Intrarea Domnului în Ierusalim, triumfală?

                                            Matei 21:5-9

            „Spuneți fiicei Sionului: «Iată, Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe. “

            Ucenicii s-au dus, și au făcut cum le poruncise Isus.

            Au adus măgărița și măgărușul, și-au pus hainele peste ei, și El a șezut deasupra.

            Cei mai mulți din norod își așterneau hainele pe drum; alții tăiau ramuri din copaci, și le presărau pe drum.

            Noroadele care mergeau înaintea lui Isus și cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte! “

            Era ziua cea mare în care Domnul Isus Cristos intra pe poarta Ierusalimului pentru ultima dată înainte de Patimile Sale. Mulțimile rupeau ramuri verzi pe care le presărau pe drum, își așterneau hainele în fața Lui și din toate părțile se auzeau aclamații: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel!” (Ioan 12:13).

            Toate manifestările acestea, împreună cu aclamațiile, erau o recunoaștere a faptului că Isus Cristos este Împăratul.

            Chiar pentru Ioan și ceilalți ucenici care-L însoțeau, expresiile: „Osana” și „Împăratul lui Israel” exprimau clar așteptările mesianice ale poporului, care vedea în Isus doar un împărat lumesc, din seminția lui David. Prin așezarea Lui pe tron, poporul întreg aștepta ajutorul lui Dumnezeu venit printr-un împărat din seminția lui David.

            Expresia „Osana” în ebraică, înseamnă „salvează-ne” sau „mântuiește-ne”. Intrarea Sa în Ierusalim fusese profețită de Zaharia 9:9: „Saltă de veselie, fiica Sionului strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un  mânz, pe mânzul unei măgărițe.” Cuvintele acestea ale profetului se împlineau în această zi, în cea din urmă intrare a lui Isus în Ierusalim înainte de Patimile și Învierea Sa.

            În mijlocul acestei veselii generale, Unul singur era trist și abătut. Era tocmai Isus căruia Îi erau adresate toate aceste osanale. Evanghelistul Luca este singurul care înregistrează această stare de tristețe sufletească a Mântuitorului în Capitolul 19:41: „Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi!”

            Domnul Isus mergea în mijlocul mulțimii zgomotoase, călare pe măgăruș, după profeția lui Zaharia, dar privirea și gândurile Sale erau „dincolo”, la cele ce aveau să I se întâmple peste câteva zile, când în loc de „Osanale”, aceeași mulțime de oameni va striga, în curtea lui Pilat: „Răstignește-L! Răstignește-L!” Ioan 19:6.

            Inima Mântuitorului era cuprinsă de o tristețe și mai mare pentru că în duhul Său știa cum unul dintre ucenici, care va mânca din același blid cu El, Îl va vinde, cum altul se va lepăda de El în noaptea în care va fi vândut și cum, la urmă toți Îl vor părăsi.

            În inima Lui era prezentă toată suferința care-L aștepta în Ierusalim: cum Îl vor înconjura cu ciomege chiar cei pe care i-a vindecat și cărora le-a dat pâine și pește în pustie, Îl vor prinde și-L vor da în mâinile Marilor Preoți, cum Îl vor judeca pe nedrept, Îl vor batjocori, Îl vor bate, Îi vor pune cununa de spini pe cap și în cele din urmă, va fi moartea amară pe cruce.

            El le cunoștea inima și vedea cum cei care doreau eliberarea de stăpânirea romană se vor alia împotriva Lui! De aceea, întristarea Domnului era amară, amestecată cu lacrimi. Plângea pentru cetatea care L-a refuzat, dar și pentru ai Săi care L-au lepădat și care aveau să piară pentru necredința lor.

            Matei 23:37: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la Tine! De câte ori am voit să-i strâng pe fiii tăi, cum își strânge cloșca puii sub aripi, și n-ați vrut!”

            Astăzi reconstituim drumul parcurs de către Împăratul, cântăm osanale, ne veselim; dar oare câți dintre noi am cunoscut cu adevărat vremea „cercetării?” Ne plecăm înaintea Măreției Împăratului cu mulțumire pentru jertfa Sa dătătoare de viață?

            Încă o dată, pentru a câta oară astăzi, Duhul Domnului îți cercetează sufletul și te cheamă mai aproape de Isus.

            „Calea” aceasta a mântuirii nu a fost o cale ușoară pentru Isus, Fiul lui Dumnezeu; ea era calea patimilor și a morții, și n-a fost „bătătorită” de către Domnul Isus doar pentru cei din vremea Sa, ci pentru toți oamenii, de pretutindeni, și din toate timpurile.

            Profetul Isaia ne spune lămurit acest lucru în Capitolul 53:4-5: „Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, și smerit.

            Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.”

          Întrebarea mea este aceasta: A fost pentru Isus o intrare triumfală în cetatea Ierusalimului, în mijlocul unei mulțimi entuziaste, care L-a aclamat în drumul Său spre Ierusalim, apoi, foarte curând, după doar câteva zile, I-a cerut condamnarea la moarte prin răstignire, în același Ierusalim?

            Intrăm în săptămâna Patimilor lui Isus și toate lucrurile scrise în Scriptură, ca și cele auzite în predici cu privire la evenimentele din această săptămână, nu sunt doar niște fapte istorice ale unui timp trecut cu două mii de ani în urmă, ci fac parte din viața noastră creștină, reală, trăită zi de zi, datorită consecințelor morții ispășitoare și învierii Domnului Isus.

            Pentru răscumpărarea noastră din felul deșert de viețuire El a plătit un preț, dar nu în aur sau argint. Domnul Isus a plătit cu sângele Său, vărsat pe cruce. Gândul acesta trebuie să ne stăpânească mintea și inima, să Îl primim ca Domn și Împărat al vieții noastre.

            De aceea, astăzi în ziua „cercetării”, Domnul Isus așteaptă de la fiecare suflet în parte să-I predea viața, scump plătită cu sângele Său, pentru a fi răscumpărată din moarte și păcat.