Îngerii în fața Tronului lui Dumnezeu!

                                               Apocalipsa 5:11-14

  „M-am uitat, și împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii.

         Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda! “

        Și pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, și tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce șade pe scaunul de domnie, și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor! “

        Și cele patru făpturi vii ziceau: „Amin! “ Și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, și s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!”

       Dacă privim la închinarea îngerilor înaintea Tronului lui Dumnezeu, așa cum este relatată în Cartea aceasta, învățăm (de fapt acesta este scopul cercetării Scripturilor, ca să învățăm ce înseamnă adorare, ce înseamnă închinare și cum trebuie să ne apropiem de Tronul de milă și de îndurare a lui Dumnezeu.)

         Învățăm deci, faptul că înaintea lui Dumnezeu trebuie să ne închinăm cu reverență, cu pocăință, recunoscându-ne starea de oameni păcătoși înaintea sfințeniei Sale.

         Noi nu suntem egali cu Dumnezeu. Nu suntem egali cu Domnul Isus, Fiul, ci suntem creaturi răscumpărate din felul deșert de viețuire prin sângele Mielului divin.

          În nici un caz închinarea noastră înaintea Mielului și înaintea Tatălui ceresc, nu este un act de cult. Închinarea este consemnată în „Constituția” lui Dumnezeu, adică în Scriptură. În închinare, trebuie să recunoști faptul că Dumnezeu este Suveran, Măreț, Sfânt și Unic în univers.

         În textul acesta din Cartea Apocalipsa, descoperim felul în care îngerii împreună cu toate făpturile vii aduc laudă înaintea scaunului de domnie și cum se închină înaintea Dumnezeului Creator.

          În versetul nouă făpturile create, îngerii, cântă „o cântare nouă”, aducând slavă, cinste și adorare Mielului, care Și-a sfârșit lucrarea de mântuire pe pământ și acum șade la dreapta măririi lui Dumnezeu.

         El este Singurul Vrednic, să primească lauda, cinstea și gloria, așa cum citim în versetul doisprezece, unde îngerii, strigau cu glas tare: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda.”

           Dacă facem un efort de imaginație, uitându-ne cu ochii credinței spre cer, vom vedea o „scenă” de o măreție și de o grandoare nemaipomenită înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

          Vedem aici îngerii care dau tonul cântării și unindu-se împreună cu ei, toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri ziceau împreună: „Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor.”

           David spune în Psalmul 34: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea... Eu am căutat pe Domnul, și mi-a răspuns: m-a izbăvit de toate temerile mele.”

         Lauda, adorarea și încrederea în Dumnezeu, ne învață să fim întotdeauna bucuroși, recunoscători și mulțumitori indiferent de împrejurări și circumstanțe.

            În mijlocul laudelor Sale, (nu în mijlocul oricăror laude, ci numai în mijlocul laudelor Sale), coboară Dumnezeu, pentru că acolo Își găsește plăcerea.

           Când ne este bine, când se întâmplă lucruri frumoase și bune în jurul nostru, când totul este „roz”, ne este ușor să fim mulțumitori și să-l dăm slavă Domnului.

            Dar Cuvântul Sfânt ne învață să Îl lăudăm pe Domnul și la bine și la rău, să-L lăudăm pe Domul și când este „soare” și când este „nor” în viața noastră.

        David avea obiceiul să laude întotdeauna și să-L binecuvânteze în orice vreme pe Dumnezeu și ca răsplată spune el, a fost izbăvit din toate temerile lui.

            Avem așa de multe motive să-L lăudăm pe Dumnezeu, pentru că El ne este ajutor în toate nevoile noastre.

            El a mers alături de noi atunci când am trecut prin văi întunecate; a fost cu noi când am trecut prin boli și suferință; nu vorbesc din auzite, ci din experiență personală.

          Avem motive să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru că El a „junghiat” Mielul sfânt și ne-a stropit cu sângele Lui spre mântuire.

            Evanghelistul Luca spune în capitolul 2:13 că la nașterea Domnului Isus pe pământ, „Un înger care coborâse în câmpia Betleemului, a dat tonul cântării și deodată împreună cu el s-a unit o mulțime de oaste cerească, ca să laude pe Dumnezeu.”

            Care este numărul acestei mulțimi?

            Cine poate să numere mulțimea îngerilor?

            Versetul 11 spune că: „Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii.”

            Poate cineva să numere oastea aceasta, cerească impresionantă, a lui Dumnezeu.

           Dar așa cum am văzut în versetul nouă, mulțimea aceasta de îngeri „cântau o cântare nouă”; era cântarea biruinței Mielului lui Dumnezeu, care răsună și astăzi în ceruri: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost junghiat, și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam.”

         Lucrul acesta ne duce cu gândul că într-o zi, care nu este prea departe, noi cei răscumpărați de jos, ne vom auzi strigarea numelor celor noi și vom cânta „o cântare nouă”, pe care nu am mai cântat-o niciodată.

          Va fi o cântare de mulțumire, de adorare, de glorificare a Mirelui, care ne-a primit „acasă”, după cuvântul Său.

    „Mă duc să vă pregătesc un loc, în casa Tatălui și când va fi gata, vin să vă iau acasă!”

        În ziua aceea măreață, vom auzi îndemnul Duhului Sfânt așa cum stă scris în primele trei versete din Psalmul 33: „Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le șade bine cântarea de laudă.

            Lăudați pe Domnul cu arfa, lăudați-L cu alăuta cu zece coarde.

            Cântați-I o cântare nouă! Faceți să răsune coardele și glasurile voastre!”

          Dumnezeu să ne ajute să facem parte din corul acesta măreț, să-I cântăm Mirelui nostru o cântare nouă, așa cum nici îngerii din cer nu știu să cânte.

          Despre îngerii lui Dumnezeu, s-au scris cărți și putem să spunem că au multe atribute: ei sunt slujitori ai lui Dumnezeu, făcuți din flăcări de foc și din vânt.

            Psalmul 104:4 „Din vânturi Îți faci soli și din flăcări de foc, slujitori” și ei au slujbe în jurul Tronului sfânt: au slujba preoției, sunt mesagerii lui Dumnezeu, sunt apărători ai celor credincioși… Psalmul 34:7 „Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de Domnul și-i scapă din primejdie.”

            De asemenea, îngerii sunt responsabili în slujirea Fiului lui Dumnezeu.

          L-au slujit la nașterea Sa ca Fiu al omului; L-au slujit în pustie când a fost ispitit de diavolul; L-au slujit la învierea Sa, la mormânt; au fost de față la Înălțarea Domnului la cer, pe muntele Măslinilor și Îl vor înconjura ca un nor alb uriaș, la revenirea Sa.

            Dar cea mai înaltă slujbă a îngerilor, este să-L laude pe Dumnezeu necontenit.

          Din momentul în care au fost creați (se pare că au fost făcuți înainte de a fi pământul), îngerii și-au început cântarea de laudă, și ea continuă până în veșnicii.

        Iar acum, vedem cum „simfonia” lor închinată Mielului care a fost junghiat, care a înviat, și S-a așezat la dreapta Tatălui în cer, cuprinde întreg universul.

            În versetul 13 apostolul Ioan, martor al acestei „scene cerești” spune că a auzit:

            „Și pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, și tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: împreună cu îngerii, „A Celui ce șade pe scaunul de domnie, și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor! “

            Amin!