Dincolo de planuri
Autor: Ciprian Dobocan  |  Album: Cuvinte pentru cei ce asculta  |  Tematica: Consolidare spirituala
Resursa adaugata de cipdob in 02/01/2018
    12345678910 0/10 X

Iar suntem la început de an. Este un timp în care ne uităm la anul ce a trecut, privim la modul în care Domnul a lucrat în viața noastră și prin noi, iar acum ne facem planuri pentru anul ce îl avem înainte. Dar oare trebuie să ne facem planuri sau nu? La locurile de muncă abia am finalizat un an în care am îndeplinit ceea ce ni s-a cerut și am și primit planul ce trebuie realizat pentru anul următor. Așa este construită societatea noastră, pe planuri ce trebuie atinse, iar cei care le ating ajuns să urce pe scara ierarhică a societății, uitându-se cu mulțumire la ceea ce au realizat și privind încrezători ceea ce urmează. Dar oare doar despre asta să fie vorba? Planuri pe care trebuie să le îndeplinim iar când le-am îndeplinit suntem bucuroși că am reușit, dar bucuria nu ține decât puțin pentru că ne înjugăm la următorul plan, iar când nu mai suntem capabili să le realizăm se găsește altcineva care să le împlinească.

Uitându-mă în Cuvânt găsesc atâtea lucruri care nu se potrivesc cu modul de gândire al societâții noastre încât îmi dau seama că întradevăr ne-am îndepărtat de ceea ce Tatăl Ceresc a gândit pentru noi.  Ascultați, acum, voi care ziceți: "Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie și vom caștiga! ", și nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere. (Iacov 4: 13-14) Cum anume să nu ne facem planuri, când tocmai aici este cheia, cel care își face cel mai bun plan și îl pune în aplicare are câștig în fața celui de lângă el. Dar totuși Dumnezeu ne cheamă să fim diferiți până și în acest aspect al vieții noastre. Dar de ce oare?

Moise nu a avut un plan când a a scos poporul din Egipt? Era un lucru important și măreț pe care nu îl poți face fără să ai un plan, marile bătălii se câștigă pe strategii atent puse la punct. Ei bine, Moise nu a avut nici un plan, de fapt asta a fost și problema lui: cum să se ducă înaintea poporului, ce să le zică? nu avea un plan, ceva concret prin care să le arate cum vor ieși din Egipt. Moise era un om cerebral, și știa că dacă se va duce în fața poporului fără un plan, îl vor omorâ cu pietre. Ți totuși, nu primește din partea Domnului planul de ieșire din Egipt, ci doar niște semne pe care le putea face în fața poporului. Dar Moise continuă, spunându-i lui Dumnezeu, așa subtil că el tot are nevoie de un plan și chiar dacă l-ar avea tot nu ar putea sa îl prezinte în fața poporului pentru că era un bâlbâit. Moise a zis Domnului: "Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea ușoara; și cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbești Tu robului Tău; căci vorba și limba-mi este încurcată. " Domnul i-a zis: "Cine a făcut gura omului? Și cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus. " (Exod 4: 10-12). Nici de această dată Dumnezeu nu-i prezintă planul prin care va scoate poporul din Egipt, ci îi explica doar că în momentul în care va trebui să vorbească, EL Domnul va vorbi prin glasul lui. Oare cum ar fi arătat credința lui Moise dacă Domnul i-ar fi spus de la început tot planul cu privire la modul în care vor ajunge în țara promisă? Cum ar fi fost dacă Moise ar fi știut că va ieși cu poporul după ce asupra Egiptului vor veni 10 urgii, că va ajunge în fața Mării Roșii și va trece prin mijlocul ei, că vor avea înaintea lor un stâlp de nor ziua și un stâlp de foc noaptea, că vor primi mană în fiecare zi din cer, că va curge apă din stâncă când le va fi sete în pustie? Cred că Moise nu ar mai fi avut aceeași credință puternică de care a dat dovadă, devenind unul din caracterele emblematice din Vechiul Testament. Mulți oameni același lucru caută și azi, o descriere a planului cu privire la viața lor, vor siguranță, din această cauză aleargă la horoscoape care să le spună ce se va întâmpla în anul următor în funcție de cum sunt aranjate planetele. Să nu uităm că Moise a trăit 40 de ani la curtea lui Faraon, mai mult ca sigur știa că drumul din Egipt până în Canaan se putea face pe un traseu care dura 3-4 săptămâni, dar cu toate acestea nu încearcă să ofere el un traseu mai bun, ci se lasă în mâna Domnului să-i poarte pe unde consideră de cuviință. Și dacă mergem în continuare cu citirea vom vedea că întregul drum al poporului până în țara promisă a fost un drum făcut fără ca ei să aibă un plan, nici nu știau dinainte drumul pe unde să meargă ci înaintea lor era un stâlp de nor ziua și un stâlp de foc noaptea, care le arăta drumul. Dar totusi de ce oare?

 

Dumnezeu îl cheama pe Moise și își cheamă poporul la o umblare zilnică împreună cu El, pe tot drumul Dumnezeu îi surprindea cu ceea ce avea pregătit pentru ei, aici este frumusețea trăiri după planul lui Dumnezeu, ești surpins de fiecare dată de frumusețea și perfecțiunea planului (chiar dacă poate uneori nu îl înțelegi). Suntem chemați ca în acest an să nu ne facem nici un plan ci să ne lăsăm călăuziți de planul lui Dumnezeu care este gata să ne surprindă în fiecare zi.    

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 527
  • Descărcări: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni