Nu iubiți lumea!

                                             1 Ioan 2:15-17

            „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.

           Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.

            Și lumea și pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.”

Ce lucru poate fi mai sigur și mai frumos decât să știi că viața ta este în mâinile lui Dumnezeu, sau ce poate fi mai liniștitor decât să știi că ești în siguranță și nimic nu ți se poate întâmpla fără îngăduința Tatălui ceresc, atât timp cât îți pui toată încrederea în El.

           „Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.”Psalm 145:18. El aude când un micuț strigă; de aceea vine degrabă și rămâne lângă el, ca să-l mângâie și să-l scoată din necaz.

Psalmul 34:6 „Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui.” Domnul Dumnezeu nu Și-a abandonat făptura mâinilor Sale, dimpotrivă, Se îngrijește ca nici unul să nu ducă lipsă de vreun bine.

            Prima Epistolă a lui Ioan este un apel la sfințenie, la ascultare de poruncile Domnului și la împlinirea lor, lucruri fără de care nimeni nu va vedea Fața lui Dumnezeu.

        Apostolul avertizează împotriva iubirii lumii care zace în cel rău și care lucrează împotriva Legii lui Dumnezeu: poftele trupești, pofta ochilor, mândria, trufia vieții și îi îndeamnă pe credincioși să rămână în Adevăr, iubindu-și frații și păzind poruncile pentru a fi plăcuți lui Dumnezeu.

          Când Ioan scrie îndemnat de Duhul Domnului: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile care sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, dragostea Tatălui nu este în el”, nu înseamnă că ne cere să disprețuim ceea ce Domnul Dumnezeu a creat și nici lucrurile de trebuință, lăsate pentru om, ci mai degrabă ne cere să nu punem pe primul loc în viețile noastre, ceea ce oferă lumea.

            De asemenea când Ioan vorbește despre „lume” în versetul 15, se referă la mediul în care lumea se complace și la sistemul actual de păcat în care se „simte” bine, sugerând credincioșilor să nu fie precum este lumea.

            Cuvântul „dragoste” sau iubire în textul acesta al Scripturii înseamnă „vreau să am”, „vreau să dobândesc și eu ceea ce are lumea”, „vreau să mă desfăt”, să-mi ofer plăceri”, înseamnă patimi, păcat și Domnul Dumnezeu Își întoarce Fața de la cei ce caută aceste lucruri specifice sistemului lumesc. De aceea, îți spun prieten drag, păstrează cerul în inima ta mai mult decât oricare comoară pământească, pentru că tot ce este pe pământ este trecător și într-o zi va pieri, dar cele cerești sunt veșnice.

            Sunt multe tentații, simbolizate în Cuvântul Domnului de termenul „lume”, și toate ne pot abate foarte ușor de la calea mântuirii, dacă nu stăpânim firea aceasta doritoare de lucrurile care o „gâdilă”.

          Tot ce este în lume și tot ce „cultivă” ea însăși vor pieri împreună cu cei ce lucrează fărădelegea. Doar credincioșii care vor rămâne ascultători de Cuvântul Domnului și împlinitori cu fapta vor dăinui în veșnicie.

            Tot apostolul Ioan scrie în prima Epistolă 5:19: „Știm că suntem din Dumnezeu și că toată lumea zace în cel rău.” Înțelegem prin aceste cuvinte că cel rău „manipulează” lumea, de aceea sunt certuri, războaie, ură între frați, lăcomie și multe altele, care sunt în contrast cu sfințenia și cu voia lui Dumnezeu.

            Dacă cineva împătimit iubește „lumea”, adică iubește plăcerile trupești și atracțiile firii care sunt rezultatul direct al naturii omului căzut, nu-L poate iubi pe Dumnezeu. Scriptura spune că nu poți iubi și pe Mamona și pe Dumnezeu.

            Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ținea la unul, și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.”

           Oricine caută să se îndrăgostească de lume și să se îmbogățească cu lucrurile din lume devine sărac față de Dumnezeu. „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.”

            În esență, aceste versete din Scriptură oferă o provocare pentru cei credincioși, de a se abține față de poftele lumești: pofta ochilor, mândria și alte lucruri asemănătoare acestora care sunt pieritoare și ne îndeamnă să ne preocupăm foarte mult de lucrurile duhovnicești și apropierea de Dumnezeu.

            Apostolul Pavel de asemenea îi scrie lui Tit în 2:11: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toții oamenii, a fost arătat și ne învață să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie... ”

            Când ne referim la harul lui Dumnezeu, nu înseamnă talentul sau abilitățile unora, ci înseamnă: dragostea, mila, bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu, revărsate peste cei cu inima curată.

            Lumea nu înțelege ce este harul lui Dumnezeu, deși harul Lui, care aduce mântuire, a fost arătat tuturor în Persoana Domnului Isus Cristos. El ne-a spus și ne-a arătat practic dragostea Sa, aducându-Se pe Sine Însuși jertfă de ispășire a păcatelor noastre.

            Prin urmare, așa cum Tatăl i-a iubit pe oamenii creați de El, dar nu și lucrurile din lume, tot astfel trebuie să iubim și noi oamenii, dar să nu iubim faptele, patimile, umblarea lor pe căile destrăbălării. Dimpotrivă, să căutăm cu tot dinadinsul Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui. Oricine Îl caută pe Domnul, trebuie să lase în urmă lumea, să treacă „bariera” și să iasă din întuneric la lumină.

            Oricât de adânc vor fi prins rădăcinile buruienilor, ale obiceiurilor, ale idolatriei, sau oricât de arid și de uscat ar fi „ogorul” inimii tale, prieten drag, să știi că Duhul sfânt îți poate înmuia „bulgării” inimii cu o ploaie binecuvântată, și Domnul Isus poate trage „brazde” adânci ca să nimicească toate „rădăcinile” rele și să-ți sădească apoi dragostea, bucuria, pacea, credința, care te vor duce la pocăință.