Mâine va fi prea târziu!

                                            Evrei 3:12-15

          „Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.

         Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi, “ pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.

      Căci ne-am făcut părtași ai lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

           Ne-am obișnuit să trăim cu impresia că avem timp să le facem pe toate în viață și de cele mai multe ori spunem: am timp să fac cutare sau cutare lucru, am timp să mă odihnesc, am timp să le fac o vizită părinților sau celor dragi, și timpul trece, iar noi rămânem doar cu intențiile, cu planurile neîmplinite.

          Fără să ne dăm seama, ne transformăm viața într-o succesiune de „mai târziu”. Mai târziu o să sun, mai târziu o să merg, mai târziu o să spun „te iubesc”, mai târziu o să mă odihnesc, mai târziu o să mă bucur și acel „mai târziu” de multe ori nu mai vine. Nici unul dintre noi nu știm clipa în care viața se termină și nu ne gândim prea mult că poate nu va mai fi un „mâine”. Fiecare oră sau zi care trece este de fapt o bucată „ruptă” din viața noastră, care nu se mai întoarce.

           Este foarte adevărat că nu trebuie să ne sperie faptul că timpul trece și odată cu el și viața noastră, dar trebuie să trăim astăzi ca și cum ar fi ultima zi din viață, ca și cum „astăzi” trebuie să ne întâlnim cu Mântuitorul.

           Există lucruri pe care le putem amâna fără consecințe grave. Dar există și lucruri care, odată amânate pentru mai târziu, își pierd șansa de a mai fi recuperate, realizate.

            Iuda Iscarioteanul, care L-a vândut pe Domnul Isus marilor preoți  pentru treizeci de arginți, s-a căit și ar fi vrut să repare păcatul săvârșit, dar a fost prea târziu. Matei 27:3-5 „Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginți, i-a dat preoților celor mai de seamă și bătrânilor, și a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat. “ „Ce ne pasă nouă? “ i-au răspuns ei. „Treaba ta. “

            Iuda a aruncat arginții în Templu, și s-a dus de s-a spânzurat.”

          Iuda și-a dat seama de gravitatea faptei sale nesăbuite „prea târziu”, abia când a văzut că Isus a fost condamnat la moarte, și a recunoscut într-un târziu: „Am păcătuit vânzând sânge nevinovat”.

            Astăzi este ziua pocăinței! Mâine poate să fie prea târziu.

           Cuvântul Scripturii spune în Cartea Evrei 3:15 „Câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziți glasul Domnului, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

         Cuvântul „astăzi” nu înseamnă numai prezentul vieții, ci mai degrabă înseamnă urgența ascultării de Dumnezeu chiar acum, înainte ca păcatul să-ți înfășoare conștiința și să-ți împietrească inima mai mult.

        Astăzi este ziua ta, prieten drag, când încă mai poți să te apropii de Dumnezeul mântuirii și să stai de vorbă cu El pe îndelete; mâine poate să fie prea târziu. Câteva minute, ceasuri, petrecute cu Domnul, înseamnă o parte din viața ta oferită Lui.

           Nu uita că într-o zi s-ar putea să privești în urmă și să înțelegi că zilele, lunile, anii vieții tale au trecut fără rost și lucrurile pe care le-ai tot amânat pentru „mai târziu”, nu le mai poți recupera.

            Nu întâmplător Duhul Domnului îți spune „astăzi” întoarce-te la Domnul; nu lăsa lucrul acesta important pentru „mai târziu”. A-ți petrece „astăzi” timpul în prezența lui Dumnezeu (nu mai târziu), este cel mai prețios și fericit timp.

            În Cartea Proverbelor capitolul 14:26, Scriptura spune că: „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El... ” și întrebarea pe care ar trebui să ne-o adresăm fiecare este aceasta: de ce să ne temem de Dumnezeu? Este El un Dumnezeu răzbunător, aprig la mânie? Are El un toiag în mână cu care lovește pe oricine păcătuiește împotriva Sa?

         Răspunsul este simplu: Frica de Dumnezeu înseamnă pocăință, credință, respect, ascultare… Trebuie să ne temem de faptul că am putea să-L întristam pe Dumnezeul care ne-a creat așa de minunat, nu la voia întâmplării, ci după chipul și asemănarea Sa, și care ne iubește cu o iubire veșnică.

            În Evanghelia după Ioan 3:16 Domnul Dumnezeu spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

            Prin urmare, teama noastră trebuie să fie ca nici unul să nu rămânem în afara iubirii lui Dumnezeu, prin necredința în jertfa Fiului Său, Isus.

        În Psalmul 23:4b citim că: „Toiagul și nuiaua Sa ne mângâie”. Așa Se îngrijește Dumnezeu Tatăl de copiii Săi, răscumpărați prin jertfa Fiului. El mângâie, izbăvește și vindecă, pe cei ce vin la El, „astăzi”.

            Frica de Domnul Dumnezeu nu este spaimă, nu este groază de El, ci dimpotrivă, este sursa siguranței depline, în prezența Sa. Cine trăiește în ascultare și frică de Dumnezeu se simte protejat, ocrotit indiferent de circumstanțe și stă liniștit chiar și atunci când se stârnește furtuna în jurul său.

            Pavel aflat în corabie pe mare, în a patrusprezecea zi de furtună, în călătorie spre temnița din Roma și încrezător în Dumnezeu, i-a liniștit și încurajat pe cei ce erau cu el, mai mult de două sute de oameni. Fapte 27:23-25: „Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu, și căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte, și mi-a zis: «Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine. “

            De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus.”

            Când ești în corabia pe care o conduce Domnul, nu trebuie să te temi de valurile care se ridică, de vântul puternic sau de oamenii răzbunători. Cu Domnul vei avea întotdeauna biruință.

            Important este să urci astăzi în Corabia mântuirii. Mâine poate să fie prea târziu.