Coborârea spre Emaus!

                                          Luca 24:13-16

            „În aceeași zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de șaizeci de stadii de Ierusalim;  și vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.

    Pe când vorbeau ei și se întrebau, Isus S-a apropiat, și mergea pe drum împreună cu ei.

       Dar ochii lor erau împiedicați să-L cunoască.”

    Textul de mai sus deschide ochii oricui spre o lecție profundă despre felul cum Mântuitorul Se revelează, cum Se descoperă treptat omului trist și deznădăjduit: mai întâi îl însoțește prin „valea plângerii”, apoi îi aude suspinul și-i ascultă plângerea, după care îi vorbește, aprinzându-i inima, prin comuniune și frângerea pâinii. Versetul 30-32: „Pe când ședea la masă cu ei, a luat pâinea și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii și L-au cunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. Și au zis unul către altul. „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?”

            Așadar, în pasajul acesta, Cuvântul lui Dumnezeu descrie o scenă în care doi ucenici triști se îndreptau spre satul Emaus, vorbind între ei despre evenimentele recente legate de moartea lui Isus. Nu puteau să înțeleagă faptul că Cel în care își puseseră toată nădejdea că va fi Împărat, urmaș al lui David, a fost judecat ca un tâlhar și răstignit pe cruce. Era peste puterile lor de înțelegere, deși Domnul le spusese lucrul acesta de multe ori, pe când era cu ei, dar omenescul din ei nu-i lăsa să înțeleagă lucrurile duhovnicești.

          Pe la jumătatea drumului, circa 6 km, Însuși Domnul Isus înviat din morți, S-a apropiat și mergea alături de ei, dar ochii lor erau împiedicați să Îl recunoască.

            De fapt cei doi, dintre care unul era Cleopa, plecaseră din Ierusalim spre Emaus cu inimile îndurerate și pline de dezamăgire. Speranțele lor, că Isus era cel care va izbăvi pe Israel, fuseseră frânte de cruce și de moartea Sa.

Versetul 21: „Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.”

            De acum, ce să mai nădăjduiască? Cine va izbăvi poporul de asupritori? Timp de trei ani și jumătate, Domnul și Învățătorul lor le vorbise pe îndelete despre o altă Împărăție care nu este de pe pământ și al cărei Împărat este El Însuși, dar mintea lor era neputincioasă, împiedicată să înțeleagă, pentru că erau legați  de împărăția pământească. Lucrul acesta nu ne miră pentru că până astăzi oamenii sunt legați sufletește de pământul acesta care într-o zi va arde cu tot ce este pe el.

            Cu toate că cei doi ucenici erau cu moralul la pământ și nu înțelegeau planul divin, Domnul Isus Însuși S-a apropiat și a mers împreună cu ei. Acest detaliu arată că Domnul Isus nu-Și abandonează ucenicii în momentele lor de cumpănă, de îndoială, de durere; dimpotrivă, le stă aproape chiar și atunci când ei nu sunt conștienți de prezența Sa.

Versetele 15-16: „Pe când vorbeau ei și se întrebau, Isus S-a apropiat, și mergea pe drum împreună cu ei.”

            Faptul că acești doi ucenici ai Domnului Isus au părăsit Ierusalimul și coborau spre Emaus reflectă un parcurs spiritual de retragere, de oboseală și de pierdere a oricărei speranțe.

            Cuvintele subliniate de apostol: „Dar ochii lor erau împiedicați să-L recunoască”, arată de fapt neputința omului de a-L percepe și de a-L simți aproape pe Isus înviat prin înțelegerea omenească sau prin prisma firii pământești. Lucrul acesta arată că rămânerea la nivelul unei înțelegeri și gândiri strict umane împiedică pe oricine să vadă realitatea spirituală a Învierii. De aceea credinciosul trebuie să caute și să ceară cu toată insistența umplerea cu Duhul Sfânt, care dă pricepere în lucrurile lui Dumnezeu.

          Sunt și astăzi mulți oameni care au plecat, s-au îndepărtat de adevăr dezamăgiți, răniți în sufletul lor, neînțeleși oameni, care au spus poate fără cuvinte: noi nădăjduiam într-o primire caldă, o părtășie și dragoste frățească.

        Prieten drag, lecția pe care ți-o „predau” cei doi ucenici este aceasta: Întoarce-te degrabă la dragostea dintâi și nu mai privi la oameni, la circumstanțe, ci numai la Isus Cristos care a murit și a înviat pentru tine. El te va însoți pe drumul tău, prin „vale” dar și pe „colină”. Nu te va lăsa singur niciodată.

        Întrebarea pe care o purtau în taină cei doi ucenici era simplă dar de o mare încărcătură emoțională: cine este cel care merge alături de ei, parcă venit de nicăieri?

         Famenul etiopian, mergând spre țara sa într-un car, a fost ajuns din urmă de către Filip, tot la fel, parcă venit de nicăieri. Dar el nu l-a întrebat pe Filip: cum ai ajuns în locul acesta pustiu, ci l-a întrebat despre cine vorbește Scriptura în pasajul din Isaia?

     Stai și tu, prietene, de vorbă mereu cu oameni credincioși, evlavioși, gata să împărtășească cu tine tainele Scripturii.

           Coborârea spre Emaus nu este numai un pasaj, o poveste scrisă în Evanghelie, ci este o experiență care te însoțește în pelerinajul pe care îl faci pe pământ. De multe ori ai impresia că nu te înțelege nimeni, că ești singur pe cale, părăsit de toți; și nu știi că de fapt Domnul Isus nu te lasă niciodată singur pe Cale.

     El merge alături de tine pentru a aprinde în tine și mai mult dorul de a te întoarce la dragostea dintâi unde găsești pacea și liniștea sufletului, atât de necesare călătoriei tale spre cer.

       Important este faptul că Domnul nu i-a certat pentru îndepărtarea lor de Ierusalim, nui-a contrazis în plângerile lor cu privire la moartea Învățătorului, dimpotrivă, i-a mângâiat, le-a deschis ochii, arătându-le în Scripturi tot ce era scris cu privire la moartea și învierea Sa.

Versetul 27: „Și a început de la Moise și de la toți proorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”

            Prin faptul că a mers alături și li s-a descoperit la frângerea pâinii, Domnul Cristos nu voia altceva de la ei decât să-i învețe statornicia și răbdarea de a învăța și cunoaște toate lucrurile legate de mântuirea prin Patimile Sale.

            De fapt, oamenii zilelor noastre nu duc lipsă de informații religioase și cunoștințe despre Dumnezeu, mai degrabă duc lipsă de o întâlnire vie și de o stare de vorbă pe îndelete cu Mântuitorul Isus.