Vino la Isus ca să-ți capeți vederea!

                                               Luca 24:13-21

            „În aceiași zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de șaizeci de stadii de Ierusalim;

            și vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.

   Pe când vorbeau ei și se întrebau, Isus S-a apropiat, și mergea pe drum împreună cu ei.

            Dar ochii lor erau împiedicați să-L cunoască.

24:17 El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum? “ Și ei s-au oprit, uitându-se triști.

        Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu ești singurul străin aici în Ierusalim, de nu știi ce s-a întâmplat în el zilele acestea? “

           „Ce? “ le-a zis El. Și ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic în fapte și în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea întregului norod.

            Cum preoții cei mai de seamă și mai marii noștri L-au dat să fie osândit la moarte, și L-au răstignit? “

            Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.”

            În versetul 21, în dialogul pe care-l poartă cu Mântuitorul, unul dintre ucenici Îi spune: „Noi trăgeam nădejdea că El, Mesia, Trimisul lui Dumnezeu, ne va izbăvi.”

            A fost bine până acum, Era cu noi în fiecare zi!

           Făceam planuri împreună. Ne spunea cât de minunat va fi în Împărăția în care El este Domn și Rege, iar noi vom fi în jurul Lui mereu.

            Dar acum, toate planurile noastre s-au năruit!

            „Ce s-a întâmplat?” Îi întreabă Domnul, așa ca și când nu ar fi știut nimic.

           Cum? Tu ești singurul străin care nu ai auzit, „cum preoții cei mai de seamă și mai marii noștri L-au dat să fie osândit la moarte, și L-au răstignit?”

            Toată nădejdea o aveam în El și în făgăduințele Sale. Noi am lăsat totul: case, familii, serviciu, anturaje și acum, în final, s-a dovedit că toată speranța noastră a fost în zadar.

           Tot la fel spunem mulți dintre noi, că ne-am pocăit, dar necazurile se țin „scai” de noi, suntem tot mai înglodați în datorii, în lipsuri, dureri; dar uităm atât de curând că Domnul Isus ne-a spus că în lume vom avea necazuri, tocmai pentru ca să nu ne lipim de pământul acesta care va arde cu tot ce este pe el, ci să ne lipim tare de cer.

            Câtă vreme au umblat împreună cu Isus, înainte de patimile Sale, ucenicii erau plini de speranțe, pentru că trăiau prin vedere. Aveau ochii deschiși și au putut să vadă atâtea minuni săvârșite de către Cel care acum, după știința lor, era mort.

            Trei ani și jumătate au avut lângă ei pe Unul care „Era plin de putere în fapte, dar și în cuvinte. ” El poruncea demonilor și duhurilor de boală, care cădeau în leșin. Cuvintele Lui erau viață.

         Și acum? Unde este? L-au omorât și l-au îngropat. Cum să nu fim triști și deznădăjduiți? Am rămas singuri, fără niciun ajutor și fără speranță.

           Când speranțele tale s-au năruit și când dumnezeul tău a murit, rămâi singur, fără nici o nădejde în întuneric și beznă totală.

          Ionatan, fiul împăratului Saul, într-o zi de mare biruință asupra filistenilor, după o zi foarte obositoare, avea ochii îngreunați din pricina luptei grozave pe care a avut-o de înfruntat.

           A intrat într-o pădure unde curgea mierea și după ce „…a întins toiagul și l-a vârât într-un fagure și a mâncat miere, ochii i s-au luminat.” 1 Sam. 14:27.

         Astăzi, nu mierea de salcâm sau de tei îți luminează mintea și ochii, ci Cuvintele Domnului, care sunt mai dulci decât mierea: Psalmul 119:103 „Ce Dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea”; de aceea, când guști dulceața Cuvintelor Mântuitorului, ți se luminează nu numai ochii, dar și mintea și toată viața, iar întunericul se risipește.

            „Ochiul este lumina trupului. Dar dacă ochiul este rău, tot trupul va fi întuneric.”

            Nu de puține ori ni s-a întâmplat multora dintre noi să avem afecțiuni de un fel sau altul la ochi și am experimentat durerea și disconfortul. Cui nu i-a intrat măcar un fir de praf în ochi și a simțit durerea pricinuită de acesta? Pentru că ochiul este mădularul cel mai sensibil din întreg organismul.

          Nouăzeci și cinci la sută din informațiile exterioare le percepem, le primim prin vedere. Nu întâmplător zice Domnul în prima parte a versetului: „Ochiul este lumina trupului.” Pentru că fără ochi, omul este în întuneric total și orice orb este lipsit de lumină.

           Un om care și-a pierdut vederea, fie și pentru o vreme doar, depinde de altul, pentru că este în întuneric și în beznă totală, astfel că altcineva trebuie să-l conducă, altcineva trebuie să-l îndrume, altcineva trebuie să-i dea de mâncare, să-l treacă strada și așa mai departe.

