Mântuit ca prin foc!

                                                   1 Corinteni 3:10-15

            „După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meșter-zidar înțelept, am pus temelia, și un altul clădește deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădește deasupra.

             Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, și care este Isus Hristos.

     Iar dacă clădește cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,

     lucrarea fiecăruia va fi dată pe față: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.

    Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată.

        Dacă lucrarea lui va fi arsă, își va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”

        Noi am fost creați de Domnul Dumnezeu și așezați în Cristos Isus prin credință, pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni 2:10).

          Dumnezeu a pus în inimile noastre, chiar și gândul veșniciei; prin urmare nu trebuie să ne pierdem în interesele și plăcerile noastre, ignorând astfel scopul pentru care Domnul Dumnezeu ne-a creat.

         Să nu improvizam și să nu umblăm, alergând în coace și în acolo după oameni, sperând astfel că vom avea parte de cer la sfârșit. Dimpotrivă să arătăm interes și dorință fierbinte pentru „zidirea” credinței noastre desăvârșite în Isus Cristos, Domnul.

            Așa cum arată cuvântul sfânt, toți credincioșii născuți din nou trebuie să lucreze și să zidească ceva durabil după ce au fost mântuiți. Nimeni nu trebuie să „doarmă”, sau să stea cu mâinile în sân; ci fiecare trebuie să se silească în lucrarea lui Dumnezeu, conform chemării pe care o are.

            Așa cum spune apostolul în pasajul acesta, fie că sunt conștienți de lucrul acesta fie că nu, toți credincioșii lucrează într-un fel sau altul la propria „clădire” sufletească.

          Ce este această clădire în care sunt implicați toți credincioșii? Versetul 9 spune că inimile celor credincioși sunt „ogorul”, iar trupul este „clădirea”, sau Templul lui Dumnezeu. Ni se spune în versetul 16 clar faptul că noi credincioșii, suntem „casa” spirituală a lui Dumnezeu.

„Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?”

          De-a lungul Vechiului și Noului Testament, Îl putem vedea pe Dumnezeu, cu ochii credinței, mereu interesat de un templu în care să locuiască în mijlocul poporului Său și unde să-Și găsească întotdeauna plăcerea.

            La început, pentru o vreme, a vrut să locuiască în pustie, în „Cortul întâlnirii” făcut după planurile arătate lui Moise pe muntele Sinai. Exod 25:8 Vorbește poporului și spune-i: „Să-Mi facă un locaș sfânt, și eu voi locui în mijlocul lor.”

          Apoi, după ce poporul a intrat în Canaanul făgăduit, Dumnezeu a locuit într-un Templu de piatră construit în timpul împăratului Solomon, dar și aici a locuit pentru o vreme scurtă din pricina păcatului poporului.

           În cele din urmă, Dumnezeu Își găsește plăcerea să locuiască în inima oamenilor, care vin la Cristos și care primesc mântuirea prin jertfa de la Calvar.

            El însuși ne-a spus că nu vrea să locuiască în „case” făcute de mâini omenești, ci în inimile primitoare și larg deschise ale credincioșilor.

            Apostolul Petru în întâia sa Epistolă 2:5 spune despre credincioși că sunt pietrele vii care formează Templul lui Dumnezeu, ei sunt o preoție sfântă; iar apostolul Pavel, în Epistola către Coloseni 2:6-7 afirmă că suntem zidiți în Dumnezeu.

            „Astfel dar, după cum ați primit pe Cristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date, și sporind în ea cu mulțumiri către Dumnezeu.”

            În versetul 11 Pavel, este ferm în învățătura faptului că temelia acestei zidiri a lui Dumnezeu și începutul ei este Cristos și jertfa Lui pentru păcate. Nimic altceva nu poate sta la baza credinței adevărate.

            Isus Cristos și jertfa Lui este singura fundație trainică, ea este sigură și rămâne în veac, o dată ce este primită și acceptată prin credință.

            În continuare, pentru a înțelege mai bine semnificația „materialelor” folosite la zidirea personală a credinciosului, descoperim mai întâi ce este ziua Domnului, menționată în versetul 13, când lucrarea fiecăruia va fi pusă în „cântar”, unde va fi încercată și răsplătită.

           Apoi descoperim ce semnifică focul despre care spune apostolul că va da pe față fiecare lucru.

            Nu poate nimeni să-și „zidească” o credință de formă, sau superficială; aceasta ar fi ca și trestia, iarba uscată, sau lemnul care în foc sunt nimicite, arse și făcute scrum.

            În versetul 14 Duhul Domnului promite răsplătiri pentru lucrările care L-au cinstit pe Dumnezeu.

 „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată.”

            În versetul următor, cuvântul ne arată că nici creștinii „superficiali” nu rămân fără o evaluare a lucrărilor lor: „Dacă lucrarea lui va fi arsă, își va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”

            Dacă zidești fân, trestie, lemn nu vei avea nici o răsplată, pentru că toate acestea, nu au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu.

            Cât despre „materiale”, spune Scriptura că vor fi nimicite, făcute scrum. Dar ca să nu se piardă sufletul, Domnul Dumnezeu a găsit „soluția” mântuirii ca prin foc.

            Focul întotdeauna înseamnă suferință!

            Dacă ți se arde mâncarea pe foc, cu siguranță vei suferi; dacă îți arde casa, vei suferi și mai mult; dar dacă intri în „cuptorul” suferinței trupești sau sufletești, oare nu suferi mai grozav?

            Am cunoscut oameni care L-au slujit pe Domnul din tinerețea lor și la finalul vieții au trecut prin „cuptorul cu foc” al suferințelor. De acolo nu s-au mai întors în slujire, ci au plecat acasă la Domnul. Mântuiți „ca prin foc.”

            Printre ei au fost pastori, președinți de cult și alții simpli credincioși, pentru că Domnul Dumnezeu a vrut să-i salveze după ce o viață au slujit „șchiopătând”. De multe ori au lucrat în firea lor, alteori făcând jocul autorităților.

            Mulți „credincioși” sunt și astăzi pe cale, dar și-au pus nădejdea în promisiunile oamenilor, sau în „mărunțișul” pe care îl primesc de la ei, lăsând la o parte făgăduințele lui Dumnezeu, care poate totul în toți și care ne-a spus că nu ne va lăsa în greul vieții, dacă vom zidi: aur, argint, pietre scumpe, adică toată viața și lucrarea noastră să fie toată spre slava Celui ce o merită: Isus Cristos Domnul.

              Domnul Dumnezeu să ne dea har și înțelepciune în umblarea pe cale!