În încercarea de a descrie în linii mari Scriptura, am putea spune că este o carte în care Dumnezeul cerurilor se prezintă pe Sine, își prezintă caracterul și îl invită pe om la o relație profundă cu EL. Aceasta ar putea fi una din descrieri, cu siguranță ar fi mult mai multe, dar este descrierea care ne ajută punctual să înțelegem un aspect important în cazul de față. Când vrem să înțelegem textul Scripturii trebuie să ne obișnuim să ne punem întrebări când studiem. În acest mod îți antrenezi mintea să gândească nu doar să citească mecanic. Charles Spurgeon a afirmat următoarelele (probabil în urma propriei experiențe): Nimeni nu a ajuns prea învățat pentru Scriptură; Cartea se lărgește și se adâncește odată cu anii noștri. Să luăm un exemplu privind modul în care trebuie să ne punem întrebări: studiind am descoperit că tema împărăției cerurilor este o temă dominantă în scrierile din Vechiul Testament dar preponderent în Noul Testament, prin pildele Domnului Isus și învățăturile adiacente. Însă uitându-mă la imaginea care este descrisă cu privire la Împărăția Cerurilor am descoperit că e destul de vagă, nu avem multe descrieri despre cum arată împărăția, ci mai mult despre caracterul ei, și atunci m-am întrebat: de ce nu este mai clară imaginea acesta? De ce nu avem mult mai multe descrieri ale ei? Într-adevăr în capitolele de final din cartea Apocalipsa, descrierea este mult mai amănunțită, dar până acolo imaginea nu este foarte clar prezentată. Dacă ar fi mai explicită poate oamenii și-ar dori mai mult să aibă acces la ea prin Hristos. Și răspunsul a venit prin capitolul 14 din Ioan, pe care vă invit să îl descoperim împreună.

La începutul acestui capitol, Isus încearcă să-i încurajeze pe ucenici în camera de sus, știind că nu mai are mult de stat cu ei. Iar primul lucru care îl transmite ucenicilor că au nevoie ca să poată sta neclintiți în perioada de grea încercare ce va veni peste ei, este credința. Să nu vi se tulbure inima! Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine! (Ioan 14:1). Nu vom insista pe tema credinței, pentru că este o temă vastă și nu este subiectul studiului nostru (una din capcanele în care putem cădea este ca atunci când studiem o temă să ne lăsăm furați de o altă temă, nu în sensul că această nouă temă nu este importantă, dar putem să ne defocalizăm de pe scopul inițial și să pierdem din consecvență). Iar apoi Isus vine și le vorbește despre un loc la care face o referire foarte sumară: o casă cu multe locașuri. Este probabil cea mai simplă și lipsită de conținut descriere a Împărăției Cerurilor, pe care o face Isus. Descrierea făcea referire la casa Tatălui, iar ucenicii știau că vorbește despre Împărăția Cerurilor, dar o făcea în cadrul unei sărbători evreiești pe care noi nu o înțelegem în profunzimea ei pentru că în societatea noastră această sărbătoare are loc destul de diferit; este vorba despre nuntă (dar fiind de asemenea o temă destul de amplă o vom studia cu altă ocazie). În acest context Isus vine și le prezintă o imagine foarte simplistă a Împărăției Cerurilor din această cauză este justificată atitudinea ucenicilor din versetele următoare în care vin și pun întrebări, vin cu cereri suplimentare. Avem întrebarea lui Toma „Doamne”, „nu știm unde Te duci. Cum putem să știm calea într-acolo?” (Ioan 14:8) iar mai apoi cererea lui  Filip „Doamne”, „arată-ni-L pe Tatăl, și ne este de ajuns!”. Uman vorbind, în punctul acesta ne-am aștepta ca Isus să descrie cu foarte multe detalii Împărăția Cerurilor în condițiile în care El o cunoaște cel mai bine. Dar nu o face dintr-un motiv specific, El dorea să-i învețe altceva pe ucenici, oferindu-le un detaliu crucial pe care mai apoi îl dezvoltă: Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. (Ioan 14:3) iar la final trage concluzia: Ați auzit că v-am spus: «Mă duc și Mă voi întoarce la voi. » Dacă M-ați iubi, v-ați fi bucurat că v-am zis: «Mă duc la Tatăl», căci Tatăl este mai mare decât Mine. (Ioan 14:28). Între aceste două versete, avem întrebarea lui Toma cu privire la acel loc. Practic ceea ce spunea Toma, și era pe buzele fiecărui ucenic era dorința de a înțelege mai bine unde este și cum se ajunge în Împărăția Cerurilor. Din versetul 9 până la versetul 27 Isus le vorbește despre cel mai important aspect care definește Împărăția Cerurilor: relația dintre El și Tatăl și relația dintre El și Duhul Sfânt. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, L-ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. (Ioan 14:7), De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: «Arată-ni-L pe Tatăl»? Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine (Ioan 14:9-11), Eu Îl voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; (Ioan 14:16). Deci cel mai important aspect al Împărăției Cerurilor este unitatea Trinității, relația perfectă care există în Sfânta Treime, cu alte cuvinte Dumnezeu însuși.