            Cei doi ucenici pe drumul care cobora spre Emaus, erau loviți de o orbire spirituală gravă și nu mai puteau să-L vadă și să-L recunoască pe Mântuitorul, cu care au mâncat mielul de Paște, doar cu trei zile în urmă.

            Așa suntem și noi de multe ori, loviți de orbire, și așteptăm ca altcineva să citească Cuvântul pentru noi, altul să se roage pentru noi, altul să ne conducă în adevărul lui Dumnezeu. Cu toții știm faptul că acolo unde se adună doi sau trei în Numele Său, Domnul coboară în mijlocul lor, dar ne comportăm ca niște orbi spiritual și nu-L vedem, nu-I simțim prezența.

            Știu ce înseamnă să fii afectat la ochi, pentru că timp de 33 de ani am suferit durere și disconfort zi de zi și știu ce înseamnă să îngrijești de un orb.

  Așa s-a întâmplat că mama mea a rămas fără vedere. Avea cataractă la amândoi ochii.

         Nu cu mult timp în urmă, doar cu vreo trei luni, citea Biblia, a citit volumul întâi „Pășuni verzi.” Dar acum nu mai vedea nici pe unde calcă, nici să mai mănânce. Îi puneam mâncarea în boluri, pentru ca să fie cât mai adunată în fața ei. Se folosea de un baston ca să se sprijine și să simtă obstacolele, pipăia toate lucrurile, chiar dacă își cunoștea fiecare lucru din casă.

            Era întuneric în jurul ei și era foarte greu pentru ea, dar era greu și pentru noi, copiii ei, care o îngrijeam. Ne-am rugat Domnului și am zis: Doamne, noi nu cunoaștem oameni și nu cunoaștem medici care să ne poată ajuta.

            Așa a zis și slăbănogul de la scăldătoarea Betesda, de lângă poarta oilor, atunci când Mântuitorul l-a întrebat: „Vrei să te faci sănătos?” El a răspuns: „Doamne, eu nu am un om care să mă ajute și care să mă împingă în apă”. Și fără cuvinte, Domnul i-a spus: Eu sunt aici, gata să te ajut. Totul este să vrei.

          Poate că nici tu prieten drag, nu ai un om care să te ajute, nu cunoști medici de specialitate, nu cunoști oameni mari și nu știi încotro să o apuci.

            Dar este cu noi Unul care poate și vrea să te ajute. El este Isus Cristos Domnul, care te poate vindeca de orice boală. El poate să-ți deschidă ochii inimii ca să-L vezi în toată splendoarea Sa.

            Domnul nu forțează pe nimeni. Numai dacă vrei te iartă, numai dacă vrei te vindecă, numai dacă vrei te eliberează de poveri. Totul este să-I ceri din toată inima.

            El poate să-ți deschidă ochii spirituali, astfel ca nimeni niciodată să nu te mai poată conduce departe de adevărul lui Dumnezeu; El te poate face imun la virusările celui rău, care caută pe orice cale să-ți distrugă bruma de credință pe care o ai.

           Mi-am adus aminte de cuvintele Domnului și am zis așa: Doamne, eu merg în Numele Tău să caut un medic care să o poată ajuta pe mama să vadă din nou, pentru că o vedeam cum se chinuie. Am mers singur într-o dimineață la spitalul de ochi. Nu cunoșteam pe nimeni. Nu cunoșteam oameni! Dar Îl cunoșteam pe Domnul Isus.

            Acolo, portăreasa, după ce i-am spus ce doresc și ce caut, mi-a zis: stai aici și m-a așezat lângă un stâlp în sala de așteptare, în apropierea ei. Zice: chem chiar acum pe cineva.

            Am așteptat puțin, nu mai mult de cinci minute și a venit o doctoriță tânără, care m-a condus pe o cale interzisă pacienților și după ce m-a ascultat, a programat-o pe mama pentru consultație și apoi pentru operație.

            Atunci când te încrezi în Domnul, El este de partea ta și El face minuni. El nu te lasă niciodată în întuneric și nu te lasă niciodată la greu. Întotdeauna îți vine în ajutor.

            Eu știu că acolo în sala de operație, împreună cu doctorița care a operat-o pe mama, erau două mâini care au coborât din cer, special, și operația a reușit, iar mama și-a recăpătat vederea.

           Avea nouăzeci și trei de ani și citea Biblia în continuare, a citit și volumul doi pe care l-am scris între timp. „Ape liniștite.”

        Atunci când te întâlnești cu Domnul, îți luminează mintea îți pregătește calea și îți deschide toate ușile. Ba, mai mult decât atât, El te face lumină în întuneric.

            El îți întărește genunchii credinței ca să nu ți se mai îndoaie, îți așează picioarele pe stâncă să nu mai aluneci, îți deschide urechile să-I auzi glasul dulce și-ți deschide ochii să vezi „Lumina” ca să nu mai bâjbâi în întuneric.