Să înțelegem Sabatul
Autor: John MacArthur  |  Album: Scripturi selectate  |  Tematica: Controverse
Resursa adaugata de Mada_O in 16/03/2020
    12345678910 0/10 X
Referințe

Ce oare ne face să ne fie așa rușine de Evanghelie?"Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit." Să înțelegem Sabatul Cu câteva luni în urmă când studiam Evanghelia după Marcu, la începutul verii, am acoperit sfârșitul capitolului 2 și începutul capitolului 3, în care Isus a încălcat Sabatul din punctul de vedere al iudeilor, iar când ei L-au confruntat, El a zis 2 lucruri: "Omul n-a fost făcut pentru Sabat, ci Sabatul pentru om", ceea ce însemna că Sabatul nu trebuia să fie o povară cu care oamenii să se conformeze, ci Sabatul trebuia să fie o plăcere, de care oamenii să se bucure. Iudeii făcuseră din el o povară aproape insuportabilă.

Al 2-lea lucru pe care l-a zis, care a fost și mai șocant, a fost: "Fiul Omului este Domn și al Sabatului," astfel declarându-Și suveranitatea peste Sabat. Cum trebuie să înțelegem locul pe care Sabatul îl ocupă, dacă ocupă vreun loc, în viața oamenilor lui Dumnezeu? Deschideți Biblia la Exodul capitolul 20. Acesta e Decalogul, Cele 10 Porunci. Aproape de mijlocul celor 10 porunci este porunca a 4-a. Începem s-o citim de la versetul 8: "Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o."

Nu este nicio dispută la faptul că celelalte 9 porunci sunt permanente și obligatorii. Să nu avem alți dumnezei, să nu ne facem idoli, să ne închinăm numai Dumnezeului celui viu și adevărat, să nu luăm Numele Domnului în deșert, să nu ne dezonorăm tatăl și mama, ci să-i cinstim, să nu ucidem, să nu comitem adulter, să nu furăm, să nu mințim, să nu poftim. Toate acestea sunt mandate, porunci morale, cu excepția versetelor 8 la 11, a 4-a poruncă, privitoare la Sabat. Întrebarea care se ridică destul de des este: Dacă celelalte porunci sunt permanente, nu este și aceasta permanentă?

Există oameni care cred că este. I-am putea numi sâmbătari stricți. În general se împart în 2 categorii: una este Adventiști de ziua a 7-a. Cred că suntem familiarizați cu ei. Cred că este legitim a considera adventismul de ziua a 7-a ca și sectă, deoarece ei cred că scrierile lui Ellen G. White sunt inspirate de Dumnezeu și pot fi puse lângă Scriptură. Însă ei se identifică pe ei înșiși ca și credincioși poruncii a 4-a. De asemenea există și Baptiști de ziua a 7-a, un grup mai mic, care interpretează această poruncă drept fiind permanent obligatorie. Nu chiar atât de strict, pot fi identificați și Sâmbătari creștini. Aceștia au decis că în calitate de creștini trebuie să ținem Sabatul, dar nu mai este a 7-a zi, ci ziua întâi. Deci, ei mută porunca din Exod de la sâmbăta la duminica. Aceasta este perspectiva clasică a teologilor reformați, aceasta a fost perspectiva multora, dacă nu a majorității puritanilor.

De fapt dacă ne întoarcem la Mărturisirea de credință baptistă din 1689, vom găsi un articol sâmbătar creștin în acea mărturisire. Creștinii trebuie să trateze duminica drept noul Sabat și în general trebuie să urmeze prescrierile și limitările vechiului Sabat. Întrebarea care ne stă în față în această seară este: au dreptate aceștia? Este corect să ținem sâmbăta ca vechiul Sabat, sau poate duminica drept un nou Sabat înlocuitor, ca și zi sfântă pusă deoparte de toate celelalte zile?

Ca să răspundem la această întrebare trebuie să ne întoarcem în Geneza capitolul 2. Deci haideți să facem aceasta. Geneza capitolul 2. Capitolul începe arătând încheierea Creației și citim următoarele cuvinte: "Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor. În ziua a șaptea Dumnezeu Ș-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse; și în ziua a șaptea s-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta s-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse." Veți observa în versetul 3 cuvântul "sfințit." Acest cuvânt este în esență cuvântul "sfânt." Aceasta e prima dată când acest cuvânt e folosit în Biblie. Rădăcina lui înseamnă "a separa", sau mai bine, punându-l într-un context vertical,"a ridica." Este o separare care ridică sau înalță. Deci aici, pentru prima oară, găsim ideea de ceva care este separat prin ridicare, adică Dumnezeu desemnează această a 7-a zi ca o zi înălțată deasupra tuturor celorlalte zile. Și Dumnezeu o sfințește și o declară așa din 3 motive.

Cele 3 motive sunt în esență conectate cu cele 3 verbe care alcătuiesc textul. În primul rând, este o zi unică pentru că cerurile și pământul au fost sfârșite și toată oștirea lor. Acesta e primul verb. Toată lucrarea Creației a fost terminată. Această lucrare de creație a fost isprăvită în 6 zile de câte 24 de ore de Dumnezeu și de la încheierea celei de a 6-a zile nu a mai fost lucrare de creație, cu excepția acelor minuni divine despre care citim ocazional în Vechiul Testament și mulțimea de minuni făcute prin persoana Domnului Isus Hristos, prin care El crează sănătate și restaurare în mijlocul Creației Sale care acum era căzută. În afară de acestea, Creația s-a terminat în a 6-a zi. Nu a continuat mii de ani, nu a continuat milioane sau miliarde de ani, ci după a 6-a zi a fost terminată, a fost completă. Deci aceasta e o zi specială, pentru că arată că întreaga lucrare creatoare a lui Dumnezeu este sfârșită. În al doilea rând, este verbul "S-a odihnit." Când spune în versetul 2 că "în ziua a șaptea Dumnezeu Ș-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse; și în ziua a șaptea s-a odihnit", iar în versetul 3 "s-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse," aceasta e o zi unică deoarece, Creația fiind sfârșită, Dumnezeu se oprește și se odihnește. Nu se referă la oboseală, căci Domnul nu obosește - Isaia 40:28, psalmistul spune că El nu doarme nici nu dormitează. El S-a odihnit numai în sensul că a încetat să lucreze, nu că a trebuit să-Și reîmprospăteze energia. Dar ce ne spune - când S-a odihnit, El a fost mulțumit.

 

Aceasta ne duce înapoi la versetul 31 din capitolul 1: "Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune." A fost o lucrare perfectă. A fost odihna satisfacției totale. Și apropo, nu mai urma să fie altă creație, și pentru un timp nu mai era nimic de lucru pentru Dumnezeu. Dumnezeu n-a început să lucreze din nou până în capitolul 3 din Geneza, nu la mult timp, când Adam și Eva au căzut. Și Dumnezeu a trebuit să lucreze. Care a fost primul lucru pe care Dumnezeu l-a făcut? Capitolul 3 versetul 21: "Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam și nevestei lui haine de piele și i-a îmbrăcat cu ele." Apoi i-a izgonit din grădină. Dumnezeu n-a lucrat de la sfârșitul creației până la căderea omului în păcat. Și odată cu căderea omului, lucrarea lui Dumnezeu a reînceput. Dumnezeu a trebuit să păstreze, să țină prin puterea Lui, cum spune la Evrei, Creația, pentru că acum era supusă putrezirii. Și de aceea a trecut la lucru pentru a menține Universul pe care l-a creat, Creația pe care a făcut-o și a trecut la lucru pentru a împlini toate aspectele necesare pentru răscumpărarea acestei Creații.

Acum, nu auziți în aceste versete nimic cu privire la oameni odihnindu-se. Nu există nimic aici cu privire la oameni odihnindu-se, la Adam odihnindu-se, pentru că era fără păcat era un om perfect în toate privințele, așa că nu i se epuiza energia când făcea ce avea de făcut, lucrurile simple pentru îngrijirea grădinii. Nu era nevoie de o zi de odihnă pentru om - de ce să se odihnească? Locuiește în Paradis, fără muncă, fără transpirație și fără energie consumată și pierdută. Nu se dă aici o lege de Sabat pentru Adam, niciuna. Nimic nu se spune despre această zi ca zi de închinare. Nu spune nimic despre aceasta. Nu prescrie nimic pentru nimeni. Se referă în mod izolat la Dumnezeu. El Și-a completat Creația, e mulțumit cu ea, S-a oprit, ceea ce constituie odihnă. Și al 3-lea verb, în versetul 3: "a binecuvântat" ziua a 7-a. El a plănuit ca ziua a 7-a să fie un memorial special pentru Creația Lui și perfecțiunea ei. Este foarte important să înțelegeți aceasta. Aceasta e o zi care să fie ridicată deasupra tuturor celorlalte zile ca memorial pentru a aminti de slava perfecțiunii lui Dumnezeu în Creație. Tot la a 7-a zi de-atunci încolo urma să fie o reamintire că Dumnezeu a creat Universul în 6 zile, în mod perfect.

V-ați întrebat vreodată de ce în toate părțile lumii calendarele operează cu numărul 7? Pare un număr ciudat, nu-i așa? În mod sigur nu există vreun motiv rațional de a alege 7 pentru a desemna ca săptămâni, luni și ani să fie în seturi de câte 7. Este chiar un mod cam stângaci de a face lucrurile, probabil că ar fi mai simplu de a le face în zeci. Dar totuși este universal adoptat în toată lumea și este unic, este intenționat a fi unic, deoarece tot a 7-a zi este o amintire a puterii și gloriei lui Dumnezeu exprimată în creația în 6 zile. A-L respinge pe Dumnezeu ca și Creator, a-L respinge pe El ca și Creator în 6 zile, înseamnă a anula binecuvântarea celei de-a 7-a zile. A spune că Dumnezeu cumva a folosit mii de ani, milioane de ani, miliarde de ani înseamnă a ne-sfinți a 7-a zi. Există un motiv pentru care trăim în unități de 7 zile și dintotdeauna a fost așa pentru om - pentru că, tot a 7-a zi ne amintește că Dumnezeu e Creatorul care a creat în 6 zile întregul Univers.

În Apocalipsa capitolul 14 este mărturia Evangheliei, îngerul care zboară pe cer, iar mărturia Evangheliei este a-L recunoaște pe Dumnezeu ca și Creator. Este vestea bună veșnică, faptul că Dumnezeu este Creatorul. Fiecare a 7-a zi care trece trebuie să fie o mărturie despre Creatorul. Fiecare sâmbătă... America, lumea vestică, cu influențele ei creștine, a lucrat înspre săptămâna de lucru de 5 zile. Parte din aceasta a fost accepțiunea că a 7-a zi era ziua în care să te bucuri de Creație. Sâmbăta este un martor perpetuu a lui Dumnezeu ca și Creator. Pe de altă parte, duminica este un martor perpetuu al lui Dumnezeu ca și Răscumpărător. Vom vorbi mai mult despre aceasta data viitoare.

Deci, când mergi înapoi la Geneza capitolul 2, nu există nicio mențiune că Sabatul ar fi o lege, nicio mențiune că Sabatul ar fi o zi de închinare... Data următoare când mai întâlnești acest cuvânt este în Exodul 16. Sute de ani au trecut, patriarhi au venit și au trecut, din câte știm nici unii din ei nu s-au închinat de Sabat... Acesta nu a fost desemnat pentru ei, nu a fost prescris pentru ei, nu a fost mandatat pentru ei - Avraam, Isaac, Iacov, Iosif și restul oamenilor lui Dumnezeu. Următoarea dată când Sabatul e menționat într-un mod semnificativ este în Exodul 16, când Dumnezeu hrănește poporul cu mană din cer în timp ce erau în pustie, iar mana venea în fiecare zi în afară de ziua Sabatului, iar în ziua dinainte primeau destul și pentru următoarea zi, ca să nu trebuiască să lucreze atunci. Și aceasta le dă o avanpremieră a ceea ce urmează, pentru că în capitolul 20 avem Cele 10 Porunci, iar în Cele 10 Porunci, pe care tocmai vi le-am citit, se dau prescripții care stabilesc legi pentru ziua Sabatului. Aceasta e prima dată când astfel de legi au fost date de Dumnezeu. Acest lucru e important ca să înțelegem că Sabatul nu a fost instituit pentru om în Geneza, ci a fost instituit oficial în Exodul, în Legea lui Moise.

O înțelegere mai deplină vine din Exodul capitolul 31, poate vreți să vă uitați la aceasta. Domnul vorbește lui Moise în versetul 12: "Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: "Să nu care cumva să nu țineți sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva Sfânt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său. Să lucrezi șase zile; dar a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea s-a odihnit și a răsuflat." Aici găsim că Sabatul e un semn, e un semn, adică indică înspre ceva. Este un simbol, dacă vreți. Este plasat în mijlocul, sau aproape de mijlocul celor 10 porunci, pentru că este un simbol conectat legământului mozaic.

Hai să vedem dacă vă pot ajuta aici. Când Dumnezeu a făcut legământ cu Noe, i-a promis lui Noe că nu va mai distruge lumea iarăși, și Dumnezeu a identificat un semn. Care a fost semnul legământului cu Noe? Curcubeul. Când Dumnezeu a făcut legământ cu Avraam, a făcut legământul cu Avraam și a desemnat un semn. Semnul legământului cu Avraam, participarea poporului legământului, Israel, a fost semnul tăierii împrejur. Și aici aveți în legământul mozaic, un semn, iar semnul de data aceasta este Sabatul. A fost numai un semn. A-l ține cu o inimă duplicitară nu folosea la nimic. De fapt, Isaia 1:13 spune: "Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate... " Proorocul Osea pronunță o judecată asemănătoare în legătură cu Sabatele lor fățarnice: "Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei... " Nu avea nicio însemnătate a ține Sabatul pe dinafară, fără o inimă plină de dragoste și devotament față de Dumnezeu. Dar pentru ce era acest simbol, ce reprezenta și de ce acest semn?

Cred că veți înțelege atunci când voi explica. Sabatul era amintirea Creației. Sabatul avea rolul să reamintească poporului Israel că au pierdut Paradisul, că omul a pierdut Paradisul. Legea le spunea: "ține această Lege și vei fi binecuvântat." Dumnezeu a spus aceasta în mod repetat. ține această Lege și vei fi binecuvântat. Ca să le arate că o comportare neprihănită va restaura ceva din paradisul Edenului. O comportare neprihănită de asemenea arăta înspre o Împărăție viitoare când Paradisul va fi recâștigat. Deci Sabatul, fiecare Sabat care a trecut, când se odihneau, le reamintea de o Creație perfectă, un Paradis al lui Dumnezeu dominat de neprihănire, care a fost pierdut din cauza păcatului și care putea fi recâștigat numai prin neprihănire. Dumnezeu deci instituie sistemul de 7 zile nu pentru toți din lume, ci în mod specific spune - pentru Israel. Versetul 17: "Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic." Fiecare a 7-a zi era amintirea faptului că trăiau într-o lume căzută, fiecare a 7-a zi era o amintire a Paradisului pierdut, iar singurul mod de a putea savura din nou ceva din Paradis era prin ascultarea de Dumnezeu, prin neprihănire. De aceea trebuia să ia aminte la importanța împlinirii celor 10 porunci. Trebuia să considere, în cea de-a 7-a zi importanța examinării propriilor lor vieți și a vedea cum se compară cu Legea lui Dumnezeu, recunoscând păcatul și venind la pocăință.

Deci cea de-a 7-a zi L-a identificat pe Dumnezeu ca și Creator, dar instituirea Sabatului în economia mozaică L-a identificat pe Dumnezeu ca și Dătătorul Legii. Prima ocazie era pentru a produce recunoștință cu privire la minunăția Creației, pe când a 2-a era pentru a produce pocăință pentru pierderea a tot ce e bine. Deci Sabatul a căpătat o nouă însemnătate: da, încă este o aducere aminte că Dumnezeu a creat, dar este o aducere aminte că această Creație care inițial era desăvârșită a fost ruinată - și noi suntem ruinați, domeniul Creației Sale e pătat de păcat - și noi suntem pătați de păcat, Creația, cum spune Pavel, suspină - și noi suspinăm de asemenea. Semnul circumciziei, în mijlocul legământului avraamic, era un mod de a spune: "Trebuie să fiți curați, trebuie să fiți curățiți." Semnul aici, in mijlocul celor 10 porunci, în esență spunea același lucru: "Trebuie să recunoașteți că ați pierdut Paradisul și singurul mod de a-l recâștiga e să fiți neprihăniți." Bineînțeles că nu puteau să țină Legea, dar trebuia să fie împinși la pocăință, să ceară îndurare de la Dumnezeu pentru ei ca păcătoși. Deci înțelegem că aceasta era ceva unic pentru poporul Israel. Așa cum am spus azi-dimineață: când a venit Isus, totul s-a schimbat, totul s-a schimbat.

Vă amintiți că v-am spus azi-dimineață că ceea ce a făcut El n-a fost o curățire a Templului, ci abolirea Templului. El n-a vrut doar să elimine preoții răi și să-i păstreze pe cei buni, ci a eliminat preoția. El n-a vrut doar să curățească atitudinea oamenilor care aduceau jertfe, ci a șters complet sistemul de jertfe, punând capăt iudaismului, cu toate ceremoniile lui, toate ritualurile, toate jertfele, toate lucrurile exterioare care țineau de el: Templul, Sfânta Sfintelor, totul... Inclusiv Sabatul. Inclusiv Sabatul. ținerea Sabatului s-a terminat împreună cu tot restul lucrurilor ce aparțineau iudaismului. Începem să înțelegem aceasta uitându-ne la Domnul Isus și la felul cum El trata Sabatul. Cum trata El Sabatul? Oricum voia. În absolut orice fel voia. Știm că El este mijlocitorul unui Nou Legământ. E important a observa că, așa cum a șters sistemul jertfelor, tot așa a șters și sistemul Sabatului.

Acum, poate vă amintiți că ne-am uitat la aceasta în mod specific în Marcu, dar haideți să ne uităm și la alte pasaje, pentru că acesta e miezul mesajului din această seară. Uitați-vă la Matei 12. Matei capitolul 12, versetul 1: "În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu, într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu și să le mănânce." Apropo, nu exista nici o lege în Vechiul Testament care să le interzică lucrul acesta, de fapt era îngăduit, dar iudeii adăugaseră o grămadă de restricții la Vechiul Testament."Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: "Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului." Dar Isus le-a răspuns: "Oare n-ați citit ce a făcut David, când a flămânzit, el și cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților?" O să vă arăt ceva mai grav - David a mâncat chiar pâinile pentru punerea înaintea Domnului."Sau n-ați citit în lege că, în zilele de Sabat, preoții calcă Sabatul în Templu și totuși sunt nevinovați?" Voi faceți mare caz din a nu lucra în ziua Sabatului. Știți ceva? Când voi nu lucrați, preoții lucrează, aducând toate darurile și toate jertfele. Ceea ce ne aduce aminte că această lege nu e morală, ci simbolică. Deci, Isus, în loc să recunoască îngrijorarea lor cu privire la încălcarea Sabatului, le arată alte încălcări ale Sabatului.

În versetul 8 El spune: "Fiul Omului este Domn și al Sabatului." El poate face orice vrea cu Sabatul. Poate să-l instituie, poate da porunci pentru restricții, poate cere moartea pentru încălcarea acelor porunci, așa ca în legământul mozaic, sau poate să-l dea la o parte în întregime. Îl poate abroga, îl poate anula. Și aici e tranziția care are loc în Noul Testament. Când a venit Isus tot ce era parte din Vechiul Legământ s-a apropiat de sfârșit. Uitați-vă la Luca 14. Luca, capitolul 14. Din nou în versetul 1: "Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntașii Fariseilor, ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape. Și înaintea Lui era un om bolnav de dropică. Isus a luat cuvântul și a zis învățătorilor Legii și Fariseilor: "Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?" Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat și i-a dat drumul. Pe urmă, le-a zis: "Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?" Ș n-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe." Ei credeau că a vindeca pe cineva era o încălcare a Sabatului. Isus se pare că a ales ziua de Sabat în mod intenționat pentru această vindecare, pentru că dădea o lovitură acestui simbol. Isus anunță sfârșitul Sabatului. Apropo, a vindeca nu era o încălcare a legii Sabatului, Vechiul Testament nu indică aceasta, dar, pe de altă parte, nu se făceau vindecări.

În Marcu capitolul 2 - haideți să ne întoarcem la capitolul unde am început recent să ne uităm la acest subiect. Trecea prin lanurile de grîu în ziua Sabatului, ucenicii au început să smulgă spice, la fel ca și în Matei. Fariseii Îi spun: "Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?" El trece prin ilustrația cu David, etcetera, și ajunge, în versetul 27, la "Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; așa că Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului." Dumnezeu a stabilit Sabatul pentru a fi o binecuvântare, pentru a aduce odihnă, pentru a aduce o zi pe săptămână în care să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru Creație și în care să-ți dai seama că Paradisul a fost pierdut. Era o zi în care să-ți arăți mulțumirea pentru Creație și o zi pentru pocăință și pentru a cere iertare. Era chiar în mijlocul Legii pentru că ei trăiau încălcând această Lege, dacă nu în mod activ atunci cel puțin în inimile lor, așa cum Domnul Isus a spus: Dacă ați făcut aceste lucruri în inimă, este ca și cum le-ați fi înfăptuit - în predica de pe munte.

Deci Domnul nostru a lăsat Sabatul ca să fie o binecuvântare pentru om, pentru a-i da odihnă de la lucrul lui, un pic de Eden, unde totul era odihnă înainte de Cădere, să-i dea prilejul de a mulțumi lui Dumnezeu pentru Creație și apoi să-și examineze viața conform Legii și văzând păcatul acolo, să caute iertare și îndurare, precum și pacea și mântuirea care rezultă din aceasta. Din nou, El este Domn al Sabatului, El este mai mare decât Sabatul. Sabatul va fi tot ceea ce El dorește să fie, orice El a desemnat ca să fie, nimic mai mult, nimic mai puțin. Nu este moral, nici măcar nu a fost dat până la Moise și a fost abrogat în timpul Domnului Isus. Întoarceți la Ioan 5. Opoziție contra Domnului Isus mocnea înăbușit în vremea aceea, dar această vindecare a adus-o la suprafață. Era un praznic al Iudeilor, nu știm exact care, dar îl putem denumi festival, sau praznic al Sabatului."În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei." (Este un pic de dispută în legătură cu autenticitatea acestei mici porțiuni.) "Căci un înger al Domnului se pogora, din când în când, în scăldătoare" și așa mai departe.

Parte din versetul 3 și 4 se poate să fi fost adăugate mai târziu, de aceea au mici paranteze acolo. Dar în versetul 5, acesta reia textul original: "Acolo se afla un om bolnav de treizeci și opt de ani. Isus, când l-a văzut zăcând, și, fiindcă știa că este bolnav de multă vreme, i-a zis: "Vrei să te faci sănătos?" "Doamne" I-a răspuns bolnavul "n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se turbură apa; și, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea." Aceasta era probabil o idee superstițioasă că primul în apă când se tulbura apa era vindecat."Scoală-te" i-a zis Isus "ridică-ți patul și umblă." Era un fel de rogojină£ din paie, care putea fi făcută£ sul și pusă£ pe umăr."Îndată omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla." Acum urmează problema: "Ziua aceea era o zi de Sabat." Legea Vechiului Testament nu interzicea umblatul, nu interzicea a-ți purta patul dintr-un loc în altul, dar tradiția rabinică a formulat, unii zic, aproape 40 de activități diferite care erau interzise, le puteți vedea în Mișna, una dintre care era a-ți purta patul. Deci Isus l-a făcut să încalce Sabatul. Nu era necesar să-l vindece în ziua Sabatului, nu era necesar să-i poruncească omului să facă ceva ce atingea sensibilitățile lor cu privire la Sabat, dar a făcut-o și a făcut-o intenționat.

Versetul 15 spune: "Omul acela s-a dus și a spus Iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus și căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului." Isus n-ar călca niciodată Cele 10 Porunci, n-ar încălca niciodată Legea lui Dumnezeu. El este sfânt, neprihănit, despărțit de păcătoși, dar Isus a făcut ce a vrut în timpul Sabatului și i-a întărâtat pe conducători prin aceasta, deoarece aceasta era parte din demolarea acelui întreg sistem. În versetul 17, El merge chiar mai departe și apără ceea ce a făcut, spunând: "Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu, de asemenea, lucrez." Uau! Aceasta e o pretenție la divinitate. Tatăl meu și cu Mine ne facem lucrarea în fața ochilor voștri. Noi lucrăm."Tocmai de aceea" - versetul 18 - "căutau și mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său și Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu." El se numea, sau mai bine zis, El Îl numea pe Dumnezeu Tatăl Său și era în mod constant implicat în activități care încălcau legea Sabatului. Fariseii L-au acuzat pe Isus de încălcarea legii Sabatului, de faptul că se făcea egal cu Dumnezeu, iar aceasta i-a dus în cele din urmă la a-L omorî.

Isus n-a încercat deloc să-Și potrivească activitățile legii Sabatului din Vechiul Testament, ci El Și-a stabilit propria autoritate ca fiind unul cu Dumnezeu și ca Domn peste Sabat. Fariseii erau ținători stricți ai Sabatului. Ei urmau Vechiul Legământ și adăugirile în amănunțime. Dar totuși au pierdut însemnătatea Sabatului. N-au găsit odihnă de la eforturile lor interminabile pentru mântuire, n-au găsit pocăință reală, sinceră. Legile Sabatului sunt numai umbre ale nădejdii, o aducere aminte a faptului că exista un Paradis ce trebuia recâștigat și anume prin neprihănire exista odihnă de la interminabila luptă ca prin propriile eforturi să-ți câștigi mântuirea. Când a venit Isus, El a adus odihna, adevărata odihnă. Copilul lui Dumnezeu este o nouă făptură. În Noul Legământ suntem vindecați, spălați, găsiți, acceptați, am intrat în odihnă, cu nimeni altul decât cu însuși Creatorul. Ni s-a dat neprihănirea și ne bucurăm de acest dar. Încetăm orice efort de a ne câștiga mântuirea. Isus, în mod literal, a înlăturat Sabatul.

Dar cum e în restul Noului Testament? Ce spune Noul Testament Bisericii cu privire la Sabat? Să privim la Evrei 3. Se poate spune mult mai mult despre aceasta, eu încerc acum să vă dau punctele principale, iar duminica viitoare seara vom privi la ziua Domnului, duminica, ca să vedem cum se potrivește în scopurile lui Dumnezeu. Dar sunt câteva pasaje definitive, Evrei 3, versetul 7, probabil e un loc bun de a începe."De aceea, cum zice Duhul Sfânt: "Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinții voștri M-au ispitit și M-au pus la încercare și au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am dezgustat de neamul acesta și am zis: "Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat, deci, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!" Adevărata odihnă a lui Dumnezeu n-a venit prin Iosua, adevărata odihnă n-a venit prin Moise. Adevărata odihnă a lui Dumnezeu vine doar prin Isus Hristos. Iosua a condus poporul Israel în țara odihnei promise, dar n-a fost decât o odihnă temporară și pământească, doar o umbră a odihnei finale, cerești."Odihna Mea" - aceasta e promisiunea mântuirii pe care Dumnezeu o face celor ce se încred în El.

Versetul 12: "Luați seama, deci, fraților, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: "Astăzi" pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: "Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii." Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toți aceia, care ieșiseră din Egipt prin Moise?" - toată generația a murit în pustie."Ș cine au fost aceia de care s-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră și ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Ș cui s-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu s-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem, deci, că n-au putut să intre din pricina necredinței lor." Felul de odihnă care este important pentru noi este odihna mântuirii care vine prin credință. Prin credința în Dumnezeu. Necredința te privează de odihnă. Odihna la care scriitorii Noului Testament se referă, chiar și accentul în Evrei, care este o epistolă foarte evreiască, nu are de-a face cu ținerea Sabatului, ci odihna salvării spirituale.

Uitați-vă la capitolul 4 versetul 1: "Să luăm, deci, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu." Odihna la care se referă Noul Testament nu este o zi a săptămânii, ci este mântuirea."Căci și nouă ni s-a adus o veste bună ca și lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în "odihna" despre care a vorbit El." Nu există nici o poruncă în Noul Testament de a ține Sabatul. Toate Cele 10 Porunci sunt repetate în Noul Testament, unele de multe ori, cu excepția celei de-a 4-a porunci. Aceasta nu e repetată în Noul Testament, nici măcar o dată. A fost în mijlocul Legii morale un semn și un simbol, pentru a conduce poporul la odihnă și pocăință. Dar când venim în Noul Testament, nu este nici o repetare a acelei porunci. Odihna cu care are de-a face Noul Testament este odihna care vine peste suflet în urma auzirii și crederii Veștii Bune.

Aceasta este odihna oferită în Noul Testament. Versetul 9 spune: "Rămâne, deci, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihnește și el de lucrările lui, cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale." E ceva remarcabil! Dar ce înseamnnă? Sunt numai 2 concepte posibile despre cum se ajunge în Cer: lucrezi ca să ajungi acolo, sau ți se dă în dar. Nu-i așa? Pentru evrei, ei lucrau. Dar când intri în odihna harului și a credinței, lucrările încetează. În ziua când ai venit la Isus Hristos încetezi a mai încerca să-ți câștigi mântuirea prin propriile eforturi. Ai intrat într-o odihnă permanentă. Acesta este accentul minunat al Noului Testament. Sabatul mozaic, simbolul, semnul, a fost o umbră slabă a adevăratei odihne.

Priviți la Romani un moment, capitolul 14. Deoarece este adevărat că odihna din Noul Testament este o odihnă spirituală, odihna salvării de propriile eforturi pentru a deveni neprihăniți, Sabatul nu mai are însemnătatea pe care a avut-o. Ascultați Romani 14:5 "Unul socotește o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face." Existau evrei care au venit la credința în Hristos, cărora le era greu să se lase de Sabat. Era întipărit în ființa lor. Credeau că tot ascultau de Domnul prin ținerea Legii din Vechiul Legământ, o țineau pentru Domnul."Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face." "Cine mănâncă", urmând legile cu privire la mâncare,"pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulțumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; și aduce și el mulțumiri lui Dumnezeu." Cu alte cuvinte, așa cum spune versetul 5, fiecare, deplin încredințat în mintea lui, face ceea ce consideră că este bine. Realmente, nu face vreo diferență."Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului." Nu faceți zarvă din cauza Sabatului. Așa cum spune în versetul 2, unii erau preocupați de legile alimentare, alții de ținerea Sabatului, aceste lucruri erau parte dintr-un sistem trecător. Și în alte locuri din Noul Testament este învățătură cu privire la a lăsa pe acești oameni să-și dezvolte înțelegerea cu privire la libertatea pe care o au cu privire la aceste legi. Nu trebuie forțați împotriva conștiinței lor. Credincioșii evrei încă se simțeau obligați să țină legile Sabatului și cele alimentare. Lăsați-i să facă aceasta până ajung la deplinătatea libertății lor.

Ceea ce e remarcabil cu privire la aceasta e că nu există o poruncă de a face așa. Aici ar fi fost locul perfect pentru a spune: "toți cei ce nu faceți așa, schimbați-vă!" Dar nu se întâmplă aceasta. În Galateni capitolul 4 versetul 9: "Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou? Voi păziți zile, luni, vremuri și ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi." Nu aveți nicio obligație de a vă întoarce la prescrierile calendaristice, la sărbători și sabate din economia mozaică.

