Cum si cand intelegi planul lui Dumnezeu pentru viata ta
Autor: Ciprian Dobocan  |  Album: Cuvinte pentru cei ce asculta  |  Tematica: Consolidare spirituală
Resursa adaugata de cipdob in 17/03/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

Iosif este unul din modelele Vechiului Testament prin comportamentul său și prin modul în care a lucrat Dumnezeu în viața lui. Când privești întreaga istorisire în ansamblu te minunezi de modul în care l-a folosit Dumnezeu pe Iosif, însă în spatele acestei realizări au fost în mod sigur multe frământări și multe întrebări pe care Iosif și le-a pus. Viața acestui băiat trebuie luată ca și exemplu de cei care vor să se lase în mâna lui Dumnezeu, folosiți de El pentru scopurile Sale.

Iosif dă dovadă de tărie de caracter și la vârsta adolescenței când hormonii îți zburda prin întreg corpul el stă drept în fața ispitelor sexuale. Iosif când este ademenit de soția lui Potifar răspunde: Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? (Genesa 39:9). Să încercâm să ne punem puțin în pielea lui: ești un tânăr care primești un mesaj din partea lui Dumnezeu, dar din cauza acestui mesaj ai fost aruncat într-o groapă și vândut ca rob într-o țară străină departe de casa părintească; când vezi că toate visele ți se năruiesc și simți că nu mai ai scăpare nu cumva ți se înfiripă în minte gândul că acest Dumnezeu își bate joc de tine și ai face bine să te lași pradă poftelor sexuale? Oare câți dintre noi am fi trecut testul la fel cum l-a trecut Iosif?

Prima lovitură primită de Iosif a fost când, din cauza viselor trimise de Dumnezeu ajunge în groapă, iar a doua a fost când din cauza alegerii de a nu păcătui împotriva lui Dumnezeu ajunge în închisoare. După prima lovitură Iosif nu a căzut și nici după a doua nu a căzut, el avea pace și bucurie în inimă deși era în închisoare, Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită. Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei; şi i-a văzut trişti. Atunci a întrebat pe dregătorii lui faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: "Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?" (Genesa 40: 4-7) un om trist nu-i întreabă pe alții doi de ce sunt triști, ci doar unul care are pace și bucurie în inimă. Iosif ajunge să întrezărească o modalitate prin care ar putea să scape din închisoare, rugând-ul pe paharnic să-i apere cauza înaintea lui Faraon; dar mai primește o lovitură – paharnicul uită de el. Și trece o săptămână, o lună, un an și el este tot în închisoare pe nedrept – aici cred că a fost un punct critic pentru Iosif care probabil nici nu se mai gândea la visele pe care le-a avut pentru că în mod sigur nu întrezărea nici o modalitate prin care ele s-ar fi putut materializa. Însă după doi ani de la interpretarea viselor paharnicului și al pitarului apare restaurarea lui Iosif prin interpretarea viselor lui Faraon. O altă trăsătură a lui Iosif este faptul că nu își arogă lui meritele cu privire la interpretarea viselor ci declară că doar Dumnezeu poate tălmăci visele, în postura în care a fost pus și aflându-se în fața șansei de a ieși din închisoare era poate extrem de atras de gândul de a spune că el prin pricererea lui poate tâlcui visele.

Iosif așadar este pus peste toată țara Egiptului ca al doilea om în stat după Faraon, vin anii de belsug în care i se nasc doi fii, iar după numele pe care le-a pus celor doi fii ai săi ne dăm seama că Iosif mai mult ca sigur că a uitat sau nu a mai ținut seama de visele pe care le-a avut în casa tatălui său: Înaintea anilor de foamete i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Iosif a pus întâiului născut numele Manase; "căci", a zis el, "Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu."  Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim; "căci", a zis el, "Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” Chiar dacă poate Iosif a uitat visele pe care le-a primit, Dumnezeu nu a uitat planul pe care îl avea de fapt cu viața lui Iosif, și acesta nu era doar propășirea materială. După ce trec doi ani de foamete, el se vede față în față cu frații săi care i se închină și atunci își aduce aminte de visul pe care l-a avut când se afla în casa tatălui său; însă acest moment a fost un alt punct de cumpănă în viața lui Iosif pentru că el s-a aflat în fața alegerii de a-și ierta frații sau nu, el trebuia să aleagă dacă validează sau nu planul lui Dumnezeu pentru viața sa chiar dacă încă nu înțelegea planul. Putea să se gândească că visul a fost o înștiințare a faptului că deși va fi trădat de frații săi el va reuși să se ridice deasupra lor și acum din noua postură pe care o avea îi putea lua ca și robi, ar fi fost o răzbunare în stilul poveștilor și a filmelor de azi. De unde putem deduce că Iosif încă nu înțelegea planul lui Dumnezeu? Din faptul că își testează frații pentru a le vedea inima: îl închide pe unul dintre ei pentru a vedea dacă ceilalți se vor întoarce după el, și de asemenea îl acuză pe cel mai mic (Beniamin) de furt, printr-o înscenare cu scopul de a vedea dacă ceilalți se vor sacrifica pentru a-l scăpa. Abia acum după ce vede că frații săi sunt schimbați ajunge să înțelegă planul lui Dumnezeu pentru el, și se descoperă fraților săi: Iosif a zis fraţilor săi: "Apropiaţi-vă de mine." Şi ei s-au apropiat. El a zis: "Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului. Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: "Aşa a vorbit fiul tău Iosif: "Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine şi nu zăbovi! Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce este al tău. Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri tu, casa ta şi tot ce este al tău. Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc.  Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu." (Genesa 45:4-13). Iosif și-a dat seama că visul nu prevestea răzbunarea față de frații săi ci scăparea lor de la foamete.

Cât timp i-a luat lui Iosif să înțeleagă planul lui Dumnezeu cu privire la viața lui? La șaptesprăzece ani a fost vândut ca rob lui Potifar, la treizeci de ani a fost pus ca al doilea om în rang după Faraon, au urmat șapte ani de belșug și încă doi ani de foamete până s-a întâlnit cu frații săi, deci un total de 22-23 de ani. O perioadă lungă de timp dar la capătul cărei a putut să spună: Da, acum am înțeles

Ce trebuie să facem pentru a înțelege planul lui Dumnezeu cu privire la viața noastră? Să învățăm de la Iosif:

1.      Rămâi credincios lui Dumnezeu chiar dacă nu înțelegi ce ți se întâmplă.

2.      Când vrei să faci parte din planul lui Dumnezeu nu-ți aroga ție meritele.

3.      Acceptă planul lui Dumnezeu pentru viața ta, nu-l respinge.

4.      Ai răbdare, multă răbdare pentru a înțelege planul lui Dumnezeu.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3259
  • Descărcări: 2
  • Export PDF: 8
  • Favorită: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni