Respect și reverență înaintea Domnului! !

                                                Isaia 12

         „În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit și m-ai mângâiat!

        Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, și nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele, și El m-a mântuit.

         Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii, și veți zice în ziua aceea: „Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui, vestiți lucrările Lui printre popoare, pomeniți mărimea Numelui Lui!

         Cântați Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pământul!

          Strigă de bucurie și veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.”

            Unii oameni se comportă de parcă Mântuitorul nu mai are mare importanță în ogorul Evangheliei. Nu mai au nevoie de Domnul Isus ca să-i călăuzească, nu mai au nevoie de însoțirea Duhului Sfânt și sunt unii care predică de la amvoane subiecte legate de internet, întâmplări hazlii și orice altceva, mai puțin Evanghelia. Se predică pe ei înșiși și isprăvile lor, iar despre Domnul Isus vorbesc în trecere.

            L-au scos pe Isus din textele cântărilor, Îl scot pe Isus din școli, din instituții, și vor să-L scoată din lume, pentru că nu mai au nevoie de El. Ba, mai mult, Domnul Isus îi incomodează pe mulți azi, ca și pe fariseii de altădată, pentru că El cere sfințenie, dreptate, credință…

            Tocmai de aceea astăzi, mai mult ca oricând, Biserica trebuie să se întoarcă la Domnul din toată inima cu pocăință. Este necesară o desprindere urgentă de toate lucrurile lumii și de tot comportamentul ei, să ne plecăm cu evlavie, cu respect și cu reverență înaintea Celui ce este Domn și Dumnezeu, din veșnicie în veșnicie.

            Trebuie de urgență să ne întoarcem cu pocăință, cu laude și cu mulțumiri înaintea Împăratului împăraților și să-L rugăm să restaureze relațiile de bună creștere și de bună înțelegere între oameni, în general și între pocăiți în special, pentru că lucrul acesta este plăcut Domnului. Trebuie să-L rugăm pe Mântuitorul să lucreze El o stare de armonie și de pace între credincioși.

            Să-L rugăm pe Domnul să readucă Biserica la starea aceea de la început, când credincioșii aveau o teamă sfântă de Dumnezeu, oriunde se aflau: pe stradă, la serviciu, la școală, dar mai ales în Biserică, acolo unde pocăiții nu izbucneau în hohote de râs, ci mai degrabă plângeau sub cercetarea Duhului Sfânt.

            Aceasta este starea pe care o dorește Duhul Sfânt astăzi, mai mult ca oricând în Biserică: o atitudine de reverență, de seriozitate, o atitudine de respect și de teamă sfântă!

            Este adevărat că nu toți credincioșii de astăzi au prins vremurile în care credința era la loc de cinste, tocmai de aceea, Duhul Sfânt strigă Adunării: Întoarceți-vă la zilele acelea de demult! Întoarceți-vă la dragostea dintâi!

            Vor fi voci care vor zice: Ești învechit! Ai rămas în urmă! Nu este nici o problemă, mai bine învechit, dar lângă Domnul! Mai bine în urmă, dar mergând la pas cu Domnul Isus, așa cum spun versurile unei cântări: „Mai bine simpli și smeriți și de Dumnezeu iubiți.” Decât prieten cu lumea și vrășmaș al lui Dumnezeu, mai bine vrășmășit, urât de lume, dar prieten cu Dumnezeu.

            De aceea, Duhul Sfânt strigă: Întoarceți-vă astăzi, până încă nu este târziu! Cât încă se mai zice „astăzi”, mai ai timp suflete drag! Doar așa, în ziua în care ne vom trezi cu adevărat la realitate, vom putea striga din toată inima împreună cu profetul Isaia: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit și m-ai mângâiat.”

            Ce minunat Dumnezeu avem; pentru puțină vreme Se întristează și Își întoarce Fața de la noi când greșim, dar iarăși ne primește cu bucurie pe brațele Sale și ne mângâie, atunci când noi ne pocăim.

            Însă, grozav lucru este să fie supărat Domnul pe tine. Te simți de parcă toți munții și cerul întreg s-au prăvălit peste tine. Simți apăsarea unei lespezi uriașe pe umerii tăi.

            În Isaia 54:7 Cuvântul Domnului spune: „Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste.” Domnul Dumnezeu așteaptă de la noi o întoarcere reală, cu pocăință adevărată, neprefăcută.

            Nu întâmplător, Cuvântul Sfânt strigă pentru a ne trezi din somnul indiferenței și ne spune în 1 Corinteni 16:13: „Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă.”

            Oare, când Duhul Domnului strigă: „Vegheați!”, nu este un avertisment cu privire la pericolul necredinței care ne pândește la tot pasul?

            Satan este atât de șiret încât nici nu-ți dai seama cum te-a ademenit și te-a înfășurat în mrejele păcatului; el este specialistul tuturor nenorocirilor. El aruncă mrejele păcatului și fără să-ți dai seama, te înfășoară precum vrejul de fasole, aracul și te trezești doar atunci când te zbați ca să te eliberezi, să te desprinzi din chingile sale, fără nici o izbândă.

            În versetul 6 Cuvântul Domnului ne îndeamnă și ne spune: „Strigă de bucurie, și veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel!”

            Dumnezeul pe care Isaia Îl descoperă în acest cuvânt nu este un Dumnezeu izolat, undeva departe în cer, nu este prins undeva cu treburile universului, ci este chiar în mijlocul poporului, pentru care L-a trimis pe Fiul Său ca, prin moarte de cruce să-l răscumpere din felul deșert de viețuire.

            Tocmai de aceea, îndemnul Său este, ca nimeni să nu tacă, niciunul să nu-și țină gura închisă, ci fiecare să strige cu bucurie și veselie, căci mare este Domnul. Nimeni să nu doarmă, nimeni să nu se culce pe o ureche. În mijlocul credincioșilor este prezent Domnul domnilor!

            Poarta cerurilor este deschisă și pentru tine, prieten drag, și deasupra ei este scrisă invitația: „Vino rob bun și credincios!” Fă doar un pas, un singur pas îți mai trebuie să-ți predai viața Domnului și să intri în Împărăție prin poarta cea strâmtă, Isus.

          Cuvântul Sfânt spune în Cartea Genezei 28:16-17: „Cât de înfricoșat este locul acesta! ” Iacov s-a trezit din somn (A adormit și el, ca și mulți credincioși de astăzi) și când s-a trezit din somn a zis cu glas tare): „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta și eu n-am știut!” În prezența Domnului întotdeauna este teamă sfântă, pe când în prezența celui rău nu este nici o frică, nu este nici o rușine.

            De multe ori m-a înștiințat Domnul de faptul că în jur sunt duhuri înșelătoare, care și-au înșirat în linie de bătaie arsenalul de luptă.

            Uneori chiar le simt loviturile nemaipomenite, dar lucrul acesta nu trebuie să ne îngrozească, nici să ne înspăimânte, ci trebuie să ne trezească din ațipire și să pornim lupta cu toată puterea în post și rugăciuni, în cântări de laudă, pentru ca Satan împreună cu toată armata sa de îngeri căzuți să fie risipită și nimicită în Numele Domnului.

        Într-o lume tot mai provocatoare, tot mai atractivă spre dezastru și dezmăț, credinciosul trebuie să rămână curat, sfânt, neîntinat, pus deoparte pentru Dumnezeu.

            În versetul 2, Cuvântul Domnului ne cheamă la o mărturisire de credință: „Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, și nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele, și El m-a mântuit.”

            Aceasta este mărturisirea plăcută Domnului, dacă este făcută cu mult respect, cu credință și reverență.