Dați pietrele la o parte!

                                          Exod 20:22-25

         „Domnul a zis lui Moise: „Așa să vorbești copiilor lui Israel: «Ați văzut că v-am vorbit din ceruri.

            Să nu faceți dumnezei de argint și dumnezei de aur, ca să-i puneți alături de Mine; să nu vă faceți alți dumnezei.

       Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ți aduci arderile-de-tot și jertfele de mulțămire, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, și te voi binecuvânta.

            Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zidești din pietre cioplite; căci cum îți vei pune dalta în piatră, o vei pângări.”

           Domnul Dumnezeu S-a uitat din cerul Său peste pământul gol și întunecat, și a zis: nu este bine! A poruncit să fie lumină, a creat soarele ca să lumineze ziua și luna ca să transmită lumina soarelui și noaptea.

        Apoi S-a uitat spre mări și râuri poruncindu-le să se umple cu pești; a poruncit pământului să dea copaci și așa a fost.

           În urmă l-a creat pe om după chipul și asemănarea Lui. Ca urmare, dacă scoți peștele din apa în care a fost creat, el moare; dacă scoți copacul din pământul care l-a dat, de asemenea se usucă și moare.

            Cu atât mai mult, dacă omul iese de sub aripile Celui ce l-a creat, moare…

          Tot la fel cum apa este mediul în care peștii au viață, pământul este mediul în care copacii, iarba înverzesc și trăiesc, tot la fel Domnul Dumnezeu este singurul mediu în care omul poate trăi. Înafara Lui nu există viață.

            În vechime, Domnul Dumnezeu îi poruncise poporului Sau să adune pietrele pentru altar așa cum le-a creat El, să nu le cioplească, să nu pună dalta în ele ca să nu le pângărească și să ridice altare pe care să aducă înaintea Sa, jertfe de bun miros. Și ori de câte ori poporul nu împlinea legea aceasta scrisă, Domnul nu privea spre jertfă și nu o primea, tot așa cum nu a primit jertfa lui Cain.

            De la învierea Domnului Isus, când piatra de la întrarea în mormânt a fost prăvălită, Dumnezeu ne poruncește să dăm și noi pietrele la o parte; să scoatem orice piatră, fie (mândria, răutatea, invidia, cearta, „idolii”), sau oricare alt păcat care pângărește „altarul” și apoi, într-o inimă curată, eliberată de orice „piatră”, să ridicăm altarul pe care să aducem jertfele, care să-I facă plăcere.

            Desigur, altarele noastre nu trebuie să le facem departe de fața Domnului, în ascuns, ci tot mai aproape de El.

           Cuvintele acestea, ar trebui să fie un simbol al vieții noastre de credință, zi de zi: „Mai aproape de Domnul, mai aproape de inima Lui!"

           Mai aproape de adevăratul Dumnezeu!

           Mulți dintre noi ne-am lipit de oameni (conducători, păstori, prooroci) și ne uităm la ei ca la niște dumnezei; și am uitat să mai stăm lipiți de Domnul. Am uitat că singurul Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat este Isus Cristos.

           Lângă Domnul vei avea întotdeauna pace; lângă El vei avea întotdeauna hrană pentru suflet, dar și pentru trup. „Pâinea care coboară din cer, Trupul Meu, zice Domnul este adevărata hrană și Sângele Meu este adevărata băutură.”

            Cine mănâncă și bea Pâinea și apa coborâtă din cer, are viața.

            Oamenii vin cu „pâinea” și „apa” lor, dar acestea sunt de cele mai multe ori „imitații” sau „surogate” care nu satură și nu astâmpără setea.

    Lângă El nu vei înseta niciodată, pentru că apa pe care ne-o dă El este dătătoare de viață.

            Ioan 4:14: „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, zice Domnul, în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el, într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.”

           Dacă bei din apa oferită de Domnul, te umpli de bucurie și cu ea îi vei molipsi și pe cei din jurul tău; lângă Domnul, vei avea pace și cu pacea ta, îi vei molipsi pe cei de lângă tine…

            Lângă Domnul, săgețile celui rău nu te pot atinge, nici ciuma, nici molima, nici urgiile care vor veni peste lumea întreagă și la umbra aripilor Lui te odihnești. Psalmul 91.

          Așa îi plăcea ucenicului Ioan să stea; „mai aproape de Cel pe care-L iubea”, și nu pierdea nici o ocazie ca să stea cu capul plecat chiar lângă inima lui Isus.

            Inima Domnului Isus nu te bate, ea este deschisă ca să te primească, ea îți vorbește, te îndrumă pe cale, te mângâie… Astăzi, Domnul te invită și pe tine prieten drag, să pui capul pe pieptul Său, ca să-I simți iubirea de Tată.

            Cât de înălțător, cât de liniștitor este lucrul acesta; să știi că Cel ce a creat cerurile cu toate stelele, soarele și luna, pământul cu tot ce este pe el, să te cuprindă și pe tine în brațe și să te strângă la pieptul Său și să-ți spună: Copilul Meu, te iubesc! !

            Îmbrățișarea Lui este cea mai dulce îmbrățișare.

„Mai aproape de Domnul, mai lângă inima Lui”. Aceasta trebuie să fie deviza noastră de fiecare zi.

            Iar la final, fiecare să putem spune: Da, știu de acum ce am de făcut cu viața mea, în zilele care mi-au mai rămas.

            Trebuie să mă apropii mai mult de Isus, Domnul meu! Să nu am alți dumnezei, să nu mă încred în promisiunile omului, ci să stau în ascultare de Isus.

           Să stau chiar lângă inima Lui, ca și Ioan ucenicul, sau ca și Maria, la picioarele Sale, ca să primesc din mâna Sa binecuvântarea.

            Binecuvântarea Domnului îmbogățește și ea nu se sfârșește; este veșnică!

            Domnul să te binecuvânteze!