Vorbirea în alte limbi... Un semn, dar pentru cine?
Autor: Adrian Timișag  |  Album: Eseuri  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de adriantimisag in 21/12/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

                În Evanghelia după Marcu 16:17 citim „Iată semnele ce vor însoți pe cei ce vor crede în numele Meu: vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână șerpi, vor pune mâna pe bolnavi și se vor însănătoși”. Nu ni se spune despre o anumită categorie de slujitori, ci doar că semnele va însoți pe cei „vor crede și se vor boteza”. Această „rânduială” nu obligă ca fiecare credincios sau fiecare biserică să dețină aceste semne. De exemplu: Investirea lui Saul ca împărat a fost însoțită de multe semne ce și-au avut împlinirea în aceiași zi. Dar nu la toți împărații a fost la fel. Excepția nu poate deveni regulă... Având în vedere că semnele sunt rezultatul credinței ele trebuie să se găsească în „Biserica lui Dumnezeu în ansamblu - potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. (Rom. 12/3)

Tocmai de aceea apostolul Pavel vine cu explicații suplimentare datorită modului eronat interpretat de credincioșii bisericii din Corint ce considerau că ei le au „pe toate”: „Toți sunt apostoli? Toți sunt proroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători de minuni? Toți au darul tămăduirilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc? Cu siguranță: NU. Cum nu dețin toți aceiași daruri, în egală măsură nu dețin toși aceiași semne. Dar ce sunt semnele? Ele sunt „indicatoare” ce indică spre ceva anume. Ele se împart în: semne naturale (Luca 2/12)„Iată semnul după care veți cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle” și semne supranaturale. „Acest început al semnelor l-a făcut Isus în Cana din Galileea și ucenicii au crezut în El. Semnele menționate în Marcu 16/17 sunt supranaturale de origine divină și nu sunt la îndemâna oricui, ci numai pentru cei ce au primit acest har dumnezeiesc. Totuși există conceptul care susține necesitatea ca fiecare creștin să dețină unul din darurile aflate pe listă. Aproape toți și-au rezolvat problema semnelor cu ce a fost mai ușor: vorbirea în limbi noi. Dar de ce ne-am „blocat” aici? . De ce toți preferă acest semn? Oare să fie din pricina faptului că este cel mai ușor de falsificat în comparație cu celelalte semne? Este dificil în vremea noastră să găsești pe cineva ce deține darul tămăduirilor, dar în schimb „vorbitori în limbi sunt (sau ar trebui să fie) toți. Această convingere ce trece peste spusele apostolului este justificată prin faptul că limbile sunt „semnul” primirii Duhului Sfânt. În unele cazuri biblice așa a fost, dar putem face din excepție, regulă?

Nu putem generaliza deoarece sunt și alte semne ca dovadă a primirii Duhului Sfânt:

Darurile Duhului Sfânt menționate în Noul Testament au operat și în perioada Vechiului Testament fiind dovezi și semne incontestabile a primirii Duhului Sfânt. Modelul nostru suprem n-a vorbit în alte limbi, semnul fiind porumbelul. Pentru Zaharia a fost prorocia. (Luca 1/67) Pentru Simion - o viață sfântă. Pentru ucenici împuternicirea de a scoate demonii. (Matei 10/1)

Și lista continuă... Dar dacă cineva dorește darul vorbirii în alte limbi o asemenea dorință este îndreptățită. Numai că aceasta depinde în totalitate de voința Duhului. Vorbirea în alte limbi fiind un dar a Duhului Sfânt și nu doar un semn. Apostolul face apel la maturitate și scrie astfel: „Fraților nu fiți copii la minte. Un subiect pe care „copiii” nu-l pot înțelege. Apoi în versetul următor clarifică scopul principal al vorbirii în felurite limbi și în ce constă ea ca semn:

„Prin urmare limbile sunt un semn, nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși.” (1Cor. 14/22)

Dar ce legătură au limbile cu cei necredincioși? Apostolul Pavel introduce în epistola scrisă către corinteni în capitolul 14/21; o profeție din Vechiul Testament (Isaia 28/11) precum că Dumnezeu va vorbi norodului (evreilor) prin limbi străine. Această profeție nu a fost înțelesă niciodată până când ea nu s-a împlinit. Și când s-a împlinit? Deși profeția din Ioel cu privire la revărsarea Duhului Sfânt nu amintește nimic de vorbirea în alte limbi și nu se menționează că Duhul Sfânt va veni în mod obligatoriu însoțit de limbi străine (așa cum cred unii) Dumnezeu a găsit cu cale să folosească acest prilej unic din viața creștinilor să vorbească evreilor prezenți la sărbătoarea „Cincizecimi” pe limba vorbită de ei în provinciile unde au fost strămutați și locuiau. (Parți. Elamiți, Libia, Mesopotamia, etc.

Dar în ce scop și în ce sens?

Limbile folosite de cei umpluți de Duhul Sfânt, au fost mesaje de pocăință inteligibile și deplin înțelese de  către oaspeți.

Reacția mulțimii a fost următoarea:

- au rămas încremeniți (Vers. 6) și uimiți (Vers. 12)

- toți se minunau și se mirau (Vers. 7)

Dar ce conțineau aceste mesaje? Lucruri minunate ale lui Dumnezeu.

Important de reținut: limbile în acest caz nu aveau nevoie de tălmăcire, deoarece erau gata tălmăcite și pe deplin înțelese...

Concluzie: ceva care te uimește este cu adevărat un semn.

Trecem în Fapte 10 - unde întâlnim din nou vorbirea în alte limbi - un alt semn.

Dar înainte de acest eveniment citim în capitolul  10 vers. 9 că Dumnezeu i-a arătat lui Petru o vedenie. Prin această vedenie Dumnezeu a dorit să-l înștiințeze, că neamurile au fost acceptate în planul Său de mântuire. Petru e ferm convins de aceasta dar nu și evreii (martori) care îl însoțeau în casa lui Corneliu. Pe când vorbea Petru s-a pogorât Duhul Sfânt însoțit de vorbire în alte limbi. Vorbirea aceasta ca și în Fapte 2/12a i-a uimit pe evreii prezenți în casa lui Corneliu. Iar din moment ce ni se spune că prin intermediul limbilor măreau pe Dumnezeu (Cap. 10/46) înseamnă că este foarte posibil ca vorbirea să fi fost în ebraică (adică pe limba evreilor oaspeți) și a fost pe deplin înțeleasă.

Concluzie:
- vorbirea din Fapte 2 este un semn care îi uimește pe evreii împrăștiați în imperiul Roman, veniți la Ierusalim cu prilejul sărbătorii „Cincizecimi”. (vers. 12)


- vorbirea din Fapte 10 este un semn care uimește oaspeții casei lui Corneliu înțelegând prin această manifestare că și neamurile au fost acceptate în planul lui Dumnezeu de mântuire.
În acest context ai dreptul să te întrebi: Vorbirea mea pe cine uimește?

În Fapte 19 întâlnim din nou vorbirea în alte limbi - un alt semn dar diferit de cele din Fapte 2 și Fapte 10 

Grupul de vorbitori erau ucenici, dar nu se știe exact dacă făceau parte dintre evrei sau dintre neamuri. Este foarte posibil să fi fost „și de unii și de alții” din moment ce au fost întâlniți în Efes dar aveau botezul lui Ioan în Iordan (dar asta mai puțin contează). Ceea ce este foarte important este că odată cu pogorârea Duhului Sfânt, apare vorbirea în alte limbi, dar însoțită de proorocie - adică tălmăcirea limbilor.
Prorocia este și ea un semn pentru cel necredincios care intrat în biserică i se descoperă taina inimii și ar mărturisi că Dumnezeu este în mijlocul nostru. Dar în egală măsură prorocia este un semn și pentru cei credincioși (1Cor. 14/22) În urma acestor desfășurări ale Duhului Sfânt prin intermediul prorociei biserica ar fi și ea „semnată” pozitiv.

Este bine de reținut că vorbirea în alte limbi fără tălmăcire (prorocie) Pavel nu o numește „semn” ci mai degrabă vorbire în vânt. De fiecare dată când Pavel amintește darul vorbirii în alte limbi îl scrie întotdeauna însoțit de darul tălmăcirii (proorocia) vezi 1Cor. cap. 12/10: cap. 12/30: cap. 14/26b.
Recomandare: Având în vedere că vorbirea noastră trebuie să fie dreasă cu har și sare (gust) este absolut necesar să ne învățăm să vorbim întâi corect românește și creștinește (deoarece este posibil să nu știm) și atunci se va spune și despre noi ca și despre Petru: „Și vorba te dă de gol” și acesta va fi cu adevărat un semn.
 

Explica-ne te rog si versetul 4 partea intai din 1 Corinteni 14: "Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine insusi.", dar si versetul 14: "Fiindca daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod."
Adăugat în 21/12/2016 de MihailCiprianMuresan
putem oare categoric sa punem vorbirea in alta limba doar la categoria semne, sau semn, sau atributii si contributii? Sa dezvoltam toata imaginea fara sa fim inclinati sa adaugam sau sa scoatem ceva din ea. Foarte buna tema ti-ai ales , Domnul sa iti dea putere si stiinta in directia aceasta.
Adăugat în 21/12/2016 de MihailCiprianMuresan
Este lesne de înțeles că apostolul nu recunoaște vorbirea în alte limbi a corintenilor deoarece Biserica era una lumească. Aici cred ca le-ai cam incurcat putin. Biserica nu era lumeasca deloc, adunarea era lumeasca, fiindca nu este totuna adunarea din Corint cu biserica din Corint, diferenta se face in acest verset: 1 Corinteni 11:22: " Ce nu aveti case pentru ca sa mancati si sa beti acolo? Sau dispretuiti Biserica lui Dumnezeu si vreti sa faceti de rusine pe ceice nu au nimic?..." Biserica lui Dumnezeu din Corint nu era lumeasca, era dispretuita, ceilalti erau lumesti, da, indiscutabil, adunarea.
Adăugat în 21/12/2016 de MihailCiprianMuresan
Frate Ciprian,
Vorbirea în alte limbi este un dar al Duhului Sfânt. 2-3-5 cuvinte rostite din tinerețe și până la bătrânețe nu-i găsesc corespondent în Biblie. Pavel folosește expresia „10.000 de cuvinte” arătând bogăția de cuvinte pe care o poate da Duhul Sfânt. Așadar, darul vorbirii în alte limbi se poate folosi în două moduri: 1)în public însoțit doar de tălmăcire
2)în odăiță pentru zidire personală. Această „zidire” constă într-o bucurie sufletească, nu pentru că vorbesc în alte limbi, ci pentru că în felul acesta sunt convins că sunt într-o părtășie deplină cu Duhul Sfânt.
Cât privește expresia „mintea fără rod” este simplu: exemplu: atunci când vorbim românește mintea noastră este solicitată depunând un efort. Imaginați-vă că sunteți la predică, rămâneți în criză de idei și apare transpirația-pe care o numesc „transpirația minții”. Dar atunci când cineva vorbește în altă limbă mintea nu depune niciun efort deoarece vorbirea decurge de la sine.
Și ca să folosesc expresiile dumneavoastră, atunci când folosim vorbirea în alte limbi mintea are „atribuții” deoarece primește mesajul, dar nu are „contribuții”
Nu știu dacă m-am făcut înțeles pe deplin dar vă invit pentru o mai bună documentare să accesați resursa „Vorbirea în alte limbi în chip cuviincios și cu rânduială”
Vă doresc multă binecuvântare și un an bun cu Domnul!
Adăugat în 21/12/2016 de adriantimisag
Și ca să folosesc expresiile dumneavoastră, atunci când folosim vorbirea în alte limbi mintea are „atribuții” deoarece primește mesajul, dar nu are „contribuții” Nu la aceste atributii si contributii m-am referit eu, ci mai degraba la ceea ce am gasit scris, ca unii asociaza vorbirea in alte limbii ca fiind doar un semn si atat, dar dupa cum arata aici in Corinteni Pavel in cap 14:4, vorbirea in alta limba contribuie in omul duhovnicesc, fiindca omul se zideste pe sine insusi. A zidi cu un semn nu este totuna. Poti o piatra sa o pui intre doua hotare si acolo ea va fi un semn, dar tot la fel o piatra o poti pune intr-un zid si ea acolo este parte din zidire. Cand zice Pavel ca duhul meu se roaga cand vorbesc in alta limba, aici avem de a face cu o atributie a Duhului Sfant, fara ca mintea sa contribuie cu ceva asta in cazul in care nu nu avem darul tamaciri, deaceea si Pavel face lumina, cerand celor care vorbesc in alta limba sa se roage sa aibe darul s-o talamceasca, si asta pentru ca si mintea sa rodeasca alaturi de duh.
Adăugat în 22/12/2016 de MihailCiprianMuresan
Frate Ciprian,
Din versetul pe care l-ați amintit d-voastră nu reiese diferența, ci doar Pavel vrea să spună, că comportamentul lor este nedemn și un dispreț față de ceea ce ar trebui să fie cu adevărat Biserica lui Dumnezeu.
Deocamdată citim: „...Voi tot lumești sunteți”- nu spune unii...
„...Și voi (toți) v-ați fălit, în loc să vă mâhniți”
Totuși Pavel este tolerant și spune: „Trebuie să fie și partide între voi ca să iasă la iveală cei găsiți buni (11/19). Înseamnă că undeva mai „ascunși” e posibil să fi fost și buni.
Așa că repet: mulțimea gălăgioasă din prima linie (ieșită la iveală) lipsită de dragoste dar îndrăgostiți de ei însuși nu este recunoscută de apostol. El lasă „portiță” deschisă și spune: „Dacă sunt unii” (care vor ieși la iveală) ca „buni”-pot să vorbească.
Adăugat în 22/12/2016 de adriantimisag
Din versetul pe care l-ați amintit d-voastră nu reiese diferența, ci doar Pavel vrea să spună, că comportamentul lor este nedemn și un dispreț față de ceea ce ar trebui să fie cu adevărat Biserica lui Dumnezeu. .Pai frate, la felul acesta de a interpreta acest verset, orice diferenta este acoperita sau neutralizata. Cum nu vezi diferenta? Sau dispretuiti Biserica lui Dumnezeu ( de unde?, de catre cine?) si vreti sa faceti de rusine pe ceice nu au nimic? Biserica lui Dumnezeu era sub tinta dispretului, dispret care pornea de la oamenii adunarii din Corint, oameni credinciosi care erau laolalta cu adevarata biserica. In Biserica din Corint era Biserica lui Dumnezeu, minoritate sau majoritate, dispretuita si de rusine. Eu vad diferenta dintre unii si altii.
Adăugat în 22/12/2016 de MihailCiprianMuresan
Statistici
  • Vizualizări: 2178
  • Descărcări: 1
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni