Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

10 – Credinţă, nu frică
Autor: Max Lucado  |  Album: Speranță de nezdruncinat  |  Tematica: Credință
Resursa adaugata de Mada_O in 05/05/2018
    12345678910 0/10 X

Sutherland Springs era o localitate cunoscută. Acum un secol, când reprezenta Saratoga Springs a Texas-ului de Sud. Locuitorii sperau să îi ademenească pe călători la Hotelul Sutherland cu 52 de camere, modern, construit din marmură, cu facilităţi precum toalete, apă curentă şi generator de curent. Sutherland Springs nu a devenit niciodată destinaţia pe care locuitorii de acum un secol sperau să devină. Dar acest lucru nu i-a deranjat pe locuitorii de acum. Ei au fost mulţumiţi cu anonimitatea relativă şi ar fi preferat să rămână astfel, dar a venit duminica trecută. Şi întreaga lume a aflat despre aşezarea acestei localităţi şi despre tragedia primului atac asupra unei biserici baptiste. Din nou şi atât de curând, am rămas luptându-ne cu întrebări despre violenţă, credinţă şi frică. Luna trecută, Las Vegas, recent New York şi acum South Texas, nu mai puţin de o biserică. Un loc în care oamenii vin pentru pace şi înfrăţire. Acest atac pare mai rău parţial datorită apropierii geografice, parţial datorită apropierii spirituale. Unul dintre membrii bisericii noastre din Oakhill a abordat cu curaj atacatorul. Una dintre familiile noastre de la Oakhills Side a pierdut două rude. Deci acest atac loveşte aproape de casă. Cum trebuie noi să înţelegem?

Trebuia să studiem promisiunea lui Dumnezeu pentru Ghedeon şi dacă urmăriţi în caietul de studiu sau în video-urile din programă. Ghedeon este încă programat şi parte din grupul nostru de discuţie. Dată fiind întrebarea din toate inimile şi minţile noastre, şi chiar tristeţea şi greutatea din inimile noastre în săptămâna aceasta. M-am gândit că ar fi cel mai bine să facem un ocol şi să ne uităm la o promisiune în plus, dar nu cea pe care intenţionăm să o studiem. O promisiune pe care o voi împărtăşi imediat. Dar mai întâi aş vrea să ne rugăm. Aceasta este o rugăciune bazată pe promisiunea lui Dumnezeu pentru noi. Din cartea Psalmilor. Este o promisiune din Psalmi, capitolul 91. Voi folosi acest psalm ca şi un punct de pornire al rugăciunii. Da-ţi-mi voie. Îmi ofer rugăciunea în genunchi.

 

Tată, tu ai spus: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic”, aşa că noi vom spune, Doamne, Tu eşti adăpostul nostru, Tu eşti cetăţuia noastră, Dumnezeul nostru, în Tine alegem să ne încredem. Tu ne vei scăpa de laţul vânătorului, de pericol, de ciumă şi ne vei acoperi cu penele Tale. Ne vom adăposti sub aripile Tale. Căci scutul şi pavăza noastră este credincioşia Ta! Şi nu ne vom teme, nu ne vom teme, nu ne vom teme! Nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua namiaza mare. Căci Tu ţi-ai pus îngerii să ne păzească, să ne ţină pe drumul nostru. Și ei ne vor duce pe mâini, ca nu cumva să ne lovim piciorul de vreo piatră. Tată, Ți-ai revărsat iubirea asupra noastră şi noi ne încredem în Tine. Te implorăm Tată, să ai milă de vecinii noştri din Sutherland Springs. Să ai milă de cei care au supravieţuit acestui atac groaznic. Să ai milă de acest oraş care trebuie să-şi ia adio de la cei dragi. Să ai milă, Tată, de toate bisericile Tale. Să ai milă de biserica noastră, de biserica Ta, din Oakhill, să ne păzeşti şi să fii paznicul suprem al bisericii Tale. Nu îi lăsa pe copiii Tăi să le fie teamă, pe mamele sau femeile singure, nu lăsa frica să bântuie holurile noastre. Nu o lăsa, Tată! Ştim că în această lume nimeni nu este cu adevărat în siguranţă, dar noi, în mâinile Tale suntem complet apăraţi pentru că Tu ne ţi. Doamne, fă Tu ca noi să înţelegem acestea corect, biblic, nu cu naivitate sau groază. Te rugăm, Tată, cu această rugăciune în Numele lui Hristos. Şi toţi care sunt de acord spun „amin”!

 

În pofida tuturor speranţelor noastre, oamenii buni nu sunt scutiţi de violenţă, criminalii nu îi dau atenţie lui Dumnezeu, iar violatorii nu îşi aleg victimele după convingeri spirituale, cei însetaţi de sânge şi răi nu ţin cont de barierele lui Dumnezeu. Noi nu suntem izolaţi, dar nici nu trebuie să fim intimidaţi. Isus are câteva cuvinte de spus despre această lume brutală în care trăim. El a spus (Matei 10:28): „Nu vă temeţi, nu vă temeţi de cei care pot ucide trupul, dar nu pot ucide sufletul.” Dintre toate promisiunile lui Hristos aceasta ar putea fi cea mai cinstită. Şi neîmpodobită. E foarte realistă. El nu promite niciodată că un creştin va fi scutit de persecuţie sau violentă, dar ne asigură că nimeni nu ne poate atinge sufletul. După cum spunea unul dintre prietenii mei săptămâna aceasta, poate nu suntem în siguranţă, dar suntem toţi păziţi. Păziţi în protecţia lui Dumnezeu, păziţi sub suveranitatea Lui, păziţi în promisiunile Lui măreţe. Şi astfel pare corect să Îl primim pe Isus în inimile noastre, căci dacă nu cumva aceasta este o mulţime cu puteri supranaturale, atunci sunt câţiva prezenţi care se luptă cu violenţa pe care o vedem, se străduiesc din răsputeri să o înţeleagă, să o proceseze, să vadă ce să facă din ea.

Îmi imaginez că și discipolii se luptau cu unele dintre temerile cu care ei se confruntau. Isus, înainte de această promisiune, în Matei capitolul 10, versetele 17-23, le spunea să se aştepte la pedepse, judecată, moarte, ură, persecuţii. Un discurs care nu prea îmbărbătează echipa. Şi totuşi, spre lauda lor, nici unul nu a plecat. Şi poate că nu au făcut asta datorită proaspetei amintiri că Isus a făcut minuni într-un cimitir. Priviţi această imagine supremă a luptei dintre bine şi rău. Cu câteva capitole înainte, probabil cu câteva săptămâni înaintea pasajului tocmai parcurs, Isus îi dusese (Matei 8:28-29) pe discipoli „în altă parte, unde doi posedaţi L-au întâlnit când ieşeau din morminte. Ei erau atât de violenţi încât nimeni nu putea trece pe acolo. Şi au strigat spunând: ‚Ce avem de-a face unii cu ceilalţi, Fiu al lui Dumnezeu? Ai venit să ne chinuieşti înainte de vreme?’” Cea mai rapidă şi dramatică reacţie la prezenţa Fiului lui Dumnezeu pe pământ a venit din partea demonilor. Ca aceştia care L-au recunoscut pe Isus imediat. Aceşti adepţi fără număr, nevăzuţi ai lui Satan. Aceşti doi oameni erau posedaţi de demoni şi Matei subliniază faptul că erau nemaipomenit de violenţi. Erau nemaipomenit de însetaţi de sânge.

Să ne oprim puţin să identificăm sursa violenţei. Aceasta este Diavolul. El a creat-o, el o pregăteşte şi el o împarte. El urăşte din răsputeri faptul că nu i s-a dat singurul tron din univers. Şi urăşte faptul că îngerii nu îl venerează pe el. Şi ştie că vremea lui e scurtă. Ştie că până la urmă va fi pedepsit şi e pornit pe un drum de război, de violenţă, căutând să îi ia pe toţi pe care poate în vijelia fricii lui. El l-a îndemnat pe Cain să îl ucidă pe Abel. El a provocat fiecare crimă. Şi nu este o coincidenţă faptul că demonii din poveste erau extrem de violenţi. Oamenii umblau roată în jurul cimitirului pentru a-i evita. Dar nu şi Isus. Nu Isus. El s-a purtat ca un stăpân. Demonii susprinşi nu se aşteptau să Îl vadă pe Fiul lui Dumnezeu acolo unde lucra diavolul. Locul păgânilor şi al evreilor. Evreilor le era frică, dar lui Isus nu. Demonii şi Isus nu trebuiau să facă cunoştinţă. Se luptaseră undeva înainte. Şi când demonii L-au văzut pe Isus, aţi notat, nu îi interesa revanşa. Nici măcar nu s-au împotrivit. E o adevărată dezbatere teologică în jurul întrebării (Matei 8:29), „Ai venit să ne pedepseşti înainte de vreme?” Ei ştiu ce urmează. Ei ştiu ce urmează. Ei ştiu că vor fi înfrânţi. Ei ştiu că vor fi aruncaţi în foc. Ei ştiu că timpul lor e scurt şi ştiu cine are puterea. Au început să se bâlbâie şi să dea înapoi. „Ştim că ne vei învinge la final. Dar ne dai bătăi de cap între timp?” S-au chircit ca nişte marionete fără sfori.

Uitaţi-vă la replica lor patetică (Matei 8:31): „Te rugăm, trimite-ne în porcii aceia!” Demoni fricoşi şi laşi! Care tulbură planeta şi care cred că o deţin. Şi totuşi, o apariţie a lui Hristos şi cer să fie puşi în porci. Isus a spus (Matei 8:32): „Bine. Mergeţi!” Isus le-a ordonat. Nu a fost nevoie să strige, să facă incantaţii, voo-doo, exorcizări tribale, dansuri de război, beţişoare parfumate, fum, formule magice, doar un cuvânt. Doar un cuvinţel. El, Cel care menţine universul cu un cuvânt, conduce demonii cu acelaşi cuvânt. Acest cuvânt l-a făcut pe cel care a consemnat aceste cuvinte să sublinieze: „Şi chiar dacă această lume plină de diavoli ne-ar ameninţa, nouă nu ne va fi frică. Căci Dumnezeu a ales, adevărul sau va triumfa prin noi. Prinţul Întunericului va rânji, dar noi nu vom tremura pentru el, putem îndura furia lui, căci sfârşitul lui e aproape. Un singur cuvinţel.” Deci concursul dintre bine şi rău a durat câteva secunde. Hristos e focul, iar demonii sunt şobolanii de pe vas. La vederea Lui s-au aruncat peste bord.

Biserica, aceasta este balanţa pentru care Isus scrie cecul pentru curaj. Şi vi-l dă vouă. De aceea spune (Matei 10:28): „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul.” Isus ne invită şi ne urează bun venit într-un loc al curajului pentru că El ştie şi a văzut că Satan nu poate atinge ceea ce e veşnic şi acela e sinele nostru, sufletul. Şi pentru că Isus câştigă lupta binelui contra rău, voi puteţi câştiga lupta credinţei împotriva fricii. Puteţi câştiga această luptă. Puteţi. Vorbesc serios. Puteţi câştiga această luptă. Puteţi să o câştigaţi. Căci prin graţia lui Dumnezeu El pune în noi un izvor de încredere şi curaj. Nu este voia Lui ca noi să trăim o viaţă de tulburare şi frică. Nu este voia Lui. Apostolul scrie (Romani 8:35-39): „Poate ceva să ne despartă de dragostea lui Isus pentru noi? Necazurile, problemele, suferinţa, foametea, lipsa de haine, pericolul, o moarte violentă? Nimic. Nici de deasupra nici de dedesubt. Nimic din lumea întreagă nu ne va putea despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Suntem oameni curajoşi nu datorită forţei noastre, ci a Salvatorului nostru. Curajul provine nu dintr-o supraveghere sporită a poliţiei – Dumnezeu să îi binecuvânteze, şi să îi apere – curajul provine nu dintr-o supraveghere sporită a poliţiei, ci dintr-o maturitate spirituală sporită, căci ne încredem în suveranitatea lui Dumnezeu. Ne punem vieţile în întregime sub protecţia Lui.

Martin Luther King a înţeles asta. El a ales să nu se teamă de cei care îi vroiau răul. Pe 3 aprilie 1968 a petrecut câteva ore în avion, pe pistă, din cauza unei ameninţări cu bombă. Când a ajuns în Memphis mai târziu în ziua aceea, era obosit şi flămând, dar nu înfricoşat. Şi a spus mulţimii care îl aştepta: „Avem înainte zile grele, dar pentru mine nu contează, am fost în vârful muntelui şi nu mă deranjează. Ca toată lumea aş vrea să trăiesc o viaţă lungă, longevitatea are scopul ei, dar nu asta mă preocupă acum. Vreau doar să împlinesc voia lui Dumnezeu. El mi-a permis să urc pe munte şi m-am uitat în jur şi am văzut Tărâmul Promis şi sunt fericit astă seară şi nu sunt îngrijorat de nimic, nu îmi este frică de nimeni. Ochii mei au văzut gloria venirii lui Dumnezeu.” În 24 de ore era mort. Dar oamenii care îi doreau răul nu au reuşit. I-au luat suflul, dar nu credinţa. O vreme i-au redus la tăcere trupul, dar nu i-au redus la tăcere sufletul. Cei care fac rău au o şansă în minus de a vă răni dacă voi nu sunteţi deja o victimă. „A-ţi fi frică de oameni este o capcană periculoasă”, spune Biblia (Proverbe 29:25). A te încrede în Dumnezeu înseamnă siguranţă. Ţineţi minte! Îngerii Lui vă vor păzi (Psalmii 91:11), El este adăpostul vostru (Psalmii 62:8)), ascunzătoarea (Psalmii 32:7), fortăreaţa voastră (2 Samuel 22:2-3). Psalmii 118:6: „Domnul este de partea mea, nu mă voi teme de ceea ce îmi pot face oamenii.”

Nu suntem nesăbuiţi, nu suntem naivi, suntem prudenţi. Suntem atenţi, dar nu cedăm unei frici care să ne arunce în peşteră. Umblăm în credinţă. Noi trebuie să credem asta. Chiar trebuie să credem asta. Salvatorul nostru, Isus Hristos ne-a spus că în zilele din urmă persecutarea creştinilor va creşte. A fost direct cu noi. A spus (Matei 24:9-12) că vom fi daţi pe mâna vrăjmaşilor, vom fi persecutaţi şi ucişi şi vă vor urî din pricina Lui. Atunci, mulţi vor renunţa la credinţa şi se vor trăda şi se vor urî unii pe ceilalţi şi mulţi profeţi mincinoşi vor înşela oamenii; din cauza răutăţii inimile oamenilor se vor răci. Nu mi se pare o coincidenţă faptul că atacul din Southern Springs a avut loc tocmai în ziua destinată comemorării martirilor creştini. Ură mai creşte încă. Mai mulţi creştini au fost ucişi pentru credinţa lor în ultimul secol decât în toate celelalte secole la un loc.

Mişcarea Evanghelică Globală raportează în medie 167.0 de martiri. De patru ori mai mult decât în secolele trecute. Şi când citim asta, gândurile noastre merg în jurul lumii şi aşa ar şi trebui, şi rugăciunile noastre de asemenea, în locuri de persecuţie crâncenă. Deşi America se mândreşte cu libertatea religiei, ţara suferă de o furie crescută înspre creştini. Profesorii îşi bat joc public de Biblie, studenţii, prezentatorii denigrează oamenii credincioşi. Isus a promis că persecuţiile se vor intensifica pe măsură ce sfârşitul se apropie. De asemenea, El spune că fragilele convingeri ale creştinilor se vor prăbuşi. Mai spune şi că dragostea multora se va răci. Nepregătiţi pentru persecuţie, luaţi prin surprindere, inconştienţi de avertismentele lui Dumnezeu, dragostea multora se va răci, unii vor părăsi corabia, alţii vor renunţa de tot, şi mulţi din cei care merg la biserica vor fi dovediţi făţarnici. Nu vor părăsi doar credinţa, vor face vieţile celor credincioşi nefericite. Va veni persecuţia asupra noastră, şi pentru unii dintre voi a venit deja. O simţiţi în familie, în cartier, la şcoală? S-ar putea, pentru mulţi dintre noi.

Nu credeţi că ar fi bine să ne rugăm şi să fim precauţi? Dacă am fi aruncaţi în închisoare pentru credinţa noastră, pentru convingerile noastre, fie ca Dumnezeu să vă ajute pe voi şi pe mine să ne aducem aminte sfatul lui Hristos. Matei 10:28: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul.” Nu mă înţelegeţi greşit, mă rog ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi cu o viaţă minunată, în siguranţă, fericită, lungă, multe decenii. Dar mă rog şi să ne scutească de panică. Să nu fim oameni care să trăim mereu la limită, anxioşi, preocupaţi, uitându-ne mereu peste umăr, incapabili să ne odihnim, mereu supăraţi. E vremea pentru credinţă, nu pentru frică. Pentru pace, nu panică. Evităm optimismul Poliannei, nu câştigăm nimic uitându-ne la brutalitatea lumii, e una toxică cea în care trăim, dar nici nu ne alăturăm corului laşilor. Pe Facebook sau la televizor. Cerul cade, cade, cade. Undeva între Polianna şi lași, între negare oarbă şi panică stă gândirea clară, raţiunea, omul credincios al lui Hristos. De ce nu îi este teamă, nu este îngrozit de ceea ce este îngrozitor? Cel mai calm din cartier? Nu din lipsa celor care intimidează, ci datorită credinţei în Fratele mai mare. Oamenii lui Dumnezeu din trecut ştiau acesta parte (Psalmii 27:3): „Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.”

După ce bombele din Al Doilea Război Mondial au devastat Varşovia, a rămas în picioare o singură structură pe strada principală. Structura grav afectată era sediul polonez principal al Societăţii Biblice Britanice şi cuvintele de pe singurul perete rămas se vedeau de pe stradă. Cuvintele erau: „Cerul şi Pământul vor dispărea, dar nu şi Cuvintele Mele.” Aceasta este imaginea credinţei creştine. Deşi lumea se prăbuşeşte, Lucrarea lui Dumnezeu rămâne. Aceasta este asigurarea care îl menţine pe Joe Holkam. Atacatorul a ucis aproape toată familia Holkam, lăsându-l pe Joe la 86 de ani ca să jelească generaţiile pe care le-a crescut. Dar a spus că nu suferă precum cei fără speranţă. „Ştim unde sunt ei acum”, a spus el. Într-un interviu, cu vocea strangulată de oboseală, a declarat: „Toată familia e de creştini. Nu va trece mult până vom fi împreună. Pot lua corpul, dar nu pot lua sufletul.” Amin.


Tată din Ceruri, ridicăm această promisiune iar la Tine. Suntem recunoscători că ne-ai dat-o şi cerându-Ți să începem să ne bizuim pe ea şi să putem fi acel grup loial care se bazează pe credinţă, neascultand vocea fricii. Ne rugăm prin Hristos, amin.  



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 597
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni