Îngerului Bisericii din Filafelfia!

                                        Apocalipsa 3:7-13

            „Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ține cheia lui David, Cel ce deschide, și nimeni nu va închide, Cel ce închide, și nimeni nu va deschide:

          „Știu faptele tale: iată ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puțină putere, și ai păzit Cuvântul Meu, și n-ai tăgăduit Numele Meu.

            Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei și nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, și să știe că te-am iubit.

            Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.

            Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.

            Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou.

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul. “          În afara crucii Domnului Isus Cristos, nu există speranță de viață în această lume, ci așa cum spune Solomon în Cartea Eclesiastul, „totul este deșertăciune și goană după vânt.”

            Fără Isus, totul este pierdut! „De n-ar fi fost Domnul de partea noastră…” spunea David, „vrășmașii, ne-ar fi mâncat de vii”

            Crucea și învierea Mielului sfânt, în centrul Evangheliei reprezintă speranță de viață pentru omenire. Iar Însuși Mirele, Domnul Isus în mijlocul Bisericii înseamnă garanția împlinirii făgăduințelor lui Dumnezeu, în vederea mântuirii omului.

            Fără El, ești sărac și fără nici o șansă de salvare.

            Filadelfia în traducere înseamnă dragoste de frate, sau dragoste frățească și în chiar numele pe care îl poartă, Biserica din Filadelfia, arată felul de slujire plăcut înaintea lui Dumnezeu.

            Pentru că acolo își găsește Domnul plăcerea, unde frații sunt împreună lucrători, unde nu este ură, unde nu este invidie și fiecare dă întâietate celuilalt.

            Nu se cunosc prea multe lucruri despre începuturile creștinismului în Filadelfia. Dar tradiția creștină susține că apostolul Pavel l-a numit prezbiter al acestei Biserici, pe Luciu o rudă a sa. Romani 16:21.

            Iar dacă vorbim de Filadelfia ca cetate, putem spune că adevărata longevitate, a sa constă în faptul că a reușit să-și păstreze independența față de puterea turcească un timp foarte îndelungat, cu toate că se afla în mijlocul acestei zone, numită Anatolia, fără să primească ajutor din afară.

            S-a apărat cu propriile forțe și a fost biruitoare, pentru că, se pare că Domnul a fost de partea ei!

            La fel ca și Smirna, Filadelfia și-a păstrat caracterul și populația majoritar creștină un timp mai îndelungat decât oricare dintre cetățile despre care se vorbește în Apocalipsa, în zona aceasta a Asiei Mici.

            Faptul acesta nu este întâmplător, pentru că așa cum indică scrisorile primite, de Biserica din Smirna și aceasta din Filadelfia, erau singurele biserici dintre cele șapte amintite, cărora Domnul Isus nu le adresează nici o mustrare; doar cuvinte de încurajare.

            Lucrul acesta nu înseamnă că erau desăvârșite (Unul singur este desăvârșit, Isus Cristos, Domnul), dar credincioșii de aici se străduiau să păzească și să împlinească Cuvântul Scripturii așa cum l-au primit. De fapt, lucrul acesta dă valoare unei Biserici: faptul de a rămâne în învățătura apostolică și nu „programele” sofisticate.

            Mai nou a apărut o învățătură a Inteligenței artificiale, care nu este din Dumnezeu și mulți aderă la ea; singura învățătură din Dumnezeu este învățătura pe care ne-au lăsat-o apostolii Domnului.

            În versetul 8 citim cuvintele acestea: „Știu faptele tale; iată că ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puțină putere și ai păzit Cuvântul Meu și n-ai tăgăduit Numele Meu.”

            Cu toate că nu ne sunt amintite aceste fapte despre care se vorbește în scrisoare, cu siguranță ele trebuie să fi fost lăudabile, având în vedere faptul că mesajul către Biserica aceasta nu conține nici o mustrare, dimpotrivă sunt cuvinte de apreciere, din partea „Celui ce ține cheia lui David…”

        Dimpotrivă, Domnul Isus, Cel ce se adresează acestei Biserici, o încurajează să păstreze credința pe care a primit-o, pentru că, El însuși o va păzi de încercările grele care vor veni peste lumea întreagă, iar la capătul răbdării sale o așteaptă o mare răsplătire și anume, o cunună de biruitor.

            În versetul 12 scrisoarea face referire la „stâlpul” din Templul lui Dumnezeu și spune așa: „Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu”.

       Stâlpul este în scrisoarea aceasta, o metaforă care simbolizează stabilitatea, durabilitatea, longevitatea și biruința în lupta credinței.

         De exemplu, stâlpul uni pod, care stă în apă și necontenit este lovit de valurile învolburate uneori, totuși el rămâne în picioare, susținând podul. Tot așa promite Domnul acestei Biserici că o va face un stâlp care să reziste în încercările care vor veni peste lume.

            Iar Templul lui Dumnezeu, în propoziția aceasta, simbolizează prezența continuă a Domnului în adunare și veșnicia lui Dumnezeu.

            Posibil că din cauza unui cutremur devastator care s-a petrecut în anul 17 după Cristos (după cum spune istoria), în zona aceasta a Anatoliei în timpul căruia stâlpii impunători ai construcțiilor din Filadelfia s-au prăbușit la propriu, Domnul Isus a dat un exemplu acestei Biserici, arătând că tot ce este pe pământ este trecător și supus pieirii.

            De aceea, „Cel ce ține cheia lui David”, adică Domnul Isus, i-a făcut promisiunea acestei Biserici, că îi va întări „stâlpii” ca să rămână credincioasă până la final, ca o mărturie vie a lucrării harului lui Dumnezeu în viețile credincioșilor.

            Eu personal spun de multe ori și îmi place să cred faptul că am crescut spiritual lângă niște „stâlpi” ai credinței, de la care am învățat să nu mă clatin și să nu dau înapoi; am învățat să rămân în picioare chiar dacă vin „valuri” și „vânturi” de învățătură străină. Am învățat de la ei să rămân în picioare, chiar și atunci când sunt batjocorit pentru credința mea.

            Primii stâlpi au fost părinții mei, tata și mama, care au trecut prin multe greutăți în viață, dar au rămas credincioși până la moarte; apoi au fost frații bătrâni, păstorii și profesorii de la seminarul de doi ani, apoi profesorii de la Institutul teologic.

            Dar Cel mai mare și mai bun Învățător pe care l-am avut și la picioarele căruia îmi place să stau, este Isus, care îmi este Domn și Mântuitor.

 El mă apără, când vin „valurile” năprasnice, El se face scut în jurul meu și mă ține în picioare.

            „... Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou.”

            Limbajul acesta, folosit de Domnul Isus în scrisoare, desigur este unul simbolic și reprezintă asigurarea intrării în Împărăția slavei lui Dumnezeu, ca cetățeni recunoscuți de însuși Împăratul, tuturor celor ce vor rămâne credincioși până la moarte.

           În Epistola către Filipeni 3:20 apostolul ne scrie: „Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos: ”

            A purta Numele lui Dumnezeu, scris cu sângele Mielului divin, pe inima ta și pe tine ca „stâlp”, înseamnă să fii recunoscut ca fiu și fiică a Sa.

            A primi numele cetății sfinte, Noul Ierusalim, înseamnă să primești dreptul de a fi cetățean al Împărăției lui Dumnezeu.

  Iar a primi Numele lui Isus înseamnă să te asemeni cu El și să ai un caracter asemenea Lui.

            Domnul se prezintă acestei Biserici ca: „Cel ce ține cheia lui David, Cel ce deschide, și nimeni nu va închide, Cel ce închide, și nimeni nu va deschide: ”

            În calitatea Sa de deținător al „cheii lui David”, Domnul Isus are autoritate deplină asupra Bisericii, fiind singurul care are puterea de a închide o ușă și nimeni nu o mai poate deschide, așa cum are autoritatea de a deschide și nimeni nu mai poate închide.

           Domnul Isus are autoritatea și puterea de a duce mai departe planul Său de Mântuire, până la împlinirea lui deplină, pentru că, așa cum spune Cuvântul sfânt: „Tot ce începe El, duce la bun sfârșit”

            Niciodată nu lasă lucrurile nefinalizate…