Vineri, ziua suferințelor lui Isus

                                              Matei 26:2-4

            „Știți că după două zile vor fi Paștele; și Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit! “

            Atunci preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii norodului s-au strâns în curtea marelui preot care se numea Caiafa;

            și s-au sfătuit împreună, cum să prindă pe Isus cu vicleșug, și să-L omoare.”

            Săptămâna aceasta este numită pe bună dreptate, de către creștinii de pretutindeni: Săptămâna Patimilor lui Cristos și fiecare zi este numită zi mare.

            Vineri din săptămâna Patimilor lui Cristos, ne aduce aminte de suferințele Domnului și de Altarul din Golgota unde Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu a fost adus ca jertfă pentru păcatele lumii.

            În zorii acelei zile, Isus, Fiul omului este adus înaintea judecății nedrepte a oamenilor.

         Este „târât” de la Ana la Caiafa, marii preoți ai timpului respectiv, apoi este dus înaintea lui Pilat, Procuratorul Roman, dar el nu găsește nici o vină în omul Isus.

            Dragostea, bunătatea, blândețea Domnului arătate chiar și în judecata nedreaptă, sunt schimbate pe ură din partea poporului, care cere sânge.

            Isus este biciuit și trupul Său este brăzdat de răni. Psalmul 129:3 „Plugarii (călăii), au arat pe spinarea mea, au tras brazde lungi pe ea.”

          Îi pun pe cap o cunună de spini și Îl bat peste ea cu nuiele de trestie ca să-I mărească suferința.

            Îl îmbracă în batjocură. Dar Domnul tace.

            Isaia 53:7: „Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.”

            El nu se ceartă, nu se apără, nu se răzbună.

            Primește umilința ca pe o haină a răscumpărării noastre din robia păcatului.

            Îi pun crucea în spate și o poartă prin cetate, până când, epuizat de oboseală, bătăi și batjocură, cade sub greul crucii.

      Simon din Cirena, un trecător, este silit de către romani, să-I ducă crucea până la Altar.

            Ajuns la locul numit al Căpățânii, este răstignit pe lemn între doi tâlhari. Piroane mari Îi străpung mâinile și picioarele.

            De la înălțimea crucii privește peste poporul întărâtat la mânie ca o haită de câini, dar în ochii Lui nu este dispreț și nici ură, ci este milă; de aceea ridică privirea spre cer și cu ultimele puteri strigă: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac”.

            Rănile din mâini și picioare Îl dor, cununa de spini atârnă așa de greu pe capul Lui, sufletul I se frânge pentru cei ce L-au respins…

            „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Suferința este prea grea!

          Dragostea lui Dumnezeu a fost răsplătită cu ură de către lumea pentru care Dumnezeu Tatăl L-a dat pe Fiul Său ca jertfă pentru păcate.

         Cu ultimele cuvinte rostite de Isus: „S-a isprăvit” Mielul jertfit moare. Astfel se sfârșește ziua de vineri.

         Dar nu este o zi de doliu! Este zi de pocăință, de mulțumire și de întoarcere la Dumnezeu, este o zi zidire sufletească.

            Clipele acelea, ale morții lui Isus, Fiul omului, nu au fost sfârșitul, ci au fost începutul vieții pentru noi, cei răscumpărați în această jertfă unică.