Mielul lui Dumnezeu

                                           Apocalipsa 5:12-13

         „Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!”

            Și pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, și tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce șade pe scaunul de domnie, și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!”

Și cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!”

            Toată Scriptura arată spre Cel ce cu adevărat merită toată slava, cinstea, măreția și gloria, adică spre Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu care S-a lăsat „junghiat” ca un miel, luând vina mea și vina ta, prieten drag, asupra Lui.

           În foarte multe pasaje din Scriptură, Cuvântul Sfânt, ne descoperă în mod clar și explicit, fără niciun loc de interpretare, că Isus Cristos, Mielul lui Dumnezeu, a murit pentru păcatele noastre și, prin moartea și învierea Sa, ne-a dăruit nouă, credincioșilor, viață din viața Lui.

            Și oricine citește cu inimă bună și credință cuvintele acestei Scripturi și-L primește pe Isus ca Domn și Mântuitor, poate să mărturisească faptul că este răscumpărat și mântuit prin Jertfa de la Calvar și că este un păcătos iertat, spălat în sângele Mielului.

          Pentru că nici una din ființele sau lucrurile lumii acesteia, care zace în cel rău și în păcat, nu ne poate mântui: nici lucruri, nici fapte, nici ritualuri, sau pomeni, nici măcar rugăciuni fierbinți și nici oameni, ci numai Sângele Sfânt care a curs la Calvar, acum două mii de ani din trupul Mielului lui Dumnezeu.

          Matei 26:38-39: „Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici, și vegheați împreună cu Mine.” Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.”

            Coborât din slava cerească, Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, nu a fost primit de către oameni așa cum se cuvenea.

            Nu a fost primit cu bucurie, cu ospitalitate și cu iubire, ci a fost primit cu un pahar al suferințelor pe care a trebuit să-l bea până la ultima picătură.

            Când a ajuns în fața paharului plin cu venin, ca om ar fi vrut să nu-l mai bea. Și-ar fi dorit tare mult să se găsească cineva în stare să îndepărteze paharul din fața Sa.

            Tocmai de aceea strigă cu inima zdrobită: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta”, dar, ca Dumnezeu, a zis plin de durere: „Totuși, Tată, nu voia mea, ci voia Ta.”

          Ca om, atunci când a ajuns în fața suferințelor, a vrut să cedeze, a vrut să abandoneze lupta; dar ca Dumnezeu a trecut dincolo, Biruitor. Dacă Tu așa găsești cu cale, atunci Te voi asculta și-l voi bea, chiar dacă Îmi este tare greu.

       I-a fost foarte greu Mântuitorului să bea paharul, pentru că în el era lepădare, respingere. „A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit.” Ba, mai mult, L-au condamnat la moarte, ca pe un răufăcător.

            Ce să fac cu El? i-a întrebat Pilat în ziua judecății.”La moarte!”, au strigat toți într-un cor drăcesc: „Răstignește-L! Răstignește-L!”

            Noi ce să facem cu El?

           Tot mai mulți oameni Îl resping pe Dumnezeu și astăzi. Nu au nevoie de Dumnezeu.

          Se descurcă singuri, până când începe pământul să se crape din pricina secetei, sau până când vine viitura și mătură toată agoniseala de o viață.

          Numai atunci se trezesc din adormirea spirituală și își aduc aminte că există Dumnezeu care poate interveni și poate sa rezolve toate problemele.

           În paharul greu al Mielului era batjocoră, multă batjocoră. Dacă Ești, așa cum pretinzi, dacă ești Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-Te, Fă minuni, dă-Te în spectacol, dă-Te jos de pe cruce și vom crede în Tine.

            Umilință, batjocură și dispreț asta a găsit Fiul coborât între ai Săi.

        Nici o considerație, niciun fel de respect, niciun fel de clemență pentru Cel ce a vindecat poporul de orice boală.

          A dat vedere orbilor, a destupat urechile surzilor, a dezlegat limba muților, a dat putere slăbănogilor să sară ca niște viței când ies primăvara din grajduri, a vindecat leproșii.

            A săturat poporul atunci când era flămând și i-a vorbit cu putere despre mântuirea pe care o aducea din cer de la Tatăl, fără bani și fără plată. Dar, în loc să-L asculte și să-L primească așa cum se cuvine, L-au scuipat în față ca pe o stârpitură.

În pahar era multă durere. I-au smuls barba, I-au pus cunună de spini pe cap. L-au lovit cu nuiele și cu biciul roman.

            În Psalmul 129:3, în mod profetic, omul lui Dumnezeu spune: „Plugarii au arat pe spinarea Mea, au tras brazde lungi pe ea.”

   Spinarea Celui ce aducea mântuirea și viața, ca dar nemeritat, era numai răni și sânge.

            Apoi, erau piroane în mâini și picioare și o cruce de lemn grea pe care L-au țintuit și L-au ridicat între cer și pământ, în arșița Palestinei.

            Am văzut atâta suferință, atâta durere, și atâtea lacrimi amare, în paharul Domnului Isus Cristos.

            El a plâns mult!

            Dar Isus, Mielul Sfânt, nu plângea pentru Sine, nu plângea pentru suferințele Sale și nici pentru durerile trupești și sufletești pe care le suporta, ci plângea cu amar pentru lumea aceasta pierdută în negura de păcate.

         Am văzut o moarte de cruce și un strigăt al suferințelor: „Eli, Eli Lama Sabactani” Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?

            Pas cu pas, Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, părăsit de oameni și parcă lepădat de Tatăl Și-a dus crucea până la capăt și a băut paharul suferințelor până la ultima picătură.

            În Matei 20:22, Domnul Isu sa pus o întrebare ucenicilor, o întrebare care are ecou pentru fiecare dintre noi: „Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu?”

            Cu siguranță nu!

            Am fi meritat să bem toți din paharul acesta!

            Dar l-a băut El în locul nostru.

         Tocmai pentru aceasta a venit Domnul, ca să bea El paharul nostru; și nouă ne-a pregătit paharul pe care ni l-a dat să-l bem cu bucurie.

          Chiar și astăzi stă înaintea noastră acest pahar în care se află: iertare, mântuire, bucurie în Duhul Sfânt, pace, vindecare, viața veșnică și un loc în cer lângă El, lângă Domnul înviat din morți.

            În Cântarea Cântărilor cap. 5:1, Domnul Isus Cristos, Mielul lui Dumnezeu, ne întinde fiecăruia paharul acesta și ne spune: „Beți toți, beți prieteni și îmbătați-vă de dragoste.” Dar nu cu orice dragoste.

            Îmbătați-vă de dragostea Domnului Isus Cristos.

         Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii, a fost junghiat pentru noi, dar nu a rămas în mormântul rece și nu a văzut putrezirea, pentru că Și-a luat viața înapoi!

            El este viu în vecii vecilor.

            Trăiască Domnul!

         Unii zic că au fost cinci răni în trupul Domnului Isus, din care a curs sânge pentru salvarea noastră de sub osânda păcatului.

            Ca și Toma, am fost curios și am văzut că au fost mult mai multe răni provocate de mâinile creaturii, în trupul Creatorului.

            Fiecare spin care alcătuia coroana, se înfigea adânc în țeasta Capului ceresc, făcând răni din care curgea Sângele salvării.

            Și parcă nu era destul lucrul acesta, soldații romani au luat trestii cu care L-au lovit peste cununa de spini ca să provoace și mai multă durere. În sadismul lor, oamenii au căutat cu tot dinadinsul să facă suferința Mielului și mai mare.

            Fiecare piron bătut cu barbarie și brutalitate în mâinile și picioarele Mântuitorului, au produs răni dureroase din care curgea Sânge Sfânt.

            Sulița sutașului roman, care a străpuns coasta Fiului lui Dumnezeu, a făcut o rană adâncă, din care a curs Sânge și apă.

            Nuielele lui Pilat cu care a fost bătut Păstorul cel bun, au produs răni din care a curs Sânge nevinovat.

            Biciul roman, cu care a fost bătut Isus, Regele, la stâlpul infamiei, a produs multe răni din care a curs Sânge, pentru ca noi să fim spălați de orișice păcat.

            Crucea grea care, pe Via Dolorosa, apăsa în umerii Mielului nevinovat, a produs răni din care a curs Sânge.

           Și nu în ultimul rând, prin porii Feței cerești, în timpul rugăciunii din Ghetsimani, a curs sânge.

În Evanghelia lui Ioan 22:44 „A ajuns într-un chin de moarte, și a început să se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.”

           Dar nici o picătură de Sânge care a curs din trupul frânt de durere a lui Isus nu a curs în zadar, pentru că fiecare picătură, ne-a dăruit nouă șansa unei vieți îmbelșugate.

       Astăzi, sângele sfânt, care a curs din belșug acum două mii de ani, are aceeași prospețime, aceeași valoare și aceeași putere de iertare.

         Voia Tatălui ceresc este ca noi, Biserica, să vestim lucrurile acestea, să vorbim în părtășiile noastre frățești despre toată suferința Fiului.

            Chiar Domnul Isus Cristos ne-a lăsat pe paginile Sfintelor Scripturi dorința arzătoare: Să facem lucrul acesta, să ne amintim de suferința Sa, ori de câte ori ne întâlnim la Cină.

           Ori de câte ori mâncăm din Trupul Său și ori de câte ori bem Sângele Său, care a curs din mulțimea rănilor, să ne aducem aminte de suferințele grele pe care le-a răbdat pentru noi, dar și de moartea Sa pe Cruce.

            Dar cum am putea oare să facem altfel?

            Am putea oare să trecem nepăsători pe lângă crucea suferințelor Mielului Sfânt?

           Am putea să trecem nepăsători pe lângă Mielul lui Dumnezeu care, în nemărginita Lui dragoste, a băut paharul suferințelor în locul nostru?

            Cu niciun chip, nu!

           Ca și Maria din Magdala, vrem să plângem mulțumitori înaintea Majestății lui Isus, să-L lăudăm și să-L preamărim pe Mielul Sfânt.

          Căci, „... vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească, puterea, înțelepciunea, bogăția, tăria, cinstea, slava și lauda.”