Rugăciune de mijlocire

                                             Iov 42:1-9

            „Iov a răspuns Domnului, și a zis: „Știu că Tu poți totul, și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.”

            „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?”

            „Da, am vorbit, fără să le înțeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine și pe care nu le pricep.”

            „Ascultă-Mă, și voi vorbi; te voi întreba, și Mă vei învăța.”

           „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în cenușă.”

            După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea S-a aprins împotriva ta și  împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentrucă n-ați vorbit așa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.

            Luați acum șapte viței și șapte berbeci, duceți-vă la robul Meu Iov, și aduceți o ardere de tot pentru voi.

          Robul Meu Iov să se roage pentru voi, și numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-ați vorbit așa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”

            Elifaz din Teman, Bildad din Șuah, și Țofar din Naama s-au dus și au făcut cum le spusese Domnul.

            Și Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.”

            Niciodată omul sătul nu-l va crede pe cel flămând.

            Niciodată cel bogat nu-l va crede pe cel sărac și cel sănătos nu-l va înțelege niciodată pe cel bolnav.

 Cel tare nu-l va înțelege pe cel slab și cel fericit, nu-l va înțelege niciodată pe cel necăjit.

            Se spune că una dintre reginele Franței, atunci când i s-a adus la cunoștință faptul că poporul nu mai are pâine, a zis: „să mănânce cozonac”.

           Bogatul din pilda Domnului Isus Cristos, care se îmbrăca în purpură și era mereu săturat cu bucate alese, nu-l înțelegea pe săracul Lazăr care era îmbrăcat în zdrențe și ar fi dorit tare mult să se sature, măcar cu firimiturile de la masa bogatului.

            La fel se întâmplă și în lucrurile spirituale. Niciodată, cel ce stă tare pe „stâncă”, nu-l va înțelege pe cel ce se clatină.

            Niciodată cel tare în credință, nu-l va înțelege pe cel slab. Trebuie să știm faptul că nu toți suntem la fel și nu toți suntem la același nivel spiritual.

            Ca și în viața de zi cu zi, unii suntem copii, alții adolescenți, sau tineri, iar alții ajung mai devreme sau mai târziu la starea de maturitate spirituală.

          Pentru că nimeni nu se naște învățat și nimeni nu se naște om matur. Nici chiar Domnul Isus nu S-a născut om mare.

            Ne naștem copii și creștem în omul de afară, dar și în omul dinlăuntru.

            Niciodată omul petrecăreț și fericit nu-l va înțelege pe cel ce a trecut prin necazuri și nu-l va înțelege pe cel ce își mănâncă pâinea zi de zi plângând. De cele mai multe ori nici noi înșine nu ne înțelegem starea, nu ne înțelegem suferința și nu ne înțelegem durerile.

            Ne păzim de frig, ne păzim de mâncăruri grele care ne pot afecta organele vitale, ne păzim de multe rele și totuși uneori suntem atacați tocmai de ceea ce ne ferim mai mult.

         Cei trei prieteni ai lui Iov, care inițial au venit să-l mângâie în necazul său, nu au înțeles suferința dar nici sursa nenorocirilor care au căzut peste el ca un trăsnet și n-au vorbit bine nici despre prietenul lor, nici chiar despre Dumnezeul cel viu.

            Pe Elifaz, parcă trăgându-l de urechi, Domnul Dumnezeu îl mustră și-i spune: „Mânia Mea S-a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-ați vorbit așa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”

         Iov era într-un necaz și o suferință, greu de descris în cuvinte și totuși a rămas credincios lui Dumnezeu. Cap. 1:21 „... Domnul a dat, și Domnul a luat, zicea Iov, fie Numele Domnului binecuvântat.”

            Ca și Elifaz, Bildad și Țofar, toți trei prieteni ai lui Iov, sunt mulți oameni în vremurile pe care noi le trăim. Sunt mulți oameni buni, gata să sară în ajutorul celui în nevoi, dar cu idei greșite.

            Sunt foarte mulți oameni gata să judece, gata să rostească sentințe chiar și în cele spirituale: „A păcătuit, acum suferă!”

            Sau, altădată scot așa de ușor pe unii din Rai și-i trimit pe alții în locul lor.

          Nu ne dăm seama însă, de faptul că vine o vreme când fiecare dintre noi putem ajunge niște neputincioși în cele duhovnicești, când nu ne mai putem ruga, nu mai putem cânta și nu ne mai putem ridica parcă dintr-o stare de amorțire care vine peste noi.

           Numai cel ce trece prin aceste stări și numai cel ce trece prin „văi adânci” și „cuptoare încinse”, poate să își dea seama cât de mult fac clipele de părtășie, când împreună cu frații a putut să strige către Domnul, bucurându-se cu adevărat în Duhul Sfânt.

            Stând pe un morman de cenușă și scărpinându-se cu un ciob, Iov își aduce aminte de vremurile de dinainte când toate lucrurile îi mergeau bine, când toți prietenii îl înconjurau și împreună se bucurau de părtășie și-L slăveau pe Dumnezeu cel viu.

            Vine o vreme însă, este adevărat că nu pentru toți, când parcă cerul s-a îndepărtat și când izvoarele de har și de binecuvântare, parcă au secat.

 Vine ceasul în care, razele de bucurie nu mai pot să străpungă norii grei ai întristărilor.

           Chiar dacă promisiunile lui Dumnezeu sunt clare, limpezi pentru orice om, când spune în Plângerile lui Ieremia 3:22-23 că: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață... ” totuși mulți dintre noi nu le ajungem.

           Ne trezim de cu zori, alergăm în stânga și-n dreapta, dar toate ofertele lui Dumnezeu, parcă trec pe lângă noi și nici măcar nu ne ating.

            Toți cei ce ajung în starea aceasta, au nevoie de ajutor prin rugăciuni de mijlocire.

           Așa cum Domnul Dumnezeu îi spune lui Elifaz din Teman: „Duceți-vă la robul Meu Iov, și el să se roage pentru voi.”

 Iov să facă o „petiție”. Iov să facă o cerere în numele vostru, și-l voi asculta, din pricina credinței lui. „Numai pentru că îl am pe el în vedere nu vă voi face după nebunia voastră.”

            Iov obișnuia să se roage pentru copiii săi ori de câte ori se adunau împreună ca să petreacă, pentru că zicea Iov în cap. 1:5: „... Poate că fiii mei au păcătuit și au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Așa avea obicei Iov să facă de fiecare dată.”

          Iov a căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu datorită atitudinii sale de credință, Domnul Dumnezeu îi ascultă rugăciunea de mijlocire și pentru cei din casa lui dar și pentru cei din afara casei lui.

            Atunci când simți că rugăciunile tale nu mai ajung până la cer și când simți că te lasă puterile, cheamă în ajutor oameni de nădejde.

            Sau și mai bun lucru este să nu ratezi niciodată întâlnirea fraților, care se adună să strige către Domnul.

            De ce să te zbați în deznădejde și neputințe, când ai la îndemână frați, surori care pot să-ți întindă o „mână spirituală” de ajutor?

            În urma rugăciunilor făcute cu credință, Domnul Își întinde mâna spre locul, sau spre sufletul pentru care se roagă frații împreună.

            Rugăciunea nu este opțională și nu este facultativă, ci este mai mult decât necesară în viața credinciosului. Ea este obligatorie și este un mod de viață spirituală.

            Fără rugăciune nu există viață de credință.

            Fără rugăciune nu este biruință și fără rugăciune nu vei primi niciodată răspuns de la Dumnezeu.

            „Rugați-vă neîncetat” ne îndeamnă Cuvântul Sfânt, prin pana apostolului Pavel; ceea ce înseamnă că trebuie să ne rugăm și în odăiță, dar și împreună cu frații.

            Faceți tot felul de rugăciuni, cu mintea, dar și cu Duhul.

          Sunt rugăciuni personale, adică sunt rugăciuni prin care ne aducem pe noi înșine înaintea Tronului de milă al lui Dumnezeu, dar sunt și rugăciuni de mijlocire.

           Sunt rugăciuni de mediere, între cel ce are nevoie urgentă de ajutor și Dumnezeul care poate să intervină.

         În 1 Timotei 2:1-3, Domnul spune: „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.”

 În textul acesta, ca și în textul din Iov, Domnul spune: „Din pricina rugăciunilor voastre!”

            Numai avându-vă pe voi în vedere, voi da binecuvântarea peste țară și veți duce o viață pașnică, liniștită.

            Exemplul cel mai bun îl avem în Domnul Isus care a mijlocit pentru Petru, atunci când Satan a cerut să-i zdruncine credința, sau să-l zmintească de pe Calea credinței.

            Luca 22:31: „Domnul a zis, cu un oftat adânc în inimă: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credința ta... ”

           Din pricina mijlocirii Domnului Isus, Petru a rămas tare în credință, chiar dacă a trecut printr-un moment de cumpănă. El s-a lepădat de Mântuitorul într-un moment greu dar, datorită mijlocirii Domnului, Petru și-a venit în fire.

            Mântuitorul a mijlocit și pe cruce, rugându-Se pentru toți oamenii: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac.”

            Și Tatăl a ascultat rugăciunea Fiului, astfel că oricine crede în El, este iertat, mântuit.

           Și avem o sumedenie de exemple de mijlocire în Scriptură, în urma cărora, Dumnezeu a intervenit și a adus biruință, vindecare, eliberare, mântuire. Sutașul Corneliu, a mijlocit pentru robul său și Domnul i-a onorat cererea, vindecându-l pe rob.

            „Mă rog pentru tine”.

            Sunt cuvinte simple, dar mulți oameni au fost încurajați știind că este cineva lângă ei în rugăciune.

            Mulți au fost încurajați, știind că nu sunt singuri.

            O surioară îmi spunea o dată faptul că se roagă pentru mine în fiecare zi. Dar imediat și-a adus aminte și mi-a spus: O, nu trebuia să-ți spun.

            Ba, da! Este foarte bine să știi că este cineva, undeva; că este un suflet care stă în mijlocire pentru tine înaintea Domnului.

            Chiar Domnul Isus i-a spus lui Petru: „M-am rugat pentru tine.”

            Spune celui de lângă tine: Mă rog pentru tine! Trebuie să ne rugăm unii pentru alții, ca vrășmașul să nu aibă vreun câștig de la nici unul dintre noi.

            Prin rugăciunea lui Avraam, Domnul ne-a lăsat un alt exemplu deosebit de mijlocire.

        Avraam era prietenul lui Dumnezeu, tocmai de aceea, Domnul i-a făcut cunoscut pericolul în care era nepotul său Lot, în cetatea Sodoma, care era hotărâtă nimicirii.

            Avraam nu a stat mult pe gânduri. S-a apropiat de Domnul și a zis, în versetul 23 din cartea Genezei capitolul 18: „Vei nimici Tu oare și pe cel bun împreună cu cel rău?”

            Și Domnul îl ascultă și-i spune: „Nu! Dacă voi găsi în Sodoma chiar și numai zece oameni buni, nu o voi nimici din pricina lor.”

           Avraam a stăruit în rugăciunea sa de mijlocire, am putea spune, până când ar fi putut să-L supere pe Domnul.

           Însă Dumnezeu din cer, nu se mânie pe îndrăzneala noastră, ba mai mult spune Pavel în 1 Timotei 2:3, că „Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu.”

            Lot nu știa că în planul Său, Domnul va șterge de pe fața pământului cetatea doar peste câteva ceasuri și nu știa că unchiul său Avraam, se ruga și mijlocea înaintea Domnului, dar viața lui și a fetelor sale a fost salvată tocmai datorită mijlocirii lui Avraam.

            O descoperire personală pe care am avut-o, a fost faptul că rugăciunile de mijlocire se ridică, întocmai ca niște ziduri de apărare în jurul celor pentru care ne rugăm.

            Acolo unde sunt frații împreună, în părtășie, cel rău nu poate să pătrundă, pentru că acolo este prezent Mântuitorul, după Cuvântul Său.

            Chiar dacă, în încercările sale bietul Iov a coborât foarte mult pe scara deznădejdii, datorită pierderilor nemaipomenite, trecând prin felurite încercări până aproape de disperare, nici o clipă nu și-a pierdut credința în Dumnezeul cel viu.

            În versetul 1 spune, venindu-și în fire: „Știu că Tu poți totul, și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.”

            Chiar dacă a pierdut totul, Iov s-a încrezut în Dumnezeul care „A dat” și de aceea are tot dreptul să ia înapoi.

            Numai că Domnul Dumnezeu nu lucrează în felul acesta. El nu-ți dă cu o mână ca apoi să-ți ia cu două. El lasă să curgă binecuvântările ca roua pe Muntele Hermonului și ca untdelemnul pe capul, barba și veșmintele lui Aaron.

        În Psalmul 133 David spune așa de frumos: „Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!

           Este ca untdelemnul de preț, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aron, se pogoară pe marginea veșmintelor lui.

         Este ca roua Hermonului care se pogoară pe munții Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viața, pentru veșnicie.”

            Adică Dumnezeu dă cu mână largă.

El toarnă din belșugul său de binecuvântări și nu-I pare niciodată rău și nu ia nimic înapoi.

          În versetul 8, Domnul Dumnezeu le poruncește celor trei prieteni ai lui Iov și le spune: „Luați acum șapte viței și șapte berbeci, duceți-vă la robul Meu Iov, și aduceți o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi... ”

          De cele mai multe ori este nevoie ca frații împreună să se unească în post și rugăciune și fiecare, după puterile lui să aducă jertfe de laudă, mulțumire și în urma acestora, Domnul Dumnezeu va interveni în mod miraculos în viața fiecăruia.