Domnia lui Cristos și relația Sa cu Biserica
Autor: Ardelean Viorel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ardelenlogos in 25/11/2016
    12345678910 0/10 X

 

Împărăția Cerurilor este o aplicație a Suveranități lui Dumnezeu, care include Biserica ca Trup al lui Hristos. Conceptul de Împărăție a Cerurilor este luat din gândirea Vechiului Testament[1] într-o perioadă târzie când poporul aștepta un Mesia care să intervină în mod decisiv, pentru a restaura Împărăția lui Israel, și așteptarea a avut un aspect național, social,  cosmic, apocaliptic și  escatologic. În vremea acea poporul aștepta cu ardoare această venire a împărăției. În propăvăduirea ei un aspect important este acela că se pune accentul pe pocăință, judecarea divină și faptul că este aproape. De asemenea când Ioan predică mesajul, el se vede ca și cineva care deschide calea către Mesia.  În al doilea rând trebuie să pornim da la faptul că atât  Ioan Botezătorul  cât și Isus au avut același mesaj. Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”  Acest lucru presupune o Împărăție peste care domnește un Împărat și cetățenii care fac parte din Împărăție și care sunt supuși. De asemenea există aspectul relațiilor dintre supușii care sunt credincioși pe orizontală unii cu alți și realația pe verticală cu Isus Hristos. De remarcat faptul că spre deosebire de biserica locală, în Biserica ca și Trup al lui Hristos se intră doar prin pocăință și  Nașterea din Nou, și Ea nu se poate frauda.  Standardele sunt foarte ridicate  ”fiți desăvârșiți” (Matei 5:48)  Împărăția Cerurilor  este o experienţă intimă şi spirituală când Isus Cristos este primit în inimă ca Domn.  Cristos este Regele.    Împărăţia cerurilor nu are graniţe, teritorii, capitale, nu izbeşte privirile Ea  este de natură spirituală, este o realitate prezentă, este înăuntrul nostru (Romani 14:17)  Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Portretul caracterului celui care face parte din  Împărăţia Cerurilor este descrisă în  Galateni 5:22 -23  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. De asemenea  există o tensiune între deja – și  nu încă  în viaţa credinciosului, a bisericii, în sensul că a fost inițiată, dar încă nu are încă finalitate.  Atunci când vorbim  de Împărăția Cerurilor ea este percepută la timpul trecut, raportată la momentul Hristos. Matei 4:23  Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. Ea este percepută și la timpul prezent . Luca 17:21  Nu se va zice: „Uite-o aici” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Dar ea este percepută și  în viitor. 2 Timotei 4:1  Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: De asemenea Ea are un caracter divin, de origine cerească 2 Timotei 4:18  Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.  Mesajul lui Isus diferă de cel al lui Ioan în sensul că vede Împărăția lui Dumnezeu ca și o realitate prezentă, care se manifestă în Lucrarea și persoana Lui. De asemenea se prinde și aspectul viitor al Împărăției. Ce nu au înțeles evreii a fost și faptul că în Persoana lui Mesia se presupunea două aspecte acela de Miel  și de Leu, dar despărțit de Anul de Îndurare. ( Luca 4:18-19, și în continuare ) Evreii deşi născuţi pentru împărăţie nu au beneficiat de ea. au fost și  excepţii, dar puține. Simion,    Iosif din Arimateia care aşteptau şi ei Împărăţia lui Dumnezeu. În Matei 5:1-13, Isus vorbește despre ea la modul viitor,  dar și condiția ca omul să poată intra în ea. În Predica de pe munte Isus trece dincolo de Legea Mozaică, de litera ei, în profunzime în inima omului la motivații. De asemenea tot acolo se reglementează aspectul relațiilor dintre credincioși unii cu alții dar și cu o raportare la Împărat.  Atunci când Domnul Isus face referire la Împărăția Cerurilor vorbește în pilde. Isus folosește pilda cu neghina  (Matei 13:31), grăuntele de muștar  (Matei 13:33 ) , cu un mărgăritar  (Matei 13:45)  , cu un năvod  (Matei 13:47), cu cele 10 fecioare  (Matei 25:1), cu un aluat   (Matei 13:33). Marea problemă într-un creștinism autentic este aceea că Isus trebuie să fie Domn peste inima mea și peste Biserică.                             

Creştinismul îl  înţelege pe Cristos ca Stăpân şi Rege peste Împărăţia Cerurilor, o împărăţie  care face parte din altă lume (Ioan.18:36). Termenul din Noul  Testament,  kurios, este echivalentul lui Yahweh din Vechiul Testament. Noul Testament întrebuinţează numele în legătură cu Cristos. Prima formulă a Crezului Apostolic a fost probabil „Isus este Domnul” (Fap.10:36). Cristos are şi alte Nume care reprezintă funcţii ale Sale ca : Fiul Omului, (Mat.9:6), Salvator, (Isaia 59:20), Mare Preot, (Ps.110:4), Miel (Fap.8:32), (Leu Apoc.5:5).  Pavel pune în contrast propovăduirea cu credinţă a Domnului Isus şi negarea  a domniei Lui.(1.Cor.12:3). Pavel declară că „spre gloria lui Dumnezeu” Isus cel înviat este Domn (Filip. 2:9, şi urm). În Vechiul Testament Psalmul 110:1 anticipează domnia, înălţarea şi şederea Sa la dreapta Tatălui.[2] Este greşit ca privind Trinitatea să imaginăm o subordonare în calitate sau esenţă, eroare găsită şi la părinţii bisericii. Scriptura oferă  indicii despre o subordonare a persoanelor Trinităţii doar  în lucrare  nicidecum în esenţă. Este vorba despre lucrarea Fiului şi a Duhului Sfânt (Ioan.15:26). Când vorbeşte despre Isus, „Clement din Alexandria pune accentul pe subzistenţa personală a Logosului, unicitatea cu Tatăl şi existenţa lui eternă, dar îl prezintă ca raţiune divină şi subordonat Tatălui”.[3]

Termenul de Domn nu s-a întrebuinţat în mod predominant în vremea existenţei pe pământ al lui Isus. Discipolii au realizat pe Isus  ca Domn în mod gradat prin descoperirea de Sine a Lui într-o manieră progresivă. Domnia lui a fost expusă în mod complet abia  prin învierea S-a din morţi. În  referinţa din (Evr. 2:3),  ce îl prezintă pe Isus cel istoric. În realitatea spirituală a Împărăţiei lui Cristos cele două concepte de Domn pământesc şi Domn ceresc se identifică.  Ideea că Isus este Domn înţeleasă ca o formulă de politeţe, este combătută chiar de Isus în persoană, în   (Mat.7:21).[4] Isus însuşi trimiţându-şi ucenicii în lume prezintă statutul de Domn. Un argument în plus este faptul că Evanghelia după Matei este etichetată ca şi  evanghelia Regelui.[5] Pavel nu face distincţie între theos şi curios, diferenţe ce nu existau în lumea contemporană a creştinismului primitiv. Pavel (Romani 3:23), ne învaţă că toţi dispreţuiesc gloria Lui Dumnezeu, iar dreptatea Lui stă chiar în decizia de a afirma această glorie. (Rom. 3:24-25).[6]

Cărţile Noului Testament, Biserica, primii creştini văd o succesiune firească a domniei lui Cristos.  Noul Testament îi acordă Cristosului înviat termeni care în Vechiul Testament erau destinate lui Yahwe (Rom 10:13), (Evr 1:10). Autoritatea divină se concentrează în Fiul Mesianic. Duhul Sfânt  a înzestrat Biserica cu puteri şi virtuţi care anticipează o epocă viitoare.  Biserica actuală  nu îi permite lui Cristos să funcţioneze ca Domn, în mijlocul ei şi acesta este scandalul eklesiologiei secolului XX. Cuvântul nu este pus în practică şi această chestiune nerezolvată este una din cauzele pentru care bisericile funcţionează fără eficacitate  Fiecare cult are neajunsurile sale. Biserica catolică o face prin papalitatea, considerată infaibilă şi prin  doctrina justificării parţiale şi ierarhie. Ecumenismul protestant modern care politizează creştinismul, pluralismul teologic, indiferenţa faţă de evanghelizare, subiectivismul cahrismatic cu indiferenţa sa faţă de preocupările teologice dominante, fiecare în mod fragmentar şi în acelaşi timp toate la un loc,  refuză pe Cristos de a fi Domn peste Biserică.[7] O teologie eronată va da naştere totdeauna la o  practică şi o  închinare greşită. După nouăsprezece secole de propovăduire a Evangheliei, Cristos este încă un om dispreţuit şi părăsit.  El este vestit şi preamărit de prea puţini oameni.

Pasivitatea este elementul care caracterizează creştinismul actual. Suveranitatea divină şi libertatea umană,  denumită evanghelicalism, implică o luptă spirituală între Suveranitatea lui Dumnezeu şi autonomia omului. Dumnezeu este privit ca şi un spectator al evenimentelor de către unii creştini.[8] Ei  uită  de prea multe ori că  lupta spirituală este şi a lor. Teologia adevărată şi biblică ce gravitează în jurul vieţii lui Isus îndeamnă la Evanghelizare. Lumea noastră are o nevoie disperată de a o pricepe şi de a o experimenta.[9] Scriptura ne învaţă că nu este permis să facem compromisuri. În Fapte (17:15), Pavel la Atena, dovedeşte că el şi-a adaptat stilul de exprimare, dar niciodată chemarea. El nu a compromis niciodată mesajul Evangheliei pentru a fi în spiritul vremii sale. Adaptarea mesajului astăzi este cea mai grosolană formă de secularizare, dar noi nu trebuie să predicăm pentru gusturile ascultătorilor.[10]  Asistăm la momente când lumina nu mai este lumină, iar sarea îşi pierde gustul. Creştinii care acceptă că autoritatea şi supunerea biblică este necesară, o fac pentru că ei au mărturisit că Isus Cristos este Domnul.[11] Domnia Lui nu a fost doar una  temporară, iar atunci când ne referim la  Cristos îl definim ca punctul focal al istoriei, în jurul Său gravitând toate evenimentele.

Adevărata dezvăluire a lui Cristos ca Rege s-a împlinit doar conform cu îndeplinirea lucrării lui Cristos.  Învierea Lui ia înălţat pe ucenici la o certitudine şi credinţă indiscutabilă în Domnia Sa  (Ioan 20:28). Petru a discutat despre Domnul Isus şi înainte (Fap.1:21) şi după Rusalii  (Fap.2:36). Iluminat de Duhul Sfânt, Pentru apostolul Pavel  Isus este Domn.  În contextul cinei, Pavel face referire la ce a căpătat de la Domnul (1.Cor.11:23). La fel  şi primii credincioşi vorbitori de limba aramaică îl cinsteau pe  Isus ca Domn.  În cadrul „Marii Trimiteri” Domnul  înviat din morţi, vorbeşte despre Împărăţie Lui universală şi neîntreruptă. (Mat.28:18).[12]

Pentru un creştin adevărat Isus Cristos  nu poate fi decât Domn. Biblia îl prezintă pe Cristos Ca Domn al Bisericii. Sunt numeroase referinţele în acest sens, mai puţin în Vechiul Testament dar mai multe în Noul Testament. Cristos are şi alte Nume care reprezintă funcţiile Sale.  Calitatea de Mare Preot, Miel, Leu sau alte funcţii pe care le însumează Cristos nu diminuează calitatea de Domn. Domnia este una terestră, cel puţin teoretic în lumea creştină, dar El este Domn peste Împărăţia Cerurilor, calitate ce I-a fost delegată de Dumnezeu. Cristos este o Persoană din Trinitate. Faptul că nu este recunoscut de lume şi chiar în multe biserici nu are calitatea de Domn,  este de fapt o carenţă spirituală  şi denotă neînţelegerea sau neacceptarea adevărurilor din Scriptură.

Pasivitatea majoritară a creştinilor face ca Evanghelia să nu fie vestită, sau mesajul să fie compromis prin denaturare. Dar în final Cristos ca Rege va judeca lumea. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie incompletă din punctul de vedere al funcţiei de Domn ce o are Cristos. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie în desfăşurare, neîmplinită în totalitate. Henry acuză creştinismul secolului XX, de faptul că în realitate Cristos nu este domn în viaţa Bisericilor.

Concluzii.

Atunci când se abordează conceptul de Împărăție a  Cerurilor, o privim în lumina Scripturii și găsim cel puțin trei nivele. Avem Împărăția lui Dumnezeu care are un sens mai larg și cuprinde toată Creația, apoi Împărăția Cerurilor, care  are un Împărat, și  cetățeni ai Împărăției, ca supuși care sunt credincioșii,  iar Biserica, care este inclusă în Împărăția Cerurilor și este și o aplicație a Omnipotenței divine.  Isus Hristos predică mesajul pocăinței, și faptul că Ea este aproape. De fapt El inaugurează  începutul Împărăției Cerurilor, o exemplifică prin pilde, ea este mică la început dar  are o finalitate în sensul ca fi fi  mare, câștigătoare și completă în viitor. Astfel se creează o tensiune permanentă condiționată de procesul de extindere a Împărăției, da la mic la mare, resimțit de credincios dar și de Biserică. Este important să înțelegem acest lucru.   De asemenea sunt reglementate și relațiile  în cadrul Împărățieie Cerurilor între credincioși dar și între Cristos și Biserică,  cât și caracterul creștinului care face parte din Împărăția Cerurilor. Standardele celor care fac parte din Împărăția Cerurilor sunt foarte ridicate. ”fiți desăvârșiți”.   Evreii prin ignorarea poruncilor lui Moise, și suprapunerea tradiției rabinice peste Cuvântul lui Dumnezeu, aveau o gândire deformată despre Împărăția Cerurilor și despre Mesia. Dar nici creștinismul nu se lasă mai prejos și peste învățătura Scripurii este adăugată tradiția și practici omenești, așa că în ghilimele Hristos nu este lăsat să fie Domn peste Biserică. S-a ajuns la această situație prin abuz de putere.  Din păcate acest lucru este o realitate istorică și actuală. Dacă ești în Trup nu poți să fii și cap în același timp, fiindcă Capul Bisericii este Isus Cristos. Termenul de Domn ” ψθριοσ” este echivalentul lui Yahweh din Vechiul Testament. De asemenea nu se poate înțelege o subordanare a  Trinității care este  una în esență, decât în  lucrarea când Isus s-a supus voi Tatălui și uneori Duhului Sfânt. Domnia lui Hristos a fost percepută de ucenici și creștini abia după înviere și s-a făcut într-o manieră progresivă. În realitatea pământească Domnia lui Hristos pe pământ și în cer se suprapun. În cărțile din Noul Testament, creștinii văd Domnia lui Isus Hristos ca pe  ceva firesc. Dar după primii 300 de ani lucrurile se schimă și între Hristos și  Biserica,  se interpun persoane cu pretenția de cap al biserici. Dar dacă Hristos este Capul iar Biserica este Trupul, în mod logic, nu mai poți fi cap decât în afara Trupului. Pavel a rânduit în biserică prezbiteri, apostoli învățători, etc.   Chiar în postura de  conducător ca pastor, sau diacon, comitet, sau altă formă de conducere a bisericii, nu poți fi decât în Trup și atunci accentul se  pune pe slujire. Există 4 forme de conducere a bisericii : episcopală,  în Biserica Catolică, și  condusă de patriarhi și  Biserica Ortodoxă,  prezbiteriană şi congregaţională, în cultele Neoprotestante,  şi fără formă de conducere,  regăsită la   Qakerii, Fraţii, Creştinii după Evanghelie. Noi credem in forma cea mai potrivită de guvernământ  în biserica este aceea  congregaţionalistă.   De asemenea Biserica locala este autonoma.  Dar fiecare cult are neajunsurile sale, și fiecare mai mult sau mai puțin în împiedică pe Hristos să fie Domn peste Biserica Sa. O învățătură falsă va genera și o percepție falsă despre Hristos ca Domn în inima credinciosului și peste biserică. El este Domn și Stăpân, și preamărit de puțini credincioși. Un aspect negativ este pasivitatea, nepăsarea multor credincioși, dar biblia ne cheamă la vestirea Cuvântului Său. De asemenea și aceea care comunică Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să se adapteze situației respective dar fără a compromite Evanghelia. Un alt aspect negativ este faptul că mulți creștini și-au pierdut mărturia, iar oamenii se uită și la ”sarea și lumina” care ar trebuii să fim. Un adevărat creștin trebuie să îl aibă pe Isus Hristos ca Domn în viața lui, și în acest caz mărturisirea va fi eficientă. După Învierea din morți în cadrul ” Marii Trimiteri” Hristos vorbește despre Împărăția lui Universală și nentreruptă, puterea Lui, și promisiunea că va fi cu ei. Cristos are și alte nume, ca Miel, Leu, Mare Preot, dar care nu diminuează calitatea de Domn peste Împărăția Cerurilor. El este o persoană din Trinitate. Faptul că nu este lăsat să fie Domn peste Biserica Lui, implică o nențelegere, sau respingere a adevărurilor din Scriptură. Dar această stare de fapt este o realitate istorică trecută și prezentă, care nu poate fi negată. În   legătura și raportul lui Isus  cu Biserica Isus  ca  Hristos și Domn,  este o relație incompletă, în desfășurare și nenplinită încă în totalitate. Karl  Henry acuză pe bună dreptate creştinismul secolului XX, faptul că Isus Hristos nu este Domn peste Biserica Sa. Din păcate acest aspect nu produce decât un rău imens creștinismului. Supuși acestor tensiuni noi așteptăm Parousia.  Amin

Bibliografie:

Dicționar Biblic. EDITURA ”CARTEA CREȘTINĂ ORADEA” 1995

Karl . F.  Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. EDITURA  CARTEA CREȘTINĂ ORADEA 1999

Louis, Berchof   The History of Christian Doctrine,  Printed and Bound in Great Britain by Biddler Ltd. Guildford and King’s Lynn. Reprinted 1997.

Merrill C. Tenney, Studiul Noului Testament, Imprimeria de Vest Oradea 1992

John, Piper   SUPREMAŢIA LUI DUMNEZEU ÎN PREDICARE,   Editura “ Cartea Creştină” Oradea.. 1999.

Packer  J. I.   Evangelism  and  the  sovereignty  of  God,  INTER-VARSITI-PRES, Universities and Coleges Christian, reprinted 1967

DRUMMOND A. LEWVIS, Mesajul Crucii,  O Teologie Contemporană a Evanghelizării. Editura Institutului Biblic „Emanuel”  Oradea 2001

John, F. MacArthur    Când sarea îşi pierde gustul, Editura   „AGAPE”   Făgăraş  copyright 1997

JOHN, STOTT   Să înţelegem Biblia,  Romanian  Aid  Fund 1993

Ardelean Viorel

 [1] Dicționar Biblic pag 685-987

[2]  Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. pag. 373

[3]  Louis Brekhof , The History of Christian Doctrines  pag.72.

[4]  Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. pag. 373

[5]  Merrill C. Tenney, Studiul Noului Testament, Imprimeria de Vest Oradea 1992 pag 136

[6]  John Piper, Supremaţia lui Dumnezeu in Predicare  pag 31.

[7]  Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. pag. 374.

[8]  Packer  J. I.    „Evangelism  and  the  sovereignty  of  God”, pag 30

[9] DRUMMOND A. LEWVIS, Mesajul Crucii,  O Teologie Contemporană a Evanghelizării. Editura Institutului Biblic „Emanuel”  Oradea 2001 pag 169

[10]  Juhn F. MacArthur, Când sarea îşi pierde gustul, pag 158

[11]  John Stott, Să înţelegem Biblia pag.144

[12]  Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. pag. 374.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1378
  • Export PDF: 2
Opțiuni