Dacă te-ai obișnuit cu durerea, există o cale de scăpare!
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 14/07/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

 9 Iaebeţ era mai cu vază decât fraţii săi; mama sa i-a pus numele Iaebeţ, zicând: „Pentru că l-am născut cu durere.”

 10 Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă! …” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse. 1 Cronici 4

 

Mama lui Iaebeț i-a pus acest nume, ce semnifică “durere”, deoarece “l-a născut cu durere”, pentru că a avut foarte mari dureri când l-a născut. El era fiul durerii ei. El i-a pricinuit atâta durere, încât durerea ei i-a devenit nume. Pe el l-au numit din pruncie până ce a crescut mare: “Iaebeț” – cel, care provoacă suferință. Posibil  în timp ce creștea, Iaebeț nu numai odată i-a pricinuit suferințe celor din jurul său. Posibil. Când crești cu un astfel de nume, te numesc așa părinții, frații, cei din jurul tău, și tu îți aduci deseori aminte că “că ești cel ce provoacă suferință”, atunci ce cel mai mult îți dorești? ... Să fii o binecuvântare pentru alții, să nu pricinuiești nimănui rău, chinuri, suferințe, și să nu te întristezi din pricina aceasta. La cine a apelat Iaebeț după ajutor? «Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel».

 

Cunoașteți, că doar Domnul poate să vă ajute să faceți față durerii, pe care ați provocat-o cuiva în trecut (posibil în prezent), cu care v-ați deprins, care a devenit o asociere a identității voastre; doar Domnul poate face în așa fel, ca numele vostru, felul în care vă țin minte și vă cunosc, să nu reflecte calitățile și abilitățile personale, și să nu vă aducă nici vouă, nici altora durere, ci să se asocieze cu binecuvântarea Domnului! De ce e nevoie?

 

1.       Chemați-L pe Domnul prin rugăciune: „Dacă mă vei binecuvânta”. Să binecuvântezi – semnifică să faci fericit, să oferi succes, să faci o favoare, nu puteți de sinestătător să obțineți succesul, să deveniți fericiți, și binecuvântați, de aceea aveți aveți nevoie de Domnul, pentru ca El să vă binecuvânteze cu binecuvântarea Lui. Nu așa cum binecuvântează oamenii, ci doar așa cum o poate face doar El! Posibil Îl rugați pe Domnul să vă binecuvânteze mâncarea, când luați masa, să binecuvânteze împlinirea nevoilor altor oameni, dar nu cereți să vă binecuvânteze pe voi. Biblia ne vorbește în Epistola Lui Iacov: „nu aveţi, pentru că nu cereţi” (Iacov 4:2). Binecuvântarea nu se distribuie în mod automat. Pentru ca să fii binecuvântat, trebuie să ceri! Cereți!

2.       Rugați-L pe Domnul ca să vă întindă hotarele, să vă mărească teritoriul, pentru ca să puteți spune “Acesta este teritoriul meu”, “Până aici se întinde ceea ce mi-a dat Domnul”. De aceea rugați-L pe Domnul: «Înmulțește-mi posibilitățile, mărește-mi influența, slujirea. Schimbă-mă la un alt nivel. Dă-mi posibilitate și putere ca să fac mai multe pentru Tine, decât fac acum. Mai mult decât fac azi. Înalță-mă la vremea Ta. »  Deseori suntem ocupați cu puținul, pe care îl facem. Dar în Mâna Domnului se înmulțesc „pâinile și peștii”! „Doamne permite-mi să fac mai mult. Doamne trimite-mă la acela, care are nevoie de mine”. Primind binecuvântarea, vei sluji mai mult, vei ajunge mai departe, la noi tărâmuri vei duce binecuvântarea Domnului!

3.       Dar voi trebuie să înțelegeți, că nu puteți face aceasta de sinestătător, bizuindu-vă pe sine și pe puterile voastre. De aceea Iaebeț s-a rugat, ca mâna Domnului,”dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire”. Fie ca această mână să vă păzească și pe voi! Nu doar lângă rău să vă păzească, ci și de rău, de păcat, de căderea în ispită, pentru ca să nu suferiți, să nu vă doară, din cauza că ați făcut cuiva rău! Dacă nu ne rugăm, păcatul ne va ajunge, și ne va aduce atât nouă, cât și celor din jur durere. Isus ne învață: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”(Luca 22:40b).

I-a fost plăcută Domnului această rugăciune? „Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse”, i-a dat lui Iaebeț ce a cerut. Poate din cauza acestei rugăciuni Iaebeț a devenit mai cu vază, printre frații lui. Domnul   l-a făcut pe Iaebeț un om de onoare. Domnul înalță pe cei smeriți!

 

Deci, Domnului Îi place să binecuvânteze, să dea mai multe posibilități în viețile noastre, când ajungem la un punct și strigăm: „Nu mai pot trăi așa mai departe!” Domnul cu mâna Sa puternică, e gata să vă ajute, să vă păzească de rău și de nenorociri! Domnul nu e părtinitor. Dacă El i-a dat unuia binecuvântarea, atunci El va da binecuvântări și altora, fiecăruia care Îl caută!

 

-          Domnul meu și Dumnezeul meu!   Eu nu pot fără Tine să fiu fericit! Tu ai pentru mine binecuvântări! Tu ai posibilitatea să-mi întinzi granițele influenței mele! Doar mâna Ta cea puternică, poate să mă păzească de rău, pentru ca să nu sufăr! Binecuvântează-mă cu binecuvântarea Ta, întinde-mi hotarele, și protejează-mă de rău, pentru ca să mă bucur în Tine! În numele Lui Isus Hristos mă rog, amin.

     Traducător: Repalov Veaceslav

      Traducător: Repalov Veaceslav

10 Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă! …” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse. 1 Cronici 4

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 601
  • Descărcări: 1
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni