Mormăim ca niște urși!

                                               Isaia 59:10-14

            „Bâjbâim ca niște orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua în amiaza mare, ca noaptea, în mijlocul celor sănătoși suntem ca niște morți.

            Mormăim cu toții ca niște urși, ne văităm ca niște porumbei, așteptăm izbăvirea, și nu este, așteptăm mântuirea, și ea este departe de noi.

         Căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta, și păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt cu noi, și ne cunoaștem nelegiuirile noastre.

            Am fost vinovați și necredincioși față de Domnul, am părăsit pe Dumnezeul nostru; am vorbit cu apăsare și răzvrătire, am cugetat și vorbit cuvinte mincinoase;

            și astfel izbăvirea s-a întors îndărăt, și mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piața de obște și neprihănirea nu poate să se apropie.”

            Ne naștem în lumea aceasta fără să fim întrebați dacă vrem sau dacă ne place, în ce familie, sau în care parte a pământului și plecăm din ea fără să știm ziua sau ceasul. Dar între naștere și moarte, între intrarea în lume și ieșirea din ea, se întâmplă multe, chiar foarte multe evenimente; unele plăcute, altele neplăcute, nedorite.

          Uneori ne îndreptăm pașii spre necunoscut și căutăm bâjbâind locuri în care să ne simțim mai bine, mai confortabil, sau lucruri de care să ne agățăm pentru a ne ridica.

            Ne luptăm zi de zi cu slăbiciunile noastre indiferent de anii pe care i-am petrecut pe calea cea largă a fărădelegilor, sau acum, când suntem pe calea credinței, pentru că în lumea aceasta întâlnim necazuri, așa cum ne spunea însuși Domnul Isus.

            În unele lupte am biruit, iar în altele încă ne nevoim și ne rugăm pentru izbăvire. De aceea nimeni nu poate să spună că a ajuns la desăvârșire pe calea lui Dumnezeu.

          Adeseori cu „garda”  jos, ne lăsăm înșelați de către cel rău, crezând că suntem lepădați de Dumnezeu și condamnați la singurătate...

            Dar iată ce spune Domnul prin proorocul Isaia în capitolul 59, versetul 1: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă”, iar la versetul 2 ne amintește faptul că: „…nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru”

          Când lupți de unul singur, ești sortit pierzării; dar dacă te apropii de Dumnezeu cu toată inima ta și stai în ascultare de El, biruința este asigurată în Numele Domnului Isus, care a biruit lumea.

            Isaia a deplâns starea în care căzuse poporul din pricina păcatului și l-a îndemnat să se întoarcă de la calea lui rea, să își amintească tot ce a făcut Dumnezeu pentru el.

            Isaia 1:19: „De veți voi și veți asculta, veți mânca cele mai bune roade ale țării.”

            Totodată, El le-a oferit acestor oameni speranță, arătând ce dorea să facă Dumnezeu pentru ei în viitor. Însă, pentru a beneficia de binecuvântările Sale, ei trebuia să Îl caute pe Dumnezeu degrabă, cu pocăință pentru relele săvârșite înaintea Sa. Isaia 1:18: „Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.”

            Chiar dacă greșim în multe feluri, și chiar dacă uneori suntem pentru puțină vreme biruiți, cea mai mare înfrângere nu este greșeala, pentru că cerându-ne iertare și luptând cu firea o putem învinge, ci înfrângere este aceea de a uita că avem un Dumnezeu care ne poate ierta și ne poate ajuta dacă ne întoarcem la El cu pocăință!

           Trist este faptul că în loc să ne apropiem de Dumnezeu cu credință și să strigăm către El, bâjbâim, rostim câteva cuvinte abia înțelese și „mormăim” în rugăciune…

            Versetul 11: „Mormăim cu toții ca niște urși, ne văităm ca niște porumbei, așteptăm izbăvirea, și nu este, așteptăm mântuirea, și ea este departe de noi.”

            De ce se întâmplă astfel de lucruri și de ce cădem adesea în deznădejde? Pentru că în loc să stăm lângă Dumnezeu și să ne încredem în El, noi ne îndepărtăm de Domnul și ne alipim de oameni.

         Versetul 13: „Am fost vinovați și necredincioși față de Domnul, am părăsit pe Dumnezeul nostru; am vorbit cu apăsare și răzvrătire, am cugetat și vorbit cuvinte mincinoase;”

            Domnul ne dă direcție când nu mai știm încotro să ne îndreptăm, pe ce cale să mergem, El ne povățuiește pe cărări drepte, singurătatea dispare pentru că împreună cu El avem o tovărășie sigură, plăcută.

         „El îmi înviorează sufletul”, Domnul, Păstorul nostru, este oricând gata să redea sufletului speranță și totul în viața și în jurul nostru se schimbă când ne apropiem cu credință de Domnul, Salvatorul nostru.

            Disperarea se schimbă în nădejde, pentru că El ne deschide ochii ca să avem viziune, să nu mai bâjbâim ca niște orbi.

            Dezorientarea din sufletele noastre dispare și ea pentru că, de acum, avem o direcție și un destin bine stabilit: cerul lui Dumnezeu!

            Domnul nostru Isus Cristos știe că nu am fost făcuți pentru lumea aceasta și știe că nu suntem echipați corespunzător pentru lupta care ne stă în față, de aceea ne-a pregătit armura Duhului Sfânt, conform Efeseni 6 și ne îndeamnă să ne echipăm: „Îmbrăcață-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept uneltirilor diavolului.”

            El ne-a pregătit un loc în cerul Său, unde nu mai sunt lupte, invidii, răutăți.

            Ioan 14:2: „În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”

         Cuvântul sfânt ne amintește că suntem străini și călători pe pământ: 1Petru 2:11: „Preaiubiților vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.” Și ne îndeamnă să ne ridicăm ochii de la lumea care ne înconjoară spre cerul de deasupra noastră. Să nu mai bâjbâim, mergând cu ochii în pământ, absorbiți de lucrurile pământești, ci să privim țintă la Domnul nostru Isus Cristos, să vedem lucrurile din perspectiva Lui.

            David a spus lucrul acesta în felul următor: „Îmi ridic ochii spre munți... De unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul... Da, El nu va îngădui să ți se clatine piciorul; Cel ce te păzește nu va dormita... Domnul este Păzitorul tău... Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul”. Psalmul 121.