Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Eternitatea, condiţie necesară a suveranităţii divine
Autor: Ardelean Viorel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ardelenlogos in 29/10/2016
    12345678910 0/10 X

 

  Einsten, marele fizician, a schimbat viziunea omului despre univers şi existenţă. El a imaginat lumea ca o sferă spaţiu-timp. În interiorul acestei cerc totul decurge în timp şi spaţiu şi se desfăşoară pe baza principiului fundamental al cauzei şi efectului. În afara acestei sfere există o altă realitate, fiinţe care nu sunt aici sau acolo, pentru ele nu există timp. Timpul în acest caz  este o permanenţă: acum.[1] Este necesar a face precizarea că  Einsten, a fost supus şi el limitelor umane, iar afirmaţia sa  care este numai o analogie, este totuşi adevărată cel puţin din punctul de vedere uman. Biblia declară acest lucru înaintea ştiinţei. În originalul ebraic textul spune:„..a cărui locuinţă este veşnicia..” (Isaia 57:15) O fiinţă din afara sistemului spaţiu – timp, poate fi cunoscută doar atât cât decide Ea să se descopere, sau să ne comunice. Textul din Ioan 1:18 este clar în această privinţă. Limitele elementelor spaţiu – timp ne opresc să-L cunoaştem pe Dumnezeu prin gândire sau prin deducţie logice.[2]  Înţelegem aceste lucruri doar în mod teoretic şi parţial prin comparaţie. Dumnezeu nu are început, nici sfârşit, nu are o succesiune de momente. El vede toate evenimentul în acelaşi timp. (Ps.33:13).[3] Pentru noi foarte rar se întâmplă să percepem o comprimare sau o dilatare a timpului şi atunci la modul relativ. Este cazul marinarilor în timpul furtunii, când minutele se transformă în ore, sau când aştepţi ceva, o perioadă fără evenimente, când timpul parcă încremeneşte în loc. În percepţia lui Dumnezeu orice perioadă foarte lungă de timp, înseamnă ca şi cum s-ar fi întâmplat deja acum şi orice perioadă scurtă de timp este ca şi cum ar exista o veşnicie. Dumnezeu vede şi cunoaşte toate faptele din timpul trecut, contemporan şi viitor în egală măsură.[4] Omul are şi un caracter schimbător datorită factorilor de vrâstă educaţie, mediu şi credinţă. Dar Dumnezeu imuabil înseamnă un Dumnezeu care nu se schimbă în fiinţă, ţel şi făgăduinţă şi totuşi El acţionează, simte emoţii diferite în situaţii diferite. Faptul că Dumnezeu este capabil să simtă emoţii nu-I afectează caracterul neschimbător. Dumnezeu există prin caracter şi realitatea Sa.[5]   

 Dumnezeu există din veşnicie. E un paradox pe care trebuie să-l acceptăm prin credinţă. Este imposibil pentru minţile noastre limitate, să concepem ceva care există înaintea timpului, dar aceasta este o componentă necesară a conceptului de Dumnezeu omnipotent. Omnipotenţa gândită în alţi termeni îşi pierde caracterul de adevăr.  Universul este un continuu  de timp, spaţiu, şi masă / energie. Nici unul nu poate avea o existenţă obiectivă independentă faţă de celelalte. Începutul timpului trebuie să fie concomitent cu cel al spaţiului şi al energiei. Acest lucru este acceptat şi de către ştiinţa. Dar înaintea ştiinţei Biblia face afirmaţia: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul ”. (Gen.1:1),  adică a adus spaţiul şi materia într-un cadru temporal. Aceasta este o acţiune completă. El le-a creat odată la început pentru totdeauna. Conceptul de evoluţia a universului este o invenţie pur omenească. Atunci când omul refuză credinţa care este darul lui Dumnezeu, este gata să creadă orice absurditate. Totul a fost chemat în fiinţă de către Dumnezeu, universul, legile sale, sistemele şi procesele fundamentale, speciile şi creaturile vii din univers,  doar El este singur veşnic şi omnipotent.[6]

 Înainte ca Dumnezeu să creeze universul nu a existat timp, sau cel puţin nu în dimensiunea percepută de noi, sau în genul succesiunii zilelor şi nopţilor. Când Dumnezeu a creat universul a creat şi timpul. Noţiunea de veşnicie, timp nedefinit, absenţa timpului, sau alte dimensiuni, ne duce cu gândul în domeniul matematicii la  conceptul de „şiruri” care nu au capete, o analogie care este totuşi destul de subţire. Dumnezeu vede toate lucrurile egale, la fel. O mie  de ani sunt ca o zi şi o zi ca o mie  de ani. (2.Petru 3:8); (Psalmul 90). Nimic nu poate să-L limiteze pe Creator.  Cum Dumnezeu este nelimitat în raport cu timpul tot aşa este nelimitat în raport cu spaţiul.[7] Dumnezeu este în afara spaţiului, şi timpului, ele nu pot să-L cuprindă, fiindcă El le-a adus în existenţă. Dumnezeu îşi descopere veşnicia şi prin Numele Său.  Eu sunt Cel ce este. Cuvântul Yahweh  sugerează eternitatea fiinţei lui divine, „Eternul”, „Cel care există veşnic”    (Ps 102:24).[8] Dumnezeu se descopere poporului Său prin legi şi profeţi. Vechiul Testament este plin de declaraţii referitoare la Eternitatea lui Yahveh în contrast cu caracterul efemer al tuturor lucrurilor ( Ps.90:1-4), la faptul că Dumnezeul lui Israel nu moare (Hab.1:12), iar termenii eternitate şi Yahweh  sunt câteodată sinonimi. El reaminteşte mereu poporului cine este Domnul.  El este YAHWEH, Dumnezeul promisiunii legământului, al relaţiilor garantate de legământ. Dumnezeu are o grijă răscumpărătoare  eficace faţă de poporul Său şi de lumea întreagă, care este  nu doar o menţionare a istoriei trecute, sau o speranţă viitoare, ci este. Se pune accentul pe ceva permanent, ceva care nu poate fi afectat de trecerea timpului. Calvin a observat  că timpul viitor primea în ebraică aceiaşi putere ca şi actualul.” El există prin Sine şi  astfel dă viaţă şi existenţă fiecărei făpturi.” Yahweh este” Dumnezeul părinţilor voştri”  (Ex. 3:15). Părinţii au trăit cu secole în urmă dar El este acelaşi.[9] 

Dilema omului secularizat este următoarea: pentru a se salva de nihilismul şi lipsa de valoare individuală, el îşi angajează existenţa în valori şi direcţii pe care nici naturalismul, şi umanismul nu le poate apăra. Pentru a scăpa de  deciziile spirituale pretinse de Dumnezeul Bibliei, el substituie o obligaţie personală destinată unui final destinaţii limitat. Acest lucru îl duce într-o fundătură din care niciodată nu va putea să iasă. Mult lăudata independenţă a omului nu i-a înfrânt conştiinţa unui dat   impersonal şi a lipsei de semnificaţie umană, iar speranţele sale întemeiate pe tehnologie cedează în faţa contigenţei. Faptul că totul se leagă de timp, înseamnă că totul este condamnat la pieire.[10] Omul refuză cu încăpăţânare oferta lui Dumnezeu care îi descopere adevărul şi caută alternative care nu vor fi niciodată viabile. Teoria seculară a  contigenţei comprehensive, nu permite o dimensiune transcendentă a existenţei. Dumnezeu este exilat din macrocosm, istorie, chiar şi ca obiectiv autentic al gândirii, şi nici o dumnezeire transcendentă sau imanentă nu cuprinde vreo semnificaţie cognitivă. Dumnezeu este împins spre zonele periferice aproape în toate domeniile de interes ale fiinţei umane.  Omul secular l-a alungat pe Dumnezeul creaţiei şi respinge o regulă continuă a direcţiei şi valorilor, aşezând întreaga vieţuire, trai, justeţe şi importanţă într-un mediu  condiţionat şi vremelnic. Adevărul este precizat în afara oricărei dimensiuni sacre.[11]  Dar abordând o asemenea poziţie omenirea are de înfruntat probleme foarte serioase pe care nu le poate depăşii. Spaţiul şi timpul sunt problemele omului, pentru că este limitat de ele.[12]  Imaginând  depăşirea vitezei lumini, utilizând  conceptul de spaţiu curbat, fenomenul de încetinire a timpului la viteze foarte mari, sau  ideea de tinereţe fără bătrâneţe, aceste  nu sunt altceva decât încercări ale omului de a depăşi aceste limite ale speciei umane. Legat de existenţa speciei  umane, el nu poate fi sigur pe viitor, deşi susţine  ideea că nu se autodistruge, el este totuşi martor direct şi indirect  la moartea unor specii a căror dispariţie nu a fost nici astăzi elucidată. Legat de contigenţă persistă sentimentul caracterului total efemer al realităţii şi experienţei. Dar istoria umanităţii  este liniară, ea are un început, o desfăşurare a evenimentelor şi o finalitate în escaton, chiar dacă omul nu acceptă şi luptă pentru a supravieţui ca specie. O implicaţie corelativă a acestei idee a contigenţei depline, a caracterului tranzitoriu şi a relativităţii complete a realităţi şi a experienţei  o constituie absoluta autonomie a omului.[13]  Făptura doreşte să-L scoată pe Dumnezeu şi din universul spiritual religios, precizând că  este vorba şi de creştinătate. Dar Dumnezeu este, era şi vine. (Apoc 1:8), „Expresia cuprinde numele lui Cristos şi include în sine suveranitatea absolută al lui Dumnezeu”.[14] Nu ştim câte din realităţile de astăzi vor rămâne valabile şi în escaton. Biblia rămâne sursa noastră de cunoaştere. Atunci când ne gândim la viitor ne gândim la înviere. Se pune problema filozofică a identităţii. Ce anume va face să fim acelaşi individ la naştere la vrâsta adultă şi în final  la înviere. Conchidem că va  exista o realitate trupească de un anumit gen.[15] Argumentul învierii  ne face să ne întrebăm serios ce este de fapt timpul. „Scriitorii Biblici nu au putut goli atemporalitatea în abstracţii deoarece ei au ştiut că legea raţiunii şi cursul naturii depind de natura şi voia lui Dumnezeu etern şi activ”.[16] 

Trecerea timpului ne marchează pe toţi, fiinţe individuale sau umanitatea în general. În contrast Biblia ne prezintă un Dumnezeu care este veşnic. El nu a fost sau va fi ci este. Timpul şi spaţiul nu-L afectează pentru că El le-a creat, le-a adus în fiinţă.  Conceptul de eternitate este foarte puţin înţeles într-o lume în care timpul, masa energia şi spaţiul sunt temelia proceselor  din univers. Ideea de nemurire îl preocupă pe om, el încearcă să scape din aceste limite dar fără rezultat. Dacă legea a –II- a termodinamicii este corectă, universul nostru va murii. Ştiinţa şi Biblia sunt de acord în acest punct, dar au abordări diferite. Biblia susţine că  Dumnezeu  a creat universul şi susţine viaţa, până la finalitatea istoriei (Fap.17:25-28). Credinţa în Dumnezeu, în puterea Crucii lui Cristos şi în învierea de apoi este singura speranţă a omului de a atinge nemurirea.  Atributul eternităţi lui Dumnezeu este o condiţie a omnipotenţei. Nu se poate imagina o putere reală şi infinită, limitată de timp.  El nu poate fi suveran dacă nu este şi veşnic. Condiţionarea este necesară şi este descoperită de revelaţia specială al lui Dumnezeu. Henry sesizează corect legătura intimă dintre ele.

CONCLUZII

Dumnezeu este definit ca spirit infinit şi perfect. Biblia ne prezintă un Dumnezeu veşnic, etern, neafectat de trecerea timpului sau de dimensiune spaţială. Analizând aceste calificative ale lui Dumnezeu Henry, ne pune în faţă condiţiile necesare a  Suveranităţii. Nu se poate imagina Suveranitatea lui Dumnezeu condiţionată de timp sau spaţiu. În momentul în care omul refuză adevărul revelat de Dumnezeu, el nu va progresa spiritual ci se va adâncii în crize spirituale şi morale. Păcatul este o realitate în viaţa terestră, el este o ofensă adusă lui Dumnezeu, dar prin apariţia păcatului în lume el nu limitează Suveranitatea lui Dumnezeu. Cei care s-au răzvrătit au fost fiinţe create, îngeri care au căzut şi  care l-au înşelat şi pe om. Ele au generat o forţă distructivă în univers dar Dumnezeu ca Suveran a păstrat poporul evreu şi Biserica prin cele mai grele persecuţii şi o va păstra până la împlinirea istoriei. Dacă trecerea timpului marchează ireversibil fiinţa umană,  în contrast Dumnezeu nu a fost este şi va fi, ci  El este.

Dumnezeu există din veşnicie. El a creat Universul, şi pentru că Dumnezeu este atemporal, a adus în existenţă spaţiul, timpul, energia, legile , sistemele şi procesele fundamentale ale ştiinţei  într-un cadru temporal. Ele trec dar El rămâne. Omul doar descopere Creaţia şi legile care guvernează Universul, dar faţă de eternitatea lui Dumnezeu este un bulgăre de ţărână. Asfel se pune accentul pe ceva pe ceva permanent  care este Dumnezeu, în contrast cu efemerul, care este omul.

Omul secularizat, ajunge inevitavil într-o fundătură. Conştiinţa omului nu poate fi înfrântă, iar viaţa devin fără sens, şi legat de timp, omul va ajunge în moarte spirituală încă din această viaţă. Dumnezeu este exilat din conştiinţa omului şi împins în zonele laterale, în afara zonelor de interes ale omului, şi necredinciosul dă importanţă unui trai temporar. Dar în momentul în care are o asemenea poziţie omenirea are de înfruntat  chestiune foarte serioase pe care nu le poate depăşii. Omul rămâne într-un spaţiu şi timp limitat. Istoria omului este liniară, şi deşi el luptă ca să supravieţuiască ca specie, extinţia va fi finalul, şi va sfârşi în excaton iar sufletul va merge la judecată. Creştinii cred în înviere şi se pune şi problema identităţii, care va exista într-un fel sau altul.  Petru l-a recunoscut pe Moise şi Ilie în momentul Schimbării la Faţă, deşii în realitate nu ia văzut niciodată. Acest lucru ne face să ne întrebăm la modul cel mai serios ce este timpul. şi în ce măsură va afecta identitatea noastră. Credinţa în Dumnezeu, în puterea Crucii lui Cristos şi în învierea de apoi este singura speranţă a omului de a atinge nemurirea

Bibliografie :

Ţon Iosif, Să ne cunoaştem Crezul, pag 83- 88.

GRUDEM WAYNE  „SYSTEMATIC THEOLOGY   pag 168

Henry M. Morris, , Bazele Biblice ale Ştiinţei Moderne  Societatea  Missionară  Română,   Wheaton  Illinois,  S.U.A. 1993 pag 131-132

Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol. 2. pag 267-268.

Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate vol. 1. pag 162.

Charles Hodge, SZSTEMATIC THEOLOGY, vol 1. Introduction, partea 1  Theology, Photolithoprinted  by Eerd Many Priting Company   Grands Rapids, Michingam, United  State of  America. Reprinted, September 1989. ISBN 0-8028-8135-1. pag 380

Bunaciu Ioan, Gânduri exegetice asupra cărţii Apocalipsa, Editura  „Uniunea Comunităţilor Baptiste din Republica Socialistă România  Bucureşti 1989.  pag 48

Erickson  Millard , „Teologie Creştină”   vol 3 pag 392

Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate vol 5 pag 284

Ardelean Viorel 

 

[1] Ţon Iosif, Să ne cunoaştem Crezul, pag 83- 88.

[2] Ibd. pag 83- 88.

[3] GRUDEM WAYNE  „SYSTEMATIC THEOLOGY   pag 168

[4] ibd.  pag 170

[5] GRUDEM WAYNE  „SYSTEMATIC THEOLOGY   pag 161-163

[6] Henry M. Morris, , Bazele Biblice ale Ştiinţei Moderne  Societatea  Missionară  Română,   Wheaton  Illinois,  S.U.A. 1993 pag 131-132

[7] GRUDEM WAYNE  „SYSTEMATIC THEOLOGY   pag 168- 177

[8] Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol. 2. pag 267-268.

[9] Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate. vol 2. pag 274 - 279

[10] Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate vol. 1. pag 162.

[11] Ibd. pag 154-155

[12] Charles Hodge, SZSTEMATIC THEOLOGY, vol 1. Introduction, partea 1  Theology, Photolithoprinted  by Eerd Many Priting Company   Grands Rapids, Michingam, United  State of  America. Reprinted, September 1989. ISBN 0-8028-8135-1. pag 380

[13]  Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol 1. pag. 157.

[14]  Bunaciu Ioan, Gânduri exegetice asupra cărţii Apocalipsa, Editura  „Uniunea Comunităţilor Baptiste din Republica Socialistă România  Bucureşti 1989.  pag 48

[15]  Erickson  Millard , „Teologie Creştină”   vol 3 pag 392

[16]  Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate vol 5 pag 284

 
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 357
  • Export PDF: 2
Opțiuni