Rugăciunea care Îl înduioșează pe Dumnezeu!

                                            Exod 32:7-14

            „Domnul a zis lui Moise: „Scoală și pogoară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a stricat.

           Foarte curând s-au abătut de la calea, pe care le-o poruncisem Eu; și-au făcut un vițel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe, și au zis: «Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului! “

            Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpățânat.

            Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: și-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare. “

        Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, și a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare?

            Pentru ce să zică Egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți, și ca să-i șteargă de pe fața pământului?” Întoarce-Te din iuțeala mâniei Tale și lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să-l faci poporului Tău.

            Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuți: «Voi înmulți sămânța voastră ca stelele cerului, voi da urmașilor voștri toată țara aceasta, de care am vorbit, și ei o vor stăpâni în veac. “

            Și Domnul S-a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.”

         Cartea Exodului este Cartea în care Domnul Dumnezeu Își arată loialitatea față de poporul ales și statornicia în împlinirea promisiunilor făcute față de prietenul Său, Avraam.

            Dacă ne întoarcem pentru o clipă în Cartea Geneza vedem cum Dumnezeu îi promite lui Avraam o sămânță de urmași pe când nu era născut nici Ismael nici Isac fii săi, atât de numeroasă încât nu o va putea număra. Geneza 15:5: „Și după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer și numără stelele dacă poți să le numeri” Și i-a zis: „Așa va fi sămânța ta”

          Însă în preștiința Sa și în planul lui Dumnezeu trebuia ca urmașii lui Avraam să fie trecuți printr-o „școală” a robiei, a greutăților într-o țară străină, ca acolo să învețe dependență și ascultare totală de Dumnezeul cel adevărat. Pentru că erau puzderie de dumnezei în vechime, dar Unul singur era Dumnezeu adevărat și trebuiau să-L cunoască și de El trebuiau să asculte urmașii lui Avraam.

            Versetele 13-14 din același capitol: „Și Domnul a zis lui Avram: „Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.

            Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: și pe urmă va ieși de acolo cu mari bogății.”

            Mă gândesc la faptul că pe când eram robi ai păcatului, săraci în duhul nostru, fără Dumnezeu, Domnul Isus Cristos ne-a eliberat, ne-a scos din pulberea robiei cu harul Său, și ne-a îmbogățit punând în vasele acestea de lut o comoară sfântă pe care trebuie să o păstrăm până la sfârșit curată și neștirbită.

            Noi suntem trecători printr-o țară care nu este a noastră. Suntem scriși în catastifele ei, dar ca să locuim aici trebuie să plătim multe taxe și dacă nu le plătim ni se ia și pământul de sub picioare. Ne plătim totuși birurile și stăm liniștiți pentru că avem în cer o țară a noastră, pregătită de Domnul Isus.

        Trecând în Cartea Exodului 2:24 Cuvântul spune că Domnul Dumnezeu a auzit strigătele poporului și Și-a adus aminte de legământul făcut cu Avraam: „Dumnezeu a auzit gemetele lor și Și-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isac și Iacov.”

         Am văzut pe urmă, cum Dumnezeu l-a pregătit pe Moise, în pustia Madian, timp de patruzeci de ani pentru a elibera poporul din robia aceasta grea și el să-i fie conducător spre țara Canaan, unde să fie liber și stăpân.

            Gândul acesta ne conduce la ceea ce am fost și noi odinioară, adică robi ai păcatului, eliberați prin jertfa Domnului Isus Cristos și acum suntem în călătorie prin pustia acestei lumi, spre Canaanul ceresc unde este de drept moștenirea noastră.

           Dacă medităm puțin la cuvintele scrise în Exod 14:22, unde citim așa: „Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, și apele stăteau ca un zid la dreapta și la stânga lor.”

           Lucrul acesta ne duce din nou la gândul că Dumnezeu a despărțit marea și a ridicat apele ca niște ziduri înalte la stânga și la dreapta, pentru ca poporul să treacă cu prudență, cu teamă, uitându-se mereu la stâlpul de foc și de nor care-l însoțea, dar atent la ceea ce ar putea să se întâmple dacă Domnul Dumnezeu Și-ar trage mâna de peste el.

            Ce înseamnă pentru noi lucrul acesta?

         Înseamnă că trebuie să fim foarte atenți la mersul nostru pe Cale, pentru că satan este neadormit și pericolele sunt în permanență la stânga și la dreapta noastră ca niște uriași; de aceea trebuie să privim țintă, înainte la Căpetenia și desăvârșirea credinței noastre, adică la Cristos, Domnul și să ne ducem mântuirea cu frică și cutremur până la capăt, după cum este scris la Efeseni 6:5.

            Așa a trecut poporul prin mijlocul mării: cu inima strânsă și cu teamă: tot la fel trebuie să gândim și noi; să fim atenți la mersul nostru: dacă Domnul își ia mâna de peste noi, dacă ne lasă Domnul, suntem pierduți.

            Ce trebuie să facem? Să ne rugăm neîncetat ca Domnul să ne țină în mâna Sa și să nu ne lase cu nici un chip!

         Textul acesta din Cartea Exodului, nu este vorba numai despre o poveste Biblică petrecută cu trei mii de ani în urmă, ci este oglindirea vremurilor acestora din urmă, unde oamenii se grăbesc să-L schimbe pe Dumnezeul cel adevărat, cu niște idoli ușor de manevrat.

