Zăbovirea Domnului – nu înseamnă întotdeauna, că nu vei primi răspuns la rugăciune
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Atentionari si Sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 22/05/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

 

 13 Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. (Luca 1)

 

 Este un exemplu uimitor de răspuns la rugăciune. Zaharia și Elisabeta au fost oameni temători de Dumnezeu, în viața cărora, rugăciunea era o prioritate. 7 N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. (Luca 1) Evanghelistul Luca a notat, că ei nu au avut copii, din cauza că Elisabeta era stearpă. Problema s-a agravat, deoarece amândoi erau înaintați în vârstă. Ei doreau să aibă un copil. De-a lungul anilor ei tot s-au rugat...

 

 Odată, Zaharia și-a împlinit obligațiunile sale de preot în Templu. Aceasta a fost o zi măreață în viața lui, deoarece lui i-a căzut sorțul, ca să intre în Templu, pentru ca să tămâieze în Templul Domnului. În afara Templului s-au strâns o mulţime din norod, ca să se roage. Când lui Zaharia (numele lui înseamnă “Domnul ține minte”) i-a căzut sorțul, ca să intre în Templul Domnului, pentru ca să tămâieze (cel mai mare privilegiu, pe care îl avea preotul), s-a arătat Îngerul Gavril. Gavril i-a spus lui Zaharia, că rugăciunea lui, i-a fost ascultată, și îi va fi împlinită. Ei vor avea un fiu pe numele Ioan. El va fi un om, căruia Domnul i-a hotărât un rol deosebit.  

 

S-ar putea crede, că Zaharia va sări, și va striga de bucurie. Dar deloc! Zaharia i-a răspuns Îngerului: “Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevastă-mea este înaintată în vârstă.” (Luca 1:18). În adâncul inimii, el nu a crezut, că Domnul îi va răspunde la rugăciunea lui. De-a lungul anilor, rugăciunile lui, așa cum pare, s-au transformat într-un ritual, pe care îl practica cu o inimă plină de îndoială. Cu mulți ani în urmă, el a dorit, să primească răspuns la rugăciunile lui!  

 

Noi dorim ca să primim răspunsuri la rugăciunile noastre, în “intervalul de timp”, pe care l-am stabilit. Aceste intervale de timp – intervalele speranței noastre. La fel a fost și la Zaharia. Când timpul a trecut de “intervalul stabilit”, speranța lui Zaharia s-a stins: da, Domnul i-a ascultat rugăciunile, dar e prea târziu! Nu e o coincidență, că Zaharia a rămas mut! Îngerul i-a zis: 20 Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.” (Luca 1:20).

 

 Zaharia nu a putut să-L laude și să-I mulțumească Domnului. El nu a vorbit, până când a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan.” (Luca 1:63a). În traducere, numele fiului său înseamnă “Domnul este milostiv”…

 

 Nu uitați! Zăbovirea Domnului – nu înseamnă întotdeauna că nu vei primi răspuns la rugăciune! Domnul ține minte! Domnul este milostiv!

 -         Slavă Ție, Doamne! Căci Tu auzi rugăciunile celor neprihăniți! Pentru Tine nu există ceva imposibil, chiar dacă trece de “intervalul de timp”, pe care l-am stabilit! Nu ne permite, ca speranțele noastre să se stingă, ci fie ca credința în faptul, că Tu totul ții minte, și că ești foarte milostiv, să ne întărească inima! În numele Lui Isus Hristos, amin.

 Traducere: Repalov Veaceslav

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 368
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni