Nunta fiului de împărat (predică comentariu)
Autor: Olga Bucaciuc  |  Album: pentru suflet  |  Tematica: Pildele Domnului Isus
Resursa adaugata de OlgaBucaciuc in 19/10/2013
    12345678910 0/10 X

Nunta fiului de împărat (predică comentariu)

 

“Pilda nunţii fiului de împărat

Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis: “” Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: “Spuneţi celor poftiţi: “Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.” Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mâna pe robi şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. Când a auzit împăratul s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi: “Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit şi buni şi răi şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. “Prietene,” i-a zis el “cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: “Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” (Matei cap.22:1-14)

Această parabolă din Matei cap.22:1-14, care trebuie interpretată, cuprinde o învăţătură cu consecinţe mari şi veşnice. Căsătoria reprezintă unirea lui Dumnezeu cu omenirea: haina de nuntă reprezintă caracterul sfinţit pe care trebuie să-l aibă toţi aceia care vor fi socotiţi pregătiţi pentru nuntă. În această parabolă, ca şi în pilda cu “Cina cea mare”, este ilustrată invitaţia Evangheliei şi respingerea ei de către poporul iudeu, cum şi chemarea harului adresată neamurilor. Mai aduce în atenţie şi faptul că aceia care resping invitaţia devin batjocoritori şi din această cauză vor suferi o pedeapsă şi mai mare. Chemarea la ospăţ vine din partea unui împărat şi conferă o mare onoare. Cu toate acestea cinstea nu este apreciată şi autoritatea împăratului este dispreţuită. Invitaţia împăratului la ospăţul nunţii este întâmpinată cu insulte şi ucideri. Cei invitaţi şi-au bătut joc de slujitori, i-au batjocorit şi i-au ucis. Un adevăr ce ne arată parabola este faptul că toţi aceia care răspund invitaţiei şi iau parte la ospăţ trebuie să facă o pregătire prealabilă. Cei care neglijează această pregătire sunt aruncaţi afară. “Împăratul a intrat să să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. “Prietene,” i-a zis el “cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: “Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” (vers.11-13).

Chemarea la ospăţ a fost adresată de ucenicii Domnului Hristos. El a trimis pe cei doisprezece ucenici, după aceea pe cei şaptezeci, vestind că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat şi chemând pe oameni să se pocăiască şi să creadă în Evanghelie. Dar chemarea n-a fost ascultată. Cei care au fost chemaţi la ospăţ n-au venit, spunând fiecare diferite motive. Mai târziu slujitorii Domnului au fost trimişi să spună: “Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.” (vers.4). Aceasta a fost solia dată naţiunii iudaice, după crucificarea Domnului Hristos, dar naţiunea care pretindea că este poporul ales al lui Dumnezeu a respins Evanghelia ce le-a fost adusă prin puterea Duhului Sfânt. Mulţi au făcut lucrul acesta în modul cel mai batjocoritor. Alţii au fost aşa de înverşunaţi împotriva mântuirii ce le-a fost oferită încât s-au întors împotriva celor ce le-au adus solia şi s-a pornit o mare prigonire (Faptele Ap. Cap.8:1). Mulţi, atât bărbaţi cât şi femei, au fost aruncaţi în închisoare, iar unii dintre slujitorii lui Dumnezeu, cum au fost Ştefan şi Iacov, au fost omorâţi. În acest fel, poporul iudeu, a sigilat în dreptul lui respingerea milei lui Dumnezeu. Rezultatul este arătat în parabolă: “Când a auzit împăratul s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea” (vers.7). Judecata rostită a venit asupra iudeilor, prin distrugerea Ierusalimului în anul 70 după Hristos şi împrăştierea lor printre naţiunile lumii.

A treia chemare la ospăţ reprezintă vestirea Evangheliei la neamuri. “Atunci a zis robilor săi: “Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” (vers.8 şi 9). Slujitorii împăratului care au mers la răspântiile drumurilor au strâns pe toţi pe care i-au găsit “şi buni şi răi” (vers.10).

Când împăratul a intrat să-i vadă pe oaspeţi, atunci s-a dat pe faţă adevăratul caracter al tuturor. Cu acea ocazie s-au luat măsuri ca fiecărui oaspete să i se dea o haină de nuntă. Dar un om era îmbrăcat în hainele sale obişnuite. El a refuzat să facă pregătirile cerute de împărat; a refuzat să poarte haina ce i-a fost oferită şi care a costat foarte mult. În acest fel el a adus o insultă Domnului său, pentru care a suportat consecinţele: din porunca împăratului, acest om fără haina de nuntă a fost aruncat afară.

Prin cercetarea de către împărat a oaspeţilor veniţi la nuntă este înfăţişată lucrarea judecăţii. Oaspeţii veniţi la ospăţul Evangheliei sunt aceia care mărturisesc a sluji lui Dumnezeu, care au naşterea din nou pe baza legământului prin botez şi au numele scris în Cartea Vieţii. Dar nu toţi aceia care mărturisesc a fi creştini sunt şi adevăraţi ucenici. Mai înainte ca răsplătirea finală să fie acordată, trebuie să se hotărască cine dintre aceştia este pregătit să ia partea la moştenirea celor drepţi în Împărăţia Cerurilor. Această hotărâre trebuie luată mai înainte de a doua venire a Domnului Isus Hristos pe norii cerului, căci atunci când El vine răsplata Sa este cu Sine “ca să dea fiecăruia după fapta lui” (Apoc. Cap.22:12). Deci caracterul lucrării fiecărui om va fi hotărât mai înainte de venirea Sa şi fiecăruia dintre urmaşii Domnului Hristos răsplata îi va fi dată după faptele sale. Judecata de cercetare are loc în ceruri în timp ce oamenii locuiesc încă aici pe pământ. Viaţa tuturor acelora care mărturisesc a fi urmaşi ai Săi trece prin faţa lui Dumnezeu. Toţi sunt cercetaţi după cele ce sunt scrise în cărţile din ceruri şi destinul fiecăruia este hotărât pentru totdeauna, după faptele sale. (Romani cap.14:10; 2Corinteni cap.5:10; 1Petru cap.4:17; 1Ioan cap.4:17). Prin haina de nuntă din parabolă este reprezentat caracterul cel curat, fără pată, pe care îl vor avea adevăraţii urmaşi ai Domnului Hristos. Bisericii îi este dat “să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat fără să aibă vreo pată vreo zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni cap.5:27). Sfânta Scriptură ne spune că “inul subţire” sunt faptele neprihănite ale sfinţilor (Apoc. Cap.19:8). Tuturor acelora care prin credinţă îl primesc ca Mântuitor personal, le este dată neprihănirea Domnului Hristos şi caracterul Său cel nepătat. Prin iertarea păcatelor, după încheierea legământului şi a naşterii din nou, Domnul ne socoteşte neprihăniţi şi sfinţi (Romani cap.3:24). Prin îndreptăţirea prin credinţa în Hristos, neprihănirea Sa ne este atribuită nouă. Noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu pentru că Hristos este înlocuitorul nostru. “Pe cel ce n-a cunoscut nici un păcat, Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2Corinteni cap.5:21).

Haina cea albă a neprihănirii a fost purtată de primii noştri părinţi când ei au fost aşezaţi de către Dumnezeu în Eden. O lumină plăcută şi frumoasă, lumina lui Dumnezeu, înconjura perechea cea sfântă. Această haină de lumină era un simbol al veşmintelor lor spirituale de cerească nevinovăţie. Dacă ei ar fi rămas credincioşi ascultării de Dumnezeu atunci această lumină ar fi continuat să-i cuprindă. Dar când, prin neascultare, au păcătuit, eu au tăiat legătura lor cu Dumnezeu, iar lumina, care-i înconjura, s-a îndepărtat de la ei. Goi şi plini de ruşine ei au încercat să înlocuiască hainele cereşti, cosând laolaltă frunze de smochin, pentru a se acoperi cu ele (Geneza cap.3:7). Din ziua neascultării lui Adam şi Eva acest lucru îl fac toţi cei care calcă legea lui Dumnezeu (Romani cap.3:23). Ei au cusut laolaltă “frunze de smochin” pentru a acoperi goliciunea adusă prin călcarea legii lui Dumnezeu. Ei ajung să poarte haine făcute după propriile lor păreri; prin faptele lor au încercat să-şi acopere păcatele şi să se facă astfel primiţi înaintea lui Dumnezeu.

Omul nu poate inventa nimic care să ia locul hainei nevinovăţiei pe care el a pierdut-o. Nici un acoperământ din “frunze de smochin”, nici o haină lumească nu poate fi purtată de către aceia care stau cu Domnul Isus Hristos şi cu îngerii la ospăţul nunţii Mielului. Numai veşmântul pe care Domnul Hristos ni l-a dat, numai acela ne face în stare să putem sta în prezenţa lui Dumnezeu. Acest acoperământ, haina îndreptăţirii Sale, Domnul Hristos îl va aşeza asupra fiecărui suflet credincios şi pocăit (Romani cap.3:22; 1Cor. Cap.1:30). “Te sfătuiesc”, spune El, “să cumperi de la Mine... haine albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale” (Apoc. Cap.3:18). Apostolul Pavel spunea: “Hristos a iubit biserica Sa şi s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească după ce a curăţat-o prin botezul cu apă, prin cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta şi sfântă şi fără prihană” (Efeseni cap.5:25-27). O astfel de curăţire este ţinta bisericii şi a fiecărui credincios. Fiul lui Dumnezeu “S-a arătat ca să ia păcatele şi în El nu este păcat.” Păcatul este definit ca fiind “fărădelege” (1Ioan cap.3:4-5). Domnul Hristos, pe când se afla pe pământ spunea ucenicilor Săi: “Eu am păzit poruncile Tatălui Meu.” Prin ascultarea Sa desăvârşită a făcut posibil ca fiecare fiinţă omenească să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Când ne supunem Domnului Hristos atunci inima noastră este unită cu inimă Lui, voinţa noastră este voinţa Lui iar gândurile ne sunt robite Lui. Atunci noi trăim viaţa lui Isus. Suntem asemenea Domnului Isus Hristos în ce priveşte sfinţenia caracterelor şi a faptelor. Aceasta înseamnă să fii îmbrăcat cu haina neprihănirii Sale (Filipeni cap.1:20-21; 1Ioan cap, 4:9). Invitaţii de la ospăţul nunţii au fost cercetaţi de către împărat. Numai unii au fost acceptaţi şi anume aceia care au ascultat de cerinţele lui şi s-au îmbrăcat cu haina de nuntă. Tot la fel stau lucrurile şi cu oaspeţii invitaţi la ospăţul Evangheliei. Toţi trebuie să fie cercetaţi îndeaproape de marele împărat şi numai cei care s-au îmbrăcat cu haina neprihănirii Domnului Hristos sunt primiţi (Romani cap.3:26). Neprihănire înseamnă a face ceea ce este drept, căci toţi vor fi judecaţi după faptele lor. Caracterele noastre se dau pe faţă prin ceea ce facem. Faptele arată dacă credinţa este sau nu adevărată. Noi putem crede că numele lui Isus este unicul Nume sub soare prin care putem fi mântuiţi şi totuşi s-ar putea să nu facem din El, prin credinţă, Mântuitorul nostru personal. Nu este de ajuns a ne mărturisi credinţa în Hristos şi a avea numele scrise în registrele comunităţii. “Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El şi El în el. Şi cunoaştem că rămâne în noi prin Duhul pe care ni l-a dat. Şi prin această ştim că Îl cunoaştem dacă păzim poruncile Lui” (1Ioan cap.3:24 şi cap.2:3). Această este adevărata dovadă a pocăinţei. Oricare ar fi mărturisirea noastră de credinţă ea nu valorează nimic dacă Domnul Hristos nu este descoperit în noi prin fapte ale neprihănirii. Adevărul trebuie sădit în inimă şi el trebuie să aibă controlul asupra minţii şi să pună ordine în simţămintele noastre. Cel care devine părtaş al naturii divine va fi în armonie cu marele standard al lui Dumnezeu – Legea Sa cea sfântă – Cele zece porunci. Prin lege va fi probat caracterul la judecată.

Sunt mulţi aceia care pretind că, prin moartea Domnului Hristos, Legea celor Zece Porunci a fost desfiinţată la cruce, dar făcând astfel ei contrazic chiar cuvintele Domnului Hristos din Matei cap.5:17-18. Spre a face ispăşire pentru călcarea de către om a legii, Domnul Hristos şi-a dat viaţa Sa. Dacă legea ar fi putut fi schimbată sau chiar înlăturată atunci n-ar fi fost nevoie ca Domnul Hristos să fi murit la cruce. Prin viaţa Sa trăită aici pe pământ, El a onorat Legea lui Dumnezeu. Prin moartea Sa El a statornicit-o. El şi-a dat viaţa ca jertfă, nu pentru a nimici legea lui Dumnezeu, nu pentru a realiza un standard mai coborât al binelui, ci pentru ca dreptatea Sa să poată fi menţinută, pentru a se arăta că Legea celor Zece Porunci este de neschimbat şi că ea trebuie să rămână veşnic. “Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan cap.1:12) şi Dumnezeu cere de la copiii Săi desăvârşirea. Viaţa Domnului Hristos aici pe pământ a fost o expresie desăvârşită a legii lui Dumnezeu şi când aceia care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu devin asemenea Domnului Isus Hristos în caracter, atunci ei vor fi ascultători de poruncile lui Dumnezeu (2Cor. Cap.4:10; 1Tes. Cap.5:23). Atunci Domnul va avea încredere în ei pentru a face parte din numărul celor care vor forma familia cerească. Îmbrăcaţi în veşmântul slăvit al neprihănirii Domnului Hristos, ei au un loc la ospăţul împăratului. Ei au atunci dreptul de a se alătura mulţimii “celor spălaţi în sângele Mielului” (Apoc. Cap.7:9 şi 14). “Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe cap.4:23).

Cel care a intrat în sala ospăţului fără haina de nuntă reprezintă starea multora din ziua de azi. Ei mărturisesc a fi creştini şi pretind a avea dreptul la binecuvântările şi privilegiile Evangheliei şi totuşi ei nu simt nevoia unei transformări a caracterului. Ei nu au simţit niciodată o adevărată căinţă de păcat. Eu nu au ajuns să biruiască tendinţele moştenite sau cultivate spre rău. Şi totuşi ei gândesc că sunt destul de buni prin ei înşişi şi se încred în propriile lor fapte şi merite, în loc de a se încrede în Hristos. Ca ascultători ai cuvântului ei vin la ospăţ, dar n-au îmbrăcat haina neprihănirii Domnului Hristos. Ei nu sunt împlinitori ai Cuvântului. Se constată o tristă situaţie existentă: cei care se numesc creştini nu mai sunt deloc un popor separat şi deosebit de lume. Principiile cerului care trebuie să-i deosebească de lume aproape că nu se mai văd la ei, deoarece ei se supun lumii, practicilor, obiceiurilor şi egoismului ei. “Biserica” a trecut de partea lumii în călcarea Legii, când de fapt lumea ar fi trebuit să se alăture bisericii ascultând de legea lui Dumnezeu. Toţi aceştia aşteaptă să fie mântuiţi prin harul şi moartea Domnului Hristos, în timp ce refuză să trăiască viaţa lor de sacrificiu de sine. Ei proslăvesc bogăţiile harului dăruit şi se străduiesc să se înveşmânteze într-o aparentă neprihănire, sperând ca în felul acesta, să-şi acopere defectele de caracter, dar eforturile lor nu vor fi de nici un folos în ziua Domnului. Neprihănirea Domnului Hristos nu va acoperi nici un păcat cultivat cu plăcere. Un om poate fi în inima lui un călcător al Legii şi, dacă nu săvârşeşte nici un păcat exterior, poate fi considerat de cei din jur ca un om neprihănit. Numai că Legea lui Dumnezeu cercetează şi tainele inimii. Nimic nu poate fi ascuns de Domnul şi fiecare faptă este judecată după motivele ce o determină.

Dumnezeu este iubire. El a arătat că iubirea este darul lui Hristos. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan cap.3:16). El nu a reţinut nimic de la cei răscumpăraţi ai Săi, dar iubirea lui Dumnezeu nu-l face să îngăduie păcatul şi nu va trece cu vederea defectele noastre de caracter. El aşteaptă, ca în numele Său, noi să biruim păcatul. Aceia care resping darul neprihănirii Domnului Hristos resping acele însuşiri ale caracterului care i-ar face fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Ei leapădă acel singur lucru care i-ar putea face vrednici de un loc la ospăţul nunţii Mielului. În parabola, la întrebarea împăratului: “Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă? Omul acela a amuţit”. Tot aşa va fi şi în ziua cea mare a judecăţii. Acum oamenii pot găsi scuze pentru defectele de caracter şi pentru păcatele înfăptuite, dar în ziua aceea ei nu vor mai putea prezenta nici o scuză.

Comunităţile de credincioşi care mărturisesc în această generaţie că aparţin Domnului Hristos se bucură de cele mai mari privilegii. Domnul ne-a fost descoperit într-o lumină mereu crescândă. Privilegiile noastre sunt cu mult mai mari decât au fost privilegiile vechiului popor a lui Dumnezeu. Noi nu avem numai lumina cea mare ce a fost încredinţată poporului lui Israel ci noi avem dovezile mereu crescânde ale mântuirii celei mari ce a fost adusă prin Domnul Isus Hristos. Ceea ce pentru poporul Israel era un simbol, o umbră, pentru noi este o realitate. Ei aveau istoria Vechiului Testament, noi avem Vechiul şi Noul Testament. Noi avem asigurarea unui Mântuitor care are să vină, un Mântuitor care a fost crucificat, dar care a înviat şi care, ieşind din mormânt a proclamat: “Eu sunt învierea şi viaţa” (Ioan cap.11:25). Prin cunoaşterea Domnului Hristos şi a iubirii Sale, împărăţia lui Dumnezeu, ca o prefigurare, se află în mijlocul nostru (Romani cap.14:17; Coloseni cap.1:13-14). Domnul Isus Hristos ne este descoperit în predici şi în cântări. Ospăţul spiritual din abundenţă este aşezat înaintea noastră. Haina de nuntă care ne este pusă la dispoziţie, având un preţ nespus de mare, este oferită cu generozitate şi fără plată oricărui suflet care o doreşte. Prin solii lui Dumnezeu ne sunt prezentate neprihănirea Domnului Hristos, îndreptăţirea prin credinţă, “făgăduinţele nespus de mari ale Cuvântului lui Dumnezeu”, o intrare liberă la Tatăl prin Hristos, mângâierea Duhului Sfânt şi asigurarea bine-întemeiată a vieţii veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce ar fi putut face Dumnezeu pentru noi şi n-a făcut, spre a pregăti pentru noi cina cea mare – ospăţul ceresc?

Tristă va fi în ziua aceea revederea lucrurilor trecute când oamenii vor sta fată în faţă cu veşnicia. Întreaga viaţă le va fi prezentată exact aşa cum a fost. Plăcerile lumii, bogăţiile şi onorurile, nu vor mai părea atunci aşa de importante. Oamenii vor vedea atunci că pocăinţa şi neprihănirea, pe care ei le-au dispreţuit, numai acestea au valoare. Ei vor vedea atunci că şi-au modelat caracterele lor sub influenţa amăgirilor lui Satana. “Hainele” pe care ei şi le-au ales sunt de fapt semnul legământului lor faţă de marele înşelător. Ei vor vedea atunci rezultatele hotărârii lor şi vor ajunge atunci să cunoască ce înseamnă să calci în picioare Poruncile lui Dumnezeu.

Nu va mai fi un alt timp de har în care păcătosul să se pregătească pentru veşnicie. În viaţa aceasta noi trebuie să ne îmbrăcăm cu haina neprihănirii Domnului Hristos şi să trăim zilnic, clipa de clipă şi ceas de ceas, sfinţenia cerută de Dumnezeu. În felul acesta suntem urmaşi ai Domnului călcând pe urmele Sale. Aceasta este singura noastră ocazie de a ne forma caracterul de oameni sfinţi pentru căminul pe care Domnul Hristos l-a pregătit pentru aceia care ascultă de Poruncile Sale. Zilele cercetării noastre se apropie repede de încheiere. Sfârşitul este aproape. Nouă ne este adresată avertizarea: “Luaţi seama la voi înşivă că nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel ziua acea să vină fără veste asupra voastră” (Luca cap.21:34). Luaţi seama ca nu cumva să fiţi nepregătiţi. Luaţi seama să nu fiţi găsiţi la ospăţul împăratului fără haina de nuntă. “Căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Matei cap.24:44). “Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea” (Apoc. Cap.16:15).

Caracteristici ale creştinilor ce sunt îmbrăcaţi în “haina de nunta”:

Fiecare ispita învinsă, fiecare încercare suportată în mod curajos, ne oferă o nouă experienţă şi constituie un progres în lucrarea de formare a caracterului.

•  “Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui” (Prov. Cap.19:22)

•  “Vreau de asemenea ca femeile să se roage în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase” (1Timotei cap.2:9). Haina de nuntă este prezentată de viaţa curată şi sfinţită a credinciosului.

•  “O înnoire totală a inimii şi să fim dezbrăcaţi de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm cu omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efeseni cap.4:22-32).

•  “Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricina să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat Hristos aşa iertaţi-vă şi voi” (Coloseni cap.3:12-14). Aceasta este posibil numai prin naşterea din nou şi locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt în noi şi de care să ne lăsăm conduşi şi călăuziţi. În felul acesta vom fi pecetluiţi cu Duhul Sfânt care este arvuna de a intra ca moştenitori în Împărăţia lui Dumnezeu.

•  “Noi toţi privim cu faţa descoperită ca într-o oglindă slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă prin Duhul Domnului” (2Cor. Cap.2:18).

•  “Cei văzuţi îmbrăcaţi în haine albe şi cu ramuri de finic în mâini şi-au spălat hainele în sângele Mielului” (Apoc. Cap.7:7 şi 14). Aceştia sunt cei care în viaţa aceasta, prin credinţă şi pocăinţă şi-au spălat păcatele în sângele Domnului Hristos care s-a jertfit la calvar. Au biruit păcatele şi, în viaţa de pe pământ, au trăit în neprihănire şi cu fapte de sfinţenie în ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu.

•  “Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.” (1Tes. Cap.5:23-24).

 

Slăvit şi binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl, Fiul Său, Isus Hristos şi Duhul Sfânt în vecii vecilor, Amin!

 

Olga Bucaciuc, Suceava

 

Pentru fratele Ion Pintea, de religie baptista, numit și ”culegătorul”:
Aceste predici le scriu și le public, deoarece așa îmi dictează credința și conștiința mea de creștin, considerând că sunt lucrarea lui Dumnezeu. Toată omenirea are nevoie să cunoască pe Dumnezeu și Cuvântul Său Cel Sfânt. În același timp îmi exprim sincer dorința și rugăciunea mea , ca toți cei care citesc aceste materiale cu mesajele lui Dumnezeu, să aibă parte de mântuire în Împărăția Slavei Lui, pregătită pentru toți cei care ascultă de Cuvântul Evangheliei. Lucrările mele, înainte de a fi postate pe site, au fost studiate și apoi acceptate și publicate de către administratorii acestui site.
Iar pentru dvs., frate Ion, care aveți valoare înaintea lui Dumnezeu, mă voi ruga Domnului în mod special și bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze!
Cu respect, Olga Bucaciuc
Adăugat în 21/10/2013 de OlgaBucaciuc
Statistici
  • Vizualizări: 7641
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 1
Opțiuni