Mare Dumnezeu avem!
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 10/08/2023
    12345678910 0/10 X

                                            Mare Dumnezeu avem

                            Matei 28:8-10

„... Atunci Isus le-a zis: "Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galilea; acolo Mă vor vedea".

Eram în salvare, cu piciorul fracturat și când am ajuns la spitalul de urgență, brancardierul de pe salvare, mi-a spus: „trebuie să stăm aici și să așteptăm ca să ne dea accesul în secție.”

Dar nu și-a sfârșit vorba și zice: gata mergem înăuntru.

Frații mei, Domnul Isus Cristos, Cel înviat din morți, El Însuși merge înaintea ta, ca să-ți deschidă ușile și să-ți dea trecere înaintea oamenilor, atunci când stai în ascultare de El și în adevărul Lui.

„Spune-le fraților Mei, zice Domnul, că Mă duc înainte în Galilea ca să pregătesc locul întâlnirii și o masă bogată: pește fript și pâine caldă”.

Suflete dragi, lucrurile acestea vi le spun tocmai ca să vă încredeți în Domnul din toată inima, fără nici o îndoială.

El nu vă va lăsa nici odată singuri.

Dacă ai un examen greu roagă-te, pocăiește-te și Domnul va merge cu tine ca să-ți dea izbândă.

Dacă ai o suferință în trup, roagă-te cu credință și El, Domnul va pune mâna Sa pe rana ta, ca să te vindece.

Ai de rezolvat probleme grele și nu știi cum?

Încrede-te în Domnul Isus, cheamă-L cu tine și te va ajuta fără nici o îndoială.

Am avut de rezolvat niște probleme care nu suportau amânare, în anii pandemiei când autoritățile te țineau departe de instituții dacă nu erai vaccinat.

Dar am chemat pe Domnul și m-a însoțit.

El a închis ochii celor ce păzeau intrările, a deschis ușile birourilor și mi-a dat trecere înaintea oamenilor.

Dumnezeul nostru e viu. El merge înaintea noastră dacă ne pocăim și ne încredem în El.

O cantare dragă mie spune așa :/„Isus iubit Tu nu pleci de la mine și nici odată singur nu mă lași. / Tu ești mereu puterea ce mă ține din cel dintâi la cel din urmă pas. /"

Chiar dacă uneori trebuie să treci prin „Valea Plângerii”, de fapt aceasta este Calea și pe aici trebuie sa trecem cu toții; pentru că pe aici au rămas urmele pașilor lui Isus și noi suntem chemați să călcăm pe urmele Lui.

Alte ori trecem prin „Valea morții”, pentru că lumea nu ne poate oferi altceva, decât trudă, necazuri, nesiguranță și moarte…

De fapt, prin „Valea Plângerii” trec și păgânii și necredincioșii; trec și ateii, dar trec și credincioșii.

De când se naște omul pe pământ și învață să meargă, primul pas îl face în „Valea Plângerii”. Diferența este aceea că, cei neprihăniți, pe unde trec lasă în urma lor izvoare de bucurie. Psalmul 84.

Și îndrăznesc să spun că, dacă pe pământul acesta cu „Văile” lui adânci, oamenii se mai pot bucura, mai pot să se veselească și să mai aibă speranță de mai bine, este tocmai faptul că Biserica Domnului, sfinții lui Dumnezeu, transformă plângerile și vaietele, în izvoare de bucurie.

Așa mi-a arătat Domnul, că nu ești nici odată singur pe cale, oriunde te-ai afla.

M-a sunat un frățior într-una din zile și îmi spunea că nu are pe nimeni și merge în regres pe calea credinței. I-am spus: frate, tu nu ești singur; Domnul este cu tine. Dar l-am simțit că este numai la nivelul minții conștient de faptul că Isus este prezent în viața lui.

Frații mei, nu este poveste!

Dumnezeul nostru este real; Domnul nostru este adevărat și viu. Nu-L vedem cu ochii de carne, dar El este prezent în viața noastră. Dovadă că îngerii lui Dumnezeu tăbărăsc în jurul nostru, după cuvântul Domnului.

Și când Îl porți în inimă pe Isus, pot să te uite rudele, pot să te uite prietenii, pot să te uite frații cu care altădată mâncai din același blid; și nu vorbesc din filme, nici din cărți și nici din auzite, ci vorbesc din experiență personală.

Domnul Isus nu te uită nici odată.

/„Isus iubit, Tu nu pleci niciodată de la mine, și niciodată, singur nu mă lași”/ Cât de mult îmi place refrenul acesta, pentru că este real!

Chiar dacă ești înconjurat de vrășmași și de pârâșii care se vor duce la împărat să-i spună despre tine că nu te supui lui, că nu te închini dumnezeilor închipuiți și că urmezi o altă cale. O cale pe care lumea nu o cunoaște și nu o înțelege.

Și dacă împăratul te va arunca în cuptorul încins, să știi că acolo te așteaptă Unul care „seamănă cu un Fiu de Dumnezeu”.

Este Însuși Fiul mult iubit de Tatăl.

El nu se aliază cu vrășmașii și vine în ajutorul tău întotdeauna.

„El este ajutorul care nu lipsește niciodată în nevoi…” Psalmul 46.

El te sprijină cu dreapta Sa biruitoare, te ascunde sub aripile Lui și te urcă pe turnul salvării.

Cântarea spune mai departe :/„Tu nu mă lași și nu mă uiți vreodată, / străbat cu Tine munți înalți și văi. / Chiar prin necazuri dacă trec vreodată, / cu Tine alături am sa fiu mereu... " /

„Poate o mamă să uite să-și alăpteze copilul, dar Eu zice Domnul, nu te voi uita și nu te voi părăsi."

Domnul Isus este Prietenul adevărat care nu te lasă nici odată la greu și este ajutorul care nu lipsește nici odată în nevoi.

Nu este o poveste, nici un ritual, sau un mit; Dumnezeul nostru este real, este viu și este lângă tine când Îl chemi cu credință.

Când ești în necaz, strigă către Domnul; când oamenii te rănesc și se răstesc la tine, strigă către Domnul; când cineva ridică mâna să te lovească, strigă către Domnul.

Împăratul Iosafat a vrut să lovească pe tânărul proroc, care a vorbit despre altar și când a întins mâna spre el, pe loc, Dumnezeu din cer i-a uscat-o.

Pune-ți nădejdea în Domnul, suflete drag și nu te va dezamăgi nici odată. „Pot să se clatine dealurile... dar dragostea Mea, zice Domnul, nu se va muta de la tine".

Tu ești „săpat” în palmele lui Isus și când se uită la răni, Își aduce aminte de tine. Avem un Dumnezeu mare, glorios.

El merită toată slava și cinstea acum și în veșnicii.

Iubite cititorule, Dumnezeu din cer să îți audă șoapta inimii și să-ți vină degrabă în ajutor! Amin!

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 516
Opțiuni