Altare străine!

                                            Iosua 22:10-12

            „Când au ajuns pe malurile Iordanului, care fac parte din țara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gat și jumătate din seminția lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile.

            Copiii lui Israel au auzit zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gat și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar în fața țării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părțile copiilor lui Israel.”

           Când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, ca să se suie împotriva lor și să se bată cu ei.”

Nici o făptură nu este ascunsă de Dumnezeu. „Totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” spune Cuvântul sfânt în Evrei 4:13.

            Râvna, înflăcărarea din noi, nu este suficientă pentru a face voia lui Dumnezeu. Dacă nu ești golit de firescul și de eul dinlăuntru, locul pregătit de Dumnezeu Tatăl, în care Duhul Sfânt să poată locui și să se poată simți ca acasă, înseamnă că lucrarea pe care o faci este zadarnică.

 Domnul Dumnezeu nu Își găsește plăcerea în acea lucrare, făcută fără însoțirea Lui divină.

 Noi toți suntem atât de „sfinți” pe cât vrem să fim. Motivul pentru care suntem încă în derivă, sau în căutare, făcând puțin progres spiritual, este faptul că nu am „murit” față de fire.

          Domnul Dumnezeu „urăște” firea din noi atât de mult, încât vrea să o vadă răstignită, așa cum ne spune apostolul Pavel în Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Cristos, și trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.”

          Noi încă intervenim în lucrarea lui Dumnezeu din lăuntrul nostru și din râvna noastră fără înțelepciune, mai dăm câteva „ordine”: „Doamne, să faci așa, să lucrezi în felul acesta, să vindeci…”

         Ne străduim să menținem aparențele, uitând că cel mai important lucru pentru noi este să fim blânzi și smeriți, așa cum Cristos ne-a dat o pildă de viață în umblarea Sa pe pământ, ca Fiu al omului.

        Nu este bine că ne ascundem starea noastră interioară. Dumnezeu nu ne poate schimba dacă acoperim și încercăm să ascundem omul nostru dinlăuntru.

          De fapt uităm sau nu luăm în seamă ce ne spune Scriptura, anume faptul că totul este gol și descoperit înaintea ochilor lui Dumnezeu.

        „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva. El judecă simțirile și gândurile inimii.” după cum este scris în Evrei 4:12.

          Neținând cont de aceste lucruri, seminția Rubeniților, cea a Gadiților și jumătate din seminția lui Manase, au luat pe cont propriu slujirea și închinarea înaintea lui Dumnezeu.

         Ajungând la hotarul Canaanului promis de către Domnul Dumnezeu, cele douăsprezece seminții ale lui Israel au început împărțirea țării. Astfel că tribul Rubeniților, cel al Gadiților și jumătate din Seminția lui Manase au cerut lui Moise să le dea teritoriul de la est de Iordan, unde au găsit loc bun de pășunat pentru turmele lor.

        Frații lor, celelalte seminții, încă nu trecuseră Iordanul ca să cucerească întreg Canaanul, de aceea au cerut bărbaților din semințiile lui Ruben, Gat și jumătate din Manase să-i însoțească pentru a lupta pentru cucerirea Țării.

            Aceștia au făcut după cum li s-a cerut și după cum au promis înaintea lui Moise; și timp de aproximativ șapte ani au luptat împreună cu frații lor dincolo de Iordan.

           Acolo au îndurat tot felul de greutăţi, legate de luptele războiului, până când a fost cucerit Canaanul.

           La despărțirea de frații lor, la plecare, au luat cu ei așa cum li se cuvenea, o mare parte din prada de război. Dar s-au încrezut în ei și când au trecut Iordanul, au ridicat un altar uriaș, care a devenit imediat un loc al discordiei între frați.

           Când au auzit Iosua și semințiile de la vest de Iordan că frații lor au ridicat un altar deosebit pe malul estic, au trimis o delegație condusă de Fineas, care a vorbit cu liderii triburilor din est. După ce s-a clarificat motivul construirii altarului, s-a recunoscut că era un „semn” de unitate și nu un act de separare.

            Şi noi suntem chemaţi de către Mântuitorul nostru să îndurăm greutăţi (În lume veți avea necazuri…zicea Domnul), să luptăm lupta cea bună a credinței pentru propăşirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ și la urmă vom „împărți” cu Domnul nostru înviat din morți, ca pradă: viața veșnică! Isaia 53:12 „De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați.”

          Lupta acesta cu noi înșine și cu păcatul, dușmanul numărul unu, nu e uşoară, dar este necesară pentru înaintarea vieții de credință, și nu trebuie să ridicăm „altare” străine de voia lui Dumnezeu.

           Pe câmpul de luptă al zilelor noastre este nevoie de oameni înflăcăraţi și de râvnă, dar nu lipsită de înțelepciune sfântă.

            Cain a zidit un altar de jertfă, văzându-l pe Abel, fratele lui, făcând lucrul acesta, dar inima lui nu era în totalitate predată lui Dumnezeu, de aceea nici nu a fost primită jertfa lui. Luând exemplul acesta Biblic, trebuie să fim foarte atenți cu privire la altarele pe care le ridicăm și ce „model” de altar folosim.

           Cuvântul Domnului subliniază importanța unității în credință și de asemenea, pericolul înțelegerii greșite a acțiunilor și ale manifestărilor altora.

           Cain a înțeles greșit faptele și modul de închinare a fratelui său Abel și Domnul Dumnezeu nu a privit cu plăcere spre el.

            Predica lui Petru la Cincizecime i-a străpuns în inimă pe cei adunați în Ierusalim și l-au întrebat pe el și pe ceilalți ucenici: „Fraților, ce să facem?” Fapte 2:37. Ce le-a răspuns Petru? Mai construiți o Sinagogă, mai faceți o bisericuță, mai ridicați un altar…? !

           Nici vorbă de așa ceva! Petru, om înțelepțit de puterea Duhului Sfânt, le-a zis în versetul 38: „Pocăiți-vă!” „Și fiecare să se boteze în Numele lui Isus”

            Singurul altar pe care este adusă o jertfă de bun miros înaintea lui Dumnezeu Tatăl, este cel clădit în Numele și pentru Numele Domnului Isus Cristos.