Întinde mâna spre Isus!

                                             Psalm ul 73:21-26

           „Când mi se amăra inima, și mă simțeam străpuns în măruntaie, eram prost și fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.

            Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

          Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea și inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire.”

            Domnul Dumnezeul nostru este viu, este Dragoste, și locuiește în inima noastră atât timp cât și noi Îl iubim și suntem în comuniune cu El. De fapt, când încetăm să iubim, încetăm să mai trăim.

          Nu sunt altceva decât un simplu om, credincios, care dorește din toată inima să lucreze pentru Dumnezeu, împlinind voia Sa. Mă încred în Domnul și Mântuitorul meu din toată inima mea și nu voi înceta să lucrez până când El va închide.

            Chiar dacă uneori sunt suferințe pe care nu le spui celor de lângă tine, să știi, prieten drag, că Dumnezeu le cunoaște pe toate și este bine să te încrezi în El.

           Sunt lacrimi pe care le ascunzi adânc în inimă, dar Dumnezeu le vede și pe acelea; de aceea, atunci când sufletul tău nu mai găsește cuvinte pentru a sta de vorbă cu El, un suspin este îndeajuns ca să fii ascultat și mângâiat. Așa ne încurajează și ne spune apostolul în Romani 8:26 „Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.”

         Nu am niciun merit că sunt un om cu credință. Dragostea de Dumnezeu a fost semănată în inima mea de mic copil. Părinții au sădit acolo scânteia care, mai târziu, a aprins focul inimii mele. Îi mulțumesc Domnului că nu m-a lăsat în întunericul îndoielilor, în apele murdare ale păcatelor sau în groapa cu mocirlă, ci cu drag m-a scos și m-a salvat. M-a spălat în sângele sfânt, m-a îmbrăcat cu haina albă a neprihănirii și m-a așezat pe stâncă la picioarele Sale.

            Acum, credința îmi dă tărie și lumină, îmi dă bucurie, nădejde, smerenie și dragoste pentru Isus, Mântuitorul meu.

            Un citat din cartea scrisă de Charles H. Spurgeon, „Pe aripi de har”, spune astfel: „îngăduie-mi să te încurajez la o viață de încredere în Dumnezeu, în lucrurile vremelnice. Mergi pe calea ta cu integritate, cu pași statornici, și arată că ești invincibil în puterea pe care numai încrederea în Dumnezeu o poate conferi. Așa vei fi eliberat de îngrijorările apăsătoare, nu vei fi tulburat de veștile rele, inima ta va fi liniștită - și totul încrezându-te în Domnul. Cât de plăcut este să plutești în curentul providenței divine! Nu există un fel de a trăi mai binecuvântat decât în dependență de un Dumnezeu care Își ține legământul. De aceea nu ne îngrijorăm, pentru că El are grijă de noi. Noi avem necazuri, dar ne aruncăm poverile asupra Domnului.”

            Cuvântul Domnului din Psalmul 73 ne predă o lecție de încurajare în momentele de cumpănă sau dezorientare.

          După ce trecuse printr-o criză profundă de invidie și amărăciune, văzând prosperitatea celor răi: versetele 1–20, Asaf și-a venit în fire și a intrat în prezența lui Dumnezeu „sfântul lăcaș" versetul 17 și acolo și-a schimbat total viziunea. Când s-a lăsat copleșit de aspecte exterioare, de faptul că celor răi și păcătoși le mergea atât de bine, el și-a pierdut rațiunea spirituală. Însă, în lumina prezenței lui Dumnezeu, el și-a văzut starea lăuntrică, ignoranța, necredința, înțelegând că pe Cale sunt și obstacole, dar finalul este glorios. Versetele 23-24: „Însă eu sunt totdeauna cu Tine: Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.”

            În pofida propriilor sale slăbiciuni, psalmistul a descoperit că nu a fost abandonat nici o clipă. Mâna dreaptă a lui Dumnezeu i-a oferit sprijin, sfatul Său i-a oferit direcție, iar slava Sa reprezintă destinația sigură la finalul alergării. Versetul 25: „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine!”

            Omul lui Dumnezeu, Asaf, a înțeles, în sfârșit, că bunurile materiale, poziția înaltă în societate, averile sau fericirea trecătoare a celor răi, nu le pot aduce mântuire. Versetele 12-18: „Așa sunt cei răi: totdeauna fericiți, și își măresc bogățiile.

            Degeaba dar mi-am curățit eu inima, și mi-am spălat mâinile în nevinovăție: căci în fiecare zi sunt lovit, și în toate diminețile sunt pedepsit.

            Dacă aș zice: „Vreau să vorbesc ca ei, “ iată că n-aș fi credincios neamului copiilor Tăi.

            M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în sfântul locaș al lui Dumnezeu, și am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, și-i arunci în prăpăd.”

           În declarația sa, Asaf ne încurajează să ne ațintim privirile spre cer, fiindcă Dumnezeu, în bunătatea Lui, ne binecuvântează cu tot ce avem nevoie pe pământ și, de asemenea, ne pregătește un loc, sus, lângă El.

         Abia atunci când intri în prezența lui Dumnezeu înțelegi că bogăția adevărată nu constă în ceea ce are un om pe pământ, ci adevărata bogăție vine de la Cel ce te apucă de mână și te poartă spre veșnicie.

            Dacă vei întinde mâna spre oameni, s-ar putea să ți-o retragi goală, sau chiar rănită și să rămâi dezamăgit, însă, ridicând-o spre Dumnezeu, nu vei rămâne niciodată cu ea goală, nu vei fi dezamăgit.

            El nu îi respinge pe cei ce vin la El cu pocăință; dimpotrivă, ne primește cu dragoste, așa cum suntem: cu toate grijile, slăbiciunile și nevoile noastre. De aceea, așa ca și Asaf, să nu ezităm și să intrăm cu îndrăzneală în „sfântul locaș”, unde vom primi har din bogăția harului lui Dumnezeu.

            Apostolul ne încurajează de asemenea: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” Evrei 4:16.