Stânca pe care nu o poți ajunge
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 09/05/2024
    12345678910 0/10 X

                                       Stânca pe care nu o poți ajunge!

                                                 Psalmul 61:1-2

            „Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea!

            De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită și zic „Du-mă pe stânca pe care nu o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!”

            Ne confruntăm zi de zi cu tot felul de situații, probleme, lupte și nu toate sunt pe placul nostru și nu în toate suntem biruitori. Unele ne trântesc la pământ, altele ne aduc întristare în inimă; la altele am vrea să ajungem, dar ceva nu ne lasă.

          Am vrea să rezolvăm toate problemele care apar în viața noastră, dar de cele mai multe ori avem piedici din afară și avem piedici chiar din lăuntrul inimii noastre.

           Poate că lacrimile din inima ta și cele care îți brăzdează fața nu te lasă să-L vezi pe Isus care stă cu mâna întinsă, gata să te cuprindă și să te scoată din „Valea” în care te găsești.

            Ceva din noi, nu ne lasă să ajungem „stânca”.

            Ceva, din noi nu ne lasă să iertăm; ceva din noi nu ne lasă să iubim; ceva nu ne lasă să ne acceptăm unii pe alții așa cum suntem: cu slăbiciuni, cu neputințe, cu neștiință, frumoși sau mai puțin frumoși.

            Dar, este Unul, care ne iubește și ne acceptă așa cum suntem. El ne poate ajuta, în toate lucrurile, pentru că I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ. El îți cunoaște luptele din viața ta, îți cunoaște frământările, neputințele, dorințele, suferința, durerea; El cunoaște starea sufletului tău. El îți șterge lacrimile și îți dă lumină ochilor tăi.

            El a coborât din cer de la Tatăl, cu un singur scop: să salveze sufletele noastre din robia păcatului și să ne ajute să ajungem „Stânca” pe care niciodată nu am fi ajuns-o fără El.

            Numele lui este Isus Cristos și este Domnul, care te poate binecuvânta cu tot felul de binecuvântări. El te poate ridica din starea în care te găsești. El te poate ierta de orișice păcat; El, Isus, te poate înviora și te poate schimba după inima Lui.

            El te poate chema pe nume și să-ți spună ca lui Daniel: Vino, om plăcut Mie!

           Eu nu știu care este frământarea ta, suflet drag; nu știu care este „stânca” pe care nu o poți ajunge, ca să fii împăcat și fericit.

            Nu știu care este „stânca”, ce nu te lasă să te bucuri de viață!

          Poate că „stânca” pe care nu o poți ajunge este pacea din sufletul tău, sau liniștea din casa ta. Dar știu că este Unul Atotputernic, Atoateștiutor care poate să îți vină în ajutor.

            Este Isus Cristos, care este Domnul!

         „Dacă ești trudit și împovărat și dacă nu ai pace în inima ta”, zice Domnul, „vino degrabă la Mine și îți voi da ceea ce-ți lipsește.” Te voi ajuta să ajungi „stânca”, îți voi da pacea și odihna sufletului tău.

            El poate să refacă relațiile din familia ta și în casa ta să fie întotdeauna armonie.

            Poate că „stânca” pe care nu o poți ajunge, este un examen pe care trebuie să-l iei și simți că nu ai putere de concentrare; ai emoții și îți este teamă. Cunosc remediul! Este Unul care te poate ajuta să ajungi „stânca” aceasta; este Domnul Isus Cristos, care te va ajuta să treci obstacolul. El îți va da pacea Sa, îți va alunga teama și te va ajuta să-ți aduci aminte tot ce ai învățat.

           David avea „stânca” lui pe care nu o putea ajunge. Versetul 2b. Dar a chemat Numele Domnului și a zis: „De la capătul pământului strig către Tine…”

            Ori cât de departe ți se pare că este Domnul Dumnezeu, nu te opri în fața „stâncii”, cheamă-L pe Isus în ajutor, pentru că El te aude și te poate ajuta.

            „Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din primejdie.”

            Aceste este Dumnezeul în care ne-am pus încrederea! Un Dumnezeu viu, adevărat, plin de milă și îndurare.

            Poate „stânca” pe care nu o poți ajunge, este credința.

            Da, nu greșesc!

            De atâtea ori ne îndoim în credință. De atâtea ori ni se „îndoaie genunchii”, de atâtea ori cădem în deznădejde și uităm să ridicăm privirea în sus.

           Dar eu cunosc un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. Ori de câte ori strigi către El, se apleacă și te ridică.

            Este Isus Cristos, Mântuitorul lumii, Mântuitorul meu și al tău, suflete drag. Cu El ești mai mult decât biruitor.

           „Ei, ceilalți, se îndoaie și cad, dar noi ne ridicăm și rămânem în picioare”, pe „Stâncă”.

            „Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine…” Zice Domnul. Ioan 14.

            Cine se încrede în Domnul, ajunge întotdeauna „stânca” dorită. Prin El ești vindecat de orice boală, prin El ești izbăvit de vrășmașii tăi, prin El ești mângâiat. În Numele Lui ești mântuit.

          Poate că „stânca” pe care nu o poți ajunge, este o boală, o suferință pentru care medicii nu mai știu ce să facă să o vindece.

            Dar este Unul, care poate! Este Isus Cristos, care din dragoste, Și-a dat viața pentru tine și pentru mine.

            El te poate vindeca. ; îți poate lua suferințele din sufletul și din trupul tău. Isaia 53:5 „…Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.”

          Trebuie, doar să ajungi „stânca”, credinței. Pentru că: „Oricine caută găsește, cine cere primește, și celui ce bate, i se deschide.”

            Poate „stânca” pe care nu o poți ajunge, este mângâierea după care tânjești…

          Este un specialist în mângâieri: Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Așa cum știe El să mângâie o inimă întristată, nu știe nimeni și nu poate nimeni. Strigă din toată inima ta, suflet drag, pentru că este plăcerea Lui să lucreze în dreptul celor ce doresc.

            David, s-a uitat la sine(om viteaz și curajos), s-a uitat la vitejii lui, dar și-a dat seama că fără Dumnezeu nu va ajunge „stânca”, păcii și a fericirii. De aceea a strigat și a zis: „Oricât de departe ești Doamne, chiar la capătul pământului, eu știu că mă poți ajuta să ajung „stânca” pe care mi-o doresc.

            Suflete drag Domnului, te încurajez să nu te oprești în fața „stâncii” tale și să nu dai înapoi nici o clipă. În Numele Domnului, mergi înainte, pentru că înaintea ta merge Însuși Domnul Isus care îți va veni în ajutor, îți va netezi calea și vei ajunge biruitor „Stânca”.

            Domnul, Dumnezeu să te binecuvânteze!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 197
Opțiuni