, înaintea ta, nu este un perete înalt, ci o ușă. Dumnezeu vede acea cale, pe care nu o vezi. Probabil, viața ți se pare întunecată, groaznică, plină de dezamăgiri, și plină de disperare, îți este greu și te simți rău, și nu vezi undeva vreo cale de scăpare. Ți se pare că este imposibil să fii scăpat(ă). Dar dacă vei trăi mai departe prin credință, încrezându-te în Domnul, chiar dacă nu vezi vreo cale înainte, El va face o cale pentru tine, și ți-o va arăta.

 

Doamne, când mă gândesc, că nu mai există scăpare, ajută-mă să continui să merg, PE ACEA CALE, PE CARE AI HOTĂRÂT-O PENTRU MINE! Mă încred în Tine, când nu înțeleg! Luminează-mi cărarea, și ajută-mă să înțeleg calea, pe care mă călăuzești! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

 

 

Să te încrezi în Dumnezeu, nu înseamnă să crezi, că viața va fi ușoară. Să te încrezi în Dumnezeu – înseamnă că vei reuși să faci, ceea ce Dumnezeu dorește de la tine!

 

 

 

 

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 787
  • Descărcări: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni