Puterea de condamnare a falsei religii
Autor: John MacArthur  |  Album: Scripturi selectate  |  Tematica: Religie
Resursa adaugata de Mada_O in 16/03/2020
    12345678910 0/10 X
Referințe

Să deschidem acum Bibliile la capitolul al cincilea al Evangheliei după Ioan. Acesta reprezintă unul dintre cele mai importante texte din Scriptură, dar nu din motivul pentru care se crede în general. Este o relatare despre un om care a fost vindecat de Isus. Aceasta, în sine, este ceva destul de obișnuit în Noul Testament. Iar pentru omul în cauză, desigur, a constituit o experiență ieșită din comun. Dar vindecarea este de o importanță secundară pentru sensul pasajului respectiv, iar noi dorim să cuprindem acest sens, nu-i așa? Este extrem de important. Noi am auzit această relatare de multe ori. Ea este remarcabilă din mai multe considerente. Unul dintre ele este numele scăldătorii, Scăldătoarea Betesda. Încă de când erați în Școala Duminicală tot auziți despre omul de lângă Scăldătoarea Betesda.

Un alt element definitoriu al acestei povestiri este faptul că omulera bolnav de 38 de ani. Cu toții cunoaștem povestea omului care era bolnav de 38 de ani, zăcea lângă Scăldătoarea Betesda și a fost vindecat de Isus. Dar această povestire se referă la mult mai mult decât atât. Aceste elemente, desigur, îi dau povestirii caracterul său memorabil. Dar aceasta nu este o povestire despre o vindecare, ci despre religia falsă. Este un pasaj despre puterea religiei false, despre strânsoarea nimicitoare a religiei false, despre forța distructivă pe care religia falsă o exercită asupra minților și a sufletelor oamenilor chiar atunci când aceștia cunosc adevărul. Mesajul extraordinar al acestei povestiri este conținut în concluzia sa. Deschideți la capitolul 5, versetul 16 și veți citi următoarele cuvinte: "Iudeii au început să-L urmărească pe Isus." Când Ioan vorbește despre iudei, el nu se referă pur și simplu la orice membru de rând al poporului Israel. El folosește acest cuvânt ca pe un termen tehnic prin care îi desemnează pe conducătorii religioși. La ei se referă Ioan în Evanghelia sa atunci când vorbește despre "Iudei".

Așadar, conducătorii religioși îl persecutau pe Isus. Verbul grecesc "dioko" înseamnă "a vâna, a urmări, a hăitui." Iar în acest caz putem preciza "cu ostilitate", și chiar astfel este tradus: "a persecuta". Este un verb la timpul prezent sau un verb care denotă o acțiune continuă la imperfect. Sugerează că Îl pândeau pe Isus în mod constant. Așadar, aceasta este o minune care declanșează persecuția, o persecuție care se continuă până la cruce, până la executarea lui Isus la Calvar. Acum permiteți-mi să vă descriu puțin datele problemei. Am parcurs primele patru capitole ale Evangheliei după Ioancare ne-au arătat în mod clar că Isus este Dumnezeu. El ne este prezentat în primul capitol ca fiind Creatorul, Cel care a făcut tot ceea ce există, iar nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. Ni se spune că El, Cuvântul Veșnic, Dumnezeu, a devenit om, s-a întrupat și noi am privit slava Lui. Am văzut cum ucenicii lui Ioan Botezătorul arată spre El ca fiind Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.

Astfel, El ne este prezentat drept Mesia. Am auzit chiar de pe buzele Lui că El este singurul Mântuitor și că oricine crede în El va fi salvat de la pieirea veșnică în iad. Cei ce-L resping vor fi judecați. Noi I-am văzut lucrările, lucrările Lui minunate și I-am auzit cuvintele pline de putere. Noi suntem conștienți de semnele minunate ale cunoașterii Lui. El știa ce este în mintea omului. El cunoștea povestea vieții femeii din Samaria pe care o vedea pentru prima oară. Așadar, am văzut manifestarea Divinității Sale. I-am auzit cuvintele-I pline de putere și I-am văzut forța Sa făcătoare de minuni la finele capitolului 4 exprimată în vindecarea fiului unui slujbaș împărătesc, un miracol în beneficiul unui copil aflat în pragul morții. Acestea sunt doar exemple a ceea ce demonstra Isus în lucrarea pe care o desfășura.

Odată ajunși la capitolul 5, vă aduc aminte că deja am ajunsîn etapa Galileeană a misiunii Sale, o lucrare care a durat aproximativ 16 luni, după aproape un an petrecut în Iudeea unde slujea, după care S-a dus în Galileea, unde va rămâne în jur de 16 luni, iar în cele din urmă Își va petrece ultimele luni ale slujirii Sale înapoi în Iudeea până la săptămâna Patimilor, până la moartea și învierea Sa. De-a lungul primelor zile și luni din lucrarea Sa, cuvintele și acțiunile Sale mărturisesc Divinitatea Lui, că El este Mesia, sau, pentru a folosi cuvintele lui Ioan, El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu și că noi trebuie să credem în numele Lui și, crezând în numele Lui, avem viața veșnică. Dar aici descoperim că Iudeii îl persecutau. Acest detaliu ne ia oarecum prin surprindere în Evanghelia după Ioan. Lucrările Domnului Isus făcuseră senzație în Israel. Minunile pe care le făcea zilnic în fața mulțimilor atrăgeau din ce în ce mai mulți privitori care erau uluiți.

Matei 9:33: "Mulțimile erau uimite și spuneau că așa ceva nu se mai văzuse până atunci în Israel." Marcu 2:12: "Erau toți uimiți și dădeau slavă lui Dumnezeu, zicând: "Niciodată nu am mai văzut asemenea lucruri." Minunile erau dovada divinității Sale și a faptului că El era Mesia. In capitolul 11 din Evanghelia după Matei, un pasaj foarte cunoscut, Ioan Botezătorul, care este întemnițat, aude despre lucrările lui Hristosși-și trimite ucenicii să-L întrebe: "Tu ești Mesia? Tu ești Cel așteptat?" Isus le-a răspuns și a zis: "Duceți-vă și spuneți-i lui Ioan ce vedeți și auziți." Iată dovada: "Orbii își capătă vederea, ologii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții sunt înviați iar săracilor li se propovăduiește Evanghelia." Așadar, semnele pe care le făcea erau lucrarea Lui, o lucrare miraculoasă, iar cuvintele Lui vesteau adevăratul mesaj al mântuirii. Divinitatea Sa și faptul că El este Mesia erau dovedite prin lucrările și cuvintele Sale. Ambele făceau senzație în Israel; mulțimile erau atrase de faptul că El predicași îi învăța cu putere, iar ei spuneau lucruri cum ar fi: "Nimeni nu a mai vorbit vreodată ca Omul acesta" - Ioan 7:46. Ei erau uluiți de El deoarece El îi învăța ca Unul care are putere, nu așa cum îi învățau cărturarii și fariseii (Matei 7, la sfârșitul Predicii de pe Munte).

Oamenii erau fascinați de puterea extraordinară a cuvintelor și a acțiunilor lui Isus și se mirau de tot ceea ce făcea; peste tot pe unde mergea era înghesuit de mulțime. Matei 4:25: "După El au mers mari mulțimi din Galieea, din Decapolis, Ierusalim, Iudeea și dincolo de Iordan." Mai precis, din tot Israelul. Matei 13:2: "O mulțime de noroade s-au strâns la El, așa că a trebuit să Se suie să șadă într-o corabie; iar tot norodul stătea pe țărm." Cu alte cuvinte, ca să scape de îmbulzeala mulțimilor, a trebuit să Se urce într-o corabie și să Se depărteze de la țărm ca să creeze o distanță între El și oameni și să le poată vorbi. Luca 12:1 ne spune: "Noroadele se strânseseră cu miile, așa că se călcau unii pe alții". Se adunau mulțimi mari oriunde mergea EL, atrase de învățăturile și minunile Lui. Să ne uităm o clipă la Ioan, capitolul 6, versetul 2: "O mare gloată mergea după El pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi." Aceste fapte senzaționale atrăgeau mulțimile.

În versetul 5 Isus și-a ridicat ochii spre cer și, văzând o mare mulțime venind spre El, îi cere lui Filip să hrănească acea mulțime. Puțin mai departe, în versetul 10, Isus zice: "< < Spuneți-le oamenilor să șadă jos. > > În locul acela era multă iarbă. Oamenii au șezut jos, în număr de aproape cincii mii." Cinci mii de bărbați înseamnă încă cincii mii de femei și încă zece-cinciprezece mii de copii. Aceasta înseamnă o mulțime imensă care în mod obișnuit îl urma pe Isus, un semn al popularității impresionante, fără egal, a Învățătorului făcător de minuni. Totuși, este o mulțime împinsă de curiozitate, superficială. De ce? Pentru că acești oameni sunt prizonierii unui sistem religios fals, un lucru extrem de eficient și de puternic, care dăinuiește de generațiiși are o influență sufocantă asupra oamenilor. Este important pentru noi să înțelegem forța religiei false. Noi toți ne-am confruntat cu ea în încercarea noastră de a împărtăși Evanghelia Romano-Catolicilor, Mormonilor, Martorilor lui Iehova sau altor culte, sau Musulmanilor, Hindușilor, Budiștilor sau membrilor oricărei alte religii sau cult. Noi înțelegem forța de atracție masivă exercitată de religia falsă asupra minții omenești. Pavel ne spune în 2 Corinteni 10 ca aceasta îi face prizonieri pe oameni în fortărețe solide de natură ideologică din care ne este atât de greu să-i eliberăm. Putem constata acest lucru în întâmplarea din capitolul 5 pe care o vom analiza. Dar dacă ne uităm puțin la capitolul 6, versetul 26, Isus îi spuneacelei mulțimi de oameni care-L urmau și pe care-i hrănea: "Mă căutați nu pentru semnele pe care le-ați văzut, ci pentru că v-am dat să mâncați pâine și v-ați săturat."Este o formă de interes superficial față de Domnul.

Să ne uităm la versetul 64 al acestui capitol."Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Pentru că Isus știa de la început cine erau cei ce nu credeau și cine era cel ce avea să-L vândă." Iar în versetul 66 ni se spune: "Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El." Ei au avut de ales între a-L urma pe Isus și a renunța la Iudaism sau a-L părăsi pe Isus și a rămâne loiali sistemului iudaic. În cele din urmă, chiar aceia care-I fuseseră cândva ucenici, discipoli, L-au respins și au rămas atașați de sistemul în care erau atât de adânc absorbiți. În spatele acestui sistem se aflau, desigur, în primul rând, cărturarii și Fariseii. Rabinii erau absorbiți în acest sistem iar Saducheii și chiar Irodienii îl acceptau. Sistemul era demonic, damnant, mortal. Ce spuneau mai marii poporului despre Isus? Pentru că ceea ce spuneau ei despre Isus le era adesea repetat oamenilor pentru a se asigura de loialitatea lor. În Ioan 8:48 ei afirmă că Isus era Samaritean și că era posedat de demoni.

În Matei 12:24 tot ei susțin că tot ceea ce făcea El era prin puterea lui Beelzebub, a iadului, a lui Satan. Ei își investeau timpul în manipularea oamenilor prin sistemul lor pentru a-i menține loiali acestuia, pentru a-i împiedica să se alăture taberei lui Isus în așa fel încât, la finele lucrării Sale în Iudeea, în Camera de Sus sunt adunați doar 120 de credincioși după o activitate miraculoasă de trei ani. Apoi, așa cum aflăm din 1 Corinteni 15, cel mai probabil în Galileea exista o adunare de 500 de credincioși. Doar șase sute de persoane credincioase lui Hristos, adunate în numele Lui, după o lucrare plină de minuni care a durat trei ani de zile pe tot cuprinsul țării; s-ar fi putut crede că exista o răspândire exponențială a credincioșilor în Hristos, o creștere a încrederii și a credinței în EL, că mulți Îl proclamau ca Domn și Mesia. Dar nu așa au stat lucrurile. Există o tendință mereu crescândă ce străbate cele patru Evanghelii de antagonism ale cărei origini pot fi găsite în influența neînduplecatăa conducătorilor religioși din Israel care o țineau una și bună că Isus vine din iad, că lucra prin puterea diavolului și că era posedat de demoni, dacă nu nebun.

