Viața în prelungiri

                                         2 Împărați 20:1-11

            „În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el, și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: „Rânduiește ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, și nu vei mai trăi.”

         Ezechia s-a întors cu fața la perete, și a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, adu-ți aminte că am umblat înaintea Feței Tale cu credincioșie și curăție de inimă, și am făcut ce este bine înaintea Ta!” Și Ezechia a vărsat multe lacrimi.

            Isaia, care ieșise, n-ajunsese încă în curtea din mijloc, când cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Întoarce-te și spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: „Ți-am auzit rugăciunea, și ți-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi, te vei sui la Casa Domnului.

          Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei, și voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea, și din pricina robului Meu David.”

            Isaia a zis: „Luați o turtă de smochine.” Au luat-o și au pus-o pe umflătură. Și Ezechia s-a vindecat.

            Ezechia zisese lui Isaia: „După care semn voi cunoaște că mă va vindeca Domnul, și că mă voi sui a treia zi la Casa Domnului?”

            Și Isaia a zis: „Iată, din partea Domnului, semnul după care vei cunoaște că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: „Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte, sau să dea înapoi cu zece trepte?”

            Ezechia a răspuns: „Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să dea înapoi cu zece trepte.”

         Atunci Isaia, proorocul, s-a rugat Domnului, și Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorâse pe cadranul soarelui lui Ahaz.”

            Viața omului pe pământ nu este altceva decât o continuă alergare și fie că vrem sau nu, viața este o călătorie, pentru unii mai scurtă, pentru alții mai lungă și este de asemenea o luptă neîncetată de când ne naștem până plecăm în veșnicie; iar dacă nu te lupți tu, atunci se luptă alții cu tine.

            Fiecare om vede viața diferit: unul o vede frumoasă, altul o vede urâtă; unul o vede ușoară, altul o vede grea; unul o iubește, altul o urăște, iar atunci când omul își dă seama că în adevăr, viața merită trăită, de multe ori este prea târziu, pentru că atunci începe sfârșitul.

          Unii trăiesc momentul, clipa, alții trăiesc în trecut și foarte mulți trăiesc în viitor, pentru că foarte mulți oameni, fie ei mici sau mari, tineri sau bătrâni sunt visători.

           Oricare ar fi alergarea, scurtimea sau lungimea ei totuși, nu trebuie să uităm niciodată faptul că viața este un dar nemeritat, pe care Domnul Dumnezeu l-a oferit omului.

        Cine s-a întâlnit cu Domnul pe acest drum al vieții pământești, poate, fără să greșească, să-și încredințeze soarta, armele, lupta în brațele Domnului Isus Cristos și biruința îi va fi garantată și va ajunge negreșit la „Destinație”.

            Pentru că omul pe pământ nu are un destin, ci are o destinație și fiecare se nevoiește să ajungă în locul preferat, sau la destinația preferată.

            Unii, puțini la număr, preferă ca destinație finală Raiul lui Dumnezeu, iar cei mai mulți dimpotrivă, se grăbesc spre Iad. Fiecare este liber să aleagă locul unde vrea să-și petreacă veșnicia, tot așa cum fiecare om este liber să-și aleagă locul unde vrea să-și petreacă vacanța, sau concediul.

            Domnul Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi să călătorim împreună cu El, să călcăm pe urmele Sale, să trăim viața după voia Sa, pentru ca la finalul călătoriei să avem parte cu El în Împărăția cerească.

         Ezechia, împăratul lui Iuda, după ce timp de patrusprezece ani de domnie, a făcut, într-un fel, o reformă religioasă după placul lui Dumnezeu, brusc  s-a îmbolnăvit.

        Cunosc persoane care întreabă mereu: Doamne, de ce li se întâmplă credincioșilor lucruri atât de grele, atât de grave? De ce vin peste ei nenorocirile, de ce se îmbolnăvesc și de ce mor?

           Răspunsul nu îl știm acum, dar îl vom afla nu peste multă vreme, când Domnul Isus Cristos ne va chema acasă. Ne vom întâlni cu El pe „Aeroportul” ceresc, de unde ne vom continua călătoria spre „Casa” din cer și atunci ne va desluși toate lucrurile, tot așa cum le-a deslușit Scripturile și le-a deschis mintea celor doi ucenici pe drumul spre Emaus, în ziua învierii Sale.

            Până atunci trebuie să ne supunem voii lui Dumnezeu, care este desăvârșită, după cum El Însuși este desăvârșit.

          Ezechia a moștenit de la tatăl său Ahaz o împărăție idolatră, dezorganizată și pe deasupra povara unui greu tribut pe care trebuia să-l plătească Asiriei. Dar Ezechia, care s-a lipit de Domnul Dumnezeul cel viu și adevărat cu toată inima, a sfărâmat idolii tatălui său.

            A deschis Templul și l-a curățit de toate necurățiile și de toate spurcăciunile, pe care le adunaseră în locașul sfânt predecesorii săi. A refăcut închinarea și slujirea de la Templu, pentru că s-a încrezut în Singurul Dumnezeu adevărat, care merită toată lauda și toată închinarea.

         În versetul 3, Ezechia s-a rugat și a zis: „Doamne, adu-Ți aminte că am umblat înaintea Feței Tale cu credincioșie și curăție de inimă, și am făcut ce este bine înaintea Ta!”

            Cu toate acestea, avea treizeci și nouă de ani, era în în floarea tinereții când a venit peste el o boală necruțătoare, care l-a pus la pat.

          Întocmai cum se întâmplă și astăzi, când oameni de toate vârstele, mici sau mari se bucură de viață, sunt veseli, privesc cu interes spre viitor, aleargă în stânga și-n dreapta, își fac planuri de viață și deodată medicii descoperă și declară cancerul necruțător.

          Lucrul acesta se întâmplă nu numai cu cei din lume, ci tot mai mulți credincioși sunt atacați de boala aceasta necruțătoare.

        După Cuvântul pe care l-am citit, profetul Isaia a primit de la Domnul Dumnezeu misiunea grea, să se ducă la împăratul Ezechia, care era pe patul de suferință și să-l înștiințeze de faptul că nu se va mai ridica și că mai are de trăit doar puțină vreme.

            Versetul 1 „Rânduiește ce ai de rânduit casei tale, (pune-ți lucrurile în ordine, împarte ce ai de împărțit), căci vei muri, și nu vei mai trăi.”

            Lucru hotărât de către Dumnezeu: „Vei muri și nu vei mai trăi!”

           Când auzi cuvintele acestea de la un om oarecare, zici: „Domnul să te binecuvânteze”, nu-ți pasă prea mult pentru că zilele noastre nu sunt numărate de către oameni ci de către Domnul. Toate zilele vieții noastre sunt în mâna lui Dumnezeu și de El atârnă viața noastră. El hotărăște sfârșitul fiecăruia dintre noi.

           Și când îți spune un medic de specialitate că nu mai ai multe zile, totuși încă mai tragi nădejde, pentru că sunt nenumărate cazurile în care doctorii  s-au înșelat și bolnavii s-au însănătoșit spre uimirea lor, mai ales atunci când Bisericile se unesc în rugăciune în jurul celui bolnav și Domnul intervine cu vindecarea miraculoasă.

            Dar când Însuși Domnul Dumnezeu din cer îți spune: „Vei muri negreșit”, nu se poate să nu te apuce spaimele și groaza să nu pună stăpânire pe inima ta, pentru că Domnul Dumnezeu nu se înșală niciodată.

           Unii oameni sunt avertizați de faptul că vor muri, ca și Ezechia spre exemplu, alții mor fără nici o înștiințare și moartea a reușit să semene groaza în multe inimi.

          Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ dintr-o lume duhovnicească și S-a întrupat tocmai pentru ca să-Și dea viața ca preț de răscumpărare pentru noi.

            El știa încă de la început că va suferi moartea de cruce și totuși trei ani și jumătate a lucrat cu multă compasiune, cu multă dragoste în mijlocul poporului Israel dar, în ultima noapte petrecută pe pământ ca om, cu doar câteva ceasuri înainte de Jertfă, pe Domnul Isus Cristos L-a cuprins groaza.

            În rugăciunile făcute în Grădina Ghetsimani, spune Cuvântul Sfânt că sudoarea care-I curgea pe față era ca niște broboane de sânge. În fața morții chiar și cel mai tare devine moale și slab ca o apă. Și lucrul acesta I s-a întâmplat chiar și Domnului Isus Cristos.

          Ezechia a avut curajul să se ridice împotriva lui Sanherib și nu i-a mai plătit tributul care secătuia țara. A avut de asemenea curajul să se ridice împotriva idolatriei și a înfruntat întreg poporul care se închina dumnezeilor străini, dar în fața morții a devenit moale și neputincios.

            S-a întors cu fața la perete și a început să plângă, vărsând multe lacrimi amare.

           Când omul nu-și cunoaște zilele rămase și nu-și cunoaște sfârșitul, chiar și în boală îi este mai ușor, chiar dacă lupta cu durerea și cu suferința este foarte mare. Numai cine nu a trecut pe acolo, nu știe ce înseamnă durerea, numai cine nu a trecut prin boală nu știe ce înseamnă suferința.

   Vestea morții sale a venit peste Ezechia ca un trăsnet și Ezechia s-a înmuiat, pentru că se găsea în cea mai adâncă prăpastie a suferinței sale fizice, dar și sufletești în același timp.

            Chiar în starea aceasta, el s-a întors spre perete, (corespondentul din Matei 6:6 unde Domnul ne învață să intrăm în cămăruța inimii și să ne rugăm în ascuns Tatălui).

            S-a întors la perete, pentru ca să nu mai vadă pe cei ce se îngrijeau de el ci vroia să vadă doar pe Dumnezeu înaintea căruia își vărsa durerea.

            Din experiență știu că boala te face neputincios. Ai vrea să citești Cuvântul dar ochii ți se împăienjenesc pe filele Scripturii. Ai vrea să cânți, dar glasul îți tremură și nu mai găsești nici tonul cântărilor. Ai vrea să te rogi, dar cuvintele ți se opresc în inimă.

            Nu știu cum era glasul lui Ezechia și cum s-a rugat, poate că mai mult a suspinat, dar știu un sigur lucru, că Domnul Dumnezeul cel viu ascultă chiar și suspinele.

         De aceea intervine chiar în ceasul în care strigi după ajutor, pentru că uneori sunt urgențe și Domnul nu întârzie niciodată. În doar câteva minute Domnul Dumnezeu a schimbat hotărârea pe care o luase în privința lui Ezechia și i-a  prelungit viața.

            Încă cincisprezece ani!

            Lacrimile și rugăciunile credinciosului pot schimba hotărârea lui Dumnezeu.

         Moise s-a rugat pentru poporul peste care Domnul Dumnezeu luase hotărârea să-l nimicească.

          El s-a rugat și a zis în Exod 32:31-32: „Moise s-a întors la Domnul și a zis: „Ah! Poporul acesta a făcut un păcat foarte mare... !

            Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, șterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”

            Pentru un singur om, Domnul dă popoare, sau la rugăciunea unui singur credincios, Domnul salvează popoare.

          Nu a ajuns Isaia prea departe, nici nu a ieșit din curtea palatului și Dumnezeu l-a trimis înapoi la Ezechia: „Ți-am auzit rugăciunea, și ți-am văzut lacrimile. Iată te vei face sănătos; a treia zi te vei sui la Casa Domnului. Voi adăuga cincisprezece ani la zilele tale.” Îți voi prelungi viața!

          Ce înseamnă cuvintele acestea rostite de către Domnul Dumnezeu pentru un om bolnav, pe patul de moarte? Îl fac să sară din pat drept în picioare ca pe soacra lui Petru, sau ca pe slăbănogul de la scăldătoarea Betesda, sau ca pe ologul de la poarta frumoasă a Templului.

          Soacra lui Petru, vindecată de Domnul Isus a sărit în picioare și a început să slujească. L-a servit la masă. În prelungirea vieții trebuie să-I slujești Binefăcătorului, mulțumindu-i ziua și noaptea.

         Ezechia a înțeles faptul că Domnul Dumnezeu se îndurase de el și îi ascultase rugăciunea.

            Isaia 38:16 și 15 spune așa: „Doamne, prin bunătatea Ta se bucură omul de viață, prin ea am și eu suflare, căci Tu mă faci sănătos și îmi dai iarăși viața” „... Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei.”

            Când omul primește viața în prelungire, trebuie să ia hotărâri noi, să aibă o atitudine mult mai evlavioasă față de Binefăcătorul său și să nu uite nici una din binefacerile Domnului.

          Psalmul 103:1-2 „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!”

            Dar prelungirea vieții nu este numai în urma unei vindecări miraculoase, sau a unei salvări de la moarte, ci fiecare zi trăită este un dar de la Domnul ca o prelungire a vieții, pentru că Domnul adaugă zile la zilele fiecăruia dintre noi.

            Dacă astăzi ai văzut lumina zilei, să știi negreșit că Domnul ți-a prelungit viața. El a coborât din cer la marginea patului tău de odihnă, ți-a deschis ochii pentru ca să vezi lumina zilei, să vezi soarele pe care l-a ridicat deasupra pământului, te-a apucat de mână și te-a ridicat în capul oaselor pentru că El este Domnul vieții.

           El îți iartă toate păcatele, El îți vindecă toate bolile, El îți izbăvește viața din groapă și îți prelungește viața; El te încununează cu bunătate și își revarsă îndurarea peste tine și cortul tău.

            El Este Domnul care merită toată slava, cinstea și onoarea. El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul. El este Domnul vieții care merită toată slava, cinstea și onoarea, acum și în vecii vecilor.