Pilda unei zile tainice

 Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzele prin vânt, iar lumina n-a încetat să ardă. Uneori a fost soare, alteori furtună, dar mâna Domnului n-a lăsat-o să cadă. Și când o zi se-ntoarce în tăcere, cu daruri pe care nimeni nu le vede, sufletul știe că orice începute o sămânță pusă-n mâna Celui ce crede. Căci nu numărul anilor ne spune cât de mare e un dar primit, ci felul în care, prin credință, îl facem rod pentru Dumnezeu, smerit. Iar dacă cineva va întrebade ce e astăzi o lumină-n plus, răspunsul poate fi doar un zâmbet: „Pentru că Domnul încă nu m-a lăsat de dus.” Și astfel, fără vorbe multe, o zi obișnuită poate deveni o pildă despre har, despre nădejde și despre cât de frumos e a trăi.