Asta nu ne miră, pentru că, ne amintim de Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetul 11 unde scrie: "A venit la ai Săi iar ai Săi" - ce au făcut? ? ? - "nu L-au primit. El era în lume și lumea a fost făcută prin EL, dar lumea nu L-a cunoscut." Așadar, am fost avertizați că urma să fie respins încă din capitolul 1, versetul 11, iar apoi în capitolul 3 versetul 32, unde citim: "Nimeni nu primește mărturisirea Lui."Ei se îngrămădeau să-I vadă minunile. Erau pătrunși de cuvintele Lui. Dar erau indiferenți față de statutul Lui de Mesia, Fiul lui Dumnezeu. De ce? Din cauza influenței neînduplecate a conducătorilor religioși din Israel. Aș dori să vedeți asta în Evanghelia după Ioan, capitolul 7, versetul 25. O să vă dau doar niște indicii asupra dezvoltării acestei atitudini pe parcursul Evangheliei după Ioan. Ioan 7:25: "Unii din locuitorii Ierusalimului întrebau: < < Nu este El Acela pe care caută ei să-L omoare? > >" Ne aflăm aproape de începutul Evangheliei după Ioan dar oamenii deja știu că mai marii poporului Îi doreau moartea. Ei știu deja că El a fost desemnat drept un Samaritean, un trădător, un proscris, un posedat de diavolul. Oamenii știu că mai marii îi doresc moartea.

Capitolul 7 versetul 30 ne spune: "Deci căutau să-L prindă, dar nimeni nu a pus mâna pe EL pentru că încă nu-I sosise ceasul." Ei doreau să-L prindă și să-L execute. În versetul 44 al aceluiași capitol scrie: "Unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni nu a pus mâna pe EL." În 8:20 Dumnezeu îi împiedică să înfăptuiască ce-și propuseseră până în acel moment. Din nou, în 8:20 al capitolului 8: "Dar nimeni nu a pus mâna pe El pentru că încă nu-I sosise ceasul." Așadar, iată unde ne aflăm: de trei ori la rând au vrut să-L prindă, să-L execute, să-L omoare - oamenii știau acest lucru - dar nu au făcut-o pentru că au fost literalmente opriți de Dumnezeu fiindcă nu era momentul. În capitolul 8, versetul 52, Iudeii, din nou - știm la cine se referă Ioan când vorbește despre Iudei - I-au zis: "Acum știm că ai drac. Avraam și profeții au murit iar Tu spui că, dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veci nu va vedea moartea."Trebuie să fi posedat ca să spui asemenea lucruri. Ei tot repetau aceste comentarii cu privire la Isus. Sfârșitul capitolului 8, versetul 59: "Atunci au luat pietre ca să-L omoare, dar EL S-a ascuns și a plecat din Templu."

Un posedat de diavol care trebuie executat, trebuie omorât chiar de către mulțimi. În versetul 22 din capitolul 9 - capitolul 9 este despre orbul din naștere. Isus îl vindecă pe orbul din naștere iar mai marii poporului, Iudeii, vin și au o confruntare cu părinții omului, iar aceștia, împreună cu fiul lor, fac declarații de frica Iudeilor. Observăm, așadar, cum se raportau oamenii la conducătorii lor. Le era frică de ei. Se temeau de ei. Credeau că mai marii poporului dețineau controlul asupra sufletelorși a destinelor lor veșnice și asupra locului lor în Împărăția lui Dumnezeu. Așa că, voiau să le fie pe plac. Erau cu totul supuși puterii și autorității conducătorilor. Pentru că Iudeii deja hotărâseră - din nou Iudeii, conducătorii - că, dacă Îl va mărturisi cineva pe Hristos, pe Mesia, să fie dat afară din sinagogă. Oricine ar fi mărturisit că este ucenic sau ucenică a lui Hristos devenea persona-non-grata în viața socială a Israelului pentru că sinagoga era centrul acesteia. Ar fi fost excomunicați, excluși din sinagogă, considerați niște proscriși. Nu ar mai fi putut lua parte la nici un fel de activitate socială, nici măcar în cadrul unei familii. Așadar, oamenii știau ce ar fi avut de plătit dacă L-ar fi urmat pe acest demonizat. Prețul era mare.

În capitolul 9, versetul 24, ni se spune din nou: "Atunci l-au chemat pe omul despre care știau că fusese orb dar acum vedea și i-au spus: < < Dă slavă lui Dumnezeu; noi știm că omul acesta este un păcătos. > >" Este un păcătos, un posedat de diavolul, ca un Samaritean, un proscris și un trădător. Asta le repetau ei oamenilor din popor. Iar oricine L-ar fi urmat ar fi fost la propriu exclus din societatea Israelită. Prețul era mare. Capitolul 10, versetul 19 - foarte important. Din nou s-a produs o scindare între Iudei din pricina următoarelor cuvinte: "Mulți dintre ei ziceau: < < Are drac; este nebun. De ce-L ascultați? > >"În regulă, a mai apărut un element: este nebun, e un maniac, un scăpat de sub control. Mai jos, în versetul 31, Iudeii au luat din nou pietre ca să-L omoare.

Versetul 39: "Ei căutau din nou să-L prindă, dar El a scăpat de urmărirea lor." Capitolul 11, versetul 53: "Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare." Iar de aici, ajungem direct la Săptămâna Patimilor când au reușit să-i determine pe romani să-L execute. Este un val de ură promovată de conducătorii lui Israel care erau câinii de pază ai unui sistem religios apostat și distructiv. Ocupația lor este aceea de a produce fii ai iadului exact ca ei - Isus a afirmat asta cu propriile Sale cuvinte. Ei sunt atât de eficienți încât în Matei 27:23 și 25 tot poporul strigă deodată: "Răstignește-L, răstignește-L, nu vrem ca Omul Acesta să domnească peste noi." Aceasta este puterea religiei false - puterea de a cuprinde sufletele păcătoșilor. Să ne întoarcem acum la capitolul 5.

În Evanghelia după Ioan, valul persecuției împotriva lui Isus își are originea în această relatare. Versetul 16: "Îl urmăreau pe Isus" - iudeii Îl urmăreau. Valul de ură este declanșat de întâmplarea din capitolul 5:1-16. Da, este o minune, o minune uluitoare - vindecarea unui om care fusese bolnav timp de 38 de ani - aceasta este o dovadă zdrobitoare a Divinității lui Isus Hristos. Dar nu minunea este scopul povestirii, ci prezentarea reacției vizavi de Isus. Minunea atrage după sine ostilitatea poporului Israel. Acesta putem spune că este elementul care schimbă atitudinea oamenilor de la un interes rezervat la respingere fățișă. Astfel, în capitolele 5,6 și 7 tema centrală este opoziția față de Isus.

Tema primelor 4 capitole este demonstrarea divinității lui Hristosprin omnisciența Sa, prin puterea Sa de a înfăptui minuni, prin autoritatea exercitată în Templu și chiar prin declarațiile lui Ioan din capitolul 1 despre Divinitatea Sa în calitate de Creator. Primele 4 capitole se centrează asupra cuvintelor Sale, asupra lucrurilorpe care le spunea. Ajungem la Capitolul 5 și vedem cum începe să creascăatitudinea de respingere. Să citim întâmplarea: "După aceea era un praznic al Iudeilor; și Isus S-a suit la Ierusalim. În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare, numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare și tulbura apa. Și cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Acolo se afla un om bolnav de treizeci și opt de ani. Isus, când l-a văzut zăcând, și fiindcă știa că este bolnav de multă vreme, i-a zis: "Vrei să te faci sănătos?" "Doamne", I-a răspuns bolnavul,"n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; și, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea." "Scoală-te", i-a zis Isus,"ridică-ți patul și umblă." Îndată omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla."

Acum intervine problema."Ziua aceea era o zi de Sabat. Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: "Este ziua Sabatului; nu-ți este îngăduit să-ți ridici patul." El le-a răspuns: "Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: "Ridică-ți patul și umblă." Ei l-au întrebat: "Cine este Omul acela care ți-a zis: "Ridică-ți patul și umblă"?" Dar cel vindecat nu știa cine este: căci Isus Se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela. După aceea, Isus l-a găsit în Templu și i-a zis: "Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău."Omul acela s-a dus și a spus Iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus și căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului." Dar nu din această cauză Îl urau ei pe Isus. Începuseră să-L deteste cu mult timp în urmă când atacase Templul - eveniment descris în capitolul 2, versetele 13-22. Avem o descriere a ceea ce făcuse El încă de la începutul lucrării Sale cu multe luni în urmă. Dar ei nu uitaseră acest lucru. Ei nu uitaseră că El le atacase Templul.

Dar aici aflăm evenimentul care a declanșat persecuția care continuă să se amplifice în pasajele pe care vi le-am citit cu câteva minute în urmă. Există trei elemente în această relatare și fiecare dintre ele este centratîn jurul personalităților. Trei personalități - Isus, Iudeii și omul - și trei realități uimitoare: compasiunea uimitoare a lui Isus, disprețul uimitor al Iudeilor și placiditatea uimitoare a omului în cauză. Și poate aceasta din urmă este cea mai surprinzătoare dintre toate trei. Toate acestea conlucrează pentru a lansa, a declanșa și a stârni persecuția. Să începem să analizăm uimitoarea compasiune a lui Isus, pentru că astfel începe relatarea. Apropo, este nevoie să ne reamintim că Dumnezeu este un Dumnezeu îndurător? Nu cred că este cazul. Psalmul 86:15 ni-L înfățișează pe Dumnezeu plin de milă. Această descriere se repetă în Psalmii 111,112, 145 și este reamintită pe parcursul întregului Vechi Testament - Dumnezeu este un Dumnezeu al milei.

În Evangheliile după Matei și Marcu citim că lui Isus I s-a făcut milă de multe ori. El este Dumnezeu și simte aceeași milă pe care o simte Dumnezeu - ceea ce înseamnă compasiune și faptul că simte într-o anumită măsură durerea păcătoșilor căzuți și este plin de îndurare. Toate cuvintele și faptele Sale sunt pline de milă. El simte compasiune față de suferința fizică, de aceea îi vindecă pe oameni. El simte compasiune față de cei stăpâniți de diavol și de aceea îi eliberează pe cei posedați. Lui îi este milă de cei împovărați de păcate și de aceea îi mântuiește. Dumnezeu este îndurător prin însăși natura Sa și tot astfel este și Isus. Aici vedem o ilustrare a compasiunii lui Isus manifestate față de un om care nu beneficiase niciodată de milă. Isus îi arată milă deși el nu primise milă de la nimeni. Afirmația paraliticului din versetul 7 arată că nimeni nu-l ajuta să intre în apă și, până să ajungă el, ajungea altcineva înaintea lui. Infirmitatea lui îi încetinea mișcările. Iar ceilalți oameni care sufereau de alte boliincapacitante sau handicapuri reușeau să intre în apă înaintea lui. Dar nimeni nu zicea: "De ce nu intri tu primul, pentru că ești aici de atâta vreme?" Nimeni nu-i arăta nici un strop de milă în afară de mila pe care avea să i-o arate Isus, după aproape 40 de ani, este foarte clar. Să ne uităm la versetul 1: "După acestea" - adică după ceea ce se întâmplase în Galileea, incluzând vindecarea fiului unui slujbaș împărătesc la finele capitolului al- 4 -lea și celelalte miracole pe care le-a înfăptuit în Galileea. Ioan nu le notează, doar ceilalți evangheliști o fac. Ioan nu descrie decât o singură vindecare în Galileea și anume, vindecarea fiului unui slujbaș împărătesc de la finele capitolului al - 4 - lea.

După lucrarea Lui din Galileea era un praznic al Iudeilor. Nu este specificat nici momentul și nici sărbătoarea. Nu știm dacă este Paștele din Aprilie sau Sărbătoarea Corturilor din Octombrie sau Sărbătoarea Încheierii Săptămânilor. Nu știm despre ce sărbătoare este vorba. Dar din Deuteronom 16:16 aflăm că erau trei sărbători în fiecare an la care trebuia să participe toți bărbații. Cel mai probabil că era unul dintre aceste praznice, nu știm care anume și nici nu este relevant. Dar era un praznic al Iudeilor la care participa și Isus. Ca o paranteză trebuie să observăm că, deși sistemul era apostat, iar preoții care oficiau în timpul acestor sărbători erau o urâciune înaintea lui Dumnezeu, tot mai țineau porunca de a celebra aceste evenimente care erau poruncite în Cuvântul lui Dumnezeu, iar Isus era credincios în împlinirea neprihănirii și a poruncilor pe care I le dăduse Dumnezeu chiar dacă oamenii care le îndeplineau când a ajuns El acolo erau pe deplin nedemni. El era credincios față de Dumnezeu în împlinirea tuturor poruncilor Lui.