Întoarceți la Coloseni capitolul 2. Acest text e probabil cel mai definitiv, pentru că aduce 2 semne împreună: semnul legământului avraamic, circumcizia, și semnul legământului mozaic, Sabatul. Și în Coloseni capitolul 2... bineînțeles știm că tăierea împrejur a fost abolită complet în Noul Legământ, complet anulată. Galateni 5:2 spune: "dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic." Dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Nu contează."Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste." Deci aici în Coloseni capitolul 2 versetul 11: "În El ați fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești." Ați avut o chirurgie mult mai dramatică și a fost internă~& ."~fiind îngropați împreună cu El, prin botez și înviați în El și împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți. Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile." Lăsați la o parte tăierea împrejur. Dacă vă țineți de tăierea împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Semnul legământului avraamic a trecut, acel legământ trece, pentru că nu poate mântui.

Apoi, în versetul 16: "Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos." Nimeni să nu vă judece cu privire la Sabat. Și aceasta se referă la Sabatul săptămânal, deoarece celelalte Sabate de la sărbători sunt incluse în termenii "zi de sărbătoare" și "lună nouă." Nimeni să nu vă judece cu privire la o zi de Sabat. A fost parte dintr-un sistem care a inclus Templul, preoția și jertfele. E trecut. Era numai umbra, nu trupul (substanța). Arăta numai înspre faptul că Dumnezeu e Creatorul, că Paradisul a fost pierdut, că erai sub judecata groaznică a Legii și că trebuia să te pocăiești și să vii la Dumnezeu pentru a căuta neprihănirea, mila și harul din mâna Lui. Dar Legea nu oferea acestea, ci sunt oferite prin Isus Hristos. Pavel le spune: "nu mai aveți nevoie de umbră, aveți trupul, aveți odihna, adevărata odihnă." Se mai pot spune multe despre aceasta, dar aș vrea să aduc numai câteva gânduri finale și apoi încheiem.

Nu există nicio poruncă în Noul Testament de a ține Sabatul. Toate Cele 10 Porunci sunt repetate în Noul Testament în afară de cea cu privire la Sabat, nu este deloc citată în Noul Testament. Nu există prescrieri sau legi sabatice nicăieri în Noul Legământ. Nu există învățătură cu privire la ce să faci în Sabat nicăieri în Noul Testament. În Fapte 15, când consiliul de la Ierusalim a decis ce să se ceară credincioșilor dintre Neamuri care erau în Biserică, nu li s-a cerut să țină Sabatul. Apostolii n-au poruncit nimănui să păzească Sabatul, nu au mustrat pe nimeni pentru că n-a ținut Sabatul, nu i-au avertizat pe credincioși cu privire la călcarea Sabatului, niciodată nu i-au încurajat pe credincioși să țină Sabatul. E trecut. Cu o singură excepție. Putem să ne întoarcem la acel capitol din Geneza 2 și să ne amintim că fiecare a 7-a zi care trece este un prilej pentru noi să recunoaștem măreția Creatorului nostru. Putem binecuvânta această zi recunoscând pe Dumnezeu ca și Creator și apoi, așa cum am spus (și aceasta e pentru săptămâna viitoare), prima zi e cea în care-L recunoaștem pe Dumnezeu ca Răscumpărător. Niciodată nu sărbătorim un Sabat în sensul mozaic, pentru că este o slujbă aducătoare de moarte, dar putem sărbători Sabatul în sensul din Geneza, sărbătorindu-L pe Dumnezeu ca și Creator, iar în prima zi sărbătorindu-L ca Răscumpărător.

Apoi duminica viitoare, după această privire de ansamblu, vreau să ne uităm la felul cum privim duminica. Este ceva important? Este ceva unic, special cu privire la ea și ce spune Scriptura? Cred că veți aprecia cunoscând ceea ce Domnul vrea ca să știm și cum să ne raportăm la aceasta, în studiul de data viitoare. Tată, Îți mulțumim pentru o zi minunată, Îți mulțumim pentru consistența adevărului Tău, Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău care ne deschide înțelegerea pentru toate lucrurile. Suntem atât de nesfârșit de încântați de gloriosul adevăr al Scripturii care devine clar și neîndoielnic pentru noi. Îă¾i mulă¾umim că am trecut de semne, de umbre și simboluri și trăim în realitatea odihnei, ne-am odihnit pentru totdeauna de lucrările noastre pentru neprihănire, de eforturi pentru propria mântuire. Am intrat în odihna Evangheliei, gustăm ceva din Paradis chiar acum, în această odihnă, iar într-o zi vom intra în odihna aceea a Paradisului ceresc, din care ne-ai ajutat să gustăm un pic acum. Fiecare zi pentru noi este un Sabat, pentru că în fiecare zi ne odihnim în lucrarea desăvârșită a Domnului Isus Hristos. Lui Îi dăm toată lauda. Amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 211
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni