Ucenic al Domnului Isus!
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 22/01/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1

                                          Ucenic al Domnului Isus!

                                                 Ioan 8:29-33

            „Cel ce M-a trimis, este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut. “

            Pe când vorbea Isus astfel, mulți au crezut în El.

         Și a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi. “

          Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânța lui Avraam, și n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: «Veți fi slobozi! “

            Iudeii în frunte cu mai marii lor credeau că puteau descoperi calea spre viața veșnică doar prin împlinirea Legii lui Dumnezeu și prin cercetarea sulurilor Scripturii.

         Răspunsul dat de către Domnul Isus liderilor religioși, care I-au pus la îndoială dumnezeirea și lucrarea pe care o făcea pentru împlinirea voii Tatălui ceresc, a fost acesta din capitolul 5:39: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”

          Chiar și pentru noi, credincioșii de astăzi, lucrul acesta înseamnă că nu este îndeajuns să cercetezi scripturile, nici măcar să le știi pe dinafară, dacă nu-L descoperi pe Cel despre care mărturisește Cuvântul sfânt: Isus Cristos, Mântuitorul.

   Scriptura este lăsată de către Domnul Dumnezeu tuturor oamenilor ca o scrisoare deschisă, tocmai ca să mărturisească despre Isus Cristos, Fiul Său, ca fiind Calea, Adevărul și Viața.

            Oricine Îl descoperă, crede și Îl urmează pe El, devine ucenicul Domnului Isus.

         Domnul Isus le cunoștea gândurile acestor iudei care crezuseră în El, le cunoștea pornirea inimii care erau gata oricând să se întoarcă în „sânul” sinagogii, singura religie tolerată de către Imperiul Roman la vremea respectivă.

            Nu întâmplător Mântuitorul le zice: versetul 31: „Isus a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr, ucenicii Mei;”

          Credința în Domnul Isus nu este o manifestare de o zi, sau una ca urmare a unei emoții, ci este o rămânere, o perseverare și statornicie în Cuvânt.

            În Cartea Proverbelor 3:21-26 înțeleptul spune clar: „să nu se depărteze învățăturile acestea de ochii tăi: păstrează înțelepciunea și chibzuința! Căci ele vor fi viața sufletului tău... Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, și piciorul nu ți se va poticni. Când te vei culca vei fi fără teamă, și când vei dormi, somnul îți va fi dulce. Nu te teme... căci Domnul (pe care Îl descoperi în Scripturi), va fi nădejdea ta, și El îți va păzi piciorul de cădere.”

            Cuvântul Scripturii ne descoperă natura divină a Domnului Isus, Trimis de Dumnezeu Tatăl pentru răscumpărarea omului din păcatul care duce la moarte.

        Mântuitorul Isus este mai mult decât un învățător sau un profet; El întruchipează mesajul salvării lui Dumnezeu pentru omenirea întreagă. Lucrul acesta ne descoperă importanța Scripturilor din Vechiul Testament, ajutându-ne să Îl înțelegem pe Fiul lui Dumnezeu, menirea, precum și dumnezeirea Sa și să ne însușim învățăturile Sale.

„Pe când vorbea Isus astfel, mulți au crezut în El.

          După ce ai auzit Cuvântul și ai primit credința în Cel ce l-a rostit, abia atunci începe lupta cu ispitele lumii din care ai ieșit și cu „duhurile întunericului”.

           De aceea, apostolul Pavel spune foarte clar în Epistola către Efeseni 6:13: „Luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul…” (în Isus Cristos suntem mai mult decât biruitori, El este „armura”, ocrotitorul nostru). Îmbrăcați în dragostea Lui putem învinge orice vrăjmaș.

            Eclesiastul spune în capitolul 7:8. „Este bun începutul unui lucru, dar mai bun este sfârșitul lui”. Așa este și în cele duhovnicești; nu contează așa mult cum ai început viața de credință (fiecare om are experiența și întâlnirea lui cu Isus, Mântuitorul), contează cum o sfârșești; contează să rămâi în credință până la capăt.

           Prin urmare trebuie să veghem și să medităm adânc asupra Cuvântului lui Dumnezeu, să-l păstrăm ca pe o comoară de mare preț, pentru că în el ne echipăm pentru lupta pe care o avem de purtat ca ucenici ai Domnului Isus.

  Nu poți fi ucenicul Domnului Isus dacă nu rămâi în cuvântul Său. Șaptezeci de „ucenici” care au scos draci în Numele Lui, au vindecat bolnavi și au propovăduit Evanghelia (Vestea bună a mântuirii), dar  L-au părăsit pe Mântuitorul pentru că nu au putut să suporte cuvintele Sale.

            „Evanghelia” (Vestea) care nu îl provoacă pe păcătos la pocăință și care nu îl scoate din starea de nepăsare față de Dumnezeu, nu este Cuvântul lui Dumnezeu, nu este adevărata Evanghelie, ci este o „dulce” legănare, care ține omul mai departe în „adormire” spirituală.

            Ioan 6:60-61; 66: „Mulți din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”

           Isus, care știa în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?”…

            Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El.”

         Adu-ți aminte, prieten drag, de faptul că Domnul Dumnezeu, ne-a pus totul la dispoziție ca să putem birui ispita și să rămânem în cuvântul Domnului, ca la finalul alergării să ajungem acasă, unde Mirele Isus ne-a pregătit un loc. Așa că fii atent să nu te comporți ca și cum ai fi sfârșit alergarea. Nu lăsa garda jos, ci luptă, nu da niciun pas înapoi indiferent unde te afli: în „vale” s-au sus pe „munte”.

         Cuvintele Domnului Isus, lăsate în Scriptură pentru întărirea credinței, ne ajută să rămânem până la final ucenici destoinici ai lui Isus, dacă nu le „socotim pricină de poticnire.”

           Când obstacole de tot felul te împiedică să vezi ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine și cum lucrează în viața ta, adu-ți aminte că El încă mai dă „pietre” la o parte, încă mai „desțelenește” inimi împietrite și încă mai seamănă sămânța cuvântului sfânt.

Cuvântul lui Dumnezeu este viu, de aceea te poate transforma, îți poate schimba viața, ascultându-l te duce la creștere spirituală pentru a deveni ucenicul Domnului Isus.

           Domnul Dumnezeu îți spune că ai valoare în ochii Lui, de aceea te îndemn: nu ezita nici o clipă să-I dai crezare. El îți spune că ești salvat din felul deșert de viețuire prin jertfa de la Calvar, primește-I prin credință iertarea și urmează-L îndeaproape. Fii un ucenic destoinic pentru Împărăția cerului și răsplata îți va fi mare.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 35
Opțiuni