Nu-i singur Iuda vinovat!

                                              Luca 22:1-6

            „Praznicul Azimilor, numit Paștele, se apropia.

            Preoții cei mai de seamă și cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod.

        Dar Satana a intrat în Iuda, zis și Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.

            Iuda s-a dus să se înțeleagă cu preoții cei mai de seamă și cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mâinile lor.

            Ei s-au bucurat, și au căzut la învoială să-i dea bani.

          După ce le-a făgăduit că li-L va da în mâini, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mâinile lor, fără știrea norodului.”

          Sângele vărsat de Domnul Isus Cristos pe Altar, ne mântuiește de orișice păcat, ca atare ne cere o consacrare și o dependență totală față de El.

            Fiind uniți cu Isus Cristos, cum am putea fi altfel, decât așa cum este El?

         Ce făcea El când era pe pământ, ar trebui să facem și noi, unde ne călăuzește El trebuie să mergem și noi.

            Acesta este creștinismul autentic!

           Ce lucru înfiorător este ca un om să îmbătrânească și să nu aibă nici o nădejde pentru viitor și nici o nădejde pentru viața de dincolo de moarte!

        Dar cât este de frumos să mergi în viața aceasta împreună cu Isus și la finalul călătoriei, să fii luat ca un snop de grâu auriu și să fii așezat în Casa Tatălui ceresc.

       Ce bucurie să descoperim că Domnul Dumnezeu nu este supărat pe noi și că noi suntem copii Lui, răscumpărați din felul deșert de viețuire prin sângele jertfei lui Isus.

         Ce sentiment de pace ai știind că Domnul Isus a murit pentru tine și sângele Lui te-a curățit de orice păcat, iar acum șade la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl mijlocind pentru fiecare dintre noi.

            Noi, creștinii ar trebui să fim cei mai curați și cei mai neprihăniți, cei mai sfinți oameni din toată lumea pentru că sângele Domnului Isus Cristos ne spală și ne curăță de orișice păcat și nelegiuire.

         Domnul Isus trebuia să treacă prin moarte, pentru ca noi să putem fi salvați din „robia” păcatului iar ucenicii Săi nu puteau să înțeleagă lucrul acesta pentru că încă nu li se luase în totalitate „măhrama” de pe ochi.

       Ei nu puteau să înțeleagă, cum se face că umblând cu Isus, Învățătorul lor, totuși trebuia să fie cernuți (să li se încerce credința), de către Satan care a fost învins la cruce.

       De fapt, Satan vroia să profite de suferințele, de jertfa și de moartea Mântuitorului, tocmai de aceea căuta să-i cearnă pe ucenici, cu scopul de a-i deturna de pe calea credinței.

          Era clar faptul că ei nu puteau să scape de această cernere (încercare a credinței), din moment ce însuși Domnul lor, urma să treacă prin mari suferințe și chiar prin moarte.

       Interesant este faptul că Domnul Isus nu caută să-i scape pe ucenici de această cernere, deoarece credința lor trebuia să fie testată și curățită prin „focul” încercării.

         Textul Biblic ne arată faptul că nimeni nu poate să ajungă în cer, călcând doar pe flori și covoare catifelate. Credința fiecăruia este încercată într-un fel sau altul în lucrarea pe care o face și nu puțini sunt aceia care dau înapoi…

            Iuda Isacrioteanul este un exemplu clar al „căderii” în „plasa” celui rău.

  „Dar Satana a intrat în Iuda, zis și Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.

          Iuda s-a dus să se înțeleagă cu preoții cei mai de seamă și cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea pe Isus în mâinile lor.”

         Prieten drag, nu te lăsa înșelat; Satan vine la tine cu lucruri atrăgătoare, îți promite „bunăstare și fericire”, te amăgește că în final vei fi ca Dumnezeu.

           Nu sta de vorbă cu el; Strigă așa cu a strigat Mântuitorul într-o împrejurare: „Înapoia mea Satano!”

         Iacov ne îndeamnă și ne spune în Epistola sa, să ne împotrivim lui satan tari în credință și el va fugi de la noi.

           Nu-i Iuda singur vinovat pentru că Dumnezeu Tatăl L-a adus pe Fiul Său ca pe un Miel de jertfă pe Altar.

            Și eu și tu prieten drag, am fost vinovați.

            Noi nu am primit arginți ca și Iuda, dar am trăit în păcat și Isus nu a murit pentru aur sau argint, ci a murit pentru păcatele noastre.

            Prin jertfa Lui suntem mântuiți!

           Vedem însă că în mila și îndurarea Sa, Domnul mijloceşte pentru ca să nu se piardă credinţa nici unuia dintre ucenici și a nici unuia dintre noi.

            Pe Simon îl numeşte personal, și se roagă în mod deosebit pentru el pentru că, plin de energie potrivit cărnii, era mai expus decât toţi ceilalţi pericolului încrederii înşelătoare în sine însuşi ca rod al firii.

            Ucenicul Petru Învățase de la Domnul cum trebuie să se apere și ce trebuia să facă în duhul lui, însă „carnea” era neputincioasă în sensul acesta.

            Scriptura ne arată faptul că, ucenicul Petru a căzut testul încercării în noaptea în care Domnul și Învățătorul lui a fost ridicat de gloate și dus la judecată înaintea marelui Preot.

          El, ca și Învățătorul, a fost ispitit de trei ori în curtea marelui Preot, însă el fiind „carne” slabă a cedat și s-a lepădat de Cristos, până în clipa în care ochii lui au întâlnit privirea plină de milă și compasiune a Mântuitorului.

            Nu întâmplător, Domnul Isus le spune ucenicilor la despărțire: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.”

    În concluzie, prieten drag, chiar dacă ești „cernut” și „încercat în credință” de către Satan, rămâi tare și încrezător în biruința pe care ți-o aduce puterea și rugăciunea Domnului Isus.

          El mijlocește și astăzi pentru noi la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, ca să nu ne pierdem credința într-o lume tot mai împotrivitoare Lui Isus și urmașilor Săi.

          Fii tare, îmbărbătează-te, luptă, lupta cea bună a credinței și Domnul îți va da izbândă!