          Trist este faptul că din ce în ce mai mulți creștini lucrători, nu se mai apleacă în genunchi înaintea lui Dumnezeu ca El să-i inspire din Cuvânt, ci întreabă Inteligența Artificială.

            Ce altceva este un vițel de aur, decât un obiect pe care îl duci de colo, mai încolo fără să aibă vreo reacție, sau ce este AI decât un înlocuitor al lui Dumnezeu?

        Lumea aceasta nu mai vrea să fie condusă de Dumnezeul cel adevărat, ci de Inteligența Artificială. Lucrul acesta s-a votat și s-a semnat în luna februarie, de către 88 de țări în capitala Indiei.

        În textul de bază vedem că poporul a ajuns la muntele Horeb, unde Domnul Dumnezeu își înnoiește legământul și-i promite că va fi un popor ales, o împărăție de preoți (cel ce stă de vorbă cu Dumnezeu), și un neam sfânt, pus deoparte pentru Dumnezeu. Dar, Domnul Dumnezeu punea o condiție peste care poporul nu avea voie să treacă, dacă vroia să rămână în grațiile Lui. Este condiția valabilă și astăzi pentru Biserica Domnului: Ascultare și împlinire a voii Sale! 19:5-6. „Acum, dacă veți asculta glasul Meu, și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;

            Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt.” Zice Domnul!

           Dar vedem în textul pe care l-am citit că, mulţimea aceasta „pestriţă” (egiptenii care s-au alăturat poporului la ieșirea din robie, sau cei care erau căsătoriţi cu femei evreice, sau cu bărbați evrei), i-a influenţat pe copiii lui Israel în rău şi i-au cerut lui Aaron să le facă un vițel înaintea căruia să se închine.

            Pentru că aceasta era forma şi stilul de închinare cu care mulțimea aceasta ieșită din Egipt, era familiarizată, o închinare diabolică.

          Când a auzit zgomotul care venea de la poalele muntelui, Iosua s-a gândit că erau strigăte de război. Însă Moise, care crescuse și trăise la curtea Faraonului, ştia foarte bine ce fel de strigăte scotea poporul pe care l-a scos din robie. El a recunoscut zgomotul specific petrecerilor lumești, drăcești: dansurile erotice, muzica să fie cât mai tare, asurzitoare chiar, chiotele şi dezordinea generală, care se manifesta în închinarea aceea idolatră.

            Moise, coboară de pe munte și când vede manifestarea păgână a poporului, sfărâmă tablele legii, de piciorul muntelui, simbol al ruperii „legământului” făcut de Dumnezeu cu poporul.

            Să nu subapreciem lucrul acesta, pentru că Domnul Dumnezeu, în întristarea pe care i-o provoci printr-o purtare rea, Își întoarce fața de la tine.

         Dacă urmărim Scriptura, vedem cum atunci când venea înaintea lui Dumnezeu, poporul neamestecat cu lumea, I se închina cu umilinţă, cu teamă sfântă şi cu mult respect…

            Acum însă, când se închinau înaintea unui viţel, se purtau ca nişte păgâni. Psalmul 106:19-20 spune că ei „…au schimbat Slava lor pe chipul unui bou, care mănâncă iarbă”

            Din comportamentul poporului ieșit din Egipt, învățăm cât de uşor şi cât de repede poate fi un credincios, influențat de lume ca să se abată de la adevărata închinare înaintea Dumnezeului celui viu.

           Pentru că atunci când pătrunde lumea în Adunarea lui Dumnezeu și când îi accepți obiceiurile, se alterează toată închinarea care până atunci era așa de frumoasă și de plăcută înaintea Domnului.

            Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă să-L stârnești pe Domnul Dumnezeu la gelozie și chiar la mânie și apoi să te întrebi: de ce toate lucrurile rămân cum au fost, fără să se întâmple nimic în popor? De ce nu mai sunt vindecări miraculoase?

        Versetele 9-10: „Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpățânat.  Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor…”

         De ce este important pentru noi să cunoaștem viața și comportamentul lui Moise înaintea lui Dumnezeu și felul cum s-a rugat în momente de criză? Pentru că din felul lui de închinare, învățăm să venim înaintea Domnului în așa fel ca să fim ascultați și rugăciunile noastre să primească răspuns favorabil.

            Moise, am putea să spunem că s-a rugat, ca și Domnul Isus Cristos în agonia Sa.

       „Tată, iartă-i…” Așa S-a rugat Mântuitorul pe cruce. Tot așa Îl roagă și Moise pe Dumnezeu, cu alte cuvinte, ca să se întoarcă de la mânia Sa aprinsă și să ierte păcatul poporului.

          Versetul 12: „Pentru ce să zică Egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți, și ca să-i șteargă de pe fața pământului?” Întoarce-Te din iuțeala mâniei Tale și lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să-l faci poporului Tău.”

           Și mai departe, se roagă zicând: „Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, robii Tăi…”

           Rugăciunea aceasta de mijlocire a lui Moise, înaintea mâniei lui Dumnezeu, poate să fie și pentru noi o încurajatoare prin faptul că, dacă venim înaintea lui Dumnezeu cu pocăință și credință mare, inima Domnului se înduioșează, se umple de milă și răspunde cu Da, rugăciunilor noastre.