Cele șapte metode de călăuzire
Autor: Iosif Țon  |  Album: Fiți oameni! Predici pentru vremuri grele  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de pytt72 in 27/03/2021
    12345678910 0/10 X
Referințe

 

Cele șapte metode de călăuzire

 

Text biblic: Romani 8:12-27

Loc. /data: Arad, Micalaca, octombrie 1975

 

Mi-e sufletul plin de bucurie că Dumnezeu mi-a făcut parte de harul ca astăzi să fiu aici între voi. Și așa cum procedez în fiecare loc pe unde mă duc, primul lucru pe care îl fac este să vă mulțumesc pentru că vă rugați pentru mine. Puterea pe care voi o cereți de la Dumnezeu pentru mine și pentru ceilalți pastori, pentru ceilalți predicatori, este cea care ne dă har; ea este cea care ne dă tărie, ne dă stabilitate, ne dă curaj și ea este aceea care ne face să stăm drepți înainte lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

Aș dori ca prin ceea ce vă spun, să-mi îndeplinesc nu numai datoria de a vă mulțumi pentru rugăciunile voastre, ci să fac ceva mai mult: să vă stimulez și mai mult la rugăciune. Și v-aș dau un sfat: dacă mergeți cumva la Oradea, să nu mergeți atât doar ca să-l auziți pe fratele Olah Liviu predicând, ci să auziți cum se roagă biserica aceea pentru predicatorul ei. Dacă Liviu Olah a reușit ceva în Oradea, poate nu este numai ca prin predicile sale să se întoarcă la Dumnezeu câteva sute de oameni, cât mai ales aceea că a învățat o biserică să se roage. Așa se roagă biserica aceea pentru predicatorul ei, încât și dacă predicatorul ar fi la pământ, și atunci ar curge putere prin el.

Eu vă mărturisesc că în timp ce se ruga fratele Cure și când am auzit cât de slab este răspunsul vostru la rugăciune, mă gândeam cum i-aș putea lua și pe tinerii aceștia, pe care îi văd aici acum, să-i duc la Oradea, ca să audă cum la fiecare frază a rugăciunii, o mare de oameni răspund cu: „Da, Doamne! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim, Doamne!” Așa capătă vorbitorul aripi și putere.

Vă mărturisesc încă ceva. Eu nu mă sfiesc să repet o predică de zece ori în zece locuri diferite, chiar dacă mai sunt printre cei ce mă ascultă cincizeci de inși care au mai auzit aceeași predică. Dar aceeași predică într-un loc este un potop de har, iar într-altul este fără putere. Și se întâmplă să vorbesc aproape două ore, apoi să mai stau de vorbă cu frații încă o oră, să mai și călătoresc o oră și, cu toate acestea, la unsprezece noaptea, la culcare, să nu simt oboseala. Atunci simt puterea smulsă de frați prin rugăciune. Pe când în altă biserică, la sfârșit să mă simt stors de puteri. De ce? Pentru că nu este răspuns, nu este receptivitate.

Fraților, aici sunt duhuri acum, care vor să blocheze mesajul. Voi le dați afară prin rugăciunile voastre. Voi purificați atmosfera prin stăruința voastră în rugăciune. Învățați, fraților, să vă rugați! Învățați să vă uniți în Duh cu cei care se roagă. Să ziceți: „Amin!” la tot ce doriți să devină aievea, și atunci va fi putere.

Subiectul pe care mi l-a dat Dumnezeu este unul dintre cele mai importante subiecte pentru viața de credință. Iar subiectul acesta este Călăuzirea lui Dumnezeu. Vă mărturisesc că ani de zile subiectul acesta a fost o mare luptă pentru mine. Ani de zile m-am luptat, ani de zile am studiat, am citit, pentru că am vrut să înțeleg acest subiect fundamental al vieții de credință. „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:14).

Ce înseamnă „fiu al lui Dumnezeu”? „Fiu al lui Dumnezeu” înseamnă, printre altele, cineva care este călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Dar ce înseamnă aceasta?

Pentru a avea o viață de biruință trebuie să știm mai întâi că noi nu mai suntem robi ai păcatului, că nu-i mai suntem obligați. Noi trebuie să ne socotim morți față de păcat și liberi față de Dumnezeu. Noi nu trebuie să ne mai dăm mădularele noastre în slujba păcatului și nu trebuie să ascultăm decât de Dumnezeu.

Apoi am spus că al cincilea pas în viața de biruință este să învățăm să ascultăm de călăuzirea Duhului. Viața de părtășie se întărește în funcție de modul în care învățăm părtășia cu Duhul Sfânt, tovărășia cu Duhul Sfânt (v. Lupta împotriva păcatului).

Aici aș vrea să lămuresc un lucru. Voi auziți binecuvântarea care se rostește în biserică: „Harul Domnului Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu... ” și aici, la punctul acesta din 2 Corinteni 13:14, fratele nostru Cornilescu, traducând Biblia, nu a respectat întocmai textul, alegând greșit formula „și împărtășirea Sfântului Duh”. În limba greacă termenul este acesta: koinonia. Koinonia înseamnă „părtășie”, cuvânt găsit în multe locuri din Biblie, printre care și cel din 1 Corinteni 1:9: „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său... ” sau cel din 1 Ioan 1:3: „Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Cristos.” Cuvântul este același ca și în 2 Corinteni 13:14: koinonia. Ați fost chemați la părtășie cu Isus, la koinonia cu Isus Cristos și acolo binecuvântarea este aceasta: „... și [koinonia] părtășia Duhului Sfânt să fie cu voi”.

Acest cuvânt era folosit cu precădere în comerț. Doi inși se întovărășeau să facă comerț, să lucreze împreună, iar câștigul și-l împărțeau între ei, și erau părtași. Aceasta este koinonia.

Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu și fiind lucrători împreună cu Domnul, trebuie să învățăm koinonia, părtășia cu Duhul Sfânt. Este tot ce au învățat cei ce au fost părtași la Duhul Sfânt, toți aceia care sunt copii ai lui Dumnezeu, fii ai lui Dumnezeu.

Cum să învățăm călăuzirea Duhului Sfânt? Cred că vă dați seama că subiectul este foarte important.

În primul rând, trebuie să înțelegem cu mintea noastră modernă posibilitatea comunicării între om și Dumnezeu. Nu ne este greu să înțelegem, deoarece astăzi este stabilit științific că există posibilitatea comunicării directe între două minți.

Știți ce înseamnă „telepatie”? Am citit într-o revistă științifică despre o experiență făcută în acest sens între doi indivizi, unul fiind în Moscova, iar celălalt la Novosibirsk, la distanță de câteva mii de kilometri. În fiecare loc, atât la Moscova, cât și la Novosibirsk, pe lângă cei doi subiecți mai erau și oameni de știință, savanți, medici, psihiatri etc.

La ora fixată, unuia dintre ei i s-a dat un corp, un obiect. El s-a dus într-o cameră, s-a concentrat și i-a comunicat partenerului său ce are în mână. Acesta a preluat mesajul sosit de la mii de kilometri și a făcut comunicarea: „Prietenul meu îmi spune că are în mână un obiect de forma și din substanța cutare.” Aceasta este o comunicare între două minți.

Un alt caz, în Statele Unite un cetățean a fost internat într-un spital, în stare de comă. Avea o boală necunoscută și după câteva zile de comă, în cursul căreia medicii au încercat fel și fel de tratamente, toate fără succes, bolnavul, în comă fiind, a început să vorbească: „Preparați-mi medicamentul după rețeta pe care v-o spun eu și administrați-mi-l!” Medicul a scris de îndată rețeta, o rețetă despre care n-a mai auzit niciodată, a preparat medicamentul, l-a administrat bolnavului și omul s-a făcut bine.

Uimiți de lucrul acesta, după însănătoșirea bolnavului, medicii au început să facă studii pe el. Era dus la căpătâiul unui bolnav al cărui diagnostic medicii nu-l știau pune, iar omul se concentra și după câtăva vreme, parcă se trezea dintr-un somn și spunea: „Faceți cutare rețetă!”

S-au repetat cazurile. Oamenii se făceau bine. În cele din urmă, medicii l-au întrebat: „Ce simți atunci? Ce faci când ești în starea aceea de concentrare?” Și omul a spus ceva cu totul fascinant: „Domnilor, în momentul acela, când intru în starea aceea, eu îmi simt mintea cuplată la mințile tuturor oamenilor din lume. Eu îmi simt mintea legată de toate mințile și atunci întreb: «Știe cineva ce boală are omul acesta? » Și găsesc o minte care-mi spune. În cazul cutare, am găsit un farmacist din Franța și el mi-a spus rețeta.”

Ceea ce se întâmpla deci la omul acela era cuplarea minții lui la mințile tuturor oamenilor. Să nu vă mire aceasta.

Academicianul Mincu de la noi din țară a spus că omul își folosește capacitatea cerebrală numai în proporție de 10%, și restul de 90% îi rămâne nefolosit.

Acum, dacă v-am spus toate acestea, nu am făcut-o pentru altceva decât pentru a arăta că oamenii au ajuns să constate posibilitatea comunicării între două ființe umane.

Și acum o întrebare logică: Dacă între noi oamenii, pot să existe comunicări directe de la minte la minte, oare Dumnezeu care ne-a făcut mințile, El nu poate comunica cu noi?

S-a stabilit că vor fi posibile comunicări între două minți, una pe pământ și alta pe lună sau pe o planetă. Atunci oare Dumnezeu nu poate comunica cu noi? Nu sesizați logica?

Să vă dau un exemplu. A fost în Elveția odată o conferință frățească la care am participat și eu. Acolo, în camera de hotel, unde eram cazați, mai erau doi frați: unul din Germania și altul din Anglia, pe care îl cheamă Patrick.

În prima seară când m-am rugat, am auzit vocea Duhului care mi-a spus: „Îi dai lui Patrick 15 lire.” Eram student sărac și cu acei bani puteam călătorii o bună parte prin Elveția și Germania. Simțeam cum se năruie planul excursiei mele și aceasta mă durea. Și pentru că nu voiam s-o fac, mi-am zis: „Mă culc!” A doua zi dimineața primul gând a fost acesta: „Îi dai lui Patrick 15 lire!” M-am dus undeva în mijlocul naturii și am început să mă rog și am zis: „Doamne, știu că n-aș mai avea pace cu Tine dacă n-aș da banii aceștia. Renunț la toată excursia, dar eu îi dau banii.”

Și când l-am întâlnit, m-am adresat lui: „Frate, nu întreba nimic. Domnul îmi spune să-ți dau 15 lire!” Omul a rămas uimit. N-a putut rosti niciun cuvânt măcar. Realmente a rămas mut, iar eu am plecat.

După câteva ore m-a întrebat: „Tu știi ce ai făcut? Mie mi se stricase mașina și nu mai aveam bani. Cele 15 lire erau tocmai cât îmi trebuia!” Atunci am înțeles că a fost călăuzirea Duhului Sfânt. Dacă vă mărturisesc că m-am gândit: „Doamne, dacă avea nevoie de banii aceia, n-ai putut băga mâna în buzunarul altuia? De ce tocmai într-al meu?”

Au trecut două săptămâni. În ziua în care trebuia să plec de acolo, eram într-o mașină cu cineva. Mașina tocmai demarase, când un student norvegian a fugit spre mașină și mi-a întins o carte. „Iosife, Domnul îmi spune să-ți dau cartea aceasta!” „Bine, mulțumesc foarte mult. Pace!” Pe drum am deschis cartea. Era un Nou Testament, în el era un plic, iar în plic douăzeci de lire! Și Domnul mi-a spus: „Vezi, puțin credinciosule? Eu, atunci, de tine am avut nevoie, la tine am putut pătrunde atunci. Dar nu, nu, să nu crezi niciodată că Eu rămân dator. Eu îți dau înapoi cu dobândă.”

Iată numai un exemplu, dar aș putea să vă dau încă alte zeci și zeci de asemenea cazuri.

Vechiul și Noul Testament sunt pline de asemenea călăuziri directe, iar unele dintre ele au schimbat fața și istoria pământului.

Acum, deci, am stabilit posibilitatea călăuziri dumnezeiești. Dar aici vreau să vă arăt că Dumnezeu are o problemă extraordinară, o problemă atât de mare, încât numai El o poate rezolva. Dumnezeu poate să comunice cu noi. El ar putea ține deschis aparatul nostru de recepție, acordat pe lungimea de undă a aparatului Său de emisie. El ar putea să ne dicteze în orice moment, de la caz la caz: „Ridică-te! Stai jos! Zâmbește! Nu zâmbi! Du-te încolo! Vino încoace!” Dumnezeu ar putea să mă poarte în felul acesta. Dar ce aș fi eu atunci? Desigur ați auzit de roboți, de mașinile comandate în felul acesta prin radio și care execută toate comenzile date de creatorul lor. Dacă și Dumnezeu m-ar trata în felul acesta tot timpul, nici eu n-aș fi altceva decât o mașină, un robot. Or aici aș vrea să ne punem o întrebare fundamentală: „Ce vrea Dumnezeu să scoată din noi? Roboți?” Nu! Fii, aceasta vrea Dumnezeu!

În Evrei 2:10 ni se vorbește despre „Acela pentru care și prin care sunt toate și care voia să ducă pe mulți fii la slavă”. Adică atunci când a creat Dumnezeu lumea, cu acest plan a creat-o, potrivit cu Romani 8:29, adică El care le cunoaște pe toate și care a plănuit totul, voia ca Domnul Isus Cristos, Fiul Lui din veșnicii, să fie primul născut dintre mai mulți frați. Ținta lui Dumnezeu cu privire la noi este aceea ca noi, într-o zi, să fim fiii Lui în veșnicie, împreună moștenitori cu Domnul Isus ai tuturor lucrurilor.

Domnul Isus este pus acum Șef al Cosmosului și tot ce are Domnul Isus, tot, tot ce are El va fi și al nostru, adică întreg Universul. Noi vom împărăți împreună cu Domnul Isus, spune Pavel în 2 Timotei 2:12, adică vom domni împreună cu El, vom guverna împreună cu El. Aceasta înseamnă că vom fi mai presus de îngeri, că îi vom judeca, adică vom spune: „N-ai făcut bine!” Noi vom judeca îngerii, pentru că Domnul Isus dirijează ființele din tot Cosmosul. El are un plan în care îi integrează pe toți și noi vom guverna împreună cu El în lumea aceea spirituală.

Ca să ajungem acolo, Dumnezeu a început lucrurile încă de aici. Cum?

Întâi ne-a născut din Duhul Lui. Aici trebuie să lămurim un fapt, și anume că nu toți oamenii sunt copii ai lui Dumnezeu. Ca să fi ajuns copilul lui Dumnezeu, trebuie întâi de toate ca în tine să fi avut loc nașterea din nou, momentul în care Duhul lui Dumnezeu te-a născut din Dumnezeu, momentul din care poți să-I spui lui Dumnezeu „Tată”, pentru faptul că în tine este Duhul Său. Și atunci prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui este aceasta: „Sunt eu fiul lui Dumnezeu? Am eu certitudinea aceasta?” Iar dacă nu o ai, rezolvă problema aceasta cu El acum, aici. Spune-I: „Doamne, vino și în ființa mea, transform-o, naște-o din nou! Plantează în mine voia Ta și Duhul Tău cel Sfânt! Ia-mă și pe mine în lucru și formează-mă pentru veșnicie!”

Un verset cheie pentru subiectul nostru este acela din Evrei 12:7, unde Dumnezeu ne este prezentat tratându-ne ca pe niște fii. Să ne oprim puțin asupra acestui verset, încercând să-l explicăm.

 

Cum pot eu trata un copil? Sunt posibile două atitudini: Una este atitudinea părinților prost inspirați și, la rândul lor, greșit educați, care nu vor decât să-și înconjoare odrasla lor cu dragostea lor, de fapt rău înțeleasă. „Copilul meu să nu se obosească, să nu facă nimic.” Și la grădiniță ar merge mama în locul lui, dacă ar putea; și lecțiile le-ar face tata, în loc să înțeleagă că procedând astfel îl lipsește pe copil de o bună dezvoltare a minții. Momentan pentru el e mai bine așa, dar copilul acesta niciodată nu-și va dezvolta bine intelectul și nicicând nu va înțelege că munca îi este dată ca să crească prin ea. Efortul acela de a face față oricăror situații, e adevărat, doare uneori, dar tocmai efortul acela îl crește, așa cum și mușchii se dezvoltă prin efort. În dezvoltarea armonioasă a omului, toată personalitatea este pusă la muncă. Dar părinții aceștia nu-și lasă odorul expus la cea mai mică greutate, ci-l înfofolesc în asemenea hal, încât bietul copil va ajunge la maturitate fără să se știe purta în societate.

Adevărații părinți sunt aceea care înțeleg cum să combine autoritatea de părinte cu libertatea copilului și cu inițiativa lui.

De exemplu, știind că copilul meu trebuie să învețe să asculte, eu trebuie să-l dirijez, să-l îndrum, să-i poruncesc. Dar după ce l-am dirijat, după ce l-am sfătuit, după ce l-am educat în privința ascultării, acum eu trebuie să-l las pe el să pună în aplicare sfaturile mele, chiar în realitatea cotidiană și chiar ciocnindu-se de viață. Să-i las libertatea inițiativei personale, întâi de toate în casă, apoi în curte, apoi la grădiniță. Astfel copilul învață tot mai mult ceea ce i-am spus, continuând cu școala, cu facultatea, așa că libertatea lui devine tot mai largă, până când, combinând sfaturile și autoritatea părintească cu libertatea pe care i-o dau în luarea de decizii și cu experiența personală câștigată, voi putea zice: „Am un copil pentru care nu mă tem. Pot să-l las într-o excursie la munte sau la mare pentru că știu că el tot curat se va întoarce acasă. Pot să-l las în orice situație și în orice împrejurări din viață, pentru că știu că are putere de discernământ, deoarece l-am format.”

 

Un prieten al meu, medic pediatru, care are doi copii de 16 și 17 ani, mi-a povestit o întâmplare foarte semnificativă cu privire la copiii săi. Venise la el, la medic, tatăl unui copil bolnav, cu rugămintea de a-i face copilului său un tratament special. Iar după ce medicul i-a promis că i-l va face, omul a plecat. După plecarea acestuia, fratele, medicul, a observat că pe masa din cabinetul său rămăsese un plic. La deschis. În plic erau patru mii de lei lăsați drept mită, pentru ca el, medicul, să facă ceea ce de fapt era obligat să facă. A luat plicul și la dus acasă. I-a chemat pe copii, pe băiatul și pe fiica sa. „Stați unul aici și celălalt dincoace” le-a spuse el. Apoi li s-a adresat: „Dragii mei, iată o problemă.” A scos plicul și l-a așezat pe masă între cei doi. „Eu știu – a continuat el – că voi vă doriți de atâta vreme un echipament de excursie. Vedeți, noi ne facem casă și fiecare bănuț ne este calculat. Dar iată aici, în plicul acesta, se găsesc patru mii de lei, pe care voi i-ați putea folosi dacă îi veți vrea pentru a vă împlini visul vostru, numai că înainte voi trebuie să știți istoria acestor bani și să decideți ce e de făcut cu ei. Hotărârea este a voastră.”

Copiii – vă puteți imagina – parcă își vedeau împlinită dorința, dar tatăl lor a continuat: „Banii aceștia, dragii mei, reprezintă salariul pe trei luni al unui om cu cinci copii. Banii aceștia mi-au fost dați mie, mai bine zis mi-au fost lăsați fără știrea mea, ca eu să-l tratez pe unul dintre cei cinci frați, care este bolnav. Or datoria mea de medic este să-l tratez fără niciun ban în plus, întrucât pentru aceasta am eu salariul. Acum voi decideți ce să facem cu acești bani.”

Îndată atât băiatul, cât și fetița au răspuns: „Tată, ia banii, dă-i înapoi omului aceluia, ca să aibă copiii lui pâine.” Scumpii mei – a rosti tatăl – așa vă vreau! Vă mulțumesc! Așa m-am gândit și eu. Veniți să vă sărute tata!”

Înțelegeți? Acesta este un tată. Omul acela a știut să-și crească copiii. Nu s-a sfiit, nu s-a temut să-i arunce în fața unei asemenea alegeri.

Dacă eu, ca părinte, nu risc să arunc copilul în fața ispitei, sigur, ajutându-l cu îndrumările mele, niciodată copilul meu nu va fi un om adevărat.

Înțelegeți deci unde vreau să ajung?

Dumnezeu nu vrea roboți; Dumnezeu vrea fii, adică El vrea să realizeze din noi oameni adevărați, pentru ca într-o zis să poată spune: „Fiule, Eu te-am educat acolo pe pământ. Ți-am dat în stăpânire rând pe rând câte un lucru. Și acum m-am convins că te pot pune peste mai multe. Pentru că te-ai purtat bine cu oamenii, acum te pot pune peste îngeri. Pentru că te-am văzut la lucru printre oameni, acum te pot pune ca stăpânitor, conducător în Împărăție.”

Ce crezi tu, căruia Dumnezeu ți-a încredințat trei-patru suflete să le crești, să le educi, ce crezi? Ce va zice Dumnezeu? Va zice: „Mă pot bizui pe tine ca să-ți dau mai multe.”?

Acum, concluzia pe care am vrut să o trag este aceea că Dumnezeu poate să mă călăuzească în fiecare clipă, să-mi spună tot ce am de făcut, numai că El nu vrea să facă așa ceva. El vrea să facă și minții mele loc. El vrea să dezvolte și voința mea, astfel că sunt situații când El îmi va spune: „Acum alege tu!” „Dar, Doamne – zic – n-ar fi mai bine să alegi Tu? De ce mă lași să hotărăsc eu?” „Copilul Meu, Eu mă retrag; tu decizi!” „Doamne, dacă Te mărturisesc acolo, îmi pierd serviciul. Ce să fac?” „Copilul Meu, vreau să te văd ce poți. Eu Mă retrag. Vreau să te văd ce știi. Vreau să te văd ce poți, pentru că apoi, dacă ai ales bine, pot să-ți spun zâmbitor: «Bine, slugă bună, bine! Îmi placi! Așa te vreau! »”

Observați, Dumnezeu e ca un Tată bun, pentru că El ne tratează ca un Tată. El ne dă sfaturi, El ne dă îndrumări și apoi tot El ne spune: „Acum avântă-te! Vreau să te văd cum vei fi, cum vei proceda în situațiile acestea.”

Dumnezeu combină mai multe metode de călăuzire: uneori direct, alteori indirect; uneori printr-o șoaptă, alteori printr-un tunet, pentru că „Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-altul, numai că omul nu ia seama.” (cf. Iov 33:14) Dumnezeu nu vorbește numai într-un fel. El nu ne va comunica voia Sa numai pe o cale, scopul tuturor mijloacelor de comunicare fiind acela de a mă forma, de a-mi alcătui personalitatea de fiu de Dumnezeu, împreună cu El în Cosmos, împreună cu El peste tot Universul. El nu vrea să-mi copleșească personalitatea, ci să mi-o înflorească, să mi-o consolideze. Acesta este scopul Lui și, dat fiind acest scop, El folosește mai multe metode.

Vă voi arăta în continuare șapte metode de călăuzire ale lui Dumnezeu. Ați înțeles, sper, că Dumnezeu este un tată care are ca scop dezvoltarea personalității noastre, creșterea și maturizarea, formarea noastră. Am înțeles deci cu toții că El e la lucru prin diferite metode: ba cu un sfat, ba cu nuiaua, ba cu câte o opreliște. Vă voi descrie șapte metode pe care le folosește Dumnezeu pentru călăuzirea aceasta. Ele vor fi foarte utile pentru viața voastră, viața spirituală, dacă veți învăța că Dumnezeu folosește când una, când alta și dacă veți detecta pe ce cale vă călăuzește Dumnezeu, încât întotdeauna să puteți spune: „Pe calea aceasta a fost Dumnezeu!”

 

(1) Prima metodă prin care mă călăuzește Dumnezeu este călăuzirea generală prin Persoana, prin caracterul și prin exemplul Domnul Isus.

Este normal ca pe aceasta s-o punem prima, acesteia să-i acordăm întâietatea, pentru că însuși scopul lui Dumnezeu este ca noi să fim ca Domnul Isus, frați cu El, după chipul și asemănarea Lui, pentru că și El, la rândul Lui, este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar scopul Duhului Sfânt care vine în noi nu este acela de a ne determina să facem exchibiții în lumea aceasta, ci să creeze în noi chipul Domnului Isus.

În 2 Corinteni 3:18 citim: „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip cu al Lui din slavă în slavă prin Duhul Domnului.” Adică sarcina noastră este să privim la Domnul Isus. Sarcina noastră este să avem ochii ațintiți la El, să dăm la o parte orice piedică și să ne uităm țintă la Căpetenia noastră. În măsura în care ne uităm la El, El ne transformă în același chip cu al Lui.

Deci primul lucru pe care trebuie să-l știi este acela că scopul lui Dumnezeu este ca tu să trăiești așa cum a trăit Isus, Domnul, căci așa spune și apostolul Ioan: „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:6). Deci noi trebuie să trăim ca Domnul Isus și să gândim ca El.

Atât apostolul Pavel, cât și apostolul Petru ne spun că în noi trebuie să fie gândul Domnului Isus Cristos. Atunci problema esențială este: Tu ai studiat Evangheliile? Tu știi bine cum S-a purta Domnul Isus în diferitele împrejurări ale vieții? Ai învățat replicile Lui prin care l-a învins pe Diavolul? Știi tu cum S-a comportat El când l-au provocat unii și alții, când a fost bătut și scuipat? Știi cum S-a comportat El pe cruce? Sarcina ta primordială este să iei Evangheliile, să le studiezi, să le aprofundezi, să le înveți, pentru că în ele sunt oglindite trăsăturile Domnului Isus. Învață-le și învață din ele chipul Domnului Isus. Și dacă El a acceptat să fie considerat chiar nebun de însăși frații Săi și de mama Sa, dacă El a acceptat să fie huiduit de toți, și tu trebuie să înveți aceasta, pentru că așa a trăit Domnul tău, iar acum tu trebuie să trăiești ca El. Dacă El a spus: „Cine dintre voi Mă va dovedi că am păcat?” nu trebuie să fie aceasta și ținta ta? Domnul Isus a spus: „Orice cuvânt care trece peste «da» sau «nu» vine de la Cel rău.” Atunci cum să mai întărești spusele tale cu un „pe cuvânt de onoare” când fiecare cuvânt al tău trebuie să fie un cuvânt de onoare? ! Oamenii trebuie să știe că atunci când ai spus „da” este „da”, iar când ai spus „nu” este „nu” – sută la sută.

Așa a trăit Domnul Isus și așa trebuie să trăiești și tu. Orice situație din viața ta compar-o cu o situație similară din viața Domnului Isus și vezi cum a reacționat El în situația respectivă. Întreabă-te: „În situația aceasta, ce ar face Domnul Isus Cristos?” Aceasta trebuie să te întrebi mereu.

Rețineți deci: Prima călăuzire este prin chipul Lui, prin Persoana, prin caracterul și prin exemplul Domnului Isus.

 

(2) A doua metodă este călăuzirea prin Sfânta Scriptură. Aici, dragii mei, din nou trebuie să ne uităm la Domnul Isus. Cum a procedat El în viață? Cum a făcut El?

Unii dintre noi sunt ispitiți să trăiască așa: „Doamne, dă-mi călăuzire”, ca și când ar fi niște automate. Pe Domnul Isus nu-L găsim niciodată făcând așa.

Iată-L pe Domnul Isus în câteva situații grele. Iată-l pe Diavolul în fața Sa. „Ți-e foame, Doamne? Oameni flămânzi sunt în toată lumea. Și acum Tu știi ce e foamea. Nu vrei să rezolvi problema aceasta grea a omenirii? Poți să faci pâine din pietre!” Vă închipuiți cumva că Domnul Isus întreabă în Duhul Său: „Tată, vrei să fac așa?” Nu, ci El zice: „Stai să vedem ce zice Scriptura. Uite, Diavole, Scriptura zice că nu se trăiește numai cu pâine. În zadar dau Eu omenirii pâine, dacă nu învață să trăiască după Cuvântul lui Dumnezeu! Nu aceasta este metoda, Diavole!”

„A, vrei cu Biblia?” zice Diavolul. „Bine, și eu cunosc Biblia. Atunci haide sus pe Templu. Vezi? Mulțimea e jos. Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu și dacă vei sări de aici, Dumnezeu va porunci îngerilor Săi să te ducă pe mâini, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră. Așa zice Scriptura, nu? Închipuie-ți când vor vedea oamenii minunea asta! N-o să Te asculte? Cu asta i-ai da gata, ce mai!” „Diavole – răspunde Domnul Isus – văd că știi Scriptura. Numai că tu n-o citești bine, pentru că în Scriptură scrie: «Să nu-L ispitești pe Dumnezeu. » Tu zici: «Ia pune-L la probă pe Dumnezeu și vezi dacă Își ține făgăduința! » Eu niciodată nu-L pun la probă pe Dumnezeu.”

Dar Diavolul continuă: „Da? Bine, Doamne! Îți propun altceva: Aliază-Te cu mine! Apleacă-Te și Tu o dată în fața mea.” „Diavole, ce scrie în Scriptură? Numai lui Dumnezeu să te închini!”

Care este deci metoda Domnului Isus? La orice ispită El întreabă imediat: „Ce zice Scriptura?”

Învățătorule – zice tânărul bogat – ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „De ce Mă întrebi pe Mine? – îi răspunde Domnul Isus. Cunoști poruncile! Cunoști ce zice Scriptura!”

Acum să vă spun ceva extraordinar de important. S-a numărat de câte ori a citat Domnul Isus texte din Scriptură, din Vechiul Testament. S-a aflat astfel că El în 250 de cazuri a citat pe dinafară versete din Vechiul Testament. În 250 de situații Domnul Isus răspunde, explică și îndrumă cu ajutorul Vechiului Testament.

Ce a însemnat aceasta? Domnului Isus nu I s-a dat Scriptura așa, în mod automat. E bine să știm că tot ce a avut El în lume a avut prin muncă. Aceasta înseamnă că El, pe când era tâmplar, a învățat Biblia pe de rost. Vă dați seama ce însemna aceasta? Să știți că în tot Nazaretul era o singură Biblie și că aceea era în sinagogă. Înseamnă că El s-a pus bine cu șeful sinagogii și că a stat acolo ore și zile întregi ca să învețe Scriptura. Astfel că în orice situație era pus, Domnul Isus Își amintea imediat: „Aici se potrivește cutare parte din Scriptură!” 250 de versete (cel puțin) învățate pe de rost!

Tu câte versete din scriptură știi pe de rost?

Mai mult, Domnul Isus putea spune și unde anume este scris cuvântul la care se referea. „Nu știți ce a zis Isaia? Nu știți ce spune Moise?”

Acum, unii dintre noi au obiceiul ca atunci când așteaptă vreo călăuzire, să ia Biblia și să o deschidă la întâmplare. „Ia să văd ce-mi cade!” Aici eu am rezerve. Mărturisesc că au fost situații în viața mea când am simțit îndemnul la aceasta și că au fost cazuri când Dumnezeu mi-a dirijat viața prin metoda aceasta. Dar acestea sunt cazuri de excepție. Nu aceasta este regula generală, căci atunci m-aș transforma într-un automat. Nu mai judec eu atunci.

Domnul Isus n-a cărat după El sulurile Vechiului Testament; El avea toată scriptura în cap și era atât de bine orientat, încât în orice împrejurare spunea: „Aici se aplică cutare sau cutare parte din Scriptură.”

Tu vrei să îi vorbești unui om despre Domnul Isus. Și înainte de toate, vrei să-l convingi că, potrivit Sfintei Scripturi, el e un păcătos. Ce vei face? Simplu, vei deschide Biblia la Romani 3 și-i vei arăta negru pe alb că „toți [deci inclusiv el] au păcătuit” și că „nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar”. După aceea vrei să-i spui că omul nu este și nici nu poate fi mântuit prin faptele sale, ci numai prin harul lui Dumnezeu. Știți unde scrie și aceasta? Deschide Biblia la Efeseni 2.

Dacă acum vă întreb: Unde scrie că noi, după ce am fost mântuiți, trebuie să fim plini de râvnă pentru orice faptă bună? Știți? S-ar părea că aceasta nu ne prea place și de aceea nu ne-am preocupat de a memora locul din Scriptură unde găsim aceasta.

Pune-ți astăzi în gând și ia această hotărâre că tu trebuie să absorbi Sfânta Scriptură, să-ți îmbibi mintea cu Sfânta Scriptură.

Cunoașteți versetul acela: „Cereți orice și vi se va da!” Vai, grozavă este promisiunea aceasta! Nu te-ai gândit niciodată că este exagerată? Putem noi cere orice și să ni se dea? E adevărat sau nu versetul acesta: „Cereți orice veți vrea și vi se va da”? Da sau nu? Observați deja că există o îndoială? Numai că Domnul Isus, înainte de a face această promisiune, zice: „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice... ” (Ioan 15:7) În tine rămân cuvintele cuiva numai dacă le-ai învățat pe de rost. Acum ce zice Domnul Isus? „Dacă învățați pe de rost tot ce v-am spus, dacă tot Cuvântul lui Dumnezeu e în mințile voastre, înseamnă că știți și gândiți lucrurile lui Dumnezeu și atunci orice veți cere va fi după voia Lui și deci vi se va da.” Căci, într-adevăr, din această poziție, din această stare eu nu mai pot cere ceva ce nu este potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Domnul Isus putea să spună: „Tată, vreau să se facă pâini din pietrele acestea”, dar pentru că rămăseseră în El cuvintele din Deuteronom, El spune că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Dacă El nu știa psalmul în care se vorbește despre purtarea pe aripi de îngeri și dacă nu rămâneau în El celelalte versete, dacă nu le-ar fi putut asocia, atunci ar fi putut sări de pe streașina Templului. Dar pentru că în El era cuvântul lui Dumnezeu, El știa cât și ce să ceară, astfel că nu a cerut nimic ce era împotriva voii lui Dumnezeu, exprimată în Cuvântul Lui.

Așadar, călăuzirea lui Dumnezeu trebuie să-ți vină prin Sfânta Scriptură, înainte de a-ți veni prin vocea Duhului.

Odată a venit la mine un frate tânăr, după ce terminase facultatea, spunându-mi așa: „Frate, ajută-mă să găsesc călăuzirea Duhului Sfânt în problema căsătoriei. Cum să aflu eu voia Domnului?” Eu auzisem ceva despre planurile lui, așa că l-am întrebat: „Spune-mi câți ani i-ai făcut curte la fata cutare?” „Patru ani, frate.” „În acești patru ani, de câte ori i-ai jurat credință?” „De multe ori.” „Și de câte ori i-ai promis că o vei lua în căsătorie?” „De mai multe ori.” „Atunci – l-am întrebat – de ce mai ceri călăuzirea Duhului când știi că «da» al nostru trebuie să fie «da»?”

Într-o problemă în care Cuvântul lui Dumnezeu s-a pronunțat deja, eu nu mai trebuie să-L întreb, că mi-a și spus deja ce să fac.

Domnul Isus ne spune aici ceva referitor la Duhul Sfânt. „Când va veni Mângâietorul, vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Aici simt eu experiența Duhului Sfânt de multe ori. De câte ori nu-mi spune Duhul ce cuvânt se potrivește într-o situație dată și de câte ori nu mă ajută luminându-mi mintea și făcându-mă să înțeleg mai bine Cuvântul lui Dumnezeu! Dar El nu e acolo ca să pompeze Cuvântul lui Dumnezeu în mine fără efortul meu de a-l memora.

Mai sunt unii care spun: „Mie nu-mi trebuie Sfânta Scriptură, pentru că Duhul Sfânt comunică direct cu mine și-mi spune ce trebuie să vorbesc.” Și când aceștia încep să vorbească, nu spun decât prostii.

Domnul Isus a învățat Sfintele Scripturi. Învață-le și tu!

 

(3) A treia metodă de călăuzire este cea prin frații mai adânciți în cele spirituale și prin Biserică.

Tineri, vă mărturisesc că în viața mea au existat câțiva oameni mari ai lui Dumnezeu, mari nu după standardele omenești, ci mari înaintea Lui, mari și prind modestia lor, dar care, în momentele cruciale ale vieții mele, au venit și mi-au dat un sfat, o îndrumare, iar Duhul lui Dumnezeu mi-a spus: „Ascultă sfatul acesta!” Și datorită ascultării de un om înaintat în viața spirituală, însăși viața mea a fost salvată de la dezastru.

„Ascultă sfaturile”, spune un înțelept. E înțelept să te duci la un frate, să ceri o lămurire, o îndrumare, o explicare a Cuvântului. E înțelept să te consulți cu un frate.

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să merg la frați de-ai mei, să am părtășie cu ei și să-mi lămuresc niște probleme, să văd dacă Duhul este Acela care m-a pus pe o anumită cale sau nu.

Și tot aici este locul unde să vorbim despre călăuzirea prin biserică. Domnul Isus te învață că Biserica are autoritate morală asupra ta: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l. Dacă nu vrea să asculte, spune-l bisericii. Și dacă nu ascultă nici de biserică, atunci să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș” (cf. Matei 18:15-17).

Cu aceste cuvinte, Domnul Isus a dat autoritate bisericii. O, Doamne, câți sunt aceia care ascultă de biserică? Și câți sunt cei care spun numai: „Pe mine să mă discute niște prăpădiți? Lasă că am să le fac eu un scandal~&!"_~ Apoi își mai găsesc tovarăși. „Nu ne lăsăm! Auzi, să ne disciplineze! Pe noi?” Și așa se nasc partidele și se provoacă rupturi în biserică. Biserica este a lui Dumnezeu, e mireasa Domnului Isus, iar tu te ridici împotriva ei și o disprețuiești, o terfelești și o împroști cu noroi? Nu înțelegi că a fost voia Domnului Isus să trăim într-o comunitate căreia să-i poarte El de grijă? E o formă de călăuzire a lui Dumnezeu faptul că biserica vine să mă pună la respect, să mă limiteze, să mă tempereze, să-mi spună: „Nu te porți bine! Nu e bine ce faci!”

Dați-mi voie să fac aici o observație. Este o mare problemă cu moda feminină de astăzi. Nu pentru că noi am fi niște înapoiați, dar au fost cazuri când am fost sesizați că vin femei cu picioarele goale în biserică. Iar frații care stăteau în partea opusă, în loc să ascult mesajul lui Dumnezeu, erau ispitiți de o priveliște de păcat. Și acest lucru este o ispită în biserică.

Acum dacă biserica a venit și ți-a spus: „Soră, revizuiește-ți ținuta!” tu de ce te revolți? Biserica a gândit bine când a spus să nu mai fii o ispită, să nu faci ceva neplăcut Domnului.

Pe vremea lui Pavel femeile aveau voaluri pe cap, iar Pavel le-a spus: „Veniți cu voaluri, ca să se știe că sunteți măritate.” Dacă Pavel ar trăi pe vremea noastră, nu atât capul l-ar preocupa, cât picioarele, pentru că ele sunt astăzi pricină de poticnire și de ispitire. Nu pentru că noi am fi înapoiați, ci pentru că trebuie să ascultați de frați, pentru că trebuie să ascultați de biserică. De aceea trebuie să te îmbraci decent.

 

(4) A patra metodă de călăuzire este prin uși deschise și prin uși închise.

Tu vrei să faci lucruri grozave în viață, dar nu știu cum, parcă ți se blochează toate ușile. Să știi totuși că există cel puțin o ușă care nu ți se închide niciodată, iar ușa aceasta este ușa rugăciunii. Acolo tu poți face o lucrare minunată pentru Dumnezeu, pentru că ai o ușă deschisă. Nu există om al lui Dumnezeu care să nu aibă cel puțin o ușă deschisă.

Eu personal am învățat că dacă Domnul îmi închide o ușă, atunci să nu mai dau cu capul în ea.

Luni de zile Domnul m-a obligat să stau în Ploiești. Și, o, cum mai tânjeam după adunări ca aceasta! Dar pentru mine ușa aceea era o ușă închisă. Nu am plâns pentru motivul acesta, nu am dat cu capul să o deschid eu, ci am spus că dacă Domnul îmi oferă numai ușa aceea, eu pe aceea o voi folosi, pentru că, la timpul Său, El poate deschide alta sau, dacă vrea să o închidă și pe aceea, tot El să fie lăudat! Și chiar dacă voi fi terfelit, tot va mai rămâne ceva pentru mine! Am învățat să întreb mereu: „Doamne, astăzi ce vrei să fac în situația umilă în care mă aflu?” Și Domnul poate zice: „Să stai liniștit și astăzi să înveți Scriptura.” Și așa poate fi și mâine, și poimâine, un an, doi ani sau trei ani și jumătate ca ucenicii, învățând viața și cuvintele Mântuitorului.

Poate ești că Moise, care a vrut să-și elibereze poporul, dar când a început, a început cu parul. Dar Domnul îi zice: Du-te, Moise, du-te cioban la oi și mai stai acolo blând, mai răcorește-ți pornirile acolo, patruzeci de ani!”

Iar după patruzeci de ani, tot Domnul îi spune: „Ei, Moise, haide! Acum Eu te trimit!” Și El îi deschide lui Moise ușa prin care va trece la eliberarea poporului Său.

Înțelegeți deci? Uitați-vă la uși, vedeți care sunt deschise și care nu. Intrați pe ușile deschise! De multe ori, în călăuzirea Lui, Domnul folosește această metodă. Aici sunt posibilități. Aici este nevoie de concentrare, de acțiune.

 

(5) A cincea metodă de călăuzire a lui Dumnezeu este prin legile naturii și prin descoperirile științei.

O lege a naturii îmi spune că dacă eu sunt încălzit și transpirat, și ies afară la o temperatură de minus zece grade Celsius, a doua zi voi fi în pat, poate cu pneumonie, dar în orice caz răcit. Legile naturii îmi dictează că înainte de a ieși, să-mi iau cojocul pe mine. Eu L-aș ispiti pe Domnul dacă aș zice: „ Doamne, vreau să văd dacă Tu poți să mă încălzești fără cojoace.” Dar Dumnezeu spune: „Ascultă legile naturii!”

Dumnezeu le-a dat minte savanților moderni, astfel că aceștia au descoperit leacul împotriva microbilor. Acum, dacă eu știu că sunt atacat de un microb, sunt îndreptățit oare să zic: „Nu, Doamne, mie nu-mi trebuie injecția aceasta! Eu vreau să mă vindeci Tu, prin credință, pentru că e mult mai grozav și mai spectaculos”? De ce-L ispitești pe Dumnezeu, tu, care gândești în felul acesta? De ce vrei să fii mai grozav, mai altfel decât alții, mai altfel de cum vrea Dumnezeu? Tot El ți-a dat și medicamentul acela, dar folosind știința ca mijloc pentru aceasta, știința nu face altceva decât să ne descopere legile lumii în care trăim, ca să trăim mai corect, mai frumos, mai comod. Noi nu ne temem de descoperirile științei, noi le punem în slujba Evangheliei. Slăvit să fie Dumnezeu pentru toate invențiile științei care sunt folosite și astăzi în slujba Lui! Toate acestea sunt o formă de călăuzire a lui Dumnezeu. Știința nu face decât să descoperă cât de minunată este alcătuirea lumii lui Dumnezeu.

 

(6) A șasea metodă de călăuzire a lui Dumnezeu este prin inteligența și prin judecata noastră morală.

Textul cel mai important pentru aceasta este în Luca 12:57, unde Domnul Isus spune așa: „Pentru ce nu judecați și voi singuri ce este drept?” Da, da, Dumnezeu a lăsat Cuvântul Lui ca să te călăuzească.

Poate că ți-a îndreptat pașii la un frate sau la altul care să te îndrume. Poate predicatorul ți-a luminat mintea. „Acum – zice Domnul – de ce nu judeci singur ce este drept?” Înțelegi? Acesta este locul unde vrea să ne ducă Tatăl.

Eu vă mărturisesc că aș dori ca atunci când fiica mea va avea douăzeci de ani eu s-o pot lăsa să meargă oriunde. Eu să fiu sigur că fiica mea știe să gândească și știe să aleagă singură, fiindcă mintea ei a fost formată, sufletul ei așa a fost luminat, încât ea știe să decidă ce este drept și ce nu este. Iar când va veni de acolo din încercări și când îmi va spune unul și altul: „Ce frumos s-a purtat fiica ta!”, nu-i așa că sufletul meu de tată va fi înălțat și că voi fi mândru de fiica mea?

Și Dumnezeu zice: „Așa i-am crescut pe copiii Mei, i-am format după chipul Fiului Meu, i-am umplut de atâtea sfaturi și îndrumări, iar acum sunt mândru de ei! Ei da, îi pot trimite oriunde, și chiar dacă Îmi retrag mâna, și atunci ei știu să judece bine.”

Cel mai bun exemplu este Domnul Isus pe cruce. El strigă: „Dumnezeule, pentru ce M-ai părăsit?” El Se simte părăsit de Dumnezeu și deși zice că este părăsit de Dumnezeu, totuși ultimul Lui cuvânt în momentul morții a fost tot un cuvânt din Biblie, din Psalmul 31:5: „În mâinile Tale Îmi încredințez duhul.” Observați? Și când moare pe cruce, părăsit de Dumnezeu, moare cu un cuvânt din Scriptură pe buze. Cu alte cuvinte, El zice așa: „M-ai părăsit? Foarte bine! Dar Eu am învățat că și atunci când intru în noapte, în moarte chiar, și atunci să zic: «În mâinile Tale Îmi încredințez duhul. » Și Eu vreau să fiu după Cuvântul Tău chiar și în situația aceasta!”

Ce zice sutașul atunci? Da, cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu.”

 

(7) A șaptea metodă de călăuzire este metoda cu care am început, anume călăuzirea directă prin vocea Duhului Sfânt.

Vreau să vă spun că aceasta nu se face, repet, nu se face în permanență, în sensul că El nu ne dictează tot timpul ce avem de făcut. Sunt situații când Duhul Sfânt doar îmi luminează mintea ca să înțeleg Scriptura. De aceea tu trebuie să te rogi: „Doamne, luminează-mă prin Duhul Tău! Deschide-mi mintea ca să înțeleg Scriptura!” De aceea trebuie să te rogi: „Doamne, deschide-mi mintea!”