Așadar, El S-a dus la Ierusalim împreună cu toți aceia care mergeau la praznic. Nu știm când anume, dar este foarte probabil ca EL să-și fi întrerupt lucrarea din Galileea pentru a se duce și a se întoarce de la acest praznic. De ce spun aceste lucruri? Pentru că în capitolul 5 Îl vedem în Ierusalim, iar în capitolul 6 este din nou în Galileea, iar în capitolul 7 este înapoi în Ierusalim și în Iudeea. Astfel, în loc să plasăm momentul acesta la sfârșitul lucrării Lui în Galileea și apoi să trebuiască să explicăm cum s-a întors în Galileea în capitolul 6, este mai bine să o considerăm ca pe o excursie la Ierusalim pentru o sărbătoare în timpul activității Sale în Galileea. Este un amănunt important."În Ierusalim era" - pentru că Ioan scrie între 80 și 98 d. Hr. , iar Ierusalimul a fost distrus în 78. Deci, cu vreo zece ani înainte ca Ioan să scrie aceste lucruri, orașul a fost distrus, Templul a fost distrus, zidul a fost distrus într-o anumită măsură. Și sunt unii se întreabă de ce spune în Ierusalim era. O explicație poate fi că folosește prezentul istoric. Uneori, când relatez o întâmplare, o întâmplare Biblică, folosesc timpul prezent chiar dacă mă refer la ceva ce a existat cu două mii de ani în trecut - "în oraș se află această poarta" sau "în oraș este acest om" - cu sensul de prezent istoric. Mai avem o explicație la fel de plauzibilă. Există o mărturie din secolul al-IV-lea a unui pelerin care a vizitat Ierusalimul sute de ani mai târziu, în care declară că a văzut Poarta Oilor sau ruinele Porții Oilor încă în picioare și rămășițele construcției care împrejmuia poarta. În orice caz, la vremea în care Isus a fost acolo, exista Poarta Oilor și scăldătoarea.

Dacă doriți mai multe detalii despre Poarta Oilor, citiți Neemia capitolul 3 versetul 1, începeți de acolo și veți observa că Neemia menționează Poarta Oilor de mai multe ori. Ce funcție avea? Era poarta prin care oile erau aduse în Templu pentru sacrificiu. Așadar, este lângă Templu, iar în apropierea ei se află o scăldătoare. În Ierusalim se găseau astfel de scăldători presărate prin mai multe locuri din rațiuni lesne de înțeles: ca sursă de apă, pentru purificare, pentru scăldat, pentru răcorit în arșița zilei. Erau numeroase și răspândite pretutindeni. Niște istorici interesanți au încercat să identifice această scăldătoareca fiind una cu o adâncime de aproximativ 25 de metri. Imposibil, pentru că, într-un asemenea caz, n-am obține decât o scăldătoare pe al cărei fund zac o grămadă de schilozi. Așa că, indiferent de cât de adâncă era scăldătoarea, acești oameni puteau să intre și să iasă din ea. Deci nu este vorba de ceva adânc. Mai mult, scăldătoarea se numește Betesda, iar Betesda înseamnă "casa milei." Ceea ce este în concordanță cu existența unei superstiții despre coborârea unui înger care agita apa, acesta dobândind astfel proprietăți vindecătoare.

Dacă ne uităm în Biblie, vom observa în versetul al treilea o linie înaintea cuvântului "așteptau" sau după cuvântul "uscați", care se continuă până la sfârșitul versetului al patrulea. Aceasta semnalează că un copist a adăgat un fragment care nu se găsea în manuscrisele antice. Nu am știu acest lucru înainte de a descoperi manuscrisele antice, iar când am găsit manuscrisele mai vechi, ne-am dat seama că acest fragment nu exista acolo - a fost adăugat ulterior. Deci, nu luați în seamă idea că un înger se cobora, tulbura apa și primul care cobora acolo era vindecat indiferent de ce ar fi suferit. Această informație apare mult mai târziu față de original. Un copist a adăugat-o datorită superstiției care circula. Poate la asta se referă omul în versetul 7 când spune: "Nu am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; și, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea." Această superstiție se pare că exista într-adevăr. Poate veți întreba: "De unde a apărut această superstiție?" Se poate ca această scăldătoare să fi fost într-adevăr alimentată de un izvor și poate chiar avea valoare terapeutică. Și este posibil ca, odată cu trecerea timpului, această proprietate să fi fost asociată cu o putere miraculoasă. Greu de spus.

Este de ajuns să știți că în textul original al Scripturii sunt scrise următoarele: "Acolo zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați și acolo se afla un om bolnav de 38 de ani." Această scăldătoare avea cinci pridvoare ceea ce înseamnă că era destul de mare. Cinci verande acoperite pentru a fi ferite de lumina directă a soareluiși prevăzute cu colonade dispuse în jurul scăldătoarei. Se pare că exista o credință larg răspândită, o superstiție conform căreia un înger se cobora și tulbura apa. Poate această informație circula prin tradiție și un copist s-a gândit să o menționeze cu scopul de a explica această credință, dar nu apare în textul original. Dacă credeau așa ceva, credeau prostește. Era doar o superstiție, pură magie. Acolo se afla un om care zăcea bolnav de 38 de ani și care nu reușise să intre în apă și să se vindece. Când l-a văzut acolo și, știind că se găsea în starea aceea de foarte multă vreme, Isus, a cărui omnisciență îi dovedește divinitatea, l-a întrebat: "Vrei să te faci sănătos?" Acum, știți că oamenii și-au bătut joc de această întrebare."Ce... ce vrei să spui?" El l-a întrebat: "Vrei să te faci sănătos?" Ce întrebare ridicolă! Omul fusese acolo alături de toți ceilalți orbi, șchiopi și surzi care sperau să intre în apă imediat ce era tulburată, deși poate nu era vorba de nimic altceva decât despre niște bule de gaz agitate, un fenomen fizic tipic unei scăldători alimentate dintr-un izvor. Dar el stătea acolo de multă vreme - categoric dorea să se facă sănătos. Dar, totuși, întrebarea este foarte corectă. E mult mai bine să întrebi așa ceva decât să zici: "E totul în regulă?" sau: "Bună, ce mai faci?" Pentru a atrage atenția omului, Isus a îndreptat conversația spre necesitatea lui imediată. Dacă ar fi abandonat speranța vindecării, nu ar mai fi stat acolo alături de toți ceilalți oameni ca să mai fie dezamăgit încă o dată după 38 de ani de încercare.

Așadar, Domnul nostru abordează chestiunea concretă exact așa cum a făcut și cu femeia de la fântână când a început să vorbească despre sete, de la care a ajuns la chestiunea setei ei spirituale. Iar întrebarea este corectă: vrei să te faci sănătos? Nu ți-ai pierdut speranța? Este o întrebare corectă. 38 de ani, mai ai vreo urmă de speranță sau ești total disperat? Este doar o formă pasivă de disperare? Mai există vreo frântură de speranță în tine? Indiferent de motivul pe care Domnul îl va fi avut să pună o asemenea întrebare, lucrul evident este că El dorește să-i atragă atenția omului asupra nevoii sale și a faptului ca aceasta nu fusese niciodată rezolvată. Iar aceasta dovedește că Lui Îi pasă. Nimănui din jur nu-i păsa. Pe nimeni altcineva nu interesa dacă reușise să intre în apă. Este vorba despre un om care trăise aproape 40 de ani fără să beneficieze de vreun semn de milă de la cineva, nici măcar de la cei care erau în aceeași situație. Dar acum, pentru prima oară, întâlnește pe Cineva Căruia Îi pasă de El. Unui străin I se face milă de el. Un străin îi vorbește frumos. Nu pierdeți din vedere că acest om era considerat un paria și un proscrisde către Iudei din cauza suferinței lui îndelungate pe care ei o considerau o pedeapsă divină pentru răutatea lui. Nici un om cu o oarecare importanță de ordin spiritual i s-ar fi adresat acestui bolnav. Dar Domnul nostru îi vorbește. Iar bolnavul îi răspunde: "Domnule, nu am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; și, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea." El s-a lăsat pradă superstiției. Nici nu pomenește de vreun înger care tulbură apa. Indiferent ce superstiție ar fi fost aceea, el îi căzuse pradă și îi era imposibil să o folosească în vreun fel în viața lui.

Dar veți spune: "Cum ar putea oare să creadă cineva așa ceva?" Dar suntem în antichitate, oameni buni. În papirusul Ebers, îndreptarul medical al egiptenilor, sunt scrise următoarele: "Pentru a preveni albirea părului, ungeți-l cu sângele unui vițel negru fiert în uleisau cu grăsimea de la un șarpe cu clopoței." Auziți încă una. Unii dintre domni au nevoie de asta."Când vă pierdeți părul, aplicați un amestec de șase grăsimi, de cal, hipopotam, crocodil - puțin mai greu de găsit - pisică, șarpe și ibex. Pentru a-l întări, ungeți-l cu o sfărâmătură de dinte de măgar amestecat cu miere." Dacă vă închipuiți că așa ceva o să vă facă părul să crească, vă înșelați amarnic. Dar asta era anitchitatea. Ei credeau în remedii gen apă fermecată, sânge de șopârlă, dinți de porc, carne putredă, grăsime împuțită, grăsime de ureche de porc, de gâscă, de orice alt animal. Oameni care să creadă că apa cu bule de gaz îi poate vindeca ar fi fost ușor de găsit deoarece apele minerale pot avea efect terapeutic. Dar acest om nu reușisesă se folosească de ea. Iar aici intervine Isus cel milos.

Apropo, acest om habar nu are cine este Isus - nici cea mai vagă idee nu are. Nu este credincios și nici mcar nu știe Cine este. Imediat, în versetul 8, Isus îi dă trei porunci: "Ridică-te, ridică-ți patul și umblă." Trei ordine: "Ridică-te, ridică-ți patul și umblă."În acest moment se eliberează o putere. Imediat apoi, în versetul 9: "Omul s-a făcut sănătos, și-a ridicat patul și a început să umble." Ce vreau să spun este că momentul a fost uluitor, ceea ce înseamnă că boala îl ținea imobilizat orizontal. Iar el a început brusc să simtă forță în brațele și picioarele lui fără vlagă. Și, pe măsură ce se ridica în picioare, a dobândit puterea de a sta drept. Trebuie să înțelegeți că vindecările pe care le făcea Isus erau totale și instantanee. Cei vindecați nu aveau nevoie de recuperare, nu era un proces gradual. Paraliticul era acum ca un tânăr plin de putere. S-a ridicat în picioare. Nu a fost o chestiune de credință. Nu a trebuit să creadă ca acest lucru să se întâmple. Nici măcar nu știa Cine este Isus. Această minune nu a avut nimic de a face cu credința lui. Absolut nimic. Dar începe cu o demonstrare a compasiunii lui Isus și cu replica omului și cu faptul că a început să meargă.

Acum intervine problema."Ziua aceea era o zi de Sabat." Acesta este scopul minunii. Isus ar fi putut să facă această vindecare și a doua zi. Omul nu suferea de o boală mortală, ci de ceva cronic. Ar fi putut fi vindecat trei zile mai târziu sau două zile mai devreme. Isus a ales Sabatul pentru că în aceasta constă cheia a ceea ce se întâmplă acolo. A ales Sabatul cu scopul clar de a stârni o confruntare cu mai marii Israelului. El i-a spus omului: "Ridică-ți patul." Oare nu știa că acest gest îi va înfuria pe conducătorii religioși? Categoric știa. Ei suciseră Legea. Dumnezeu dăduse legea Sabatului în Exod 20și o repetase de câteva ori în Exod și Deuteronom. Dumnezeu instituise Sabatul ca pe o zi de relaxare, odihnă, bucurie, săvârșire de fapte bune. Singurul lucru pe care nu trebuia să-l faci erau activitățile obișnuite, de zi cu zi. În Ieremia 17:21 scrie: "Fiți cu băgare de seamă să nu purtați nici o greutateîn ziua Sabatului și să nu treceți nimic prin porțile Ierusalimului." Se referă la comerț. Să nu faceți comerțul obișnuit. Dar ei adăugaseră zeci și sute de reguli și limitări cu privire la comportamentul într-o zi de Sabat.

De fapt, din Matei 23 reiese că povara era atât de grea încât oamenii nu puteau s-o ducă iar ei nu-i ajutau deloc - poveri imposibile. Astfel, ei pervertiseră sensul Sabatului transformându-l în cea mai rea zi a săptămânii, cea mai înrobitoare. În Luca 6, El a intrat în Sinagogă în ziua Sabatului și învăța norodul. Acolo se afla un om care avea o mână paralizată. Cărturarii și Fariseii Îl pândeau pe Isus să vadă dacă îl va însănătoși în ziua Sabatului ca să găsească vreo vină împotriva Lui. Așa că, le-a făcut pe plac. Ca întotdeauna, El le cunoștea gândurile. I-a zis omului cu mâna paralizată: "Ridică-te și stai în mijloc!"Iar omul s-a ridicat și a stat în mijloc. Isus le-a zis: "Vă întreb dar, este îngăduit a face bine sau rău în ziua Sabatului? A scăpa o viață sau a o pierde?" Și, privind în jur la ei toți, i-a zis omului: "Întinde-ți mâna!"Iar omul a întins-o și mâna i s-a făcut sănătoasă. Iar ei turbau de mânie împotriva Lui și se sfătuiau cum să scape de El. Îi doreau moartea din pricina a ceea ce făcea în Sabatul lor prețios. Sabatul era punctul focal al sistemului lor religios apostat, care-i convingea de propria lor neprihănire, legalist. Isus Însuși le declarase că putea să facă orice dorea în ziua de Sabat.

Ascultați ce scrie în Marcu 2:27: "Sabatul a fost făcut pentru om" - a zis Isus -și nu omul pentru Sabat. Iar Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului." Isus a declanșat o controversă pe tema Sabatului în mod voit. Problema credinței bolnavului n-a avut nici un rol aici. Miza era confruntarea cu mai marii poporului. Iar aceasta ne face să ne gândim cât de gravă considerau ei această încălcare a legii și cum Isus le desconsidera total tradițiile. El a refuzat să respecte reguliletradiției rabinice făcute cu privire la Sabat de către niște legaliști. Era un subiect major de dispută între El și conducătorii religioși. Matei tratează acest subiect; la fel și Marcu, Luca și Ioan, așa cum vedem aici. Domnul vindecă acest bolnav în ziua Sabatului în mod voit,

înadins îi spune să-și ridice patul și să umble. El știe că îi sfidează pe Iudeii care-L urmăreau îndeaproape. Pe El nu-L interesează decât Legea lui Dumnezeu, nu-i pasă de tradiția rabinică. El știe că ei înlocuiseră Legea lui Dumnezeu cu tradiții omenești. El știe că Sabatul este un mod de a-L proslăvi pe Dumnezeu și de a-L onora pe Dumnezeu. Este un dar pentru omenire. Ei transformaseră Sabatul într-o povarăși într-o metodă de a-și demonstra falsa lor neprihănire. Astfel, El îi atacă în însăși inima sistemului lor și face lucrul acesta printr-un gest de compasiune, uimitoare compasiune față de un om care fusese bolnav de atât de multă vreme. Compasiunea uimitoare a lui Isus este urmată de disprețul la fel de uimitor al Iudeilor.

Să citim versetul 10: "Iudeii îi ziceau omului care fusese vindecat: < < este Sabatul și nu e permis să-ți ridici patul> > . Dar el le-a răspuns: "Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: < < Ridică-ți patul și umblă> >". Ei l-au întrebat: "Cine este Cel ce ți-a zis să-ți ridici patul și să umbli?" Lor nu le păsa deloc dacă omul putea să meargă sau nu. Erau răi și nepăsători. Ei nu aveau decât dispreț pentru acel om, fiind convinși că se aflaîn starea aceea datorită pedepsei lui Dumnezeu. Și nu se purtau astfel pentru că ar fi avut aprobarea lui Dumnezeu. Ei nu simt nimic altceva decât dispreț pentru acest om, dar, și mai grav, nu simt altceva decât dispreț pentru Isus și pentru fapta Sa. Ei doar vor să afle cine a făcut acest lucru? Cine ți-a spus că poți să-ți ridici patul? Nu te mai gândi la minune, n-o băga în seamă, cine anume ți-a spus că poți să-ți ridici patul? Cine este omul care ți-a spus așa ceva? El este intimidat. Omul este intimidat. Iar aceasta conduce la cea de a treia și cea mai interesantă parte a povestirii, indiferența omului. Compasiunea lui Isus, disprețul Iudeilor și indiferența omului. Este năucitor.

Uitați-vă în versetul 14: "După aceea, Isus l-a găsit în Templu." Nu uitați că în Templu trebuie să fi fost zeci de mii de oameni, dar Isus știa ce este în inima lor, știa unde se găseau, unde fuseseră și încotro se îndreptau. L-a găsit în Templu. S-a dus după el și i-a spus: "Iată că te-ai făcut sănătos. De acum înainte să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău." O abordare individuală. L-a găsit pe omul respectiv într-o mare mulțime, în Templu; îl găsește pe omul care acum merge și cu siguranță vorbește cu oricine este dispus să-l asculte despre ceea ce i s-a întâmplat. El nu are nici cea mai vagă idee despre cine a făcut acest lucru și de unde a venit puterea. Isus l-a găsit și cred că discuția lor a fost mai lungă decât cea notată în text. Cred că se încadrează în acele lucruri despre care este scris în Ioan 21:25 că, dacă s-ar consemna tot ceea ce a făcut și a spus Isus, nu ar încăpea în toată lumea cărțile scrise.

Dar încheierea discuției a decurs astfel: "Iată că te-ai făcut sănătos. Du-te și să nu mai păcătuiești ca să nu ți se întâmple ceva mai rău." Ce vrea să spună cu asta? Că cei 38 de ani ai săi de boală erau o consecință a păcatului. Este acest lucru valabil întotdeauna? Nu. În capitolul 9, la vindecarea orbului din naștere, ce au întrebat Iudeii?"Cine a păcătuit? Omul acesta sau părinții lui?" Și ce a răspuns Isus?"Nici unul din ei." Uneori ne îmbolnăvim iar boala nu este o consecință directă a păcatului. Pavel le scrie Corintenilor: "Unii dintre voi sunt slăbiți sau bolnavi, iar alții dintre voi chiar dorm din cauza felului în care ați pângărit cina Domnului."David a scris că mâna Domnului apăsa atât de puternic asupra lui că i se usca seva vieții. Moise i-a spus în Deuteronom 28 poporului Israel: "Dacă nu-L ascultați pe Domnul, El va face să fiți loviți de aceste boli." În cazul acestui om, boala lui era o consecință a păcatului său. Altceva nu mai știm. Iar avertismentul final pe care i-l dă Isus este: "Te-ai făcut sănătos, acum trebuie să-ți schimbi direcția, departe de păcatul care ți-a marcat viața." De aici deducem că omul nu era mântuit. Iar Isus îi spune: "Treizeci și opt de ani de boală ca rezultat al păcatului - dar asta nu este nimic în comparație cu mânia lui Dumnezeu în iad pe care ai puteas-o suferi pentru veșnicie. Ai fost vindecat. Du-te și să nu mai păcătuiești." Isus trebuie să-i fi spus omului ce înseamnă aceste lucruri ceea ce arată că i-a explicat necesitatea încrederii în El ca fiind singura cale de a fi iertat și eliberat de sub puterea păcatului. Crezi că îți este greu să privești înapoi la cei 38 de ani? Asta nu e nimic pe lângă ce te așteaptă dacă nu te întorci de la păcatele tale. Aici apare cea mai șocantă parte a povestirii."Omul s-a dus și le-a spus Iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos." El și-a ales tabăra, nu-i așa? Ce tabără a ales? Tabăra Iudeilor. Uluitor! După 4 decade de suferință groaznică, însănătoșire, avertisment, explicația clară a adevărului iertării - garantez pentru asta - omul pleacă de la Isus și-și declară loialitatea față de Iudeii care-L urau pe Isus. Iar el știa că Iudeii Îl urau pe Isus și că-L pândeau. Toată lumea știa că-I voiau răul. Și totuși, Îl trădează pe Isus.

Aceasta este puterea falsei religii. În ciuda compasiunii manifestate de Hristos, în ciuda unui miracol uluitor, în ciuda unei vindecări, acest om și-a declarat loialitatea față de Iudeii care-I doreau moartea lui Isus. Acesta trebuie să fie cel mai șocant gest de nerecunoștință și necredință față de toate vindecările pe care le-a făcut Isus. Lui nici prin gând nu-i trece să-L preamărească pe Domnul Isus. Nu are nici cea mai mică intenție de a-L urma pe Isus. El știe că Iudeii Îi sunt ostili. Ei avuseseră o conversație la care se face referință în versetele 10-12, o parte enigmatică a acelei conversații. Trebuie că ei îi făcuseră cunoscut felul în care se raportau ei la omul care făcuse acest lucru. Și pentru a i se trece cu vederea faptul că încălcase Sabatul, omul încearcă să-și răscumpere greșeala și-și ajută dorința de a reintra în grațiileconducătorilor religioși trădându-L pe Isus. Aceasta este puterea falsei religii. Ca rezultat, avem versetul 16: "Iudeii îl persecutau pe Isus pentru că făcea aceste lucruri în ziua Sabatului." Da, este cu adevărat o povestire cu minuni, dar este o povestire cu minuni tragic de tristă.

Nu este povestea unui om care a fost vindecat și apoi a devenit credincios. Ci a unui om care a fost vindecat și apoi a devenit ostil. Iar dacă vă miră cumva acest lucru, nu uitați ceva. Aproape toți oamenii care au beneficiat de vindecările lui Isus L-au respins pentru că El a vindecat un număr uriaș de oameni iar în final nu au rămas lângă EL decât câțiva. Aceasta este puterea - puterea distrugătoare - a religiei false. Paraliticul a ales tabăra acelora care emiteau reguli cu privire la ziua Sabatului. Acesta este momentul care declanșează persecuția care apoi se desfășoară, așa cum v-am citit, până la cruce. Domnul nostru confruntă aici legalismul iudaic în însăși esența sa, în problema Sabatului. El pune sub semnul întrebării tradițiile cu autoritatea Sa de Domn al Sabatului, de Dumnezeu. El vindecă un om. Îl avertizează apoi cu privire la nevoia de a nu mai păcătui, dar acesta din urmă rămâne loial religiei sale distructive și Îl trădează pe Isus. A devenit un fiu al gheenei în regulă, așa cum scrie în Matei 23. Asta au făcut din el.

Vă amintiți scena în care Isus vorbea cu ucenicii și a văzut o văduvă punându-și ultimii bănuți în vistieria Templului. El a zis: "Feriți-vă de oamenii aceștia! Iată ce fac ei! Aduc o văduvă în starea de a le da ultimii ei bănuți după care se duce acasă și moare. Atât este ea de captivă într-un sistem care a învățat-o că mântuirea se poate cumpăra." Isus ne spune să ne ferim de ei. După care adaugă: "Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată." Înainte ca Ioan să consemneze aceste lucruri, în anul 70, romanii au venit să împlinească judecata divină și au zdrobit Ierusalimul, Templul și sistemul religios. Dar tu? Dar tu? Îl iubești pe Hristos? L-ai îmbrățișat ca Domn și Mântuitor? Sau ești prizonierul unei religii care este condusă de învățători falși care-ți spun minciuni și te fac prizonierul amăgirii lor? Vă avertizez așa cum a făcut-o și Isus. Nu există decât o singură speranță pentru mântuire și aceea este El. Respinge-L și ești pierdut pentru veșnicie. Iar pedeapsa constă în a fi depărtat de El pentru totdeauna. Personajul acestei întâmplări a ales dar a făcut o alegere greșită, o alegere tragică, el este o replică mai mică a lui Iuda care L-a cunoscut pe Isus, I-a văzut puterea, I-a auzit cuvintele, I-a auzit avertismentul și a ales iadul. O poveste tragică. Dă tonul restului Evangheliei și anticipează respingerea care va urma.

 

Tată, încă o dată, în această dimineață recunoaștem autoritatea Cuvântului Tău. Cuvintele mele, gândurile mele, ideile mele nu au nici o autoritate. Da, Cuvântul Tău este puternic, este adevărat și are greutate, este serios și trebuie tratat ca atare. Fiecare suflet, fecare inimă, fiecare viață care se află aici în această dimineață sau care a auzit mesajul a fost confruntată cu adevărul. Hristos Cel plin de compasiune vine. El oferă eliberare și mântuire și adevăr și ne avertizează cu privire la alipirea de o religie falsă care îi ține pe oameni prizonieri. O, Doamne, ne rugăm să-Ți reverși harul și să le deschizi ochii acelora care poate nu au văzut lucrul acesta înainte, dar să-l vadă acum și fă adevărul să lucrezeastfel încât fortăreața amăgirilor și a minciunilor să fie zdrobită iar ei să fie eliberați și făcuți robi ai lui Hristos. Aceasta este rugăciunea noastră. Și folosește-ne pe noi ca instrumente pentru atingerea acestui scop. Acum, după ce mesajul a fost transmis, am ajuns nu la sfârșit, ci la început. Unde merge de aici? De la noi spre altcineva. Dă-ne această ocazie, Te rugăm, spre slava Ta, în Numele lui Hristos. Amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 61
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni