Iată, Eu stau la ușă și bat!

                                          Apocalipsa 3:14-22

       „Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:

            „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

            Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.

          Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic“, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol,

           te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii, și să vezi.

   Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia, pe cari-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te!

          Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.

           Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

     Este foarte important de știut faptul că Domnul Dumnezeu nu se mulțumește cu rugăciuni făcute de formă și nu are nevoie de declarațiile noastre de credință, dimpotrivă El vrea să trăim viața de credință, chiar și fără cuvinte, în așa fel ca lumea să-L vadă în noi pe Isus.

        Degeaba declari cu gura că ești pocăit, dacă lucrul acesta nu se vede și la exterior, în vorbire, în umblare, în trăire!

         Dumnezeu ne-a făcut purtători de lumină în întunericul lumii în care trăim și vrea să fim ceea ce ne numim. Matei 5:14 „Voi sunteți lumina lumii…”

         De asemenea, Dumnezeu dorește ca noi să avem o relație de credință foarte serioasă cu El și oricât de mari vor fi ispitele care ne dau târcoale, fie mândria, lăcomia, sau bogăția materială, trebuie să ne debarasăm de ele și să lucrăm în așa fel încât să ne îmbogățim în cele sfinte.

            Textul de mai sus, prezintă mesajul Domnului Isus către Biserica din Laodicea, care era mândră de bogățiile sale materiale, cu care se lăuda. Însă ceea ce se vede la suprafață nu întotdeauna este apreciat de către Dumnezeu, de aceea uitându-Se la partea interioară, spirituală a acestei Biserici, îi spune: mândria te-a orbit „…și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol…”

      Citim în scrisoarea aceasta faptul că Domnul Isus o mustra pentru că își pierduse puterea de slujire, valorile spirituale, îmbrăcămintea curată și vederea spirituală!

       Așa cum primii oameni, Adam și Eva înfăptuind păcatul neascultării de Dumnezeu, au rămas goi și descoperiți la propriu și la figurat, pentru că în urma păcatului și-au pierdut slava, îmbrăcămintea divină.

            Cauzele care au dus la decăderea Bisericii din Laodicea sunt multe. În mod deosebit se evidențiază mândria, bogăţia materială şi mulţumirea de sine. Cum apreciază Domnul Dumnezeu, această stare cu care Biserica din Laodicea se lăuda?

            Ce valoare are mărimea şi felul bogăţiei din Laodicea înaintea ochilor Săi?

           Răspunsul îl găsim în „aprecierea” pe care o face, spunându-i: „eşti cel nenorocit şi de plâns” şi pe lângă aceasta, „ești sărac, orb şi gol”.

         Bisericii îi lipseau adevăratele bogăţii duhovnicești; era oarbă cu privire la starea ei departe de Cuvânt şi departe de slava Domnului.

         Era goală, deoarece îi lipsea neprihănirea divină și smerenia. Nu era nici în clocot pentru Dumnezeu și nici „rece”, ci era într-un fel de amestec.

            Starea de „căldicel”, așa cum vede Domnul Dumnezeu Biserica, înseamnă indiferență față de Dumnezeu și mai înseamnă o credință și o nădejde superficială; o formă de evlavie și nu o credință curată, cu toată lepădarea de sine și din toată inima.

            O Biserică în care Domnul Isus nu-Și găsește plăcerea și care nu se smerește înaintea Mântuitorului, este „goală”, fără „vlagă” duhovnicească, fără rezultate clare, vizibile din partea lui Dumnezeu.

            Observăm în orbirea acestei Biserici, faptul că era goală, fără Cristos în mijlocul ei și ea „nu știa”, nu-și dădea seama de lucrul acesta, din pricina aroganței și a mândriei de sine!

           Biserica funcționa din inerție, așa cum se întâmplă astăzi în multe Biserici locale, unde lipsește puterea Duhului Sfânt și unde Domnul Isus nu mai are „loc” în „programe”.

            Laodicenii care se credeau bogați, nu le lipsea nimic material, tocmai de aceea, poate au întrebat și ei la rândul lor, ca și Pilat din Pont: Cu Isus ce să mai facem?

           Și pentru că nu mai aveau nevoie de El, L-au lăsat afară…!

           Versetul 20: „Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.” Aude cineva? Din pricina „gălăgiei” lumești care se manifestă în Biserici, nici astăzi nu se mai aude glasul lui Dumnezeu.

           Dorința fierbinte a Domnului Isus, Ziditorul Bisericii este să-Și găsească locul de cinste în mijlocul ei, dar prezența Sa, este ignorată de cele mai multe ori în detrimentul proorocului, sau al „marelui” predicator.

           Același dor Îl leagă și astăzi pe Domnul, și anume, să locuiască în mijlocul poporului Său, respectiv, în mijlocul Bisericii. Pentru că, așa cum știm din experiențele noastre, distanța produce durere, și un dor care iți macină inima... pe când apropierea creează o stare de bine, de liniște, de pace mai ales apropierea de Domnul.

            Tocmai aceasta ne oferă faptul că Domnul Isus este în mijlocul nostru... Tot așa cum un mire care își iubește mireasa și vrea să fie lângă ea, tot la fel Mirele Isus vrea să stea lângă iubita Sa Biserica, aleasă ca mireasă.

            Îi este dor Domnului Isus să cineze cu tine suflete drag; Iată, de câtă vreme stau și bat la ușa inimii tale și nu mă inviți în casa ta; nu-Mi deschizi ușa ca să intru în familia ta…

            De aceea, Domnul spune Bisericilor în versetul 20: „Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.”

           Aude cineva glasul Domnului care șoptește: vreau să intru, ca să stau la masă cu tine!

            Ucenicilor le-a spus în timpul ultimei cine de Paște: „Am dorit mult să mănânc Paștele aceste cu voi... ” Luca 22:15.

          Este plăcerea Domnului Isus, să vină „acasă” la copii Săi și să petreacă împreună cu ei.

      „Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.”

           Astăzi sunt multe glasuri care strigă, dar numai unul este glas de Dumnezeu și ca să-L auzi, trebuie să faci liniște în sufletul tău.

         În versetul 18, Domnul Isus mai face un apel către această Biserică și-i spune: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să fii cu adevărat bogat, şi haine albe cu care să te îmbraci ca să nu se arate ruşinea goliciunii tale; cumpără și alifie pentru ochi, să-ţi ungi ochii, ca să vezi.”

            Domnul are autoritatea și dreptul să poruncească, dar în bunătatea Sa, preferă să sfătuiască „…te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc…” „Ți le ofer fără bani și fără plată…” Isaia 55:1.

            Dar, pentru ca mesajul Său să fie ascultat, auzit și primit fără să fie distorsionat, sau răstălmăcit Domnul Isus Cristos, face următorul apel către Biserică: „Cine are urechi să asculte ce zice Bisericii Duhul”.

         Mesajul acesta nu este rostit de un om și nu este trimis unui om anume, ci este mesajul trimis unei Biserici și duhului care o conduce.

         Nu trebuie să credem faptul că, făcând această mustrare Bisericii din Laodicea, Domnul Isus nu-Și mai iubește poporul și că nu-și mai găsește plăcerea în mijlocul lui. Nicidecum! El îi mustră pe aceia pe care îi iubește și așteaptă de la ei, pocăință adevărată.

            Domnul să ne binecuvânteze cu ascultare!