Dar sunt situații când Dumnezeu vrea să te ducă pe căi noi și atunci Duhul îți vorbește direct: „Treci în Macedonia, Pavele!” În multe cetăți a văzut Pavel primejdia și a șters-o frumușel; odată printr-o coșniță, noaptea. Dar au fost și orașe, în care deși primejdia era iminentă, Domnul îi spune lui Pavel: „Pavele, aici stai! Aici am atâția și atâția pe care trebuie să-i câștigi!” Și în cazurile acestea Pavel nu mai fuge. Observați? Sunt situații când el își folosește mintea și zice de aici înțeleg să plec în alte situații vine duhul și zice: „De aici înțeleg să plec.” În alte situații, vine Duhul și zice: „De aici nu pleci.” Aici este combinația dintre călăuzirea prin minte și călăuzirea prin Duhul Sfânt.

Câți nu sunt printre noi dintre aceea care, amintindu-și, povestesc: „Pe front, la un moment dat, mi s-a părut că aud o voce care îmi spunea: «Ridică-te de aici și pleacă! » Și m-am ridicat și am plecat, ca imediat după aceea, în locul unde fusesem să cadă o bombă și să distrugă totul.” Lucruri dintre acestea se povestesc cu sutele.

Duhul lui Dumnezeu ne vorbește direct de o mulțime de ori când este nevoie să ne răspundă la o nedumerire sau alta din viața noastră.

Am fost într-o situație dintre acestea la Oxford când am citit o carte care se ridica cu vehemență împotriva credinței în Dumnezeu. Era atât de dibaci alcătuită, încât n-am putut vedea cum să răspund la întrebările și la problemele puse de cartea aceea. Atunci am zis: „Doamne, Tu mi-ai promis că Duhul Tău mă va conduce în tot adevărul. Ascultă-mă acum și ține-Ți promisiunea.” În clipa următoare am auzit o voce: „Ia de pe raft cartea cutare și citește-o!” M-am ridicat și am luat cartea aceea, pe care o cumpărasem cu câteva zile înainte și pe care nu apucasem să o citesc. Și cartea aceea nu era altceva decât răspunsul biblic la întrebările și la problemele pe care le citisem înainte. Am răsuflat ușurat și am zis: „Da, Duhul este aici, ca să mă conducă în tot adevărul. Dumnezeu mă călăuzește, iar când Îi cer asistență, mă scapă de mari primejdii.”

De multe ori însă, experiența mi-a dovedit-o, când mă rog, nu primesc un răspuns clar: „Fă asta sau cealaltă!”, ci în rugăciune primesc pace, bucurie și sentimentul prezenței Lui, și aceasta înseamnă: „Du-te înainte”, pentru că la momentul potrivit Domnul îți va scoate în cale călăuzirea într-un fel sau altul. Și fii încrezător că El îți va spune încotro să mergi și încotro să nu mergi.

Două lucruri trebuie să reții:

 

1. Niciodată Duhul Sfânt nu te călăuzește împotriva Sfintei Scripturi. Orice călăuzire care contrazice un cuvânt al Sfintei Scripturi nu este de la Duhul lui Dumnezeu.

Odată a venit cineva la mine și mi-a zis: „Frate, eu am îndemnul să-mi scot soția de la facultate. (Soția lui mai era încă studentă.) Așa mă îndeamnă Duhul.” „Dacă Duhul lui Dumnezeu îți spune așa – i-am răspuns – fă așa.” Dar nu peste mult timp a venit la mine socrul lui și mi-a spus: „Frate, când s-a căsătorit băiatul acesta cu fiica mea, l-am făcut să-mi promită că nu o va scoate de la facultate, că o va lăsa să-și termine studiile. Și el s-a angajat la aceasta.” L-am întâlnit din nou pe tânăr și i-am spus: „Ascultă dragă, călăuzirea aceea despre care mi-ai vorbit nu este de la Duhul Sfânt.” „De ce? De unde știți?” s-a mirat el. „Pentru că ea te îndeamnă să-ți calci cuvântul dat, și aceasta este împotriva cuvintelor Scripturii.”

 

2. Al doilea lucru constă în faptul că atunci când îmi vorbește Duhul lui Dumnezeu și eu accept voia Lui, dintr-o dată se face pace și bucurie în suflet.

Lucrul acesta este extraordinar. Atunci nu mai este frământare, nu mai este îndoială. Când Duhul Sfânt este în mine, El înseamnă pace, seninătate, lumină și bucurie. Știu că El este prezent, și aceasta o știu fiindcă toată ființa mea este împăcată, toată ființa mi-e copleșită de liniște și de bucurie.

Acestea sunt, dragii mei, cele șapte metode de călăuzire ale lui Dumnezeu. Caută să le pătrunzi înțelesul și mai ales caută să practici călăuzirea lui Dumnezeu, caută ca aceste metode să se combine în tine și fă pe detectivul în fiecare zi. „Doamne, astăzi pe ce cale vrei să mă îndrumi? Eu sunt deja curios, și de acum toată viața mea nu este altceva decât un ochi atent care se minunează de felul cum îmi combini Tu căile!” Și așa după cum citim în Filipeni 1:6: „Acela care a început învoi această bună lucrare o va isprăvi”, acum îi spun Duhului Sfânt: „Folosește-mă! Formează-mă!” Și să știi că El o face!

Dar, mai presus de toate, gândul cu care vreau să închei este următorul: Duhul lui Dumnezeu nu va veni la tine ca să-ți dea lucruri bune prin care tu să fii grozav. De aceea nici nu trebuie să te gândești măcar: „Doamne, dă-mi putere să săvârșesc minuni! Dă-mi darul cutare să strălucesc!” Nu, nu așa.

Duhul lui Dumnezeu are două scopuri în tine:

1. Să te facă după chipul și asemănarea Domnului Isus, și aceasta înseamnă că El va tăia tot ceea ce este rău în viața ta.

Când îți spune Duhul să renunți la cutare, renunță! Și când îți spune: „Du-te de te împacă cu cutare!” tu du-te și te împacă. Când Duhul îți spune: „Revizuiește-ți biblioteca! Ai atâtea cărți împrumutate pe care nu te-ai preocupat să le restitui. Tu să le restitui până la ultima!” Duhul lui Dumnezeu nu te va face să strălucește în fața oamenilor, ci El te modelează după chipul Domnului Isus.

 

2. Să-L proslăvească pe Isus în viața ta.

Când viața ta este călăuzită de Duhul lui Dumnezeu, ea are un singur scop: proslăvirea lui Isus Cristos. Așa să trăiesc eu, încât oamenii să-L vadă pe Isus Cristos în ființa mea. Eu nu vreau să mă arăt pe mine însumi; eu vreau să-L înfățișez pe Domnul Isus, pe El să-L înalț, pe El să-L proslăvesc. Acesta este semnul că Duhul lui Dumnezeu este în mine, căci Duhul nu-mi etalează eul meu, ci Îl proslăvește pe Domnul prin viața mea.

Fie ca tu să înveți lucrurile acestea, și viața ta să fie ceea ce am spus la început: o părtășie, o viață în doi cu El, o viață biruitoare în El. Amin.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 154
Opțiuni