Dumnezeu caută oameni!

                                          Ezechiel 22:27-30

          „Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca niște lupi care își sfâșie prada; varsă sânge, pierd sufletele, numai ca să-și potolească lăcomia de bani.

            Proorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înșelătoare, proorocii mincinoase. Ei zic: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu! “ Și Domnul nu le-a vorbit!

            Poporul din țară se dedă la sâlnicie, fură, asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin, împotriva oricărei dreptăți!

           Caut printre ei un om care să înalțe un zid, și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!”

            Aproape că a trecut anul 2026. S-a dus ca o boare de vară, au trecut și sărbătorile. Parcă nu demult fost sărbătoarea Anului nou, a trecut Boboteaza, a trecut sărbătoarea Învierii Domnului Isus, Paștele nostru, a trecut sărbătoarea Înălțării Lui, a trecut și sărbătoarea revărsării Duhului Sfânt la Cincizecime. Dar Isus, Sărbătoarea tuturor sărbătorilor, rămâne în veci. Cu El trebuie să avem o relație continuă, adevărată, și o atitudine corectă față de Cuvântul Scripturii, pentru că lucrul acesta contează cel mai mult în viața de credință.

            Trebuie să ne asemănăm cu Domnul Isus în totul totului tot. Pentru aceasta trebuie să umblăm prin lume așa cum a umblat El: blânzi și smeriți cu inima, să arătăm, fără vorbe, că suntem purtători de Cristos; să vorbim cum a vorbit El, să iubim cum a iubit El, chiar și pe vrăjmașii noștri.

            La sfârșitul vieții nu vom lua cu noi nici averi, nici orgolii, nici părerile oamenilor, ci vom rămâne cu ceea ce am fost, cu binele pe care l-am făcut și cu iubirea pe care am lăsat-o în urma noastră. De aceea, cât încă suntem în trupul acesta, trebuie să stăm lângă Domnul Dumnezeu, să fim mai buni, să iertăm mai mult, să iubim sincer, să ne luptăm ca să ne ducem mântuirea până la capăt cu frică și cutremur.

            Desigur, în toate acestea avem mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, pentru că fără ajutorul lui nu putem face nimic.

          Textul din Ezechiel prezintă o imagine a judecății divine, necesară într-o societate unde sfințenia a fost abandonată și liderii corupți au făcut „breșă” în zid, astfel ca sistemul lumesc să pătrundă și să altereze lucrarea lui Dumnezeu. De aceea zice Scriptura că Dumnezeu caută un om care să stea în spărtură, să se roage pentru popor.

            În versetele 29-30 găsim cea mai tristă afirmație pe care o face Domnul Dumnezeu: „Poporul din țară se dedă la sâlnicie, fură, asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin, împotriva oricărei dreptăți!”

         „Caut, zice Domnul, printre ei un om care să înalțe un zid, și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!”

            Era nevoie de cineva care să se roage și nu am găsit pe nimeni disponibil, așa că a trebuit să distrug țara. Ceea ce era absolut necesar era măcar un credincios, un om cu coloană dreaptă, care să se roage, și întreaga țară ar fi putut fi cruțată de răul care se extindea ca buruiana rea din holdă! Aici se vede cât de importantă este rugăciunea de mijlocire înaintea lui Dumnezeu. Un singur om curat, credincios, ar fi putut face o diferență mare și ar fi putut salva o întreagă țară, prin rugăciune! Nu poți trăi în minciună și nelegiuire și Dumnezeu din cer să te asculte.

            Se pare însă că Dumnezeu nu vede pe nici unul vrednic să mijlocească pentru popor. Lucrul acesta arată lipsa totală de pocăință și sfințenie, ceea ce duce la îndreptarea lucrurilor prin aplicarea pedepsei divine. (Pe alocuri cutremure, războaie, inundații, alunecări de teren, furtuni, grindină…) Tot poporul parcă a intrat într-o ațipire spirituală și nimeni nu se ridică împotriva păcatului; măcar unul singur care să strige, cerând milă și îndurare.

            În același timp, o singură persoană poate să ducă la pierzare un popor întreg.

            Acan nu a curvit, nu a comis un păcat prea mare, am putea să spunem noi; el a luat două lucruri date spre nimicire din cetatea Ierihon; totuși, Dumnezeu S-a supărat atât de mult din pricina aceasta încât Și-a luat mâna de peste întregul popor în fața cetății Ai, unde a fost bătut de o mână de oameni. Din pricina unui păcat mic (o placă de aur și o haină de Șinear), aproape treizeci și șase de oameni au fost omorâți. O pierdere mare, pentru un singur păcătos, neascultător de Dumnezeu!

            În capitolul 7:1 Scriptura învinovățește întreg poporul pentru păcatul unui singur om: „Copiii lui Israel au păcătuit cu privire la lucrurile date spre nimicire.”

            Cuvântul lui Dumnezeu este ferm și arată că păcatul este contagios, și nu poate să rămână ascuns la nesfârșit. Nepăsarea și tolerarea păcatului în Biserică atrag mânia lui Dumnezeu. Capitolul 7:1b „Și Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel.”

           Nimeni nu trebuie să se înșele în privința aceasta: păcatul nemărturisit al unuia singur afectează sfințenia și protecția divină a întregii Biserici.

          Tocmai de aceea Domnul Dumnezeu caută oameni care să vegheze, să se roage și când descoperă păcatul, să-l dea pe față, pentru ca poporul să fie binecuvântat.

         Expresia: „Domnul S-a aprins de mânie” arată faptul că nesupunerea unui singur credincios afectează întreaga comunitate. Textul ne descrie că, imediat după această nelegiuire a lui Acan, a urmat înfrângerea rușinoasă a lui Israel în fața cetății Ai (Iosua 7:4-5). Fiindcă Domul Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, și nici nu poate fi înșelat.

            Oricine caută fața lui Dumnezeu, trebuie să se sfințească, să umble în neprihănire și să nu-și întineze sufletul cu lucrurile păcătoase.

            Daniel 19b-20 „…Împăratul a luat din nou cuvântul și a poruncit să încălzească de șapte ori mai mult cuptorul de cum se cădea să-l încălzească. Apoi, a poruncit unora din cei mai voinici ostași din oștirea lui, să lege pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego și să-i arunce în cuptorul aprins.”

            Șadrac, Meșac și Abed-Nego au refuzat să se închine idolului, chiar și cu prețul vieții. Capitolul 3:17 „Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins și ne va scoate din mâna ta, împărate.”

            Și astăzi Dumnezeu caută astfel de oameni care să rămână credincioși ca o mărturie vie, în mijlocul unei lumi idolatre, care să nu se plece înaintea ideologiilor și ale nonvalorilor lumii, care îi depărtează de adevăr. El caută oameni care rămân tari în credință, în ciuda tuturor amenințărilor.