Fără nădejde în lume!
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 04/05/2025
    12345678910 0/10 X

                                              Fără nădejde în lume!

                                                  Efeseni 2:10-12

            „Căci noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

            De aceea voi, care altădată erați Neamuri din naștere, numiți netăiați împrejur de către aceia care se cheamă tăiați împrejur, și care sunt tăiați împrejur în trup de mâna omului:

           aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume”.

          Scriptura vorbește despre cel puți trei întemnițați, în vremea în care Domnul Isus era întrupat pe pământ, care nu aveau nici o nădejde să fie eliberați. Legile Romane erau foarte drastice pentru cei ce săvârșeau fărădelege în ținutul Palestinei și nu numai acolo.

            În spatele gratiilor era Baraba, un instigator la răscoală împotriva stăpânirii Romane, dar și un ucigaș așa că era fără nădejdea de a mai fi eliberat; dimpotrivă aștepta din zi în zi să fie osândit la moarte. Mai erau și doi tâlhari împreună cu el, închiși pentru nelegiuirile săvârșite și ei fără nădejde.

           Dar într-o dimineață când Ierusalimul era în fierbere pentru pregătirea Paștelui și într-o foarte mare „fierbere” și tulburare din pricina Unuia care, fără nici o vină, fusese prins și adus în fața mai marilor preoți și apoi în fața lui Pilat pentru a fi judecat pe nedrept, s-a deschis ușa temniței și Baraba a auzit glasul temnicierului: „Baraba, ești liber!”

            Cineva a plătit prețul răscumpărării tale. În locul tău, merge Altul la moarte!

          Pentru Baraba care era un ucigaș și cel mai rău dintre cei trei, fără nici o șansă de scăpare a fost un șoc. Poate că uimirea lui și a tovarășilor săi a fost și mai mare atunci când au aflat că în locul lui se duce la moarte singurul Om desăvârșit, Învățătorul tuturor învățătorilor, despre care auziseră atâtea lucruri frumoase: cum vindecă bolnavii, cum deschide ochii orbilor, înviază morți…, vorbește despre o Împărăție fără moarte, fără violențe, fără închisori, fără biruri…

           Este ciudat, dar în același timp este și nedrept să moară un nevinovat în locul tău; să-ți plătească fărădelegile cu viața Sa și tu să fii eliberat…

          Eliberarea lui Baraba, este cea mai potrivită pildă care vorbește despre mântuirea noastră din „spatele gratiilor” păcatului și ale fărădelegii în care eram fără nici o nădejde de scăpare.

         În firea noastră, eram fără Cristos, fără drept de cetățenie în Împărăția Lui, fără nădejde umblând departe de Dumnezeu, fără nici o șansă ca să ne smulgem din „ghearele” morții.

Versetul 12: „Aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume”.

         Fără să ne dăm seama (pentru că trăiam în întuneric), mergeam împreună cu mulțimile pe calea cea largă, spre Iad, fără nici o nădejde de întoarcere la viață.

            Dar la fel ca și pentru Baraba, Isus Cristos, Fiului lui Dumnezeu I S-a făcut milă și ne-a eliberat din „lanțurile” deznădejdii, S-a adus pe Sine jertfă de ispășire pe Altarul Mântuirii și ne-a salvat de pe „drumul” morții.

          Faptele lui Baraba cereau o judecată dreaptă și o condamnare la moarte, dar nu a fost eliberat pentru faptele sale, ci pentru că Cineva a murit în locul lui, plătind astfel prețul răscumpărării.

  La fel suntem și noi eliberați din „stânsoarea” morții, nu pentru vreo faptă bună pe care am săvârșit-o, ci pentru că Tatăl ceresc ne-a iubit și L-a dat pe Fiul Său să moară în locul nostru.

       Faptele noastre ne-ar fi condamnat la moarte veșnică și despărțire de Domnul Dumnezeu pentru totdeauna, dar El S-a îndurat și ne-a izbăvit.

            Efeseni 2:8-9 „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

            Scriptura ne descoperă faptul că moartea nu este sfârşitul; prin moarte nu-ți închei socotelile la groapă, ci abia după aceea se trage linie și vine judecata.

            Moartea nu este finalul, ci începutul unei vieţi plină de bucurie, sau plină de regrete şi groază. Evrei 9:27 spune: „Şi după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.”

            În Epistola către Romani, Pavel apostol al Domnului, descrie starea noastră înainte de a-L cunoaște pe Isus ca Mântuitor: „Pe când eram încă păcătoşi; pe când eram noi încă fără putere şi fiind vrăjmaşi ai lui Cristos.” Acestea erau starea noastră înainte de a-L cunoaște pe Isus, ca Domn.

            În trecutul vieții noastre, înainte de a-L primi pe Isus ca Domn al inimii, nu aveam nici o nădejde, eram morţi în păcate, trăiam în poftele firii noastre păcătoase, eram robii satanei şi nu puteam evita condamnarea la moarte.

            Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare și dragoste pentru făptura mâinilor Sale, ne-a iubit măcar că eram morţi în greşelile noastre, prinși în spatele „gratiilor” păcatului, ne-a eliberat, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos: „prin har sunteţi mântuiţi, prin credință și aceasta nu vine de la voi”. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să ședem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus.

            Astăzi Îi dăm slavă Domnului pentru faptul că ni s-a descoperit ca Domn și Mântuitor și ne-a smuls din starea de deznădejde și cea de moarte, dăruindu-ne viață din viața Lui.

            Isus, este Singurul Izvor de apă vie; oricine va bea din El și își încredințează viața în mâna Lui, va trăi în veac; iar din inima lui vor curge râuri de apă binecuvântată după cum spune Scriptura.

            Primindu-L pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor, acceptând prețul răscumpărării tale din robia păcatului, devii copilul lui Dumnezeu şi primeşti în dar: credință, nădejde și viaţa veşnică.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 36
Opțiuni