Împreună lucrători

                                               Luca 10:1-5

            După aceea, Domnul a mai rânduit alți șaptezeci de ucenici și i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetățile și în toate locurile pe unde avea să treacă El.

            Și le-a zis: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său.

            Duceți-vă; iată, vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor.

         Să nu vă luați cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălțăminte și să nu întrebați pe nimeni de sănătate pe drum.

            În orice casă veți intra, să ziceți întâi: „Pacea să fie peste casa aceasta.”

            Regula de viață a Domnului Isus Cristos, conform căreia toți cei care o respectă vor sta in picioare la judecată, este aceasta: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.”(Matei 7:12). Nimeni nu trebuie să simtă că este inutil în lucrarea lui Dumnezeu și că nu există niciun loc în care să poată lucra pentru Cristos. Fiecare poate găsi ceva de făcut în „ogorul” Evangheliei.

            În multe pasaje din Scriptură, Duhul Domnului ne arată un mare adevăr cu privire la lucrarea uceniciei în câmpul Evangheliei și anume, importanţa lucrului zilei de „astăzi”.

        Cât încă mai ai viață și discernământ, lucrează pentru Domnul. „Astăzi dacă auziți glasul Domnului nu vă împietriți inimile…”, pentru că nu știi dacă mâine vei mai avea ocazia să faci ceva pentru Domnul.

            Pentru mulți oameni care refuză Vestea bună a mântuirii, „mâine” este prea târziu și nu va mai exista un „astăzi”. Acesta este un adevăr!

            Prin Cuvântul Scripturii, sau prin predicile trimișilor lui Dumnezeu, fiecare om a primit multe dovezi în viaţa aceasta, pentru a lua o decizie conştientă pentru mântuirea sufletului, pentru că „dincolo”, nu mai există a doua șansă.

          De aceea Domnul Isus când îi trimite pe cei șaptezeci de ucenici înaintea Lui, le spune: „Dacă veți intra într-o casă, o cetate, sau oriunde nu vă vor primi, să vă scuturați chiar și praful de pe picioare și să plecați”. Versetele 10-11.

         Înainte de a începe o lucrare, sau înainte de a porni o luptă, oamenii de obicei fac planuri, se așează la masa negocierilor, întocmesc strategii, pentru ca rezultatul final să fie cel așteptat. Tot așa Mântuitorul a făcut „planul” misiunii pentru cei șaptezeci de ucenici.

           Și pentru că lupta spirituală se dă mai întâi la nivelul minții, Domnul Dumnezeu ne-a pus la îndemână „arme” puternice care nu sunt supuse firii pământești și sunt însoțite de puterea lui Dumnezeu ca să „surpe” toate întăriturile celui rău.

      Astfel, Domnul Dumnezeu ne-a pus la dispoziție: rugăciunea, lauda, vorbirea cu blândețe, cu bunătatea, facerea de bine… și când lupți cu aceste „arme” biruința este garantată.

            Pe deasupra Domnul ne-a dat armura Lui, spunându-ne în Efeseni 6:11: „Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului” pentru că sunt multe împotriviri, uneori însoțite de agresiuni.

            Așadar trebuie să luptăm, lupta cea bună ca să fim biruitori pentru că, după cuvintele poetului :/„În cer pe flori nu poți fi dus când alții au luptat, /și pentru Regele Isus, chiar viața, ei și-au dat.”/ Deci trebuie să lupt, să înving/. Doamne ajută!

            Însă oricare ar fi frontul de luptă, oricât de bună ar fi strategia și oricât de bine ar fi întocmit planul, de unul singur nu poți să biruiești, de aceea, Domnul Dumnezeu ne-a pus unul lângă altul ca să lucrăm în părtășie și să luptăm împreună umăr la umăr pentru ca vrășmașul să nu aibă vreun succes.

            Versetul 1b: „…Domnul a mai rânduit alți șaptezeci de ucenici și i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetățile și în toate locurile pe unde avea să treacă El.”

            Noi ne alegem prietenii și am vrea să avem aceleași preocupări, să ne bucurăm de aceleași lucruri împreună, însă Domnul Dumnezeu alege să ne pună alături de lucrători și luptători, oameni de nădejde care să nu ne abandoneze în mijlocul luptei.

            Pavel apostol al Domnului îi scrie lui Timotei „…La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit… Dima din dragoste pentru lume, Crescens s-a dus în Dalmația…Tihic la Efes…însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit…”

          Domnul Isus ne-a spus că vom avea necazuri în această lume și luptele nu vor fi ușoare. Mai târziu, apostolul Petru a întărit cuvintele acestea și ne-a spus că vom fi ispitiți în multe feluri, dar unindu-ne în dragoste și lucrând, sau luptând în Numele Domnului Isus vom fi întotdeauna mai mult decât biruitori.

       Un lucrător în „Via” Domnului Isus, întotdeauna trebuie să ducă cu el pacea, binecuvântarea și bucuria care i-a fost semănată în suflet atunci când L-a primit pe Isus ca Mântuitor personal. Numai în felul acesta, harul lui Dumnezeu îl va însoți și lucrarea lui va fi urmată de roadă.

            Versetul 5: „În orice casă veți intra, să ziceți întâi: „Pacea să fie peste casa aceasta.”

          Niciodată un „lucrător” al Domnului nu trebuie fie mândru, sau răutăcios; nu trebuie să se certe, să aibă resentimente, prejudecăți, ci cu multă dragoste să lucreze la sufletele pe care le întâlnește și sunt gata să-l asculte.

            Domnul Dumnezeu se bucură de cei ce caută să-L slujească din toată inima, fără pretenții, fără prejudecăți și fără părtinire.

          1 Corinteni 3:13 „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc! Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” Iar dacă lucrarea va fi zidită pe Temelie, va rămâne în picioare și va da roade. În continuare, versetul 14: „Dacă lucrarea zidită pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată.”

            Domnul Dumnezeu îi răsplătește pe „robii” Săi. „Bucurați-vă, zice Domnul, că numele voastre sunt scrise în cer, ca răsplată a sârguinței și evlaviei voastre în „ogorul” Evangheliei”.

         El nu se bucură de asupritori și nu răsplătește „șefi” pentru că nu are nevoie de „isprăvnicei” așa cum a „angajat” Faraon pentru a sili poporul robit să lucreze mai mult pentru el, ci are nevoie de oameni umili, uniți și dedicați în totalitate lucrării în câmpul Evangheliei, cu dragoste.

            Scopul lucrătorilor în câmpul Evangheliei, chiar dacă nu sunt primiţi, este acela de ai face pe oameni să înţeleagă faptul că Împărăţia lui Dumnezeu este foarte aproape de ei și refuzând vestirea Cuvântului, pot să rateze ușor intrarea în ea.

           Afară sunt câinii, durerea și scrâșnirea dinților, dar cine dă năvală va intra în Împărăție unde este pace și fericire veșnică.

            Domnul Dumnezeu să ne ajute să lucrăm pentru slava Sa!