Cine ești Tu?

                                               Ioan 10:22-30

            „În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înnoirii Templului. Era iarna.

            Și Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.

          Iudeii L-au înconjurat, și I-au zis: „Până când ne tot ții sufletele în încordare? Dacă ești Cristosul, spune-ne-o deslușit. “

            „V-am spus“, le-a răspuns Isus, „și nu credeți. Lucrările, pe cari le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.

            Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele.

            Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine.

   Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.

          Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.

            Eu și Tatăl una suntem. “

         Este foarte interesant momentul în care Domnul Isus este „agasat” de către iudeii batjocoritori cu întrebarea: „Cine ești Tu?”.

            Spune Scriptura că: „…Și Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.” Era iarna de dinaintea patimilor Mielului lui Dumnezeu. De fapt El era în „Casa Tatălui”, în Templu, unde Se plimba pe sub pridvorul lui Solomon. Probabil că în inima Sa plângea pentru Casa Tatălui Său, care nu peste multă vreme avea să fie dărâmată.

          Aici Îl „încolțesc” iudeii și Îi pun o întrebare la care ar fi trebuit ca ei înșiși să știe răspunsul, pentru că era vestit în amănunțime prin prooroci în Scripturi.

            „Cine ești Tu?” „Ești Cristosul pe care Îl așteptăm?

            „V-am spus“, le-a răspuns Isus, „și nu credeți. Lucrările, pe cari le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.

            Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele.”

            Domnul Isus, continuă și le răspunde printr-o metaforă pe care noi creștinii de astăzi o apreciem foarte mult, pentru că ne regăsim în „turma” pe care El o păstorește și o păzește: „Eu sunt Păstorul tuturor celor ce ascultă glasul Meu.”

            „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine.”

            Răspunsul la întrebarea Fariseilor este o provocare chiar și pentru tine prieten drag. Vorbește sincer inimii tale și spune-i deslușit: pentru tine cine este Cristos? Este și pentru tine „Un străin”, sau „Unul” care îți încurcă planurile, așa cum era și pentru iudeii din vremea Lui? ; sau este Isus, Fiul Tatălui de sus, Salvatorul, Eliberatorul din robia păcatului și Mântuitorul tău?

           Răspunsul este la îndemâna ta, în inima și pe buzele tale, și dacă Isus este Domnul și Mântuitorul tău, atunci mărturisește-L celor din jur, așa cum mărturisea Isaia în Capitolul 12:2: „Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele şi El m-a mântuit.”

            Iudeii aveau o „suferință” a inimii, și anume păcatul neascultării și al respingerii Celui pe care trebuia să-L fi primit în mijlocul lor ca trimis al lui Dumnezeu, pentru vindecare, iertare, eliberare din robia păcatului și mântuire a sufletelor.

            Scriptura sugerează că orice om ar trebui să-și cunoască „suferința” aceasta a inimii, așa cum David ne arată în Psalmul 51:2-3: „Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curățește-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile și păcatul meu stă necurmat înaintea mea.”

           De fapt acesta este cel mai important lucru de care ar trebui să ne ocupăm zi de zi, pentru că Satan ar fi ținut la distanță dacă nu ar fi păcatul care să stăpânească inima.

            El nu ar putea să facă rău niciunui om dacă nu ar „controla” inima lui. În Evanghelia după Matei 12:43-44, Cuvântul sfânt spune că duhul necurat vine și privește în inima omului care a fost curățită prin sângele Domului Isus, să vadă dacă poate intra din nou ca să o locuiască. „Duhul necurat, când a ieșit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, și n-o găsește. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit…” Și dacă o găsește goală, adică Duhul Sfânt nu mai locuiește în ea, atunci mai aduce șapte „chiriași” și intră, făcând din omul acela o „marionetă” a lui Satan.

            Omul adesea alege răul, făcându-se astfel responsabil în fața lui Dumnezeu pentru păcatul din inima sa. Dar ce este păcatul? Este o atitudine, o înclinație, o manifestare împotriva legii lui Dumnezeu, printr-o alegere voită.

           Păcatul, „afecțiunea” aceasta a inimii nu poate fi rezolvată și nu poate fi vindecată decât de către Domnul Dumnezeu, prin jertfa Fiului Său adusă la Golgota, dar numai cu acceptul fiecărui om.

            Nimeni altcineva nu poate ajunge la păcatul din inima noastră în afară de Dumnezeu, Care cunoaște chiar și gândurile inimii. Nu te amăgi, prieten drag, pentru că nu te poate absolvi de păcat, nu te poate ierta și izbăvi nici Preotul, nici Păstorul, nici Monahul, ci Singurul Isus Cristos, prin jertfa de la cruce.

         Mare atenție însă, pentru că mulți oameni de bună credință se întreabă: „Ce se întâmplă cu creștinismul astăzi?” L-am transformat pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu într-un furnizor de bucurie, de bunăstare și de servicii? Ne înșelăm singuri, crezând că „pocnind” din degete Domnul răspunde instantaneu!

            Am uitat oare că El a venit în lume pentru a ne salva de păcatul din propriile noastre inimi, și că El salvează omul de la moarte spirituală prin credința în jertfa Sa?

           Fiecare persoană trebuie să meargă de una singură și de bună voie să-și ceară iertare înaintea Domnului Isus Cristos în care nu s-a găsit niciun păcat, după cum este scris în 1 Petru 2:22: „El nu a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug”.

            Nimeni poate să intermedieze relația ta cu Domnul Isus Cristos. Înaintea Lui trebuie să vii personal cu pocăință.

            Dragostea iertătoare a lui Dumnezeu te primește cu drag, sângele Lui te curăță ca un „detergent” și scoate toată murdăria fărădelegii și a nelegiuirii din inimă, cu condiția să-ți recunoști vinovăția înaintea Celui ce Și-a dat viața ca Răscumpărător.

            David și-a recunoscut vina în Psalmul 51:4: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta; așa că vei fi drept în hotărârea Ta și fără vină în judecata Ta.”

            Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit la noi pe pământ, S-a făcut cunoscut omului prin lucrările pe care le-a făcut în Numele Tatălui și S-a jertfit, ca prin sângele Lui sfânt, nevinovat, care a curs din multele răni, să fim spălați, curățiți și vindecați de această „suferință” a păcatului.