Pilda omului de peste drum

 Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul acela își petrecea zilele muncind cu mâinile și purta mereu în jurul lui mirosul amar al fumului. Avea multe griji și multe lucruri pe care nu le spunea nimănui. Tânărul și-ar fi dorit să-l vadă mai des. Nu-i cerea nimic și nu-i voia răul. Ar fi vrut doar să poată sta cândva lângă el și să-i spună câteva cuvinte. Dar omul își întorcea privirea și trecea mai departe. Tânărul s-a întristat și s-a întrebat: „De ce omul care este atât de aproape de mine pare atât de departe?” Într-o seară, s-a rugat: „Doamne, nu mă lăsa să păstrez supărare în inimă pentru cel care nu vrea să mă vadă. Dacă nu pot să mă apropii de el, apropie Tu inima lui de pace.” Și Dumnezeu i-a răspuns în tăcerea inimii: „Nu toate drumurile dintre oameni se măsoară în pași. Uneori, doi oameni pot locui aproape unul de altul și totuși să fie despărțiți de ziduri nevăzute. Tu nu încerca să dărâmi zidul cu forța. Păstrează-ți inima curată și lasă-Mi Mie ceea ce nu poți schimba.” Au trecut zile. Tânărul a continuat să-l salute atunci când îl întâlnea, fără să-i ceară nimic în schimb. Iar într-o zi, omul s-a oprit. Nu a spus multe. Doar a privit spre el și a înțeles că, deși fusese ținut la distanță, tânărul nu-i răspunsese cu aceeași răceală. Atunci omul a înțeles că uneori o inimă bună poate bate la o ușă mult timp fără să forțeze niciodată intrarea. Morala: Nu poți obliga pe cineva să te iubească sau să te vadă, dar poți alege să nu lași respingerea lui să-ți schimbe inima. Fă binele, păstrează pacea și lasă timpul și Dumnezeu să lucreze acolo unde tu nu poți.