Al doilea lucru care trebuiau ucenicii să îl înțeleagă este faptul că unitatea Trinității putea fi experimentată încă de aici de pe pământ: Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. (Ioan 14:23). Locuirea în prezenta lui Dumnezeu este condiționată de păzirea cuvântului. Dar învățăturile lui Isus sunt multe cum să ni le aducem aminte pe toate, cu siguranță le vom uita, însă natura umană slabă este întărită de natura dumnezeiască a Duhului Sfănt: Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. (Ioan 14:26) Din acest verset înțelegem că rolul Duhului este unul dublu, acela de a ne aduce aminte și apoi de a ne ajuta să înțelegem și să aplicăm. Iar apoi urmează bine-cunoscutul verset 27 care a fost enunțat în acest context. Pacea lui Dumnezeu este ceva ce se primește nu ca o minune care vine dintr-o dată peste tine, ci pacea izvorăște în inima credinciosului doar în urma învățării tuturor lucrurilor pe care Isus le-a spus. Când înțelegi învățăturile și planul lui Dumnezeu cu privire la viața ta desăvârșit prin Hristos, când le aplici și le vezi validitatea, când testezi pe pielea ta și realizezi că nu sunt doar vorbe goale spuse acum 2000 de ani de un învățat dintr-o țară îndepărtată, doar atunci ai pacea Lui. Când realmente trăiești o relație cu Dumnezeul cerului începând de aici de pe pământ și conștientizezi că această relație va continua și se va amplifica în Împărăția Cerurilor, atunci pacea Lui te cuprinde. Pacea vine în contextul cunoașterii. Și atunci ce să însemne nu v-o dau cum o dă lumea? Pacea pe care o oferea lumea în vremea respectivă era în două direcții. Prima era prin învățăturile grecilor antici asimilate de către imperiul roman și răspândite în toate teritoriile ocupate, iar cea de a doua direcție era prin pacea romană – o formă de garantare a securității țării. Dar ceea ce oferea Isus era o pace care izvorăște din cunoașterea lui Dumnezeu, asistată de Dumnezeu.

Concluzia acestui capitol 14 este următoarea: în Împărăția Cerurilor nu este așa de important locul în sine, cât persoana din locul respectiv, Dumnezeu însuși. Când înțelegem asta, nu mai este ciudată descrierea lui Isus cu privire la Împărăția Cerurilor, iar acolo în prezența lui Dumnezeu să fim și noi Biserica: ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.

Ce ar fi Împărăția Cerurilor fără prezenta lui Dumnezeu? Ar fi doar un alt loc frumos, minunat. Vreau să facem o analogie pentru a înțelege mai bine. Mulți dintre noi am reușit să ajungem în concedii sau cu alte ocazii în locuri extraordinar de frumoase. Am fost uimiți de frumusețe locurilor respective, dar după ce am stat acolo 7-10 zile, ne-a copleșit următorul sentiment: tot mai bine e acasă! De ce oare? Pentru că acasă nu e atât de mult vorba de loc cât de persoanele cu care ești, familia extinsă, prietenii, într-un cuvânt relațiile.

Așadar, Împărăția Cerurilor nu are nici o valoare fără prezența celui care a creat-o.