Purtători de comori!

                                          2 Corinteni 4:8-11

       „Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru  ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi.

          Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți;  prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.

           Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru.

           Căci noi cei vii, totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.”

           Ne credem uneori de neclintit în multe lucruri și încercăm din răsputeri să ne „dăm” mari, puternici; unii „trag” la fiare ca să-și „umfle” mușchii, în final însă trebuie să acceptam faptul că suntem vase de lut slabe, fragile, care se pot sparge atât de ușor...

            Suntem oameni; obosim, facem greșeli, ne îmbolnăvim, ne frământăm de ceea ce se petrece în jurul nostru, sau pentru ce se poate întâmpla „mâine”; ne facem griji pentru viețile noastre și pentru ceea ce se întâmplă în lume, în general.

            Suntem „vase” create din lut fragil și suntem atât de vulnerabili.

           Adesea vasele de lut par atractive la exterior, unele au desene și picturi, dar la interior sunt murdare și pline de fisuri.

         Așa eram înainte să ne întâlnim cu Isus; eram murdari, plini de păcate, ne mergea numele că trăim, dar eram morți față de Dumnezeu.

            În mila și dragostea Lui, Mântuitorul ne-a spălat în sângele Lui sfânt, ne-a curățit de orișice păcat și ne-a adus din moarte la viață. Ne-a așezat în „visteria” vaselor de cinste, pe care le păstrează pentru veșnicie.

          Dacă vrem cu adevărat să fim puternici, atunci trebuie să știm că sursa puterii noastre interioare vine de la Dumnezeu, Marele Olar după cum este scris: „Comoara aceasta o purtam în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi.” (2 Corinteni 4:7).

       Această comoară pe care o purtăm cu cinste în omul dinăuntru, este credința, nădejdea, harul divin, împreună cu Duhul Sfânt care locuiește în noi și ne dă putere să rămânem mereu ca o mireasă curată pentru Mirele Isus.

       Un vas de lut, chiar dacă stă afară și îl arde soarele torid de vară, el va rămâne întotdeauna un vas de lut, fără prea mare întrebuințare și de multe ori va fi „de ocară”.

         Pentru a deveni vas de cinste, rezistent și pentru a deveni porțelan curat, meșterul olar, trebuie să-l treacă prin căldura mare a unui cuptor încins.

          Tot la fel noi suntem vasele de lut, gata să fim prelucrate, iar Dumnezeu este Olarul.

         Pentru a deveni vase de cinste, folositoare și rezistente la „intemperii”, El ne bagă în cuptor; dar niciodată nu ne uită acolo. La momentul potrivit, Domnul Dumnezeu ne scoate, punându-ne în „serviciul” Său.

           Așa cum îmi spunea o dată cineva, Domnul Isus îți vede greul vieții, vede că abia mai reziști în „căldura” cuptorului și te scoate cu mâinile Sale pentru o clipă, suflă puțin peste tine ca să te „răcorești” și apoi te bagă din nou în cuptor, până devii vasul pe care Și-l dorește.

           Primește cuvintele acestea, prieten drag, pentru că ți le spune unul care este lăsat în „cuptor”, de ceva vreme, pentru a deveni „aur curat”.

           În comparație cu lucrurile care ne așteaptă în veșnicie, unde nu mai este suferință, nu mai este urât, sau greu, nici moarte, merită să suferim acum „cuptorul” sub supravegherea Marelui Olar, ca să devenim „aur curat”, apreciat de Domnul Dumnezeu.

            Adeseori au fost găsite vase de lut (amfore), în urma unor săpături în pământ și abia după ce au fost sparte s-au descoperit comorile din ele.

          La fel se întâmplă și în cazul nostru; abia când suntem în „cuptor” și suferința este mare, abia atunci se vede ce fel de „comori” purtăm în vase.

          În Valea Dura, erau trei prieteni ai lui Daniel care au preferat „cuptorul” încins de șapte ori mai mult, decât să-și piardă „comoara” cerească pe care o purtau în inimile lor.

           Domnul Dumnezeu să ne dea tărie și putere să purtăm întotdeauna în noi Pe Domnul, comoara, cea mai de preț!