Râul cu apa vieții!

                                       Apocalipsa 22:1-7

            „Și mi-a arătat un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului.

           În mijlocul pieții cetății, și pe cele două maluri ale râului, era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod, și dând rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.

            Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

            Ei vor vedea fața Lui, și Numele Lui va fi pe frunțile lor.

           Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și vor împărăți în vecii vecilor.

           Și îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare și adevărate. Și Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimes pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple în curând.

    Și iată, Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzește cuvintele proorociei din cartea aceasta!”

        Noi credincioșii suntem oameni privilegiați pentru că avem un „statut” deosebit de lumea în care trăim; avem odihnă, liniște și mângâiere în Duhul Sfânt, avem mântuire prin jertfa Domnului Isus, suntem socotiți curați, neprihăniți înaintea Tatălui ceresc, primim zilnic binecuvântări și har înnoit. Lucruri pe care lumea nu le cunoaște și nici nu le gustă!

          Iar dincolo de toate acestea, avem o casă în cer chiar dacă nu am făcut nimic deosebit pentru a câștiga, pentru a merita vreunul dintre aceste privilegii.

         Cineva totuși a lucrat, a suferit și a făcut posibil ca din niște oameni păcătoși, străini pe pământ așa cum am fost, să primim bunăvoința lui Dumnezeu. Numele Lui este Minunat, Domn al slavei cerești: este Isus Cristos, Domnul domnilor, Fiul iubit al lui Dumnezeu.

          Domnul Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers cu El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică încât corabia, acoperită de valuri, era gata să se scufunde. Cuvântul sfânt spune că Domnul Isus trudit, obosit după o zi de lucru istovitoare, dormea ”la cârmă pe căpătâi ”!

            Ucenicii speriați L-au deșteptat strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim”.

           El le-a zis: „De ce vă temeți puțin credincioșilor?” „Apoi S-a sculat, a certat  vânturile și marea, și s-a făcut o liniște mare.” (Matei 8:23-26).

           Din întâmplarea aceasta învățăm că în mijlocul oricărei furtuni, încercări sau necaz, nu trebuie să întrebi: unde este sau ce face Isus.

           Nu te îngrijora gândind că ești uitat; nu ești singur, nu ești abandonat; tu ai pe Cineva foarte puternic de partea ta.

            Domnul Isus cunoaște furtunile din viața ta.

         El a trecut prin propriile furtuni. La fel și ucenicii. Faptul că ucenicii Domnului Isus navigau într-o corabie și au ajuns într-o furtună, ne amintește că furtunile vin chiar și peste cei ascultători și împlinitori al Cuvântului. Și ele nu vin ca o adiere de primăvară, sau ca o briză de seară, ci vin în forță, agresiv, ca să te provoace le renunțare…

            Ucenicii au fost în furtună, trimiși de Însuși Domnul Isus Cristos, dar uneori noi înșine provocăm furtuni care risipesc „turma”, dezbracă lucrătorii de „putere”, sau care ponegresc mărturia Evangheliei.

            Prieten drag, dacă te întrebi unde este Domnul Isus atunci când treci prin furtunile vieții, să știi că este cu tine În barcă.

            Nu te teme! Rămâi tare în credință, strigă, roagă-te, nădăjduiește pentru că El este ajutorul sigur care vine cu salvarea.

            Apostolul Ioan a fost martor ocular al tuturor evenimentelor pe care le prezintă în această carte, la fel cum prezintă adevărul și la începutul primei sale epistole sobornicești, versetele 1-4: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut… aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Cristos. Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.”

            Ioan nu scrie în cartea aceasta ce a auzit de la alți lucrători, ucenici sau apostoli, ci scrie exact ceea ce a văzut cu ochii lui, ceea ce a trăit și experimentat el însuși în răpirea pe care a avut-o la cer.

            În fața ochilor apostolului Ioan s-a desfășurat împlinirea tuturor promisiunilor făcute de către Domnul Dumnezeu: astfel, prin ochii lui vedem și noi restaurarea perfectă a creației Râul cu apă vie, Pomul Vieții, Ierusalimul cel nou și prezența vizibilă a lui Dumnezeu în mijlocul poporului răscumpărat, vindecarea totală, definitivă și viața veșnică.

        De asemenea, prin intermediul apostolului, Dumnezeu face un ultim îndemn la credință, pocăință și pregătire pentru venirea iminentă a Domnului Isus ca Mire.

       Acesta este deci capitolul care încheie Scriptura și în care Domnul Dumnezeu avertizează pe oricine care va scoate sau va adăuga ceva la această carte, de faptul că va fi osândit cu blestem.

            Versetele 18-19: „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

           Și dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cartea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

            Totodată în acest ultim capitol din Scriptură, este descrisă vedenia lui Ioan cu râul de apă vie, pe malurile căruia este sădit pomul vieții care rodește necontenit, în fiecare lună altfel de roade, în noul Ierusalim, precum și vindecarea neamurilor, adică acolo nu va mai fi păcat, nu vor mai fi boli, suferință, sau moarte.

          Tot aici Domnul Dumnezeu face promisiunea de netăgăduit a întoarcerii Domnului Isus Cristos, să domnească împreună cu Biserica - mireasa timp de o mie de ani.

           Revenirea Domnului Isus Cristos ca Mire a fost de-a lungul vremurilor evenimentul cel mai așteptat de toți creștinii. Adevărații credincioși ai lui Dumnezeu au trăit în așteptarea revenirii iminente a Mântuitorului lor, începând chiar cu primii ucenici, apostolii, și până în zilele noastre.

       Cu toate că nimeni nu cunoaște ziua revenirii Sale, credincioșii trebuie să fie întotdeauna pregătiți, echipați pentru a-L întâmpina pe Mirele.

           De altă parte, oricât ne-am strădui să cunoaștem mai mult, nu putem să pătrundem în adâncime, pentru că Apocalipsa este cartea care cuprinde doar o parte din ceea ce ni s-ar fi putut spune și să ne fie de folos. În ea sunt „selectate“ evenimentele care urmează să se întâmple la sfârșitul vremurilor, dar ne îndeamnă la veghere și sfințenie pe fiecare dintre noi.

          Dacă în capitolul 21 Ioan ne descoperă o nouă creație cu un pământ în care nu va mai exista marea, de data aceasta, ne descoperă un Râu cu apă vie care izvorăște din Tronul lui Dumnezeu, adică în noua creație nu va mai fi nevoie de apa mărilor ca să întrețină viața, pentru că Însuși Dumnezeu o va întreține; El fiind de fapt sursa vieții.

          Pe noul pământ, nu va mai fi nevoie de soare, sau lună, nu va fi nici noapte, nu vor mai fi nori care să aducă ploaia pe pământ, pentru că Râul care izvorăște din Tronul lui Dumnezeu va alimenta pomul vieții și de asemenea va da viață tuturor sfinților care vor locui împreună cu Cristos, Domnul.

           În versetul 20 însuși Domnul Isus „semnează” cele văzute și scrise de către Ioan în cartea aceasta:

„Cel ce adeverește aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Iar în versetul 7: „Și iată, zice Domnul, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzește cuvintele prorociei din cartea aceasta.”

          Până în clipa întâlnirii cu Mirele care vine negreșit, noi toți suntem îndemnați să ne păstrăm credința, nădejdea și veșmintele curate.

         Versetul 17: „Duhul Sfânt, care așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă „acasă”, împreună cu mireasa, zic: „Vino Doamne Isuse!” Și cine aude glasul Celui ce zice: „Da, Eu vin curând”, să zică: „Vino Doamne Isuse!” Și nu în ultimul rând: celui ce îi este sete de viață veșnică, să vină să se adape la Râul vieții în Raiul lui Dumnezeu…”